Oamenii răi se dau singuri de gol, fiindcă răutatea nu iartă

La noul apartament n-avem loc de parcare. E într-o zonă de multe case, dar cu două blocuri construite. Nu vă imaginați zgârie-nori, dar în sfârșit. Se parchează pe străduțele din jur, nu e o problemă, nu ținem să ne dăm jos din mașină direct în dormitor.

Ieri dau să parchez mașina în fața unui gard fără semnul ”nu parcați”. Deci fără, da? Dar fix atunci făcea manevre să iasă pe portiță cu bicicleta lui un domn mai în vârstă. N-am vrut să-l deranjez, am virat, altundeva am parcat.

-De ce n-ați parcat aici, doamnă? mă întreabă când cobor și trec pe lângă el.
-N-am vrut să vă deranjez. Aveam loc destul.
-Dar nu e niciun deranj. Să știți că eu aici locuiesc. Și puteți parca oricând doriți în fața casei. Doar în fața porții mari să nu o lăsați.
-Am reținut și vă mulțumesc tare.
-Păi cum, doamnă, dacă noi, vecinii, nu ne ajutăm între noi…

Oh, ce vis frumos e acest cartier! Ce bun venit călduros. Pe unde am locuit, am cunoscut vecinii și ne-am înțeles frumos. Mai puțin în Anglia, acolo a fost destul de dubios. În sfârșit, discuția din fața casei cu vecinul prietenos m-a făcut de vedeam doar norișori și curcubee cu unicorni.

Aseară parchez fix acolo la om. Stau liniștită, dar las numărul de telefon în geam pe sistemul reflex. Îl las oriunde parchez, că nu știi în orașul ăsta ce pățești, pe cine deranjezi. Mai bine un telefon supărat decât pe caroserie un autograf.

Pe la unu așa, când să culc copilul de amiaz, țîr, țîr. Răspund:
-Al dumneavoastră e Peugeot-ul ăsta roșu din poarta mea?
-Bună ziua, da.
-Să-l mutați. Imediat. Să-l mutați și să nu mai parcați niciodată aici.
-Îmi cer scuze, vin acum.
-Chiar așa? Cum e posibil să parcați chiar în poarta mea?!
-Îmi cer scuze, dacă v-a deranjat. Mașina nu e în poartă și fix ieri am vorbit cu un domn în vârstă, care chiar m-a invitat să parchez acolo.
-Lăsați-l pe domnul în vârstă, nu locuiește aici. Să veniți ACUM.

Am îmbrăcat copilul cu febră, m-am încălțat, și-a prins degetul la dulăpiorul de papuci (e interesantă viața cu copii într-un apartament nou), am ieșit cu el plângând, imaginându-mi o vecină supărată că nu poate ieși cu ceva gigantic din curtea ei de mașina mea.

Pe stradă, eram doar noi doi și vreo trei pisici. Nici urmă de doamna supărată, nici urmă de vreun camion care nu putea intra în curte la ea. A fost pur și simplu un telefon gratuit, din capitolul cum să fii rău doar fiindcă poți.

Probabil și-o fi găsit poarta blocată de multe ori, habar n-am. Îmi imaginez însă cât e de frustrant. Trotuarul din fața casei cuiva nu îi aparține, dar e o înțelegere între oameni că cine locuiește acolo poate parca. Nu contrazic, de asta îmi și las numărul de telefon. Ce spun e că putem vorbi frumos când dăm un telefon. Sau permite unui om să parcheze dacă noi fix atunci nu avem nevoi. De asta nici nu ne-am pus acasă la noi blocator. De ce să nu folosească locul alt om, cât noi suntem plecați, adică soțul meu, ceea ce în majoritatea din timp. Dacă nici vecinii nu ne mai ajutăm între noi…

Photo by Steve Harvey on Unsplash

Articolul anterior

Cea mai bună reacție la cea mai mare prostie: Mă bucur că mi-ai spus!

Articolul următor

Ce nimeni nu îndrăznește să spună la prima ședință cu părinții, deși toți o gândesc. Dragă doamnă învățătoare,

5 Comentarii

  1. Roxana

    Doamne! Ce oameni! Imi amintesc ca megeam m cu fii mea la engleza intr-o zona doar cu case. Noi mergeam pe jos pentru ca era aproape de scoala, dar erau mamici care veneau cu masina. Intr-o zi una dintre ele avea pe parbriz.. “muta masina ca iti tai cauciucurile”. De obicei statea in masina, dar atunci venise sa achite taxa. Si chiar nu incurca pe nimeni. E o strada publica.

  2. Bogdan

    Nu înțeleg de ce sunteți supărată când va suna oamenii să mutați mașina din fața porții, pentru că în articolul de mai jos spuneați că de fiecare data când va găsiți locul ocupat sunați la poliție. Mi se pare că aveți dublu standard.

    https://www.siblondelegandesc.ro/2018/06/25/ce-sa-faci-daca-ai-pierdut-contractul-de-inchiriere-al-locului-de-parcare/

    • Mi se pare că nu înțelegeți cuvintele. Dar apreciez spiritul de observație și faptul că sunteți un cititor fidel. Sun la poliție când locul meu de parcare e blocat de cineva care nu a lăsat nr de telefon în geam. Dacă ați fi citit atent, chiar am scris că nu pun blocator, tocmai fiindcă vreau ca locul să fie folosit și de alții cât timp noi lipsim. Cred că metoda telefon e una decentă, care împacă pe toți într-un București supraaglomerat.

      În acest caz, nu numai că nu era un loc de parcare dedicat și nu bloca nicio portiță nimic, nici măcar semn cu ”nu parcați” nu avea, dar cu mai puțin de 24 de ore înainte, un domn care ieșea din acea curte m-a invitat să parchez acolo liniștită. Plus tonul cu care mi s-a vorbit.

      Am dat multe telefoane de genul ”vă rog să mutați mașina”, am vorbit politicos, prietenos, cu înțelegere, nu m-am răstit, nu am făcut scandal. Ba eram recunoscătoare celor care-și lăsau numărul, fiindcă așa puteam funcționa toți.

      Sper că v-am lămurit.

  3. Marean

    Am patit si noi la fel de multe ori. Vecinii nu aveau de fapt nici o problema, nu blocam nimic etc dar ei considera ca locul e al lor doar pt ca e in fata casei asa ca actioneaza preventiv. Isi marcheaza teritoriul, cum ar veni.
    Nu exagerez, este unul din motivele pt care am emigrat. Mi se pare josnic acest comportament si mi se face greata numai cand ma gandesc.
    Asta deoarece nu e vorba doar despre parcare, cred ca acest tip de comportament arata ca nu suntem o societate moderna. Intr-o societate moderna, lumea intelege ce inseamna spatiu public, ca legea nu e optionala si ca traiul in oras nu e ca traiul la sat. De minima empatie si intelegere pt cel de langa tine nu mai vorbesc.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 133 queries in 0.177 s