Aș fi avut nevoie ca puiul meu să lege o noapte de somn pe la 6-7 luni, când n-aveam niciun ajutor, diversificarea era pe noi, iar eu aveam și un blog de ținut. Bine, blogul mă ținea în viață, vreau să spun. O viață paralelă cu cea a scutecelor și morcovilor fierți. Orice mamă are nevoie de o distracție din asta în capul ei, ca să n-o ia razna când nu te aștepți.
Aș fi avut nevoie ca puiul să lege o noapte de somn, când am început să merg la cabinet. Nu e ca și când făceam hora la ora trei, dar dormitul întrerupt nu e dormit, când tu ai nevoie a doua zi să te concentrezi. Doar cine doarme întrerupt poate înțelege efectele devastatoare care pot apărea.
Aș fi avut nevoie de un sclav, când am început să gătesc. De fapt, când a început să mănânce puiul meu. Soțul era mult plecat, eu eram singură cu un bebeluș tot mai mare și o bucătărie tot mai mică.
După care, a venit o vreme în care m-am obișnuit. Aveam ritmul meu. Ziua eram mama lui, noaptea scriam pentru sufletul meu. Nu prea dormeam. Mâncam prea mult. Ochii îmi erau în permanență injectați. Ce bine arăți, îmi spuneau toți. Da, în faza asta, până și eu credeam. Am consultat doi medici plasticieni, să-mi injecteze ceva în cearcănele de sub ochi. Una m-a certat că de ce mai alăptez un copil de 2 ani, alta mi-a zis, mai politicos, să încerc mai întâi să mă odihnesc.
După care a venit o altă vreme, în care era să înnebunesc. Nu m-a diagnosticat vreun specialist, dar sigur nu eram pe drumul cel bun, dacă m-am prins până și eu. Am înțeles rapid că ori îmi pierd mințile, ori caut ajutor. Am ales a doua variantă și am poftit ordinea în viața mea. Nu mă refer la pantofi, acolo tot varză e. Mă refer la maturitatea aia adevărată: am respectat orele de somn ca popa, sfântul altar. Am luat ajutor la curățenie și am găsit o vecină drăguță, care putea sta cu copilul 2-3 ore pe zi. Uneori mai multe, alteori deloc. În funcție de cum aveam treabă eu. Am renunțat la seriale, am început să citesc cărți.
Multe mame trec prin așa ceva. Unele printr-o depresie mai ușoară, altele printr-una mai grea. Unele au prietene alături, altele nu au pe nimenea. Cele mai norocoase au un soț înțelegător, cele mai puțin norocoase au un avocat bun.
Mulți tați trec prin așa ceva. N-o să repet paragrafele de mai sus, deși cred că li se potrivesc și lor. E drept că nimeni nu trage de sfârcuri un bărbat noaptea, la doi, dar asta nu înseamnă că viața lui e roz bombon. Totul se schimbă pentru amândoi. Femeilor le este infinit mai greu după apariția unui copil, dar nici bărbaților nu le e întotdeauna ușor.
Brusc, se întâmplă ceva excepțional.
Perioada scutecelor ia sfârșit, mama se duce la serviciu și are alte activități. Nopțile se umplu de somn sau de s3x, diminețile tot așa. Copilul vorbește, spune ce vrea. Viața își recapătă un echilibru ca de porțelan. Umbli cu mănuși pe lângă el, mergi în vârfurile picioarelor, îți dai telefonul pe mut, îți ții respirația, stai și-n mâini, orice, numai să nu se spargă bula asta de odihnă și înțelegere în care te găsești.
Îmi amintesc perioada în care am început să stăm jos la masă, cât dura ea, toți trei, vreme de 30 de minute în cap! Uaaaaau. Până atunci, nu mă prindeai și pe mine, și pe soț simultan în același loc. Nici nu mi-l mai aminteam cum arată când mănâncă ceva. Îmi amintesc când copilul a început să se joace singur și noi să povestim, pe lângă el. ”Crezi că ne-am putea uita la un film?” Nici vorbă, dar exista potențial.
Să vrei s-o iei de la capăt? Mulți ar zice că trebuie să fii cel puțin nebun. Și nu îi poți contrazice, pe cuvânt. Adesea mi-am zis că e foarte corect cum a lăsat Natura lucrurile pe pământ, ca decizia de a avea un copil să fie împărțită la doi, să nu te poți trezi tu odihnită într-o dimineață, cu ovulația și hormonii la pachet, să ți se facă dor de o burtă mare și un gângurit. Că, ce bine, că această decizie implică totuși și-un bărbat mai puțin zăpăcit. Sau invers, că rolurile și ovulațiile se schimbă, nu vă lăsați mințiți.
Însă trebuie că există ceva acolo, ceva care te face mult mai fericit. Da, poate acel gângurit. Da, poate acel nedormit, când știi că cineva mic are nevoie de tine. E fix acel paradox pe care eu nu-l înțeleg la oamenii care fac sport, transpiră și spun că le place de mor. Așa și părinții care uneori nu mai pot. Și-apoi tot mai pot încă un copil sau chiar doi.
foto Shutterstock
Eliza
Încă doi? Dacă nu ai fi nascut acum incredibil de puțin timp, as crede ca vrei sa ne spui ceva! Mulțumesc că găsești timp si energie sa ne mai scrii. Hugs!
Miruna
Cred ca noi am inchis linia de productie, desi la cat imi plac bebelusii, la cum imi e deja dor de burdihan, as face cariera din asta: “femeia cu cei mai multi bebelusi din lume. A alaptat non-stop, adica, pana la menopauza “😂😂🙃
Denisa
Timp de 10 ani am avut un singur copil, desi eram disperata( am incercat muuuulte in astia 10 ani) sa am si un al doilea.
Dupa 10 ani mi-am zis, gata, e momentul sa accept ca voi avea un singur copil , sa-i multumesc universului ca e sanatos, destept, frumos si devreme acasa:).
Fix la 2 luni de la multumirea mea catre univers a venit si raspunsul lui, cel de-al 2 lea copil mult dorit.
Bucuria asta mi-a dat energie( sau am crezut eu ca-mi da) sa continui job-ul avut , cu o pauza de o saptamana la nastere,lucrez de acasa si credeam eu ca va fi usor.
Dupa 6 luni de la a doua nastere, universul ne-a dat si bonus ca am asteptat atat, al 3 lea copil.
Eu, o tipa foarte rationala, am continuat jobul si de aceasta data, desi semnale ca rezervorul meu e gol de ceva vreme( Doamne cate-si face omul cu manuta si creierasul lui!).
Am ajuns binenteles repejor la starea pe care o descrii si tu Miruna, cand si tu realizezi ca esti pe aratura.
Cu disciplina si odihna ne-am revenit , ca vorba ta, nici sotului nu-i era usor cu o sotie epuizata si 3 copii in forma maxima.
Acumam lasat autostrada, mergem pe o potecuta, avansam incet, dar ne bucuram unii de altii si de peisaj( cei mici au 5 si 4 ani).
E frumos acum, dar cand o sa purtati discutii in 4 va fi magic.
Multa sanatate, ajutor si zambete,
Denisa
Acum
Ioana
Dar uneori dorinta de a avea mai mult de un copil e mai mare decat frica de greul ce urmeaza. La noi asa a fost…si l-am facut pe al doilea inainte de a se termina greul cu primul…tocmai pentru ca mi-a fost teama ca daca trece mai mult timp, n-o sa mai avem puterea sa o luam de la capat.
Cricket
Eu am zis ca max 1 copil si mi am confirmat asta si dupa ce l am avut. Abia astept sa fie si mai mare de 3 ani jumate, desi eu voi fi cam batrana. Mi se pare extrem de greu cu mai mult de 1 copil. Nu mi e dor de bebeluseala, doar ma bucur ca a trecut. E bine ca alti oameni au curaj si isi doresc mai multi copii, insa eu atat pot si cred ca e bine sa ne cunoastem limitarile.
Silvia R
Cu emotii ma gandesc si eu cum va fi sa o iau de la capat. Nu mai e mult si voi constata. Cel mai frica ini e de faptul ca nu voi avea suficient timp sa le acord ambilor copii timpul pe care imi doresc sa il acord. Sunt aproape sigura ca ma voi sinti vinovata pentru asta. Dar vom trai si vom vedea…
Andra
Implica-l pe cel mare in a avea grija de cel mic si va simti ca faceti o echipa in loc de a simti ca este dat la o parte.Ii poate alege pampersul, da o jucarie de baie, arata cum functioneaza o zdranganitoare etc.
Elena
Ha, încă doi? Stiu perfect ce descrii tu aici, ca mai toate mamele, probabil. Să știi că și eu plănuiam, pe când nu aveam nici un copil, sa am doi cu pauza de maxim 2 ani intre ei, ca sa fie apropiați de varsta, ca sa nu apucam sa ne obișnuim cu binele ca dup-aia poate nu mai vrem treziri în miez de noapte. Ei (copiii) au vrut altfel, si e diferenta de 3 ani jumate intre ei. Deși acum imi e cam greut tare, tot ma bucur ca s-a intamplat asa. Am apucat sa întrevăd lumina de la capătul nedormitului si ce usor si frumos poate fi cu un copil un picut mai mare. Asa ca acum ma pot bucura si de bebelusenia celui mic, știind pe testate ca tot ce-i greu trece până la urma. Nu stiu cat de coerenta am fost, că sunt tare nedormita 🙂
LuminițaR
După primul copil am zis amândoi că nu ne mai trebuie și al doilea. ”Una și bună!” zicea soțul meu. Mi-am montat sterilet. După nouă ani l-am scos și am zis în capul meu ”fie ce-o fi!” Anii treceau, începusem să mă uit pe stradă după toate femeile însărcinate și după toți bebelușii. Mă apropiam de 37 de ani și, cu toate că nu mă mai protejam, sarcina întârzia să apară, dar nici nu vorbeam deschis cu soțul meu că mai vreau un copil. Lucrurile se așezaseră frumos pentru noi, locuiam într-o casă mai spațioasă, alături de părinții mei pensionari – deci am fi avut ajutor. La 38 de ani a apărut sarcina mult dorită, dar la 6 săptămâni am pierdut-o. Mi se sfâșia sufletul, credeam că nu mai pot avea copii, că sunt prea bătrână, îmi părea rău că purtasem steriletul atât de mult timp. După ce am pierdut sarcina, soțul meu mi-a spus că ar fi vrut să se mai împiedice de jucării prin casă. Dă-i și plângi zile în șir! Cu puțin înainte să împlinesc 39 de ani, am rămas din nou însărcinată. De data asta a fost cu noroc, de la un capăt la altul: sarcină super-ușoară, naștere naturală super-ușoară, copil sănătos, frumos, mâncăcios care a dormit 8 ore pe noapte din ziua a cincea!
Soțul meu a avut cea mai frumoasă replică a unui viitor tătic ce împlinea 40 de ani: ”Abia aștept să mai prostim unul cu Moș Crăciun!”
Dumnezeu să-l aibă în paza lui pe bietul tata, ce mereu ne spunea: ”Mai faceți, mă unul, să nu trăiți degeaba pe lumea asta!” A apucat să se mai bucure de singurul nepot între trei nepoate…
Andreea
Fun fact: rata divorțurilor e la vârf după al doilea copil. In mare parte pentru ca tatăl chiar trebuie sa ajute cu al doilea! Ai grija de tine M, cât mai mult somn iti doresc! Săptămânile 5-8 bebelusii plâng mult seara! Noi suntem la săptămâna 10 și e mult mai bine!
Simo
Da, asa zic si eu. Cand de-abia ce incep sa ma inteleg cu acest copil, sa mai fac unul, sa o iau de la capat? Eu una nu ma simt in stare, cum zicea si cineva mai sus. Am vrut sa comentez si la articolul de acum cateva zile cu oboseala, dar era alta ideea lui.
dia
Hehe, cred ca decizia de a avea al doilea copil e mai dificila decât sa îl ai pe primul☺️ Mie îmi place enorm sa fiu mama băiatului meu de 3 ani jumătate. Dar știu clar ca nu as mai fi așa senina sa mai am unul. Asta e limita mea. Cel puțin acum. Așa cum spune articolul, am ajuns sa am timp sa am grija de mine, de pasiunile mele.. nici vorba sa am timp ca înainte, dar oricum, e bine. Plus ca știu ca nu vom avea aceleași resurse pentru încă un copil( răbdare, timp, călătorii, resurse finaciare etc). Dar cred ca e minunat pe multe aspecte sa ai al doilea/al treilea copil. Pentru cine își dorește și poate☺️ Și mi se pare tare fain ca suntem diferiți☺️