Prima zi de grădiniță, din capitolul Inimă de mamă

Facem trei minute până la școală. Azi-dimineață am pornit la 7.56 din fața casei, iar la 7.59 parcam în curtea școlii. Vis. Școala și grădinița sunt în același loc, deci alt vis. Vă ziceam că ne-am închiriat și un apartament pentru cele 3 minute, facem tot ce e părințește posibil să fie bine, să fie frumos și ușor pentru toți. Inclusiv am amânat o intervenție medicală de mâine, fiindcă am nevoie de toată energia pentru copiii mei.

E a treia oară când scriu și șterg, scriu și șterg. Știu că ăsta e text pe care-l voi reciti de zeci, dacă nu de sute de ori viața asta. La fel cum voi învăța pozele pe de rost și filmulețele, ioi, ce de filmulețe le-am făcut.

Nu vreau să uit nimic, vreau să țin minte tot.

Mi-am dat scaunul în spate, sunt la volan, cu laptop-ul în brațe. Victor a adormit în scaun în cele 3 minute de mers. A fost o zi foarte intensă pentru el, care n-a început azi-dimineață când s-a trezit, ci cu ceva timp înainte.

Tudor l-a tras în dormitor aseară, au închis ușa după ei și i-a zis așa: Victor, să stai liniștit. Când vrei să mă vezi, trebuie doar să îi spui educatoarei tale așa: ”Frau Lehrerin, bitte, ich will meinen Bruder sehen”. Ai înțeles, Victor?

Victor: Ja.

-Repetă după mine: ”Frau…”

-Bau…

-Frau…

-Bau.

-Victor, ești atent?!

I-am înregistrat, i-am filmat, am și plâns un pic, dar nu m-a văzut nimeni.

Fratele lui l-a ajutat să-și pregătească ghiozdanul. I-a pus sticluța cu apă, papucii de casă, haine de schimb. Frățiorii ăștia mai mari sunt comori la casa omului!

Azi-dimineață, în prima lui zi de grădiniță, cu ghiozdanul în spinare, la tot ce ziceau educatoarele, Victor al meu avea un singur răspuns: NU.

Când l-au luat în limba germană, Victor al meu imediat a răspuns: Ja! După care s-au deschis cerurile.

Și iar am mai plâns un pic. Eu, nu el, el nu a plâns deloc, a fost totul un norișor roz. Dar eu nu puteam să nu mă gândesc la Tudor, la cum plângea de rupea cămașa, la cum stăteam pe după gardul grădiniței, la cum a prins micuțul grădinița în pandemie și părinții nu aveau voie nici măcar în curte. În curte, frate!

Sigur că vocea mea rațională știe că a fost mai bine să meargă la grădiniță (cu tot plânsul) decât să stea acasă până în prima zi de școală, dar inima mea de mamă plânge. Stați liniștiți, nu spunem la nimeni. Știu că am făcut totul, dar totul nu a fost destul. Știu că nu e vina mea, dar nevinovăția nu l-a scutit pe băiețelul meu de o acomodare foarte grea. Asta e, mergem mai departe.

-Mami, unii băieți nu au nevoie de mamă. (zice Victor la finalul primei zile de grădiniță, care e -de fapt- creșă, și în care unii copii erau deja acomodați, deci fără părinți, căci acomodarea copiilor se face pe rând, tocmai ca să nu ne bulucim pe acolo adulții grămadă și să nu fie valea plângerii din prima zi).

-Da, unii băieți nu au nevoie de mamă? zic eu.
-Nu, unii n-au. Și unii au nevoie de mamă.
-Și tu?
-Eu am nevoie de tine.


Atât, mă duc să mă mai uit la el un pic cum doarme. Vă pup, nu mă interesează nimic din ce se întâmplă pe net zilele astea. Am amânat și doctori și tot ce se poate, fiindcă alte lucruri mai pot face și altă dată, dar să le fiu copiilor mei alături în primele lor zile atat de importante e singura sansa.

Articolul anterior

Răspunsul la întrebarea cu vârsta și școala e mereu același: Mai lasă-l un an!

Articolul următor

Ce am citit emoționant despre Elisabeta a 2-a, o Regină a Recordurilor

19 Comentarii

  1. Elena

    Te iubesc. Bravo voua si noi suntem in acomodare la gradi de la tara. Am voie sa stau cu ea si merg cate putin, cam 2 ore pe zi. Ca apoi incep serviciul. Simt ca treptat se va obisnui cu doamna educatoare si cu doamna ingrijitoare.

  2. Roxana

    Al meu a început școala (ca așa se cheamă aici in Franța, și e obligatorie de la 3 ani) pe 1 Septembrie. Fain prima zi de la 8:20 la 9:00 am intrat cu el in clasa, m-am jucat cu el tot felul de puzzle-uri și orice aducea el de pe rafturi. La 9 fix am plecat, ca aproape ma dădea afara educatoarea, i-am explicat ca nu plec acasă, ca stau in fata școlii cu ceilalți parinti și îl astept (era ceva organizat de comitetul părinților, cu cafea și Cookies). Deci totul bine mi-a facut din mâna.. aproape m-a ignorat apoi. Și la 10:30 am intrat sa îl iau. Tot vesel, nici o grija. Educatoarea mi-a spus totuși ca a plâns după ce am plecat. Nu l-am văzut deci ma simteam minunat.

    A doua zi, dimineața normala, 8:20-11:40. A plâns o grămada când l-am dus, mi s-a rupt inima, am plecat repede ca sa nu lungesc momentul de plâns și mai tare, și iar ma fugărea învățătoarea afara din clasa 🙈
    Bun, apoi a fost weekendul, pe urma luni au făcut aia la școala greva și au zis ca dacă putem sa ii ținem acasă, și l-am ținut acasă.

    Iar marți.. adică ieri.. a fost cea mai nașpa zi din viața mea..trebuia sa fie prima zi de școala full, adică 8:20-16:30, cu mâncat la cantina și dormit la școala.. Doar ca la școala asta (foarte veche), cantina e in alta clădire si trebuie sa se urce copilașii toți in autobuz, si sa meargă in alta clădire la vreo 5-6 minute, într-un loc nou, pe care nici eu nici pruncul nu l-a văzut vreodată.
    Stand acasă si închipuindu-mi tot felul de scenarii, m-a apucat groaza, si m-am dus și l-am luat la școală la 11:40. Nu reușeam să-mi scot din minte imaginea asta, cu fiul meu plângând așa de tare până la bus și în bus, si plângând și mai tare când ajunge în locul ăla unde e cantina, pe care nu-l cunoaște, si nu știe încotro s-o apuce, si cum nu o să mănânce nimic că o să ia prea mult timp să se liniștească singur. Iar apoi numai bine trebuie să plece, să se urce iar în bus, iar să-l ia frica, iar să se pune pe plâns, si când ajunge la școală înapoi, să se culce într-un pat pe care nu l-a mai văzut, si să doarmă într-o cameră cu alți 20 de copii..

    #Definita completa la cum sa îți traumatizezi copilul# 😭😭😭😭

    Mda.. și m-am dus sa îl iau deci la 11:40, era singur, in toaletele alea de copilașii, cu pantalonii lăsați pe vine, toți ceilalți copii erau așezati pe banca, educatoarele erau la poarta principala cu ceilalți copii, doamnele alea care ajuta educatoarele erau ocupate cu alți copii care urlau si ei tot cam așa de tare ca al meu. Doar ca al meu era singur cu cucu in aer, cine știe de când stătea acolo, de restul erau deja așezati pe băncuța, ca probabil el o fi zis ca nu vrea sa facă pipi si alea au insistat ca așa trebuie înainte sa se urce in bus. Și plângea pruncul meu de nu mai avea aer, si-mi spunea ca nu vrea sa faca pipi (nu mai are scutec de mai bine de un an, când vrea sa facă pipi face, când nu-i a face, nu face bre!)

    Și uite așa am decis ca pana in Decembrie măcar, nu-l mai duc la școala decât dimineața, ca se poate 😅

    • Vai, tot citeam si tot asteptam o continuare fericita. Oooof, ce bine ca ti-ai asscultat instinctul!!! Mamele intotdeauna au un extra senzor. Te felicit ca l-ai ascultat! Mi-l si imaginez acolo dezbracat, plangand. Esti minunata, esti o mama grozava!

      • Roxana

        Mulțumesc 🥹
        Nu m-am simțit foarte grozava de la 8:20 pana la 11:40, am plâns, eram stresată, tremuram, nu am fost buna de nimic 🙁 Și tot mi-l imaginam cum urla saracu și cât de speriat trebuie sa fie 😔

  3. Bogdan

    Si pentru 3 minute luati masina? Vrem o tara ca afara, dar nu ne putem da fundul jos din masini…

    • Probabil nu aveti copii, de aveti impresia ca 3 minute cu masina sunt 5 minute pe jos cu doi copii somnorosi dimineata.

    • Valentina

      “Tara ca afara” nu ne lipseste pentru ca folosim masinile pentru deplasare, ci pentru ca suntem prea plini de ura, egoisti si egocentrici, pentru ca nu ne gandim la binele altora decat dc se”pupa” cu interesele noastre, si pentru ca stim doar sa criticam!
      Femeia tocmai spusese ca si a amanat o interventie medicala, poate ca de la gradi mai avea si alte drumuri, intalniri, cumparaturi, lucruri de facut…dar nu, la astea nu ne gandim! E mai usor sa improscam cu noroi … nu mai vorbim despre deplasarea alaturi de 2 copii mici, cu o ora stricta la care trebuie sa ajungi … cat de sigur si de sanatos ar fi pentru copii ca de 2 ori pe zi sa mearga cate 45 min – 1h inghitind noxele masinilor de pe sosea…

  4. Lia

    Wow, cu mașina pentru 3 minute, pe jos or fi fost 5? De asta e jale in orașul ăsta, ca nimeni nu se gândește că si copiii voștri tot aerul ăsta poluat il respiră! Da, noi mergem pe jos, toate cele 45 de minute până la grădiniță!

    • Mihaela

      Sa stii ca si eu m-am gandit, nu de poluare, dar pare mai comod.

    • Probabil nu aveti copii, de aveti impresia ca 3 minute cu masina sunt 5 minute pe jos cu doi copii somnorosi dimineata.

      • Iojo

        Tocmai a spus ca merge pe jos 45 de minute până la grădiniță… Mă gândesc că dacă scrie aici, Lia a depășit anii grădiniței..deci are copil…?
        Si da, au dreptate. Sa pleci la un drum de 3 minute cu mașina, e absolut wtf.

        • Bogdan

          Dacă nu vă permiteți o mașină, eu zic mai bine să stați acasă și așa grădinițele sunt aglomerate. La un drum așa de lung în fiecare zi mă mir că nu s-a sesizat protecția copilului la ce tortură îi supuneți

      • S

        Mda, imi amintesc diminetile alea albastre de la Sibiu (la propriu si la figurat), in anii ’80, cand ma ducea maica-mea de mana la gradinita, somnoros, vreo 20 de minute (cred, acum fac 10-15 minute pe jos drumul respectiv). Probabil 3 minute cu masina (ca mai trebuie ocolit un pic cand nu esti pieton)
        Bai, reveniti-va, poate au drum in alta parte si gradinita e in drum. Plus ca e mai placut cu masina, da-o incolo. Oricum Bucuresti e cauza pierduta.

  5. GabiDumitrescu

    Jenant de-a dreptul. Moarte sarakiilor fara masini!!! Am auzit ca sint unii parinti inumani care merg pe jos sau – oroare! – folosesc transportul in comun alaturi de toti untermenschii…

  6. Ion

    Cu masina 3 minute, doamne fereste! Va rog spuneti ca postarea asta este la misto.

  7. Of, cât am dus zilnic copilul mare și adus de la grădiniță pe jos, cu încă un copil după mine, n-a venit nimeni să mă felicite, să mă premieze în vreun fel. Ba mă mai și claxonau șoferii pe trecerea de pietoni. Vreo doi erau să mă și calce, după care toți ceilalți mă înjurau, că nu mă mai porneam să traversez decât după ce ei opreau, nu numai încetineau.

    Deci pentru haterii celor 3 minute: Sunt 2,5 km între unde stăm noi și școală. Nu avem niciun semafor, nicio trecere de pietoni, e o zonă deloc aglomerată, dar nu e o distanță pe care să o parcurgi dimineața cu doi copii adormiți, dintre care unul nu a împlinit încă 3 ani. Probabil ne-ar lua 40 de minute pe puțin. Nu v-ați gândit la asta, nu? V-ați grăbit să fiți invidioși și urâcioși în mod public. Sigur că am putea merge și pe jos, am putea crește găini și roșii pe balcon, dar asta nu înseamnă că e potrivit și ușor, chiar dacă e probabil mai bine pentru planetă și sentimentele celorlalți. Doar că, vedeți, viața și-o trăiește fiecare cum se pricepe mai bine și fiecare părinte se străduiește. Eu zic că e mai important să nu fii așa plin de venin, să vezi atunci ce lume faină am construi pentru copiii noștri și pentru noi!

    • Dana Elena

      Imi place raspunsul tau Miruna. Intr–adevar, ar fi bine sa ne exersam mai mult blandetea. O zi faina!

    • rox

      @Miruna, si eu mi-as duce copiii 2.5 km intr-un sens cu masina, nu inteleg de ce se mira lumea asa. In bucuresti e horror cu mersul cu carutul (sau era pe vremuri cand mergeam eu cu carut de copil). Si sa faci asta in timp ce ai responsabilitatea inca unuia este greu.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 191 queries in 0.414 s