Cea mai bună reacție la cea mai mare prostie: Mă bucur că mi-ai spus!

Cu noi în tabără era o colegă pe care am admirat-o deloc în secret (i-am împărtășit admirația, dacă țineți minte Reginele nu țin pentru ele când admiră o altă femeie). Avea doi băieți spirt. Doaaaaamne, câte provocări avea această femeie. Cunoșteam câteva din poveștile ei, din trăirile ei, a fost interesant să o văd și din exterior. Stăteam la mese vecine.

Era ceva de genul, din 2 în 2 secunde. Sau așa mi se părea mie.
-Maaaami, hai că i-am băgat câinelui un băț în ochi. (nu era câine în tabără, dar rămâneți cu mine)

Se ridica femeia și se duce.
Peste 2 secunde:
-Maaaami, mi-am pierdut papucul în lac. (era lac în tabără, asta nu e inventată)

Peste alte 2 secunde:
-Maaaaami, m-a mușcat o gâscă nebună. (și asta e fictivă, dar nu imposibilă. Când vine vorba de băieți de 6 ani, nimic nu e imposibil)

I-am admirat calmul și știți ce mi-a zis?
-Important e că ei mereu vin să îmi spună.

Păi nu m-a inspirat pe mine femeia asta pe care nu o știți, dar care-i posibil să citească pe aici? În capul meu, numele ei de familie e Intenție. ”Nu uita de intenție, Miruna”, mi-a zis într-o zi.

Important e că ei mereu vin să îmi spună.

De ce vin?

Pentru că nu îi cerți.

Ia să vedem, Miruno, cam ce poți.

Victor, ieri de dimineață:

-Mami, vino să vezi! Nisip kinetic pe covor.

Vis. Era fix ce îmi doream într-o duminică dimineața, când încă nici Liturghia n-a început: să aspir.

Mi-am scuipat în gură cafeaua, am prins mânuța de nici trei ani și m-am dus. Când am ajuns la nisipul pe covor, i-am zis copilului, că pe nisip l-am înjurat de toți sfinții în gând:

-Mă bucur că mi-ai spus! O să te ajut să strângem amândoi.

Sigur că drumul din bucătărie mi-a dat două secunde de răgaz, în care să respir, să gândesc ce vreau să zic.

De câte ori n-am certat copilul că a făcut ceva de care m-am enervat. A vărsat o supă, a îndoit un document, a mângâiat un caca uscat din parc. De ce? Pentru că trebuia să rezolv eu. Pentru că-mi dădea o treabă în plus și treburi am destule oricum. Pentru că era atât de simplu să NU facă așa sau să facă ce i-am sugerat eu și aveam o problemă în minus. Dar nu, el batman.

Faza știți care e? Pentru copil e ca pe feisbuc. Nu contează cine are dreptate, contează ce ține minte el. Și el o să țină minte că ți-a zis ceva important, iar tu l-ai certat. Atât. Nu va înțelege punctul tău de vedere neam, asta pur și simplu nu e în fișa postului unui copil de 6 ani.

Deci, Miruno, cred că o să poți.

Vrei să îți spună peste câțiva ani când face o prostie, intră într-o belea, are nevoie de un ajutor? Hm, nu prea. Ai vrea ca al tău copil să nu facă prostii, să nu intre în belele, să nu aibă nevoie de ajutor. Doar că asta e ca și cum ți-ai dori să rămână bebeluș toată viața.

Nu se va întâmpla.

Așa că ai face bine să pricepi cu capul tău ăla plin de treburi și de griji, că nisipul kinetic e doar un exercițiu de efectuat. O probă la care tu ești Harap-Alb. Treci sau nu treci. Îl cerți? Ai picat. Îți mai zice de o farfurie spartă și, gata, ai scăpat. Nu mai știi în veci prin ce trece copilul tău.

Nu-l cerți? Pregătește-te să cureți mulți lapți vărsați, să oblojești multe răni sufletești, să cumperi multe flori pentru fete sau băieți. Cam asta e ceea ce-ți dorești.

Așa că Miruna noastră a învățat niște cuvinte pe de rost: Mă bucur că mi-ai spus. De la doamna Intenție de mai sus.

Nisipul kinetic nu e pentru noi important, pentru copii e tot ce au în acel moment. E un exercițiu de încredere cu părintele său. La fel e când îi scapă o banană pe jos sau când trântește ușa de la lift. Copiii știu că au făcut ceva greșit de cele mai multe ori. Nu au nevoie de noi să le amintim.

Au nevoie de noi să îi iubim.

”Mă bucur că mi-ai spus.”

Știu.

Photo by Jelleke Vanooteghem on Unsplash

Articolul anterior

Ce am citit emoționant despre Elisabeta a 2-a, o Regină a Recordurilor

Articolul următor

Oamenii răi se dau singuri de gol, fiindcă răutatea nu iartă

14 Comentarii

  1. Benghia Gabriela

    Miruna, mă bucur că mi-ai spus! Și îți mulțumesc!

  2. Elena

    Ehe, bravo, inspirational

  3. Mihai Andrada

    No, asta chiar mi-a făcut seara mai buna.Sper sa reușesc sa fiu la fel de zen cand se intampla ceva 😁.In general reacționez simpatic dar mai scapa din cand in cand și balaurul 🙄

  4. Alex

    🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰

  5. Claudia

    Când aud ” mami avem o problemă” îmi crește tensiunea. Dar foarte fain punctul de vedere.

  6. ADINA

    Eu am fost un copil care nu le-a spus parintilor cand era o problema. Pentru ca imi era frica de reactia lor, pentru ca mi se parea ca reactioneau ca niste balauri. Si simteam ca oricat ar fi problema de mare sau de mica, ei o vor acutiza prin reactia lor fata de problema. Asa ca de cele mai multe ori, incercam eu sa rezolv problema si o rezolvam. Apelam la ei in situatii extrem de grave si atunci ma temeam mai mult de ei decat de problema in sine. Ei deveneau o noua problema in sine. Aceasta este perpectiva unui copil, acum om matur. Am vrut sa scriu pentru ca acest articol a trezit ceva in mine, a atins un punct sensibil si ma bucur Miruna ca l-ai scris. Este si pentru mine un reminder sa nu reactionez fata de copilul meu asa cum au reactionat ei fata de mine. Macar sa invat ceva din toata aceasta situatie. Este momentul sa recunoastem patternuri si sa le rupem.

    • exact. nu e ușor, dar e important să le vedem. mulțumesc tare pt comentariu și împărtășire. am simțit că au venit din sufletul tău.

  7. Roxana

    Ahh, da! Super mesajul!
    Eu am reacționat aiurea cand fii mea mi a spus ca un baietel din parc , mai mic cu 2 ani, o tot loveste. Reactia ei a fost sa nu mai mearga in parc. E clar ca nu asta e soluția,desi eu i-am explicat ca ma deranjeaza situatia, nu ea.
    Cred ca solutia va trebui sa o cautam impreuna, e clar ca ei ii e teama de el si nu vrea sa il confrunte.

    • pfff, copii mici, probleme mici, copii mari…. asta pare din capitolul următor pentru mine :p
      sunt sigură că vei gestiona super situația after all.

Leave a Reply

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 157 queries in 0.592 s