Maaami, am primit exact ce mi-am dorit! – sunt acele cuvinte pe care orice mamă își dorește să le audă în această seară.
N-am știut până acum câtă bucurie poți avea când un copil al tău spune așa ceva. Înțeleg acum.
Moș Crăciun a venit pe la 7. Acum e zece fără un sfert și s-a jucat întruna. Înainte de culcare, a zis: să strângem ambulanța, s-o punem sub patul meu.
Foarte des mă gândesc cum vom fi noi doi, când tu vei crește mare. Nu mare-mare, ci un pic mai puțin mic decât ești acum. Mă bucur de fiecare clipă, dar nu pot să nu mi te imaginez în viitor.
Îl țineam astăzi în brațe, în timp ce-și urla toată supărarea. Efectiv urla. În brațe la mine.
Când se liniștea, îl întrebam cu niciun pic de ironie, cu toată empatia:
-E gata plânsul, pui?
-Mai am.
Și o luam de la capăt.
Din boxe, răsună Hrușcă în toată mașina, pe o liniște deplină. Se aud doar copiii cum dorm.
Copiii sunt drăgălași, simpatici-foc și foarte inteligenți. Toți părinții vor să arate asta lumii, de parcă faptul că ei știu despre copiii lor că sunt așa n-ar fi de ajuns.
Bunica mea. Cea făcătoare de prăjituri. Îmi dă un plic de moș Nicolae cu o grămadă de bani și pentru mine, apăi pentru ea. Îi spun că e prea mult, că nu pot accepta, dar ea mă refuză cu acea vehemență cu care doar o autoritate te poate refuza:
