Schimbări pe care le-a adus The Sisterhood Society în viața mea

Aș putea scrie cu liniuță, să fie mai simplu. În curând se împlinește un an de când fac parte din primul club de femei în care am fost vreodată. Fondat de mine. Cu femei care mi se aseamănă în principii și valori. Cu femei care pot să nu fie de acord cu mine și civilizate în același timp. Cu genul ăla de femei care în loc să te pedepsească, te înțeleg. Care în loc să te certe, îți pun întrebări. Care și când știu răspunsurile potrivite, te duc de mânuță către ele, nu ți le servesc ca pe o plăcintă, poftim.

Scriu acest text de pe bandă.

Da, mi-am făcut un birou de tip walk-in, pe care l-am folosit din decembrie. E noul meu loc preferat din casă. Transpir ca un porcușor, dar visez ca o prințesă cu mușchi.

Nu știam despre mine că pot.

Nu știam că pot transpira de 4-5 ori pe săptămână fără să-mi urăsc viața în paralel. Dar rămăsese această datorie față de mine. Am făcut pentru sănătatea mea tot, am bifat toate lucrurile de pe lista lucrurilor pentru nota 10. Mi-am făcut lecțiile. Dar am picat la sport.

Ai vârsta arterelor tale e o vorbă a unei minți luminate. Să am aroganțe cu mișcarea îmi permiteam la douăjde ani. La treizeci, nu mai merge. M-a articulat doamna sănătate. Așa că-mi mișc fundul. La propriu, cum ar veni.

Cu Sisterhood am citit cel mai multe de când sunt mamă.

Căutând cărți pe care să le recomand acestor femei, am citit chiar un pic mai mult. Nu tot ce mi-a picat în mâna a devenit recomandare în club. Poate ar fi interesant să povestesc și despre cărțile care nu m-au convins. Pe unele dintre ele chiar le-am terminat, cum a fost biografia lui Britney Spears, o carte best seller și în multe topuri de peste tot.

Cu Sisterhood am eliberat 2 seri pe lună în fiecare lună, la mine în program.

Voi nu vă puteți imagina. Copiii au înțeles, soțul a înțeles. Mami are treabă. E o justificare funcțională în capul tuturor. Mai ales în al meu, probabil. Să îmi culce altcineva copiii, chiar dacă era soțul meu, cu mine în casă?! Și să nu mă simt vinovată? Păi, am renăscut. În unele seri, cum e seara aceasta, mă pregătesc pentru întâlnirea cu fetele mele și invitata noastră specială, Andra Pintican, cu vopsit rădăcini negre. Alteori, am intrat pe zoom în pijamale și nici măcar cu ruj pe buze.

Ăsta e farmecul în SIsterhood. Da, poate că multă lume s-a înscris de curiozitate, dar nicidecum de curiozitatea cu ce ruj e dată Miruna acum.

Cu Sisterhood am plecat prima oară de acasă.

Independență mai independență nu am trăit nici în adolescență. Iar ce s-a întâmplat când m-am întors, nu numai eu, ci inclusiv celelalte fete a fost wow. Un soț a renovat casa. Bine, a pus niște lambriuri deosebit de frumoase, dar cât l-am mai aplaudat. Altul nu se oprea din scris mesaje de dragoste către soția sa. Și le scria atât de frumoase, că l-am bănuit că de chat gpt ar profita. Era a mea toată topită de iubire!

Femeile au fost așteptate cu flori acasă, cu desene de la copii. Au simțit că sunt apreciate abia când au lipsit. La fel am simțit și eu. Poate e trist, nici nu mă interesează. Cred că e firesc, after all. Și dacă funcționează, să fie primit. Mai plecăm încă și încă o dată!

Cineva a scris că a intrat în Sisterhood pentru a-și îmbunătăți viața emoțională și a văzut rezultate mai bune pe viața sepsuală.

Dar mai multe nu mai zic, că citește și mama-soacră 🙂

aici eram tot pe bandă, îi trimiteam soțului dovezi că muncesc

În Sisterhood am găsit câteva prietene.

Sigur că ăsta e un bonus, sigur că orice relație are nevoie de timp să se coacă. Dar permiteți-mi să fiu entuziasmată. Nu e ca și cum e floare la ureche să-ți faci prietene noi după ce-ai ieșit din școală.

Dar cel mai mult, Sisterhood mi-a dat claritate. Punctul pe i. Misiunea mea în viață. Să ajut alte femei care trec pe aceeași stradă pe unde am fost și eu. Să le dau o luminiță, când le-o fi curentul luat de la enel. Să întind o mână, să îi dăm minții motive să nu se lase. Nu e o rețetă. Niciun program. E o perioadă în care femeile se pot simți mai singure decât oricând altădată. Și nu vreau să le las.

Sunt 2.730.000 de mame românce în lume

(conform chat gpt)

Nu e aberant să se simtă singure?

Mișc sânge de 65 de minute pe bandă. Acest articol a fost integral scris din mers. Am mai executat câteva mailuri înainte.

Înscrierile în Sisterhood sunt deschise, diseară avem un invitat special, Andra Pintican, vorbim despre sensul în muncă și despre reconversie profesională. Cine se înscrie până la ora 18.00 primește linkul de zoom pe email.

Miruna e o fibră transpirată. Iar arterele ei sunt recunoscătoare. Habar n-am ce urmează, ce știu sigur e că grozav o să-mi placă.

foto deschidere: Delia Șimon, celelalte sunt selfies de la distanțe variate

Articolul anterior

Haine pe care nu merită să dai banii și haine care pot fi o investiție pe termen lung (p)

Articolul următor

Pentru 2 zile, am văzut cum e să crești copiii într-un sat

7 Comentarii

  1. Ioana

    pozele astea needitate au in ele viata, adevar si forta. Se simte energia buna.

  2. fain suport, spor pe mai departe cu proiectul 😉

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 139 queries in 0.451 s