La masă – mâncăm și în parc – ne jucăm. De ce le separăm și nu luăm cina pe genunchi

parc mâncăm masă jucăm miruna ioani

Niciodată nu am găsit ceva idilic într-o mamaie care aleargă cu piureul în linguriță după leagănul care se zvântă în parc, poate-poate nimerește vreo guriță flămândă. Nu mi se par distractive nici dialogurile: Gigele, vrei o brânzică, puiule? Sau o sălățică, o supică, niște cărnică? Furculițele la locul de joacă mi se par periculoase. Copiii care fug cu gura plină, niște dezastre pe cale să se producă. Apoi, nu sunt sigură că e vreo diferență între mâncatul la televizor și mâncatul în parc. Nu e tot o păcăleală undeva? Îi distragi atenția, ca să-i bagi ceva pe gât.

Apoi sunt mâinile murdare. Câte șervețele pot încăpea într-un ghiozdan de om normal? Ce faci dacă-ți cade lingura pe jos? Cu toate fructele alea care au oxidat? Cu toți copiii cu care trebuie să împarți? Sincer, mi se pare foaaaarte complicat.

Părerea mea e că în parc mergem să alergăm, să legănăm, să transpirăm, să explorăm. Nu mergem în parc să mâncăm. Nu am avut niciodată la mine mai mult de o banană, pe care adesea am cules-o stricată după câteva zile de purtat. Iau la mine apă de băut, poate un covrig sau ceva care să reziste în timp, pentru cazurile excepționale în care vreunul dintre noi e vizitat de o foame torențială. Nu cumpăr pufuleți, doar înghețată… mult prea des. Am mereu la mine olița portabilă, șervețele dezinfectante pentru accidente neprevăzute și gel de mâini. Nu alerg după copil cu dezinfectant, cred mai degrabă în apă și săpun. Microbii sunt prietenii noștri, iar asta e o teorie care chiar face parenting-ul mai ușor 😉

Poate n-o să fiu foarte populară cu părerea asta, dar părinții sunt cei mai pricepuți la a-și complica viața. Uitați-vă numai câți puști mănâncă în parc. Câți oameni în toată firea cară jumătate de bucătărie după ei, pentru că oricine are un copil știe că o masă se poate complica în orice fel. Și-atunci, de ce să ne legăm la cap fără să ne doară? De ce să luăm cina după noi în parc?

Chestia asta mai naște o problemă: că li se face poftă și celor din jur. Ni s-a întâmplat nu o dată, ca cei cu care ieșiserăm în parc să scoată cutiuța cu haleală. Copiii lor n-au mâncat nimic, al meu a ras și porția celuilalt. N-am luat-o ca pe-un semn de la divinitate. N-am început să duc din următoarea zi brânzică și sălățică în parc. Ba m-am și supărat odată, când băiatul meu era mai mic și a făcut cunoștință cu pufuleții, de la o altă fetiță care și-a cumpărat. Nu s-a întâmplat nimic (rău), doar că nu țineam neapărat să bag sare cu kilogramul în bebelușul meu de nici un an. Bineînțeles că mi s-a cerut permisiunea pentru acei pufuleți și bineînțeles că am dat-o, pentru că nu era momentul să încep lista alimentelor cu semnul interzis. Înțeleg că problema e și mai gravă la copiii cu alergii, care se trezesc hrăniți de diverși bineintenționați cu ciocolată și diverse chestii periculoase pentru ei.

Părinții care ies cu bucătăria în parc se plâng că numai așa pot convinge copilul să mănânce. Permiteți-mi să mă îndoiesc. În primul rând, adulții au adesea niște păreri foarte clare despre ce și cât ar trebui să mănânce copiii lor, să vorbească, să crească, să orice. Cel mai bine dintre toți știe copilul de ce are nevoie să mănânce. Nu o să moară de foame. Plus că regulile sunt bune, îți fac o rânduială: la masă, mâncăm și, în parc, ne jucăm.
Poate fi destul de simplu, doar să încercăm.

foto Shutterstock

 

Articolul anterior

Dragi mămici, vă rog, nu faceți greșeala mea! -Povestea unui băiețel care s-a uitat prea mult la filme

Articolul următor

Înțeleg de ce părinților cu copii mari nu le mai arde să o ia de la capăt cu copii mici

15 Comentarii

  1. Anca

    Între puii mei este 1 an si o luna. Si pentru ca sunt mici, aproape toate vara au mancat in parc, în carucior. Asta pentru ca altfel ieșeam afara dupa 10:30, pentru ca oricât ma străduim cu mancatul si spălatul, nu reușeam altfel. Dar excepția asta se aplica pentru ca la ora 9 eram singurii in parc. Ceilalți copii ieșeau pe la 11. Mie mi se pare 11 ora de intrat in casa in timpul verii.
    Oricum, chiar dacă ai mei au mancat in parc, tot susțin într-un totul ce ai zis…

    4+
  2. Vali

    Eh… asa ziceam si eu… dar… uite -ma cu un bebelus ce il iau după mine pentru a lua copilul de la grădiniță… si pentru a putea împăca si copilul (ca mai vrea sa stea afară si nu ii pot spune nu chiar la toate) si bebelușul (cand i se face foame trebuie să ii dai sa mănânce) uite-ma cum plec cu mâncarea in gentuta frigorifica după mine… mănâncă în cărucior nu in alta parte si nu, nu am cu cine sa il las pe bebe si nici nu are cine să se ducă după copil la grădiniță…

    10+
    • dia

      Noi credem in picnicuri😀cu toată puterea, ne plac la nebunie. Jos, pe iarba, pe un șervet curat. Picnicurile pot sa fie la parc, la pădure, la o plimbare etc. Nu are nici o legătura cu faptul ca băiatul meu nu mănâncă acasă, pentru ca mănâncă la fel de bine😀Mergem și de 4-5 ori pe săptămâna așa. Nu alerg după el cu mâncare niciodată, stam jos și mestecam și ne bucurăm. Vara am avut niște concerte minunate la lac in fiecare săptămâna, seara, și acolo luam cina. Normal ca nu luam oalele după noi ci pregăteam niște mâncăruri ușoare, gen sandviciuri😀eu nu am văzut nici un copil îndopat aici in timp ce se da pe hinta😅

      0
  3. Iulia

    Nu am copii (inca) dar sustin intru totul tot ce ai scris. Cand eram eu copil, am avut mari probleme cu mancarea. Pe scurt, nu mancam. De ce, e o alta poveste. Dar mereu uram cand umbla mamaia dupa mine prin casa sau afara sa imi bage mancare in gura. Daca imi era foame ceream eu, dar nu era deloc placut sa umble cineva dupa tine sa iti dea sa mananci cu forta (ca na, dupa cum am spus, erau terorizati adultii mei ca nu mancam si faceau orice). Deci da, nu cu mancarea in parc. Daca e picnic, alta treaba. Dar atunci e cu alte reguli, parerea mea 🙂

    2+
  4. Jorjet

    “Cel mai bine dintre toți știe copilul de ce are nevoie să mănânce. Nu o să moară de foame”. Aham, s-o crezi tu… Ce-mi plac mie mamele astea ca tine care-și dau cu părerea despre stomacul altor copii. Ce ușor vă e vouă ăstora cu copii care mănâncă orice, oricât și oriunde și la orice ora sa comentați atotștiutor despre alții. Probabil nu ai experimentat în viata ta de mama gătitul pana la epuizare degeaba. Când copilul tău poate sa stea nemâncat cu zilele și te rogi la toți zeii sa ia și el o lingura de supa sa nu ajungă la perfuzie cu glucoza. Și lași dracu toate sfaturile de pe toate blogurile mamelor perfecte cu copii perfecți și mâncăciosi pe care unde-i pui acolo stau și cu toate ca te simți ca dracu apelezi în cele din urma la odioasele și distrugătoarele de vieți numite desene. Și nu, nu cred ca un copil ȘTIE cât are nevoie sa manance pt ca nu poți supraviețui cu 2 linguri de supa o zi întreaga. Și știi care-i ironia? Ca toată lumea ma invinuieste ca am fost prea drastica cu alimentația lui, ca am am fost și sunt genu “aia nu ca are zahar, aia nu ca are sare, aia nu ca are nu știu ce, aia nu ca nu e bio”. Și încep sa le dau dreptate pt ca altfel nu-mi explic cum alții care au fost lăsați sa mănânce orice prostie(gen pufuleți, barni, ou kinder) nu au problema asta și mănâncă orice.

    26+
    • Madalina

      Bai, sa stii ca ai mare dreptate.
      Am fost in situatia ta si am apelat la Crina Coliban (parca asa o cheama, are o pagina de Facebook, e super abordabila), care mi-a pus niste intrebari si m-a lamurit cu niste treburi. Nu tin minte sa fi platit, dar si daca am platit, o fi fost o suma mica, nu-mi aduc aminte. Merita incercat.
      Partea buna e ca pana la urma, o sa manance, sa stii. Nu orice, nu mult, dar astea vin in timp.
      Si sa stii ca desenele in timp ce mananca, pufuletii si ouale Kinder n-au omorat pe nimeni pana acum, si nu cred ca va fi copilul tau primul care moare din asta.
      Daca mananca la desene, da-i mancare in timp ce se uita la desene. Daca mananca in parc, da-i in parc. Orice va aduce voua putina liniste si tie un pic de impacare, merge. Nu conteaza ce zic alte mame, mai ales in spatiul public. Stiu mame de copii dezastru care in public deseneaza o imagine divina copilului. Relaxare si ignoranta fata de sfaturi externe sa-ti fie porunca.

      22+
    • Andreea

      Jorjet oferă-i copilului tău mai puțin lapte. La fiecare masa pune-i in fata doua trei opțiuni de mâncare cât mai simpla in portii mici, ideal mâncare ce poate ridica in mâna (pâine, paste fără sos, felii de cremvusti, felii de mar, căpșuni) si un pahar cu apa și lasă la latitudinea lui dacă mănâncă sau nu, nu insista deloc. Evita mâncărurile complexe gen tocănița ciorba etc și fara pufuleți sau ciocolata care strica pofta de mâncare. Încearcă sa te ții tare timp de trei zile! O sa înceapă sa mănânce! Când începe tine-te de program, ai grija sa nu insisti deloc! Unii copii sunt foarte încăpățânați! Diversifica înspre mâncăruri mai sănătoase abia după ce ai revenit la “normal” și servește întotdeauna portii mici! Copiii la vârsta asta mananca destul de puțin și pot mânca la intervale surprinzător de mari! Dacă le e foame cer ei singuri supliment, ai grija sa nu plângi de fericire! Am trecut și noi prin ceva similar si asta a funcționat la noi.

      2+
      • Andreea, orice dar niciodata crenvursti! Niciodata! 🙂 Mezelurile sunt de evitat si nu doar de copii, ci chiar si de catre adulti. Mai ales porcariile de crenvursti…

        2+
    • Lea

      E prima data cand comentez, desi citesc.

      Jorjet, agresivitatea din vorbele tale contra Mirunei este fix aceeasi cu agresivitatea pe care o ai in raport cu copilul. Probabil ca il sufoci, ii impui, il fortezi, iar el se revolta. Si n-o faci numai cu mancarea.
      Ai facut-o dintotdeauna, iar in timp, lucrurile s-au agravat: tu ai marit presiunea (abuzul) asupra lui, iar el s-a frustrat si revoltat din ce in ce mai mult, pana a ajuns la 2 linguri, pentru ca asta era singura lui arma impotriva ta.

      Ar fi multe de spus, probabil ca ai nevoie de ajutor, e greu de acceptat, dar problema e la tine, nu la copilul tau. Niciodata nu e vina copilului, niciodata.

      Mergi la terapie si vei intelege de ce ai facut o obsesie cu nemancatul lui, se leaga de toata viata ta, si personala, si de cuplu.

      Asta ca sa nu-l duci pe el mai tarziu, cum fac parintii impostori.

      Miruna, sa fii fericita pana la ultima suflare, ai atat de multe in viata ta!

      2+
      • Ilinca

        Ce bine când știm sigur cum sunt ceilalți oameni, mai ales cei pe care nu ii cunoaștem. Empatia între mame e ceva de speriat. Pe cine crezi ca ajuta comentariul de mai sus? In nici un caz pe mămica al cărui copil nu mănâncă. Te-a ajutat pe tine? Te simți superioară acum?
        Nici pe Miruna nu cred ca o ajuta. Cred ca este un om suficient de echilibrat încât sa accepte ca oamenii au păreri diferite atunci cand ele sunt exprimate civilizat. De obicei etichetele spun mai multe despre cei care le emit decât despre cei care le primesc.
        Off..off…certitudinile astea, mai ales despre ce ar trebui altii sa facă. Poate copii noștri vor fi mai toleranți. 😊

        7+
      • Madalina

        Lea, foarte misto comentariul tau. Empatic, plin de respect, lipsit de judecata si mai ales, lipsit de presupuneri ilogice.
        Deci cine are mai multa nevoie de terapie? 😂
        Ma mir cum bunicii nostri au ajuns pana la varste respectabile fara terapie si fara sa ucida vecinele si rudele.

        6+
  5. Denisa

    Constatarea mea legata de alimentatia copiilor:
    exceptand copiii cu dificultati alimentare cauzate de probleme medicale, cei mai multi copii care” nu mananca ” sint in familii unde ori unul din parinti, ori ambii, au avut comportamente alimentare asemanatoare in copilarie sau / si in prezent.
    Nu vreau sa arat cu degetul ci sa -i indemn pe acesti parinti sa se intrebe:
    -Ce mancam si cat mancam eu copil fiind?
    -Cum ma simteam eu cand eram fortat/a sa mananc?…
    Nici eu nu cred ca un copil se lasa sa moara de foame, atata timp cat are langa el un parinte care-i spune calm, daca nu iti e foame acum poti manca mai tarziu,insa nu pot sa mananci gustari sau dulciuri intre timp.
    Daca avem panica in glas si/ privire, copilul vede ca genereaza o reactie puternica prin comportamentul lui si poate continua.
    Sa nu uitam ca stomacul unui copil este cat pumnul lui, sa cerem ajutorul unui specialist cand suntem preocupati de alimentatia lui.

    Cred ca parerea obiectiva a unui specialist e constructiva si ne va ajuta sa-l facem pe copil sa inteleaga ca mancam de foame, nu de ameni tari, pacaleli sau fiindca bunica zice ca suntem slabi ca vai de lume.

    1+
  6. Ilinca

    Copii sunt diferiți, familiile la fel. Unii copii dorm bine altii deloc, unii mănâncă bine, altii deloc (da, am un copil care pana la 11 luni a fost alăptat exclusiv, cu o excepție de la 6 la 7 luni când a gustat solide) și care a început sa accepte fructe oferite in parc la locul de joaca.
    Părinții ai căror copii dorm/mănâncă bine trăiesc cu impresia ca asta se întâmpla pt ca au făcut ei ce trebuie și ii judeca pe ceilalți părinți ca sigur au greșit ei cu ceva de nu dorm/mănâncă copii lor. Mulți devin mai toleranți odată cu apariția celui de-al doilea copil care de multe ori e complet opus.
    Aceasta schimbare am observat-o cu bucurie și in cazul Prințesei Urbane.
    Cum spune și Isabelle Filliozat: “confruntarea cu realitatea spulbera orice certitudine”.
    Sper sa nu îmi iei in nume de rău aceasta intervenție.
    Și eu aveam certitudini înainte de nașterea copilului meu; acum nu mai am :)). Probabil la un ipotetic al doilea copil voi mai demonta încă o serie de păreri :)).

    18+
  7. Cand fiica mea nu a mancat nimic la cina timp de 2 luni, si avea doar 3 ani, as fi facut orice. La gradinita nu stiu cat manca pt ca doamnele ziceau ca mananca, dimineatza era flamanda si manca ce ii puneam dar cat poate manca din mic dejun?
    Asa ca as fi facut orice, inclusiv iesit cu mancare in parc, pt a manca. Ma mai “ajuta” si soacra care imi repeta ca sigur nu fac ceva in regula eu. Facut si analize de sange.
    Au venit si alte perioade de refuz mancare la copil. Mai lungi, mai indarjite, mai diferite. Cu greu am inteles ca fricile ca moare copila de foame sunt in mintea mea, si ca le port din frageda copilarie cu familie unde obezitatea colcaie. Cu greu am inteles ca 3 mese sunt suficiente noua ca familie si ca gustarile, atat de promovate de unii medici, mai rau ametzeau pofta de mancare, si ca suntem unici si copila e si ea unica. Regulile sunt minunate, dar cel mai important e sa ne gasim echilibrul – ce merge la mine nu merge la altul, sanatatea impecabila si faptul ca de la 2 ani nu s-a mai imbolnavit este semn de bine. Pana aici insa am ros multe unghii si facut chestii diferit de altii, bine si prost si asta numai Dumnezeu stie.

    4+
  8. Elena V

    Noua ne place picnicul in parc 🙂 SPONTAN! Cred ca fiecare familie e diferita si daca mamaia se simte bine ca nepotu’ mananca in parc, cred ca ii face viata mai usora si poate o face sa fie mai blanda cu copilul, ceea ce e un lucru bun (zic). Nu cred ca e bine sa judecam, e bine sa impartim, chiar daca ramanem fara pufulei :))

    3+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 169 queries in 0.499 s