patru kile două sute

Asta imi arata cantarul acum doua zile, cand l-am cantarit pentru a treia oara din toata viata lui.

La primul copil, faceam proba suptului de era sa innebunesc, la al doilea copil, am bagat cantarul intr-o cutie acum 3 ani si nici macar nu eram tentata sa-l scot. De teama. “Greutatea e irelevanta, important e doar ca ea sa creasca si copilul sa suga. De unde stii ca suge? Te uiti la el!” Cuvintele lui Jack Newman imi rasunau in creier. Nu-mi alimentau teama, ci-mi potoleau curiozitatea legata de cantar. Copilul suge, doarme si spune poezii, trebuie ca este fericit.
Nici apropiatii nu m-au prea intrebat daca a luat in greutate, nici macar familia, nu m-a intrebat decat o singura persoana daca am
lapte, am raspuns ca da, desi adevarul era ca n-as fi bagat mana in foc. Dar am mizat pe puterea autosugestiei, e mai bine decat opusul ei. Desi mama mereu mi-a zis ca femeile din familia noastra-s “bune de lapte”, posibil sa ma fi adoptat. Ele-s toate relativ inalte, cu sani plini si talie subtire, puternice si curajoase, eu sunt mica-n os si-n inaltime, singura blonda si singura facatoare de baieti din familia noastra. Sustinatoare si alaptatoare, dar lucrurile-s mult mai complicate cand apare o alta gura de hranit, dar tie nu-ti mai cresc inca doua țîțe.
Dar inainte sa-mi plangeti de mila, va rog sa stiti ca m-am consolat destul de bine cu trei tavi de prajitura, la Sibiu. Prajitura mea preferata de cand eram mica, pentru ca pufarine nu mai pot vedea si nici turta dulce.
Dar, hei, patru kile doua sute, fratii mei!!! Pai nu produc domnisoarele astea?! Nu merita ele inca trei prajituri?! Un dans al bucuriei?!

Si-acum, ca la Oscar, ca, de fapt, asta voiam sa zic

Le multumesc:

Baiatului meu cel mare, in primele 10 randuri, ca a inteles la inceput ca bebelusul are prioritate la san, ca el poate manca orez cu lapte si turta dulce si supa de pui. Dar bebelusul n-are decat doua țîțe. “Eu mananc doar doua guri, ca sa-i ajunga lui Victou, sa se faca mare.” Sau, mai nou zice: “Mami, Victou e mancat? Ca sa stiu daca pot suge bine.” Ceea ce, intre noi fie vorba, poate fara probleme!

Sotului meu, care inainte de orice e tată. Si care mi-a spus, prima data cand i-am pus pe amandoi la san deodata, ca sunt cea mai frumoasa din cate m-a vazut vreodata. Si nu eram nici pieptanata. Tipul asta care lua amandoi copiii dimineata si-mi zicea “dintre noi doi, e mai important sa fii tu odihnita”. Nu avea aceeasi atitudine si fata de mancare, ceea ce na, orice barbat flamand si obosit ar intelege :p

Mamei mele, care a venit in graba, care a leganat in paralel, a congelat tone de supa si a facut trei tavi de prajitura, pe care le-a pazit de alte guri cu propria-i viata.

Bonei lui Tudor care imi taie bucatele in farfurie, cand sotul meu nu e acasa, de zici ca nu bebelusul e al doilea copil al familiei.

Tuturor celor care ne-au vizitat sau care ar fi vrut s-o faca. Nevoia noastra cea mai marie acum e unii de altii. Si un pui de somn. Merge si-o tava de prajitura 😉

Mai multumesc fiecarui om care s-a abtinut sa-l intrebe pe Tudor daca mai suge, pe mine, de ce ii mai dau ori sa nu uit ca bebelusul e primul care conteaza. Pentru ca nicio mama nu vrea sa isi lase nou-nascutul flamand, dar nici fiul cel mare cu inima facuta ciur.

Toti au contribuit la niste grame din cele patru kile doua sute. Ca sa faci un copil, e nevoie de doi. Ca sa-l nasti, e suficienta o mama, desi ajuta si-un spital. Dar ca sa-l cresti, prieteni, mai ales in prima luna, mai ales din doua țîțe mici, dar care se fac mari, e nevoie de o întreagă echipă!

Iar, în final, dar nu in cele din urmă, le mulțumesc domnișoarelor mele, care la locul de muncă s-au prezentat chiar și atunci când șefa s-a culcat.

E și asta o superputere de mamă. Când o parte din tine doarme și altele două cresc un copil. De patru kile două sute.
Azi avem o lună de împreună. Feliz navidad!