Am ales învățământul catolic pentru copilul meu, deși nu sunt nici catolică, nici religioasă

invatamant catolic

Când unii nu știu cum să-și împrietenească pruncii mai bine cu tot ce e modern, alții aleg să își dea copilul la învățământul catolic Fiindcă e duminică și fiindcă eu cred că avem multe de învățat de la oamenii care îndrăznesc să facă lucrurile altfel decât majoritatea, vă invit să citiți astăzi de ce a ales așa Cristina Ologeanu, cu care împărtășesc o mare iubire de înghețată și pe care o știți de pe blogul mamei.

Învățământul catolic mi se pare, în acest moment, cea mai bună variantă pentru cel practicat în școlile clasice, ca să le zic așa, din România. Nu sunt mai catolică decât Papa și nici prea religioasă. Nu merg târâș pe coate pe la moaște, nici nu mă uită Dumnezeu în biserică. Dar, un sâmbure de credință tot am.

Mi-a încolțit în minte ideea de a-mi da copilul la școala catolică, sătulă de tot ce am văzut și auzit de la mamele din jurul meu, mame ai căror copii sunt cam pe același calapod cu fiica mea. Adică un fel de ”Denis, pericol public”. Am un copil hiperactiv, iar mulți dintre dascălii din școlile noastre nu știu cum să trateze astfel de copii. Copilul meu este hiperactiv, hiperîncăpățânat și hipertimid. Am avut și avem de tras din aceste motive.

Experiența fiicei mele cu grădinița de stat a fost un dezastru. S-a lăsat cu traume. Am povestit aici cum mi s-a pus copilul în brațe, pe motiv că nu putea fi disciplinat și mi s-a recomandat să o țin acasă în zilele de inspecție școlară. Cei doi ani de grădiniță de stat au fost un coșmar, la propriu, pentru copilul meu. Plângea, tremura doar când auzea cuvântul grădiniță.

Așa am ajuns să mă interesez mai mult de învățământul catolic. Aveam în jurul meu exemple cu happy end. S-a lăsat cu love forever între nărăvașii care au trecut prin acest sistem și surorile de la clasă. Repet, vorbesc doar despre cazurile din jurul meu.

Cu greu, am reușit să o înscriu pe fată la grupa mare la grădinița catolică. Le-am băgat în ședință pe surori, le-am prezentat exemplarul de copil, le-am avertizat, iar ce m-a uimit a fost căldura lor. Zâmbetul lor cald și vorbele bune pe care mi le spuneau în timp ce eu mă chinuiam să le avertizez ce le așteaptă. Iubirea și răbdarea, mi-au spus ele, sunt antidotul pentru trauma suferită de copilul meu la grădinița de stat. Le-am îndrăgit pe loc!

Iubire și răbdare ar trebui să aibă toți dascălii

Între copilul meu și surori a fost iubire la prima vedere. Apoi, au apărut problemele: nu mai voia să o luăm acasă 😉 Le iubea. Iubea grădinița. Iubea căldura pe care o simțea dinspre acele femei. Despărțirea de grădiniță, la final de an, s-a lăsat cu lacrimi. Ea a plâns că se desparte de surori, eu am plâns că mi-am văzut copilul fericit și îndrăgostit de dascălii e. Nu vreau să mă întind cu povestea despre viața la grădinița catolică.  Cei curioși pot afla aici mai multe.

Mă grăbesc să ajung la școală. Cu povestea, că, de altfel, și în fiecare dimineață, mă grăbesc spre metrou să ajungem la timp la școală 😛

După rezultatele la grădinița catolică, am continuat pe aceeași liniecu școala. Am ales colegiul catolic. Ei, aici s-a schimbat situația. Și asta pentru că e greu să ții un copil hiperactiv în bancă. DAR, iată, acum, la începutul unui nou an școlar, copilul meu încă nărăvaș în clasă (e cea mai nărăvașă) nu are parte de un tratament nepotrivit, aşa cum am tot auzit și citit pe net. Nu e pusă la zid. Nu se țipă la ea. Nu este smucită în numele disciplinării. Noi nu suntem chemați la școală și apostrofați că nu știm să ne educăm/disciplinăm copilul.

Și, credeți-mă, a mea mândrețe de copil a făcut o grămadă de boacăne la ore. Dar știți ce? Într-o discuție cu sora, firește, legată de comportamentul copilului meu, femeia mi-a spus așa: ”Eu o iubesc așa cum este ea, mai încăpățânată, mai neastâmpărată. Eu vreau să o ajut, eu o înțeleg și am toată răbdarea din lume să o ajutăm să se adapteze”. Cum să nu mă simt atât de bine când îmi spune așa ceva dascălul la care copilul meu țipă la clasă? Copilul meu care  nu stă locului la ore, refuză să facă diverse activități, spune să se plictisește…

După această luuuungă introducere, zic să devin ceva mai tehnică. Adică vreau să scriu cu liniuță de la capăt de ce sunt pro învățământul catolic. Deși, sunt convinsă că din cele descrise mai sus, v-ați cam prins cum stau lucrurile.

Așadar, de ce sunt atât de mulțumită de învățământul catolic:

  • la clasă sunt surori, femei cu frica lui Dumnezeu, femei care cred că iubirea e cea care trebuie să le călăuzească în procesul de învățare.
  • cursurile se fac respectând programa școlară
  • nu există,  sau nu am auzit eu, colțul rușinii,  pedepse, corecții corporale,  țipete, jigniri
  • nu sunt lăsați de izbeliște copiii care nu au un ritm ridicat de asimilare
  • copiii, cel puțin în clasa fetei mele, nu sunt lăsați să formeze “bisericuțe”. Periodic sunt mutați în bănci,  astfel încât să se cunoască toți,  să interacționeze toți
  • nu există favoriți,  în funcție de “cotizațiile”  părinților
  • sunt învățați să îi accepte, ajute,  iubească pe cei “speciali”
  • ședințele cu părinții nu se transformă în circ.

 

Articolul anterior

Miruna Ioani, speaker la prima conferință cu și pentru medici

Articolul următor

Prin ce trece o blondă când schimbă 4 case în 5 ani (concurs)

18 Comentarii

  1. Roxana

    Bine, hiperactiv, hiperactiv, dar daca niciun educator/invatator nu reuseste sa ajunga la copil, ma gandesc ca este o problema. Cu copilul…
    Sau poate nu am intalnit eu tipul acesta de copil hiperactiv sa imi dau seama…
    Si nu prea inteleg cum e si timida si hiperactiva. Indiferent cum .. e minunat ca a gasit o solutie 🙂

    3+
    • Pai, eu inteleg ca totusi a gasit invatatori/educatori cu care sa se potriveasca.

      2+
      • Am găsit dascăl cu înțelegere și răbdare, dovadă că fata mea și-a schimbat comportamentul.

        1+
        • Roxana

          Numai din propria experienta poti vorbi pentru ca stii cel mai bine despre ce este vorba si in ce fel isi schimba copilul comportamentul. Aici nimeni nu poate sa comenteze si sa judece. Eu ce as fi vrut sa comunic este ca mi se pare ireal ca nu exista cadre didactice capabile de ceea ce ofera cei de la aceasta scoala. Nu vreau sa fiu prost inteleasa sau sa sune aiurea 😊.
          Vestea buna este ca s-a rezolvat situatia si asta este cel mai important.

          0
  2. Andrada

    Buna,

    desi iti urmaresc blogul de ceva timp, este prima data cand scriu. Baiatul meu are 2 ani, iar de 1 an merge la cresa ( locuiesc in Germania) si am ales gradinita Waldorf, dupa 6 ani de studiu de psihologie. Vreau sa spun ca timp de 2 luni am fost alaturi de el in perioada acomodarii, si am fost foarte impresionata de modul in care educatoarele s-au descurcat. in primul rand doar o singura educatoare a interactionat in aceste 2 luni cu copilul meu, din 3 la 11 copii, iar dupa ce mi-am pierdut speranta si ganduöl ca va trebui sa fac cresa si gradinita cu copilul meu, s-a produs acel click de care educatoarele vorbeau. Copilul desi a plans la despartire, pana la iesirea mea ( dupa ce l-am asigurat ca ma voi intoarce) s-a linistit. La noi daca copilul nu se linisteste, parintii sunt sunati pentru a nu-i provoca traume copilului- telefonul nu a sunat- iar ed atunci copilul meu rade si imi face cu mana cand il las la cresa si ma intampina bucuros dupa cele cateva ore petrecute acolo. Ca o paralela, am locuit in Cluj pentru o luna jumatate, timp in care mi-am spus ca ar fi potrivit sa mearga si acolo la cresa. Dupa discutii cu patroana gradinitei(sistem privat) am ajuns la cresa unde copilului meu i s-a pus in fata o felie de paine alba cu 2 straturi groase de unt intreaga, iar afara mi s-a spus ca prezenta mea deranjeaza ( desi stateam pe o banca, pasiv) si ca ar trebui sa plec cand nu se uita copilul, pe furis. I-am explicat educatoarea repercuriunile unei astfel de actiuni asupra unui copil aflat intr-un mediu nou, si mi-a spus ca asa se obisnuieste. Eu in schimb, m-am dus la copilul meu, i-am spus ca plec scurt, insa ca ma intorc, iar dupa 5 minute cronometrate am intrat inapoi, evident copilul era cu fata plansa, suspine si brate intinse, moment in care l-am luat cu mine si dupa ce am multumit frumos, i-am promis ca niciodata nu va mai trebui sa mearga acolo. Sincer, mi-a fost mila de copilasii care erau lasati plangand, si ma gandeam ca noi ne intoarcem la imbratisari si pupici de ramas bun, iar ei in fiecare zi au parte de despartiri care isi vor lasa amprenta asupra micutului lor psihic atat de vulnerabil.

    4+
  3. mihaela

    Ce bine suna! Dar ma gandesc ca si copilul trebuie sa fie catolic, nu?

    0
  4. maddy

    “copiii, cel puțin în clasa fetei mele, nu sunt lăsați să formeze “bisericuțe”. Periodic sunt mutați în bănci, astfel încât să se cunoască toți, să interacționeze toți”
    am urat chestia asta, ca si copil. nu ai cum sa te intelegi bine cu toata lumea si e asa frustrant ca dupa ce ai nimerit in banca impreuna cu prietena ta sa fii mutata. te cunosti destul cu colegii in pauze.

    7+
    • vavaly

      pe de alta parte in viata ne lovim de tot felul de tipologii de oameni si ar trebui sa fim pregatiti pentru fiecarre. mie mi se pare o strategie foarte buna.

      0
  5. Suna minunat! Poti spune unde este scoala aceasta, ca suna asa de bine si de normal incat imi pare a fi prea frumos totul ca sa fie cu adevarat aici.
    Eu stau pe o strada cu un liceu catolic, ale carui eleve, care veneau sa fumeze langa masina mea, m-au “convins” sa nu-mi inscriu copiii acolo. Sa fi gresit eu oare? Prefer sa gresesc, iar fetele cu pricina sa fie un caz izolat si intamplator.
    Multumesc.

    0
  6. Tudor74

    “la clasă sunt surori, femei cu frica lui Dumnezeu” … care le spun copiilor ca ii calca masina a doua zi daca nu isi spun rugaciunea seara ?

    0
  7. Edith

    Cu siguranță sunt părți bune in școala catolică, insa la o serbare de final de an am asistat la urletele adresate de sora învățătoare unui copil care nu stătea la poză așa cum i se indicase. Vorbesc de învățământ primar, recent. Urlete la microfon, de față cu toți părinții, bunicii, frații, etc Deci surorile nu sunt chiar ‘usi de biserica’

    Și pot să mai adaug, în calitate de absolvent al scolii catolice, că majoritatea cadrelor didactice sunt angajate pe criterii de apartenență religioasă, în primul rând. Calitatea învățământului este mediocră (îmi amintesc de puțini profesori cu adevărat dedicați și buni pedagogi, unii ieșiți la pensie intre timp), copiii ‘problema’ (adică cei care sunt in stare de corigența, rebeli, adică altfel decât docili) se doresc a fi înlăturați. Părinții sunt convocați și sfătuiți să îi mute la alta școală.

    Copilul meu e departe de vârsta școlară dar, desi sunt absolventa de școală catolică, nu as înscrie copilul la școala catolică. Nu neapărat pentru că nu excelează din punct de vedere proces educațional, ci strict pentru promovarea in exces a obedienței.

    3+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 180 queries in 0.288 s