
Simt și acum mirosul ăla de ars, văd și acum fumul care umplea camera, când mama-mi călca. Găsise ea un tocător de lemn, pe cel mai gros din casă, îl învelise ca pe un copil mic în două rânduri de prosop subțire, ce mai, aveam un întreg sistem pus la punct, aproape o invenție modernă! Asta, până ne-a prins tata cu fierul de călcat la mine în păr, a făcut un semicirc monstru și, de atunci, am învățat să ne ascundem bine, să aerisim camera ulterior și să ne bazăm pe lipsa spiritului său de observație.







