Aș putea scrie cu liniuță, să fie mai simplu. În curând se împlinește un an de când fac parte din primul club de femei în care am fost vreodată. Fondat de mine. Cu femei care mi se aseamănă în principii și valori. Cu femei care pot să nu fie de acord cu mine și civilizate în același timp. Cu genul ăla de femei care în loc să te pedepsească, te înțeleg. Care în loc să te certe, îți pun întrebări. Care și când știu răspunsurile potrivite, te duc de mânuță către ele, nu ți le servesc ca pe o plăcintă, poftim.
Luna: January 2024 (Pagina 1 din 2)
La mine hainele se împart în două: vechi și noi. Cele din facultate sunt vechi, cele de după facultate sunt noi. Problema e că acest ”după facultate” devine tot mai demult, ne îndepărtăm în timp și nu prea-mi dau seama, cum ar veni.
Când căutam școli pentru Tudor, am fost la ziua porților deschise undeva în București. Pe tot parcursul prezentării programei, poate știți cum se face, imaginați-vă: eram o oală care fierbea. Îmi clocotea inima-n piept, că oricum tot procesul de căutare m-a dus puternic înapoi în timp. La mirosul de cerneală, la caietele învelite, la scârțâitul pe tablă, la mirosul de clor de pe hol.
Visam frecvent săli de clasă, colegi, profi, lucrări de control.
Am fost în club, vă rog să nu râdeți. Nu că aș fi vrut. Dar a fost ziua de naștere a unei prietene. Ea a vrut și cunoașteți regula în această situație: nu poți refuza sărbătorita. Pentru toți cei care m-au văzut și s-au întrebat ce caută o mamă serioasă ca mine la 2 noaptea ridicând media de vârstă într-un club din capitală, să știți că există o explicație. Că m-au văzut cel puțin două persoane, sunt aproape mândră de mine. Am dovezi că există și aici viață socială! :))
Aș vrea ca oamenii care sunt lângă mine să știe, să simtă că împreună ne este bine. Că forța de acolo vine. Sar, când strigi. Sari, când strig. Mă bucur când ai o reușită. Și plâng, doar ca să nu plângi singur/ă.
Am văzut-o, mi-a plăcut, vreau să vă povestesc. Nu sunt vreo specialistă în teatru, nici nu cred că trebuie să fii. Mi-ar plăcea să dăm jos teatrul și cărțile de pe piedestalul cu acces doar pentru elite, să-l coborâm printre oamenii de rând, printre necunoscătorii care știu doar dacă le-a plăcut sau nu. Dacă a mișcat ceva sau nu în ei. Dacă a meritat vizita, banii, timpul, efortul.
