M-am așezat pe locul băiatului meu în banca din care va face cunoștință cu literele, cu cifrele și-am văzut cerul. Cu nori pufoși care dansau a bun venit. Știți cum sunt pe geamuri la școli și grădinițe desene ale copiilor lipite cu scotch, aici era cerul cel adevărat. Tot și fără filtre. Luminos. Ca o îmbrățișare de curaj. Ca o promisiune de viitor.
Luna: September 2022 (Pagina 4 din 5)
La noul apartament n-avem loc de parcare. E într-o zonă de multe case, dar cu două blocuri construite. Nu vă imaginați zgârie-nori, dar în sfârșit. Se parchează pe străduțele din jur, nu e o problemă, nu ținem să ne dăm jos din mașină direct în dormitor.
Cu noi în tabără era o colegă pe care am admirat-o deloc în secret (i-am împărtășit admirația, dacă țineți minte Reginele nu țin pentru ele când admiră o altă femeie). Avea doi băieți spirt. Doaaaaamne, câte provocări avea această femeie. Cunoșteam câteva din poveștile ei, din trăirile ei, a fost interesant să o văd și din exterior. Stăteam la mese vecine.
A avut cea mai lungă domnie din istoria Regatului Unit: 70 de ani.
Facem trei minute până la școală. Azi-dimineață am pornit la 7.56 din fața casei, iar la 7.59 parcam în curtea școlii. Vis. Școala și grădinița sunt în același loc, deci alt vis. Vă ziceam că ne-am închiriat și un apartament pentru cele 3 minute, facem tot ce e părințește posibil să fie bine, să fie frumos și ușor pentru toți. Inclusiv am amânat o intervenție medicală de mâine, fiindcă am nevoie de toată energia pentru copiii mei.
De la ce vârstă să îl dau la școală, se întreabă părinții în sinea lor și unii pe alții. Răspunsul e ”mai lasă-l un an”. Exceptând situația în care copilul e un geniu și deja rezolvă ecuația de gradul 3 la 2 ani, mai lasă-l să copilărească un pic.
