Când reacția celor care ar trebui să te ridice te înfundă și mai tare. #MeToo

metoo

Știți că am fost plecată și n-am stat foarte mult pe net săptămâna trecută. Dar voiam neapărat să spun și eu ceva.

Sunt o fată care n-a avut parte de multe pipăieli (o fi și din cauză că în Sibiu n-avem tramvaie), nici de multe fluierături ale muncitorilor de pe șantier (o fi că nu am un mers prea sexy, mai degrabă aduce a gazelă-mpiedicată), în general, sunt mai degrabă genul de fată cu care băieții ar ieși la o bere sau cel mult la o partidă de table, mai puțin la o partidă de altceva. În facultate, am avut un prof care credeam că se dă la mine. De fapt, omul mă făcea să învăț pentru un examen, cum știa el. Mi-a promis că îmi motivează toate absențele dacă învăț cât să iau notă maximă la o simulare. Eu am învățat, am luat notă mare, el mi-a motivat absențele și m-a făcut să mă căiesc cu adevărat că am gândit cu păcat.

Bine, acum să vă zic și că am pățit nasoale? Am pățit. Nu pot povesti despre niciunul dintre episoade cu detalii, ce s-a întâmplat, din motive că unul dintre indivizi e mort, iar celălalt e un pacient. Nici nu o să vă povestesc cum m-am simțit de oribil în momentele alea, fiindcă sunt sigură că ați citit destule pe subiect. Vreau însă să vă povestesc cum au reacționat cei din jurul meu și cât de mult mai tare m-a rănit asta, de fapt.

Prima dată, când tipul care nu mai este printre noi a făcut faza, imediat după, a apărut iubitul meu de atunci. Care era foarte preocupat să îmi spună nu-știu-ce prostie, nici nu s-a uitat la fața mea. Care era luuungă, lungă cum nu vă puteți imagina. Imediat a apărut întâmplător cel mai bun prieten al lui, care m-a citit din prima. Nici nu puteam vorbi: -Dar ce are Miruna, mă? Parcă a văzut o fantomă.

Preainteligentul meu iubit nu observase nimic deosebit. -E obosită, las-o.
Apoi, am intrat în mașină și am izbucnit într-un plâns isteric. Prietenul iubitului își luase rămas bun, eram doar noi doi pe locurile din față. I-am povestit tipului ce tocmai mi se întâmplase. Mie, iubitei lui. Cu teamă i-am povestit, vă zic sincer, mă gândeam să nu se întoarcă ăsta la om, să-l bage în spital, să-l ia de păr, să-i mute nasul. Să nu facă vreo criză, vreo isterie, să nu apară poliția, deja mă și vedeam pe la televizor: “Un viteaz de douăjde ani face dreptate. Își apără iubita linsă fără voia ei de un libidinos. Acesta are 7 copci și necesită spitalizare.”

Când colo,

n    i   m   i    c.

Ce poliție, ce spitalizare?! Nici măcar un morții mă-sii de nesimțit. N-am primit nicio reacție din partea lui. Așa că am plâns și mai tare, de parcă mi-ar fi străpuns cineva inima cu un cuțit. Acasă, tata m-a văzut că sunt schimbată la față, cu rimelul curs, așa că i-am povestit în linii mari ce am pățit. Mi-a spus că se miră, fiindcă el a auzit de tipul respectiv că-i om serios, că nici măcar amantă nu are. Am mai plâns un pic, cu tot ce rămăsese din inima aia ciopârțită de cuțit…

Apoi, după faza cu pacientul. Eram în Anglia, evident. Cum a ieșit omul pe ușă, i-am povestit asistentei, în două minute toată lumea a aflat. Apoi am sunat-o pe managera clinicii la care lucram, să îi spun și ei, să știe că nu mai vreau să văd pacientul. Femeia m-a asigurat că nu voi mai fi nevoită să îl văd, doar că trebuie să raporteze și ea incidentul la șefa ei. Care șefa ei, surpriză, mi-a scris un email foarte politicos, în care îmi explica în cuvinte puține că nu am un motiv să refuz să mai tratez pacientul în continuare. Asta, fiindcă nu am discutat cu el despre ce s-a întâmplat.

via GIPHY

Da, a durut foarte tare, mai ales că decizia aceasta venea de la o femeie. Și mult mai în vârstă decât mine. Atunci am pus mâna pe telefon și mi-am sunat compania la care aveam indemnizația de malpraxis, ei oferă și servicii de consiliere juridică, orice ai nevoie. În câteva ore, avocatul companiei m-a sunat personal să îmi spună că nimeni nu mă poate obliga să mai văd acest pacient și a insistat să fac plângere oficială la poliție. Un bărbat străin, care nu avea nimic personal cu mine, m-a ținut toată pauza de prânz la telefon. Să-mi explice care e dreptul meu și obligația de a preveni ca același lucru să nu i se întâmple și altei femei sau poate unei copile. ”Că nu te va crede nimeni, te temi? Fix asta spun toate victimele, e textbook.”

Era prima oară când mă gândeam la mine ca la … o victimă.
Am simțit, cu mâna pe inimă, vă spun, că a fost omul care m-a înțeles cel mai bine.

Plus, a mai insistat să fac o plângere și împotriva managementului de la cabinet, că așa ceva nu e posibil să mă oblige să îi lucrez în continuare agresorului, e împotriva drepturilor omului și alte lucruri legislative.

În aceeași seară, managera mea directă mi-a trimis un email, în care îmi spunea că trece peste propria ei șefă ei și îmi promite negru pe alb că nici nu îi voi mai vedea numele acestui pacient vreodată. Ceea ce s-a și întâmplat.

Așa că nu am mai depus nicio plângere împotriva iubitului nepăsător, tatălui necrezător sau conducerii neimplicate. I-am iertat în sinea mea pe toți, mai ales pe pacientul cel păcătos. Fiindcă mi-am dat seama că nimeni nu a făcut-o din răutate față de mine, ci dintr-o problemă față de el. Șefa managerei mele -fac pariu- a gândit-o preț de maximum 2 secunde întregi, precis avea alte deadline-uri pe cap și rapoarte de dat. Iubitul meu era un puști superficial și preocupat de alte lucruri, sunt sigură că nu a înțeles deloc cam cum te simți când te înghesuie un moș de un perete și își lipește întregul său trup libidinos de întreaga ta nevinovăție. Dacă el te-a vrut și tu nu l-ai vrut, asta e tot ce mă interesează pe mine. Nu mi-a spus-o cu cuvinte, dar pot să jur că așa s-a gândit. Cât despre tata, nu știu la ce s-a gândit. Mi-ar fi plăcut să apărem în ziare cu titluri ca-n povești: ”În lipsa unui prinț salvator, rolul de Superman îi revine lu’ tata”. Deși știu sigur că n-avea nici un rost, că nimeni nu l-ar fi crezut nici pe el. Dar măcar un morții mă-sii de nesimțit tot m-aș fi bucurat să fi auzit.


Am trecut peste ambele episoade, nu am rămas marcată în niciun fel, nu am refuzat din cauza asta nicio partidă de …șah. Doar voiam să vă spun, doamnelor și domnilor, dacă vă întrebați: atunci când cineva povestește că a pățit ceva asemănător, mai ales când e proaspăt întâmplat, un morții mă-sii de nesimțit e ultra-binevenit.

Articolul anterior

Am fost în concediu și facebook nici nu a știut

Articolul următor

Cine nu și-a îndreptat părul cu fierul de călcat rufe? Iată câteva poze cu femei care făceau asta în anii ’60 (p)

26 Comentarii

  1. Adina Maria

    Imaginează-ti ca eu lucrez in spa. Fac masaj. Nu trebuie sa spun cate oferte sau intentii sau cate chestii libidinoase am vazut in fata ochilor.
    Mortii ma-sii e replica saptamanii

    4+
  2. Larisa

    1. Pe la 13-14 aveam un vecin pe strada, un pic mai mare ca mine, care ma lovea cu palma peste picioare pentru ca nu il lasam sa ma pipaie. Pur si simplu ma puneam in genunchi atunci cand se apropia de mine, ca sa nu ma atinga.
    2. In clasa a VIII-a, proful de matematica avea obiceiul atunci cand explica ceva sa vina la una dintre fete si sa se joace cu parul ei sau sa o maseze pe umeri. Am fost si eu in situatia aceasta, mai ales ca faceam si pregatire cu el.
    3. Iarna era un cosmar pentru ca baietii aveau obiceiul sa te bage cu totul in zapada. Nu i-am spus niciodata mamei, dar a surprins un episod din acesta si i-a cam urechit.
    4. In facultate am avut un profesor care incerca sa bage in pat toate studentele. Unele mai cadeau. Iar cele care nu se supuneau dorintelor lui aveau mari necazuri in timpul anului.

    1+
    • Oribil, vai, ce oribil.

      Iar faza cu zăpada e așa un abuz, pe care doar cei care au trecut prin așa ceva îl pot înțelege. Nu știu dacă e o hărțuire sexuală, însă e cu siguranță o formă de abuz.

      2+
  3. Nu stim cum sa reactionam, asta e. Nu zic asta in apararea cuiva, ci, pur si simplu, observ cum primul lucru care ne vine e sa musamalizam, sa acoperim durerea, orice fel de durere. Asa cum invatam parenting, asa ar trebui sa invatam sa avem curaj sa ne deschidem. Sa intelegem ce s-a intamplat, sa fim, pur si simplu, alaturi si sa trecem mai departe…

    0
    • Nu sunt situații obișnuite, ne întâlnim cu ele rar, nu suntem pregătiți. Nici pentru când ni se întâmplă nouă, nici pentru când li se întâmplă celor dragi. Faza știi care e? Că, dacă mi-ai fi dat mie o situație ipotetică și m-ai fi întrebat, Miruna, cum ai reacționa dacă? Îți zic precis că s-ar fi lăsat cu palme împărțite sau măcar o spovedanie sănătoase a netrebnicilor agresori. Însă, în realitate, surpriză. Rămâi mut, nu știi ce să faci, situația te rușinează atât de profund, încât ai impresia că, dacă te prefaci ca și când nimic nu s-a întâmplat, chiar se va șterge din catalogul realității. Ceea ce e profund greșit.

      Pe mine m-a uimit atunci l cabinet, că o asistentă a zis: Miruna is a person of her words! Nu e ca și când nu aveam cuvintele la mine sau eram o persoană timidă. Doar că, na, în situații din astea, e foarte diferit..

      3+
  4. Mortii lor de nenorociti! Si o sticla virtuala in capetele lor imbecile 🙂
    Eu am sute de experiente din astea, la scoala generala, pe strada, la dentist (nici nu ma mai mir de ce urasc sa merg la dentist, fara vreo legatura cu dantura/durerea), dar nu am auzit niciun mortii ma-sii pentru ca n-am povestit nimanui, am simtit ca nu are rost, ca nu voi primi empatie, poate chiar as ajunge sa fiu gasita vinovata pentru intamplari, bleach

    1+
    • Doaaamne, cum e asta, la dentist?!?!?! Îngrozitor. Fix ceea ce simți tu simt toate femeile: că nu le-ar crede nimeni, că e vina lor…

      0
  5. Babos

    Eu lucrez într-o frizerie.La vârsta trecută puțin de 20 de ani,un client şi-a întins mâinile pe sub halat şi m-a prins de picioare.Din instint l-am plesnit pe după ceafă.Colega şi ceilalți clienți au muțit,neştiind ce s-a întâmplat.Partea bună este că respectivul domn nu a reacționat în nici un fel.A stat cuminte până l-am tuns.În altă zi m-a prins de fund un nene pe troleu,eram cu mama mea.Nu am apucat să îi zic nimic că la prima stație l-am împins pe scări afară spunându-i libidinos grețos.

    8+
  6. Uf, Miruna, ma enervez si eu ca nu l-a capacit nimeni pe libidinos, si ca managera sefa a avut asemenea reactie. Argghhh. metoo-ul asta iti rupe inima sa auzi prin ce au trebuit unii sa treaca, si sa te gandesti cate povesti purtam toti cu noi..

    1+
  7. Cristiana

    Eu am fost abuzata in moduri pe care imi e greu sa le descriu de catre propriul meu bunic timp de vreo 7 ani si acum, cand in sfarsit am inteles ce s-a intamplat si am reusit sa le povestesc cumva alor mei am fost sustinuta de mama, in timp ce tatal meu a zis ca probabil am visat si sa nu mai aberez (chiar asa, cu aceste cuvinte). E greu de acceptat o asemenea reactie, dar mi s-a explicat de catre terapeuta mea ca e tot o forma de aparare, ca multi dintre noi suntem incapabili sa intelegem asemenea tragedii si le negam. De asta e atat de important sa povestim, sa marturisim, sa metoo, pe langa efectul terapeutic pentru victime. E important sa fim expusi si la partea intunecata a vietii, cumva, noi toti, ca sa nu o mai negam cand o avem chiar in fata propriilor ochi.

    Altfel, cu toata incercarea de a intelege, unele reactii m-au lasat fara cuvinte. Si doar cu un mare gol in minte si in suflet. Mai e mult, mult tare pana departe.

    6+
    • Doamne, Cristiana, nu pot înțelege cum e posibil așa ceva?! Și bunicul și tatăl, e incredibil. Ce bine că ai făcut terapie totuși, cred că a ajutat mult. Simt un mesaj plin de tristețe, dar și de acceptare și echilibru acum. Sper să nu mă înșel.

      1+
      • Cristiana

        Work in progress! 🙂 Multumesc pentru raspuns.

        4+
        • Cristina

          Iarta ma ca te întreb asa ceva, stiu ca ptr tine e f dureros si mi pare foarte rau ptr ce ti s a intampla, dar cum se poate sa nu se fi vazut niciun semn in 7 ani, sa nu si fi dat seama de nimic mama? Întreb ptr xa sunt si eu mama si as vrea sa cred ca mi pot apara copiii dc Doamne fereste li s ar intapla lor. Uf!

          0
    • Cristina

      Cristiana, imi pare asa rau ptr ce ti s a intamplat!! Si mie mi e teama ptr copiii mei, mi e teama sa i las cu bona, am indoieli cu gradinita si ma sperie gandul ca o sa mearga acusi la scoala unde lucrurile sunt mai complexe. Cum se pot intampla lucruri de astea 7 ani si mama sa nu stie?! Nu stiu cum sa ma mentin mai in tema cu c li se intampla. Uf!!

      1+
  8. Cristiana

    Si eu m-am intrebat cum a fost posibil, dar chiar erau alte vremuri atunci. Nu sunt foarte batrana :), dar pe atunci nu se discuta asa de mult, nu existau informatii si pur si simplu nu si-au dat seama, fiind oricum foarte greu de acceptat ca asa ceva se poate intampla chiar in propria familie. Desi sunt responsabili, nu imi (mai) invinovatesc parintii. Dar cred ca e extrem de important sa se discute cat mai mult despre asta.

    Referitor la teama ta pentru copii, eu zic ca un anume grad de teama e firesc. Nu am experienta deloc, caci nu am copii, si deci nu te pot sfatui, dar iti pot recomanda ca daca observi ca nu iti poti controla grijile si frica sa incerci sa discuti cu un terapeut, chiar te ajuta. Multe imbratisari iti trimit si sunt sigura ca totul va fi bine pana la urma!

    2+
    • Cristina

      Iti mulțumesc mult pentru raspuns, sfat si imbratisari! 🙂 Clar mi ar prinde bine terapie, insa nu i f probabil sa pot face asta curand. Iti transmit si eu îmbrățișări si ganduri bune! >:) <

      2+
  9. Bianca

    Nu am vreun incident atât de intens precât povestesc fetele de aici, dar am avut nenumărate episoade de palme de la băieții din liceu, catcalling, s.a.m.d. Mereu mă așteptam la așa de ceva și mă pregăteam mental sa răspund cu o remarca usturătoare sau chiar o palmă, dar nu-mi amintesc sa fi reușit majoritatea daților. Rămâneam mută, eram rușinată..

    În gimnaziu am avut un prof de fizica (tânăr) care mi-a compus poezii și mi le recita de fata cu colegii. Îmi venea să intru în pământ de rușine.
    În liceul la care am studiat, e un prof de mate f respectat, pe care îl am pe Facebook, care tocmai a dat “I love it” la un articol despre cum actrițele care îl învinuiesc pe Weinstein sunt vinovate despre ce li s-au întâmplat…

    0
  10. Incep sa povestesc si eu. Nu cu cele mai urate( care mi-au adus in anxietate si frici).

    In generala (12-14 ani aveam ) un idiot venea sa o pipaie pe o colega, si ii punea mana pe fund si sani. Mi s-a parut grotesc, mai aveam vreo 2 colegi in clasa care inghesuiau pe alta fata sa o “mameleasca”.
    In liceu un adult periodic a incercat sa ma pipaie si sa se frece de mine pana ajungesem sa am cosmaruri. Ma ameninta ca are prieteni la politie, ca nu ma va crede nimeni ca uite cum plang toata ziua ca prioasta, ca ma va arunca pe geam sa stie lumea ca m-am sinucis. Nu m-a crezut mama cand i-am zis, ca aberez.
    In anii de facultate un idiot urmarea fetele tinere prin Dorohoi, ne prindea de bratz sa nu fugim fix in dreptul sanilor, ne urmarea cand mergeam spre gara duminica seara, si hartzuia cu propuneri pana la tren. Aflu ca lucreaza ca jandarm /paznic de ala de oras si am gasit cum sa fac reclamatii direct la seful jandarmilor.
    In iasi (studenta) 2 labagii dezbracati: unu in tufisuri la facultatea de chimie, unu la cea de sport (veneam de la spital).
    In iasi (studenta) in troleu s-a pus un moshulica pe scaunul vecin. Si mana pe coapsa mea interioara. Pe aceeasi linie de troleu in iasi am mai vazut una, oribila: eram in troleu, pe la Golia cred, o tanti cu lantz de aur la gat gros pe trotuar, unu in fuga vine si prinde de lantz si trage – am vazut sange. Am asociat evenimentele pt erau in aceeasi zona si politia mare la cateva sute de m si in spate la politie case de tigani cu turnulete si gard de 3m.
    In tren (studenta) am vazut alt moshulica care a pus mana pe o copila, nepoata sa cred, in zona genitala.
    In bucuresti aveam parte in tranvai de frecatori, vreo 3-4 incidente. Veneau si se frecau de cate o fata, dar am vazut mai des la alte persoane. Eu coboram la prima – de mult nu mai stateam pe scaun 😀 .
    Tot in Bucuresti, un var de-al meu insurat si cu copil imi pune mana pe un san si imi propune, asa, tam nesam. L-am injurat de nu am stiut ca pot zice asa ceva fara repetare cateva minute – nu cred ca a mai propus vreodata asa curand, a 2a zi si-a cerut scuze etc. Am tacut si nu zis sotiei, dar …
    In Bruxelles gasii in primavara alt labagiu, langa o scoala, in boscheti, si de data asta m-am blocat si nu reactionat. Stiu acum ca pot suna politia.

    1 din 5 fete declara ca este agresata in familie, si asta e cel mai grav, pentru ca se perpetueaza. E corpul nostru si nimeni nu poate face ceva contra vointei.

    No, asta e Romania. Discutia cu belgience indica distanta maaaare fata de romania, sute de ani.

    0
    • Si inca una de la belgique: un copil s-a dus la scoala si zis o chestie – asistenta sociala a fost chemata, apoi directorul si politia. Adultul in cauza a fost arestat cu catuse, pana s-a dezmintit informatia. Ceva a fost insa acolo de copilul a zis ce a zis…

      2+
  11. Andrea

    Consider ca aceasta campanie este foarte importanta – poate asa se vor lua mai in serios plangerile de hartuire sexuala. Am stat si m-am gandit daca am trecut prin asa ceva in copilaria si adolescenta mea petrecute in Romania. Raspunsul este da, da, de nenumarate ori. “Labagii” erau o prezenta permanenta, mai ales in vacante pe care le petreceam la rau sau in padure (stateam la marginea orasului unde exista o padure). Au fost multe episoade mai mult sau mai putin periculoase.
    La scoala, profu de geogra pipaia fetele. Nu s-a luat nici o masura pentru ca era in varsta si trebuia sa iasa la pensie….doar nu ii ruinam noi cu plangerile noastre cariera. Ah da, si toate astea se intamplau dupa ’90.

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 182 queries in 0.504 s