Din orice negociere cu copilul tău, ar trebui să câștigați amândoi

Au început și la noi. De când comunicarea e tot mai multă, negociez de zici că io-s președintele fondului de investiții mondial. Iar de fiecare dată când sunt pe cale să cedez, mantra mea e că așa învață.

În ritmul ăsta, prieteni, vă zic, încă doi ani și ne luăm casă. Graaaaaaaatis. He makes me THAT good.

Nu dau sfaturi de expert, fiindcă nu sunt unul, ba sunt o mamă la început de drum, peste doi ani voi fi mult mai bogată.

Dar ce am observat, poate vă ajută și pe voi:

  1. Să nu iei totul personal. Copilul nu face nimic intenționat să te enerveze. Iar mie-mi plac oamenii care nu primesc ordine. Nici chiar de la părinții lor. Reformulează și mai vedem.
  2. Să nu cedezi tentației. E mult mai simplu să faci ca el și să treci peste, dar ce mesaj ai transmis? Că ești slab și el e un manipulator. Ai cu totul altă satisfacție când desfășori un târg pe care de comun acord l-ați stabilit. După niște momente de conexiune din aia bună, mai poți închide ochii și tu. Lasă-l să meargă și nespălat pe dinți la culcare. (autsch, mă dor degetele după ce am scris așa)
  3. Pune-te în papucii lui. Dar pe bune, nu doar de amorul artei. Doar așa vei găsi avantajul tău în negociere sau, cine știe, e suficient să schimbi perspectiva ca toată lumea să câștige. Cum s-a întâmplat la noi, când n-a mai vrut să plece din magazinul acela.
  4. Ca să-i poți oferi opțiuni ferme și acceptabile. Nu două glume proaste care doar ție ți-ar conveni. Tratează-l ca pe un egal. Ceea ce mă duce la următorul punct.
  5. Fii pregătită să faci concesii. Dar și să îți asumi responsabilitatea. N-are sens să duci copilul la restaurant, dacă nu îi cumperi pizza. Sau ce prostie-și mai dorește el. Mai bine stai acasă pe fundul tău sau nu strica ieșirea tuturor la masă.

via GIPHY

Și încă ceva. Găsesc pe net o grămadă de meme-uri care mai de care, pe tema micilor teroriști. Lume care face mișto și se plânge de acești copii de doar câțiva ani care le fac nervii țăndări. Mie niciodată nu mi-a plăcut atitudinea asta a mamelor ”abia aștept să parchez copilul la bunici”, deși uneori aproape le înțeleg. E foarte greu să nu ai niciun ajutor, iar tu să fii non stop veselă și-n priză. E foarte greu să ai pretenția de la tine să fii tot timpul zen, nici nu cred că e sănătos să te vadă doar așa copilul. Fiindcă nu e real. Fix așa cum lași copilul să te vadă nemachiată, e în regulă să te vadă obosită, furioasă, nervoasă. Cu limite, evident, să nu faci lucruri care să-l sperie. Eu am folosit de două ori un ton atât de agresiv, un fel de țipat pe voce groasă, de a înțepenit și a început să plângă. Parcă vorbea dragonul ucigaș prin gura mea. Scoteam flăcări, nu cuvinte. I-am zis apoi că-mi pare rău și că așa arată dragonul scăpat de sub control.

Esențial în toate târguielile astea e ca cei doi să nu fie de părți opuse. Rămâneți în aceeași echipă cu copilul.

Vreți unul cu care să vă înțelegeți mai bine? Faceți-l.

foto Unsplash

Articolul anterior

Ce să faci dacă ai pierdut contractul de închiriere al locului de parcare

Articolul următor

Două tacâmuri la restaurant, deși voi sunteți trei?

26 Comentarii

  1. Gabriela F.

    Am văzut că nu a comentat nimeni și mă gândesc să dau startul 🙂 Eu nu știu încă dacă am priceput faza asta cu conectarea…deși am un copil cuminte și fără prea multe limite de testat…dar și când le testează umbla la coșul de gunoi și la dulapul cu vase de sticla…unde când e cu bateriile încărcate nu umbla…pentru că i.am explicat.
    Și da nu reușesc să fac despărțiri frumoase de genul el rămâne la tata în brațe și eu plec și facem tai tai… In ultima vreme e cu furișat…și asta îmi dă un disconfort maxim…nu ii mai spun că ureaza să plec la cabinet de când am observat că cu toate explicațiile mele el avea somnul la prânz extrem de agitat și de plecat plecam agitata… Of..probleme la 1 an și 4 luni… Dar vad viitorul având în vedere că e diferența de 1 an dintre T-ul tau și C-ul meu. Încă o problema de.a mea 😐

    0
    • Inteleg disconfortul cu furisul. Oare ar ajuta sa faceti niste exercitii cand nu trebuie sa pleci la cabinet? Adica, sa nu fii nici tu contratimp? Mie imi e greu si sa chem uber-ul si sa nu il fac sa ne astepte..

      0
  2. Ana

    Am râs la faza cu dragonul, și eu am pățit-o. În cazul nostru el a făcut urât iar eu l-am imitat, s-a speriat și a început să plângă, apoi tot așa ca și tine mi-am cerut scuze.

    0
    • Asta e ca-n faza aia: monstri exista, ei traiesc in noi si uneori mai ies la suprafata

      1+
      • Nicu

        Eu am botezat acel dragon: il , pardon, o numesc “MomZilla” 🙂
        Am realizat ca e chiar greu pentru mame, cand e vorba de negociat, mai ales cand e singura cu copilul toata ziua.
        Probabil e acea legatura emotionala pe care noi, ca barbati, nu cred ca o vom avea vreodata. Nu la acelasi nivel, nu atat de constant.
        Cand aud despre conectarea cu copilul si despre importanta ei, trebuie sa subscriu si sa iti dau dreptate, e foarte, foarte importanta. Da, uneori trebuie sa cobori garda, ca sa te conectezi, da, uneori trebuie sa te intinzi pe jos, langa el, cu hainele curate, uneori o sa ratezi un tren, pentru cele 2 minute petrecute in plus, cu el. Uneori te intrebi daca se merita sa faci atatea concesii, poate. Da, o sa merite, dar nu in minutul urmator.
        Eu am decis sa il intreb direct, cand incepe un “spectacol” de-al lui: “Ce s-a intamplat? Ai nevoie de un pic de atentie?” Iar dragul de el raspunde cu “Da…” si incepe sa isi verse oful.
        Dar, pfaaai, cat de greu e uneori, ca adult sa ai rabdare , in anumite situatii.
        O seara faina, mamicilor! Hold on, be strong! Un gand bun va trimit!

        4+
  3. Dupa ce i-am dat toate argumentele din lume pentru care trebuie sa o spal pe dinti, insa nu m-a lasat neam a treia seara consecutiva, s-a tavalit pe jos de nu-stiu cate ori, in ciuda explicatiilor mele, a apasat toate butoanele masinii de spalat chiar daca i-am explicat ca se poate strica, C A P I T U L E Z.
    Terrible twos, m-ati ingenunchiat!
    Sunt total debusolata si chiar daca am avut pana acum toata blandetea din lume ma tem ca resursele astea se vor termina si partea si mai grava – nu tine cu explicatiile deloc, ea face doar pe dos. Nu stiu cum sa fac sa ma asculte. Poate comunitatea frumoasa de mame de aici are o solutie salvatoare pentru o mama aproape la capatul puterilor?

    2+
    • Ioana

      Eu zic ca depinde mult de părinți, dar și de copil. Victor al meu este foarte rebel și a făcut o obsesie pt cuțite la 1 an jumate… Nu a înțeles nici cum ca nu are voie/e periculos etc… În consecință 2 ani de zile nu am mai ținut cuțitele în sertar, ci sus în dulapul cu cafea… La mașină de spălat soluția a fost sa o ținem scoasa din priza când nu o folosim și astfel nu se mai aprindeau beculete și nu mai era interesanta… Cu timpul a început totuși sa înțeleagă. Dar am văzut ca nu toți copiii accepta limitările la fel de ușor.

      0
      • Si noi tinem masina de spalat scoasa din priza, dar imprimanta nu. Dupa ce s-a stricat, nu mai e interesanta…

        1+
        • Nicu

          Eu am noroc ca am trecut peste etapa cu masina de spalat. Cand avea 1 an, 2, parca facea asta, dar nu a durat mult.
          Cele mai multe masini de spalat au “Child Lock”, chiar si dintre modelele mai vechi.
          L-am invatat cum se foloseste masina de spalat vase, iar el le-a invatat atat pe mama, cat si pe buni cum se foloseste. Cat de mandru am fost cand am vazut cat de bine a retinut 🙂
          Si masina de uscat rufe, tot el o pune in functiune. Decat sa-i interzic, am decis sa-i arat cum functioneaza. Si functioneaza pentru ca il responsabilizez sa o foloseasca cu grija.

          1+
    • Da, nu merg intotdeauna explicatiile si e normal. Ce fac eu atunci cand nu merg explicatiile? Daca vrea sa faca ceva periculos sau care poate sa distruga, il opresc, pur si simplu, si il indepartez de la acel obiect. Altfel spus, il iau pe sus si il duc in alta parte. Incerc sa ma tin calma, cat pot, dar nu il las sa continuie daca vad ca nu intelege limitele.

      Cu masina de spalat, folosesc functia child lock si ii las sa butoneze cat vor.

      In rest, ma ajuta mult sa dorm cat trebuie, sa cer ajutor, sa petrec timp fara copii. Astea ma ajuta sa imi incarc resursele de rabdare.

      Si mai e ceva, nu-mi (mai) pun in plan sa cresc cel mai perfect copil. Ma stradui ca fiecare zi sa fie buna, suficient de buna. Daca o sa aiba parte de multe zile bune (mai multe decat rele), sigur o sa fie ok. 😉

      2+
    • Si eu confirm ca depinde de copil. Eu nu negociez orice, sunt parinte, impun limite si reguli, nu stau la discutii. Spalatul pe dinti nu se negociaza, dar il mai las sa negocieze momentul, acum sau dupa ce termini jocul x. Il las sa simta ca e implicat in ce i se intampla, dar nu daca face un lucru de pe lista scurta, ci cand il face
      Altfel, cat a fost mic tare, si acum la aproape 8 ani, nu are sens sa te lupti toata ziua. Prizele cu aparatori la vremea in care nu intelegea pericolul, cutitele au stat pe ultimul raft de sus pana anul asta, toate substantele necomestibile in afara de gel de dus si chestii de baie stau in debara pe un raft la care si eu ajung doar cu scara, etc. Si explic, dar nu mai bine ma intind incomod dupa cutit decat sa-si scoata ochii intr-o fractiune de secunda cat am intors privirea sau sa stau toata ziua cu gura pe el?
      Choose your battles

      1+
  4. Mai nasol e că un copil nu face niciodată concesii. Că nu știe ce-a alea. Iar dacă îi explici, i se pare cea mai mare prostie de pe lume. Peste vreo câțiva ani.

    0
    • Never give up hope. Peste cativa ani, negocierile astea o sa ni se pare floare la ureche.

      0
    • Nicu

      Adrian, asa imi ziceam si eu. Dar fac si ei concesii, ideea e ca uneori, asa, adulti cum suntem, nu dam aceeasi importanta unor lucruri pe care ei le considera importante.
      Eu nu sunt deloc comfortabil cu negociatul, iar baiatul meu de 5 ani a invatat asta, dar, daca uneori, analizand potentialele riscuri, realizezi ca e mai bine sa cobori garda, o faci. Cand e vorba despre securitatea lui, acolo sunt cel mai inflexibil. Nu se negociaza nimic. Ii explic riscurile si le discutam impreuna, poate nu intelege din prima, dar , in timp reuseste sa inteleaga.
      Cu rabdare, vei realiza ca va face si el concesii. Eu nu am multa rabdare uneori, dar un strop iti dau si tie, ca stiu ca e greu 🙂
      Succes, Adrian!

      0
  5. Diana Preda

    Ohooo, nici nu mai ai nevoie traininguri de negociere și persuasiune. Faci doi copii și înveți on-the-job în fiecare zi. Eu am așa:
    – un diplomat de 4 ani care nu spune “nu” direct niciodată, prefera să ne abureasca cu câte un:”mai târziu”, “mmm, e delicios, dar nu mai pot”, “de ce nu mi-ai spus mai demult că trebuie…?”
    – un toddler atomic de 1 an jumate, rezistent la tentative de persuasiune, care, dacă nu obține ce vrea imediat, trece direct la urlete. Urlete de genul”cheamă vecinii protecția copilului”.
    De multe ori, când nu fac față conflictelor dintre ei, îi las singuri să văd cum se descurcă, sperând că vor învăța lucruri unul de la celălalt. Eu învăț să mă relaxez 🙂

    1+
  6. Bibi

    Știi mamele alea care zic “lasă că vezi tu” și îți vine sa le strângi de gat? Lasă că vezi tu! :)) cu fiecare etapa e mai greu și îți dai seama ca ești în pragul nebuniei când ai prefera unul din tantrumurile de 15 min de la 2,6 ani decât crizele De nervi de la 3 sau negocierile nesfarsiteeeee de la 4. Now i get the fucking memes!!!!!!!

    0
    • hahahah nu iese fum fără foc -kinda thing? :))

      2+
    • 😃 Las ca vezi tu pe alea de 7, cu trantit usi si ‘nu ma intelegi’ si ‘pai inteleg ce spui si o sa fac, dar iti spun ce SIMT EU’ (si ce simt eu e 💩 all over) si ‘dar eu ma simt’ in jdemiidefeluritoatenasoale plus ca recent i-a intrat conceptul de infinit, deci infinit e infinit orice 😁 dar, cumva, oi fi infinit de defecta, mie mi se pare tare, tare fain

      1+
      • Bibi

        Este pe alocuri. :))) și eu sunt vag masochista și de multe ori ma distrez în sinea mea de ce certuri ajung sa am cu o prichindea de 4 ani și. De asemenea, argumentele ei evoluează mișto. 🙂

        0
  7. CristinaM

    Primul punct ti-l spune orice trainer de parenting (m-am inscris intr-un astfel de program, il platesc si ma poate judeca oricine are chef ca mi se rupe) si cred ca citesti in orice carte care trateaza subiectul: copil
    Al meu copil, de nici un an, se joaca cu butoanele masinii de spalat intr-o veselie cand aceasta functioneaza ca altfel nu-i interesanta, nu scoate nici un zgomot- il las, mi-am asumat ca o poate strica;
    Are acces la toate sertarele, dulapurile din hol si bucatarie… au niste balamale atat de tari ca inca nu le poate deschide ( norocul meu, nu are acces la gunoi) si au si amortizoare asa ca nu le poate tranti (cand o veni vremea)… altele sunt lipite cu leocoplast, uimitor: nu prezinta interes;
    Probleme imi ridica aspiratorul: pot sa ii spun o ora ca se strica daca-l tranteste, daca-l loveste… nimic, se uita la mine razand si cu o mana loveste si obsesia lui baia 😤… tin usa inchisa fiindca mereu ma crizez si in loc sa rezolv ceva, mai rau fac ( nu-i ideala rezolvare dar momentan functioneaza)
    Negocieri… buna gluma, daca nu ii dau ce vrea: urlaaaa iar eu nu suport tipetele asa ca: cedez – vai viata mea cat de curand plus ca, nu mi se pare normal sa-i distrag atentia cu altceva… e ca ai cum eu la restaurant am cerut peste si ei imi aduc vita, fiindca nu au ce am vrut dar ca sa nu fac gura, imi aduc totusi ceva…

    0
    • Nici noi nu ne-am cumpărat închizătoare pentru dulapuri și sertare. Să vezi cum arată acum, cred că va trebui să schimbăm mobila data viitoare când primim musafiri.

      Am avut un singur dulap căruia i-am scos mânerul, să nu poate trage de el: unde țineam medicamentele. Și un singur sertar oprit, unde ținem actele.

      În rest, la liber. La oale a fost cel mai interesant. Însă doar o vreme, după care i-a trecut, dacă a văzut că are acces. Când mergeam la bunici, la Sibiu, unde totul era la liber, mama mea lua toate dulapurile la rând, toate ceștile, i le arăta, i le explica, îl lăsa să pună mâna și să le pună la loc. Nici nu cred că s-a spart ceva, iar bebele a fost mega fericit.

      p.s. ce curs de parenting, cum e? ești mulțumită? că m-a mai întrebat de curând cineva și nu am știut ce să răspund.

      0
      • CristinaM

        Aproximativ la fel si la noi: fara acces la acte iar medicamentele la inaltime 🙂

        All about parenting, Urania Cremene; nu-ti pot spune multe fiindca abia am inceput, o saptamana am; este online, pe baza de videouri asta fiind si motivul pt care l-am ales, fiindca nu am posibilitatea sa ma duc fizic; dureaza undeva la 9 luni, aproximativ un video= problema explicata per zi, poti cere explicatii suplimentare prin intrebari pe mail daca nu intelegi ceva sau vrei alta perspectiva asupra problemei, plata lunara.
        Peste o luna, daca te ajuta, iti revin cu un review si-ti spun ce am invatat 😉
        ( eu consider ca atat timp cat eu invat si aplic o chestie din sapte, prezentate intr-o saptamana, tot am castigat ceva)

        0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 191 queries in 0.529 s