Miruna merge înainte și nu vă lasă să rămâneți în urmă

Aș vrea ca oamenii care sunt lângă mine să știe, să simtă că împreună ne este bine. Că forța de acolo vine. Sar, când strigi. Sari, când strig. Mă bucur când ai o reușită. Și plâng, doar ca să nu plângi singur/ă.

De dimineață, mama mi-a zis ”ce să fac, așa sunt eu”. Și i-am zis: Ai dreptate. Orice ai zice despre tine, ai dreptate. Ca-n clișeu.

Pe măsură ce trece timpul și apar ridurile, înțelegem tot mai clar de unde au apărut clișeele. Cum s-au format. De ce s-au perpetuat.

Fiindcă-s adevărate.

Mulți ani de zile, toată viața am crezut despre mine că oricât aș slăbi, o să am burtă.

Ghici ce, dieta pe bază de ibuprofen (nu recomand, Doamne ferește) mi-a arătat cât de amarnic mă înșelasem. Practic, puteam să mă fac fotomodelă (în lumea piticilor, desigur) în facultate, dacă doar aș fi crezut altceva despre mine.

Și multe alte chestii, lucrez chiar acum să schimb despre mine credințe limitative. Nu simt că a trecut încă destul timp să mă laud pe bloguri cu chestii concrete, dar simt că ceva totuși fac bine.

Au venit rezultatele la analize. Deși prietena mea Zînica, specialist în Germania, mi-a zis să le repet peste 6 luni, io, Batman. N-am mai avut răbdare, fiindcă aveam explicație la de ce au ieșit la o limită nu prea încântătoare. Analizele nu se fac în criză. Bine, eu eram într-o continuă criză, dar mă înțeleg eu pe mine.

Vestea e că putem mânca în continuare ciocolată.

Deci  bune. Am avut ceva benign, nici măcar cu suspiciune de altceva, doar chinuitor tare. Zic asta, să nu se bucure vreun hater înainte de vreme, o să rămân mulți ani prin zonă. O să ies la pensie cu H-ul în sudul Franței, unde ne facem o colibă cu Sisterhood pe malul mării, la bogați la Geanina acolo. Și facem și-un Brotherhood cu domnii noștri, că prea de multe ori a fost pomenită treaba asta.

Sau la Sibiu cu Ștefi și Adi, avem planuri și imaginație, sănătate să fie.

A început anul de câteva zile. A mers încet, cu burta plină, cu rezervoarele goale. N-am simțit că m-am odihnit prea bine. Mi-am lins rănile o vreme, am stat sub plapumă, în casă, am țipat la copii și la bărbat să mă lase în pace. Mi-am dat deadline-uri, am văzut seriale, mai lingi răni până duminică, de luni, pe baricade! Apoi a venit luni și s-a pișat pe ele intenții ale mele.

Dar pe urmă s-a întâmplat ceva, nu aș ști să vă spun ce, și am prins putere. Se poate să fi fost Ioana care mi-a zis ce noroc are cu Sisterhood. Se poate să fi fost Speranța care ne-a combinat de-un teatru pe eleganță, de-am simțit că-mi crește IQul într-o singură instanță. Se prea poate să fi fost bărbatul, care m-a ținut în brațe și m-a mângâiat, ce mult îmi place și mie să mă țină cineva în brațe. Se poate să fi fost mama, care nu s-a lăsat și care niciodată nu mă lasă să mă las. Sau se poate să fi fost copiii, care sunt mai buni decât aș merita vreodată și mă minunez tot mai tare ce binecuvântare este că îi am.

Se poate să fi fost un pic din toate.

Simt că nu-mi mai permit să cred că de mâine. Ori că de luni. Simt că Netflix îmi omoară spiritul, cărțile mă gâdilă pe inspirație, le ascult și-mi vine să cuceresc Buckingham-ul. Nu știu de ce am ales fix un loc unde plouă.

Simt că am început să vorbesc mai puțin și să fac mai multe. Ceea ce pentru mine este… nu vă dați seama, primul meu coach, o femeie de pus pe rană, o femeie senzațională, m-a concediat din această cauză. Miruna, mi-a zis odată, tu ai o minte fantastică. Dar atâta vorbești, fetiță, și nimic nu faci, că m-ai înnebunit și pe mine. Bine, Roxana nu vorbește cu ”fetiță”, dar ați prins ideea. Și că n-ar fi corect să îmi mai ia banii, fiindcă ea e pe obiective și rezultate. Îmi dădea teme săptămânale, chestii de 5 minute pe care să le fac cu mine, nu vă imaginați eseuri literare. Și io ciuciu, dar îmi plăcea de ea așa de tare!

Nu știu ce vreau cu acest articol. Îmi era dor de scris și mi-am legat iubirea de scris cu ceea ce credeam că-i ura de altceva, merge extrem de bine. Merge. Vă povestesc când mă simt pregătită.

Sisterhood e un copil care parcă stă în picioare ținut de mânuță, pe aragaz, altă idee fierbe, greutățile vieții, haterii-s la datorie, dar părinții-s bine, H-ul aproape, copiii dorm noaptea, prietenii vin în vizită, parcă și analizele țin cu tine. Miruna merge înainte.

foto Delia Șimon

Articolul anterior

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice – review piesă de teatru

Articolul următor

Sâmbătă noaptea, cu mamele în club

8 Comentarii

  1. elena

    E ianuarie, cea mai deprimanta luna a anului. Ma apuc de sport. Te pup

  2. Bunica cu bundiță ( acum MamaBu )

    E bine de spus , e bine de simțit ! Miruna are dreptate !

  3. succes Miruna, nu te lasa 🙂

  4. Amy

    Succes și multă, multă sănătate! ❤️❤️❤️

  5. Andreea

    De ceva timp intru aproape zilnic aici pentru cele câteva minute de respiro în care citesc ultimele noutăți. Sincer îți spun că m-am îngrijorat când am văzut că articolele de pe blog sunt tot mai rare. Inițial am presupus că ești ocupată cu sisterele, dar parcă simțeam că mai e ceva… Îți trimit o îmbrățisare caldă și îți mulțumesc că ești aici!

    • Mulțumesc, Andreea! Postez mult pe IG în ultima vreme, dar aici am scris mult, am publicat aproape nimic, fiindcă nu pot umple blogul și lumea cu probleme. Știi deja cum sunt eu, când tună, tună, și când e soare, facem hora.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 143 queries in 0.148 s