Îmi dau seama că sunt o persoană hipersenzitivă (hipersenzorială m-aș numi eu, mai degrabă, dar văd că sunt singura fixistă care s-a gândit la asta, deci iau în calcul că s-ar putea să n-am dreptate; unii îi mai zic și hipersensibilă, așa că am decis să nu ne cramponăm de termeni). Deși am trăit toată viața fiind astfel, abia acum i-am găsit și un nume.
Nu, să fii hipersenzitivă nu înseamnă că plângi repede sau că râzi tare. Nu înseamnă că exagerezi lucrurile sau că ești o nebună.
Și ziua în care te temi la modul cel mai serios că al tău n-o să poată face o facultate, pentru că nu veți trece de grădiniță cu toate țiglele pe casă.
Moșule, știu că ești ocupat. Anul ăsta nu vrem nici jucării, nici proteze pentru pacienți, ca-n anul ăla când i s-au rătăcit omului dinții pe drum.
I-am trimis mesaj unei prietene: ”Au trecut 3 zile”. E singurul reper temporal legat de înțărcare.
Voi sări peste introducerea despre insolație. Ca să intrăm în pâine direct. E o problemă reală, copiii fac insolație unu-doi. Capul acoperit nu e un moft, e un must. Hidratarea, la fel. Și ca să nu fac eu pe deșteapta, am întrebat un medic pediatru, pe dr. Mihaela Niță. Citiți până la final.
