Cel mai greu mi-a fost când bebelușul avea 9 luni și a început să meargă de-a bușilea pe bune. Deja nici nu mai dormea așa mult, avea nevoie de supraveghere diferită (tot continuă, dar brusc riscurile au crescut). Nevoile mele rămânând aceleași: pipi, caca, scris și spălat pe dinți.
-M-ai sunat, bunico? Eram la o conferință și nu am auzit.
Da, normal că mă sunase. Mai era și răcită cobză, 3 minute a tușit în telefon.
-Bine, hai că te sun eu mai târziu. Acum mă grăbesc.
vederea noastră din apartamentul din Liverpool, UK, 2011
Când stăteam în căminul de pe Babeș din Cluj, aveam o colegă de cameră care refuza să-și facă patul și să-și schimbe așternutul. Nici cu mătura nu prea dădea, așa că am desenat o linie pe parchet, cu creta, măturam doar în segmentul nostru, dar îi făceam patul și ei în fiecare zi. Când stai 3 într-o cameră, chiar un singur pat nefăcut și te simți ca într-o cocină împăducheată (cuvânt adaptat la situație).
Când locuiam în București, în apartamentul cu miros de ”ce frumoasă-i viața”,
Când unii nu știu cum să-și împrietenească pruncii mai bine cu tot ce e modern, alții aleg să își dea copilul la învățământul catolic Fiindcă e duminică și fiindcă eu cred că avem multe de învățat de la oamenii care îndrăznesc să facă lucrurile altfel decât majoritatea, vă invit să citiți astăzi de ce a ales așa Cristina Ologeanu, cu care împărtășesc o mare iubire de înghețată și pe care o știți de pe blogul mamei.
Învățământul catolic mi se pare, în acest moment, cea mai bună variantă pentru cel practicat în școlile clasice, ca să le zic așa, din România. Nu sunt mai catolică decât Papa și nici prea religioasă. Nu merg târâș pe coate pe la moaște, nici nu mă uită Dumnezeu în biserică. Dar, un sâmbure de credință tot am.
De la stânga la dreapta, dr. Miruna Ioani și dr. Mihaela Niță, o poză care îmi face mare cinste, așa că o pun în primul rând. (Citiți mai jos și de ce am ținut morțiș să flutur titlurile prin fața dv.) Doamna pe care o vedeți lângă mine este unul dintre oamenii care în acest moment face istorie în România. Este un om atât de modest și atât de cu picioarele pe pământ cum rar mi-a fost dat să văd. Deși este medic pediatru și din asta își câștigă pâinea, în timpul ei liber face să se învărtă rotițele Asociației Consultanților în Lactație din România, a cărei președintă este. Ajută oameni să devină consultanți în lactacție cu certificate care se obțin greu și prin examene serioase (a arătat teancul de cărți pe care e nevoie să le înveți pentru examen, pe care l-a dat ea însăși, comparându-l cu un examen de rezidențiat. Nu părea că glumește.). E genul ăla de om care-ți arată că viața nu e numai despre mergi-la-serviciu-câștigă-un-ban-mănâncă-o-șaorma-și-dormi-bine, ci că viața e despre a avea un sens pe lumea asta.
Experiment în librărie: Au fost odată ca niciodată o mamă și fetița ei, care era într-un fel specială. Au scos din secțiunea de cărți pentru copii pe toate acele cărți care conțineau stereotipuri.
Vedeți aici ce s-a întâmplat:
