Cum mi-au schimbat viața un pui, un porc și-o vită la Crock Pot (p)

crock pot

În București nu prea am rude, iar asta îmi lipsește mult. Fiindcă relația cu familia mea e apropiată și fiindcă în România parcurgi 250 km în 6 ore până la Sibiu, îmi e destul de dor de mama, de tata, de bunici. Mă consolez cu gândul că mi-ar fi fost mult mai dor din Anglia, de o mie de ori mai dor, dar omul mereu își dorește mai mult decât are.

Aici am o mătușă apropiată, pe care însă o văd rar. Știți cum e cu timpul și sincronizarea în zilele noastre. Mă mai sună ea uneori: coboară în fața blocului, ajung în 10 minute. Și vine cu unchiu-meu, cu portbagajul plin de bunătăți pentru noi. Până și pâine ne pune, mâncarea ei are gust ca la mama acasă, iar faptul că ele două sunt surori și prin venele mătușă-mii curge un sânge frate cu al mamei… îmi mai tăie din dor. Mai am o verișoară, care locuiește departe și care ne cheamă vara la grătare sau la un libanez delicios și comandat. În rest, nu prea gătește nici ea. Că mai mult muncește, nu că gătitul s-ar face stând pe canapea.

În rest, sunt singură cu bebelușul meu adesea, în cea mai mare parte a zilei. Poate știți cum e când vânzătoarea de la alimentară e singurul adult cu care porți o conversație reală într-o zi. Când soțul ajunge atât de târziu acasă, încât te găsește tot în pijamale, fix cum te-a lăsat. De are impresia că nici nu ai ieșit din ele, deși nici asta nu-s sigură că ar fi semn de bunăstare. Și, în tot acest timp, tu trebuie să le faci pe toate. Astfel încât ajungi să apreciezi orice pahar cu apă după care nu e nevoie să te ridici tu, orice lingură pe care ai uitat să o pui la masă și după care nu trebuie să te duci tu.

Pentru cele mai multe dintre femei, după ce au un copil, majoritatea timpului e despre …copil. El e în centrul universului ei pentru o bună perioadă de vreme. Nevoile lui, problemele lui. De ale ei, nu se mai ocupă nimeni. Doar am stabilit, totul e despre și pentru copil. Știți celebrul site “totuldespremame.ro“. Mă distrează numele lui de fiecare dată. Ahahaha, știți despre ce scriu redactorii acolo? Exact, totul despre copii! Nu știu cine se ocupă de mame.

Dacă, înainte de copil, femeia era o ființă care și primea chestii (atenție, iubire, o ciorbă caldă), după ce-a făcut un copil, e doar o ființă care oferă. De parcă s-a închis robinetul cu primiri la departamentul mame. Regretăm să vă anunțăm pe această cale, ați fost descalificată de la a primi îngrijiri (inclusiv emoționale)! Da, și ciorba intră în aceeași oală și categorie. După ce-a făcut un copil, mama nu va mai fi niciodată pentru nimeni buricul buricelor pe pământ.

 

Într-o zi, eram cu Tudor în parc, deja se făcea frig și pe mine mă rodea în stomac a doua cafea. O băusem în loc de prânz, fiindcă nu apucasem să halesc nimic împreună cu bebelușul meu și voiam să valorific fiecare secundă a somnului său, cu muncă. Joacă din asta pe internet cum fac eu, scris mailuri, răspuns la mesaje, verificat blog, comentarii și osutănouazecișicinci de notificări foarte importante pe facebook. O nimica toată. Din momentul în care Tudor adoarme, în capul meu se pornește un cronometru, de nici la telefon nu mai răspund, nici la wc nu mai merg, nici apă nu beau. În curând nici curierilor nu le mai deschid, de când ieri i-a luat unui domn 30 de minute să completeze o chitanță pe care a greșit-o de două ori. De până la urmă s-a și trezit copilul, eu am lăsat curierul să scrie în bucătărie, i-am zis să tragă ușa după el și m-am rugat să nu ia și cuptorul cu microunde la plecare.

Deci eu eram flămândă și în parc. Era una dintre acele zile în care știam că H abia ieșise dintr-o operație, că are și consultații, după care se întoarce să-și vadă pacientul proaspăt operat. E normal, nimic de reproșat. Doar că venea târziu și asta nu mă încântă niciodată, deși înțeleg cu ce se ocupă omul. Și brusc coboară asupra mea, ca o îmbrățișare, gândul că acasă mă așteaptă o mâncare caldă! Proaspăt făcută. Și la fel de brusc m-a inundat o căldură pe sub geaca de fâș, am simțit parfumul serilor de acasă și bucuria aia când mama face zacuscă și mirosul de vinete coapte îți intra în păr și în suflet. În cel mai frumos și tomnatic sens posibil. De când nu mă mai aștepta cineva acasă cu mâncarea caldă!

-E bărbatu-tău sau slow cooker-ul ăla nou?m-a întrebat Andreea la telefon.

Slow cooker-ul, dă-mi voie să nu te dezamăgesc. E chiar mișto, o să scriu și pe blog despre el!

Știți că eu nu gătesc. Că nu am timp, nu mă pricep (chiar nu mă pricep, de câte ori am aruncat găteala fix la gunoi și am ajuns tot să comandăm, doar bunul meu soț poate să spună! Atât de gravă e situația cu mine.). Doar că, asta e OLD NEWS! De când am primit un Crock Pot în teste, am gătit zilnic, pentru toată scara, am slăbit 2 kg de pe șolduri și mi-am făcut soțul (mult mai) fericit. Evident, mi-am cumpărat oala.

S-o luăm pe rând. Vă arăt și ce-am gătit mai încolo, deși e destul de simplu.

Cum arată o blondă când gătește

crock pot

Aici face friptură de porc cu roșii și cartofi.

crock pot

Aici face pulpe de pui cu usturoi și mere.

crock pot

Aici face coaste de porc picante.

miruna ioani

Aici face antricot de vită cu legume.

miruna ioani

Aici pare la cafea cu Ana Maria Mitruș (meseriadeparinte.ro)… Știu, în această poză, dv vedeți două blonde la cafea, însă dacă vă uitați mai bine, eu făceam friptură, iar ea zacuscă, de fapt!

Știu, SENZAȚIONAL.

Ce este un slow cooker (Crock Pot) sau gătitul în lipsă

Crock Pot este practic o oală în oală. Cea mare se bagă în priză, i se încălzesc pereții și în ea intră un vas de ceramică. El gătește singur la o temperatură joasă și constantă, foarte mult timp. Știm că mâncarea grăbită, gătită la temperaturi mari și rapid nu e cea mai sănătoasă (fast-food), iar varianta asta de slow food păstrează nutrienții mai bine în alimente. Așa că, pui toate ingredientele, acoperi cu capacul, setezi timpul de coacere (low -8 ore și high 4 ore) și poți pleca de acasă, te poți plimba cu bebelușul, poți ieși cu soțul în oraș ori înregistra o emisiune la Smart Fm sau bea o cafea cu o prietenă.

Diferența dintre Low și High nu e de temperatură, ci de timpul necesar pentru a aduce mâncare la temperatura de fierbere.

Vasul ceramic poate fi pus la frigider și în cuptor la 200grade C (dar, atenție, fără capac!), inclusiv la cuptorul cu microunde și mașina de spălat vase. La modelul pe care îl am eu, nu merge direct pe plită sau pe aragaz (deși există modele cu vas dintr-o ceramică potrivită și pentru astea).

Nu e voie să punem mâncare fierbinte dacă vasul e foarte rece de la frigider (nu prea îmi dau seama de ce am face asta, dar na). O să crape.

Nici invers, nu umplem vasul fierbinte cu apă rece ca gheața.

Diferența dintre Crock Pot și cuptorul clasic pe care îl avem toți

Mama face cele mai delicioase fripturi la cuptor. Doar că se trezește la 6 dimineața să le facă, să le cânte și să le spună povești. Din 10 în 10 minute verifică tava, se uită prin geamul aburit de la cuptor și sunt sigură că îi șoptește un descântec. Uneori deschide ușa cu grijă, ia o lingură uriașă și culege zaftul auriu de pe margini și învelește bucatele încinse, iar ele încep scoată aburi și să sfârâie de plăcere. Îmi plouă în gură doar scriind aceste rânduri.

Cu un bebeluș umblător prin casă, ai zero șanse să faci acest sport cu verificat cuptorul încins, la 10 minute.

Nu înlocuiește cuptorul, ci tot bucătarul 🙂

Top-ul greșelilor din aceste rețete:

  1. Am lipsit prea mult de acasă și au apucat alții la oală înaintea mea. Porcul a ieșit perfect, perfect, perfect. Seara, înainte de culcare, Tudor m-a dus în bucătărie și mi-a arătat că mai vrea niște cărniță. Pe care a mâncat-o, noroc că mi-a dat prin cap să-i mai păstrez.
  2. La pui, planul era să-l mai rumenesc un pic în tigaie, ca să capete culoare în obraji. Doar că, după ce l-am gustat, nu am mai putut aștepta și l-am mâncat așa! Am zis că doar nu suntem niște superficiali.
  3. La vită am pus prea mult vin. (În apărarea mea, așa scria într-o rețetă pe care am adaptat-o -300ml). H a zis că nu știe sigur dacă, după această mâncare, mai avem voie să ne urcăm la volan :))

Dacă vreți rețetele mele, îmi ziceți în comentarii și le dau, deși cred că vă cam prindeți ce-i pe-acolo. Plus că, pentru inspirație de rețete la slow cooker, puteți lua lista asta la puricat.

Concluziile soțului

  • E cea mai bună mâncare făcută de tine până acum, mi-a transmis domnu’ doctor, dar acum e chiar pe bune… știi că înainte ziceam mai mult din politețe așa. Adevărul e că nu poți învinui omul. Iar la cum a mâncat și cum a mai cerut, trageți singuri concluziile.

La finalul acestui experiment, cine credeți că își cumpără slow cooker? 🙂

La ce să fiți atenți

  • Dimensiune (cel mai mic vas de Crock Pot are 2,4l – cel mai mare are 6l, în funcție de câte persoane sunteți în casă, nouă ni se potrivește varianta de 3,5l, fix ca cel din video)
  • Manual sau digital? (diferența e că cel manual nu știe să intre automat în funcția de ”păstrează mâncarea caldă” după ce termină de gătit, cel digital văd că e disponibil doar în variantă de 4,7l și mi se prea mare pentru noi trei, dar cred că merge să gătești pentr 2 zile.)

Dacă vreți și dumneavoastră, găsiți aici Crock Pot manual, ca al nostru, sau Crock Pot digital, de 5,7l.

Dacă vreți să vedeți cum i-a ieșit zacusca la Crock Pot Anei, urmăriți blogul ei.

Poate o să cuceresc și cuptorul într-o zi, însă, până atunci, nu e puțin lucru felul în care ni s-a schimbat viața. Știu că nu mi-am cumpărat un aparat care face de mâncare, ci sentimentul că cineva are grijă de mine. Plus, speranța că va ajunge și copilul meu să-i fie măcar un strop de dor de mâncarea lu’ mă-sa într-o zi.

Articolul anterior

Cuplul după apariția copiilor -notițe de la conferință

Articolul următor

Trei invitații la conferința ”Cultivarea inteligenței parentale”

73 Comentarii

  1. Roxana Avram

    Super tare. Ma regasesc..asa ca ma gandesc sa imi iau si eu unul. 😀 inspirational 😊

  2. Nicu

    Hmm, cand am vazut puiul cu marul langa el, mi-am amintit de o reteta pe care o facem noi, la restaurant (pui, mar, usturoi, ghimbir, sake, soia, putin zahar).
    Cand inca mai mancam carne, era reteta mea preferata 🙂

  3. Puiul cu usturoi arata extraordinar! 🙂 Am tot auzit de acest crockpot. Il pun pe lista Mosului, impreuna cu un aspirator stick, ca poate, cine stie…

    • Simo, hai sa iti explic. De un slow cooker si un aspirator sa ii scrie mosului Casa voastra, nu tu. Tu sa ii scrii de margele, parfumuri, pantofi cu toc 😉

    • Nicu

      Anumite aspiratoare stick, chiar si marci foarte bune, cu tot marketing-ul si latura super practica a lor, sunt un pic supra estimate. Ca sa fiu finut. Dar, la urma urmei, trebuie sa gasim acel aspirator care sa se plieze pe nevoile noastre individuale.
      Si eu am vrut stick initial. Pana sa gasesc un brand care sa ofere garantie extinsa pana la 10 ani 🙂 Atunci am realizat ca ei nu fac asta degeaba. Si am ales. Cu fir, cu sac. Dar e cel mai bun pe care l-am folosit.

      • Emilia

        Poti impartasi cu noi modelul? Daca e permisa reclama aici, evident 🙂 sau macar un indiciu 🙂

        • Nicu

          Este vorba despre marca Miele. Da, marca aceea scumpa. E o marca foarte rezistenta, folosita in special in medii industriale (electrocasnice mari – masini de spalat, congelatoare, frigidere, etc), dar sunt foarte ok si pe partea de electrocasnice mici. Pana sa ajung la Miele, as fi ales Kärcher, dar Kärcher are atu-urile ei ca marca, pe alte produse.
          Nu l-as da pentru nimic pe nici un alta marca. In postura de client sunt foarte exigent (ca sa nu spun altfel) 🙂
          Al meu e un model Miele Complete C2 Twister , il am de 2 ani, are 6 programe, cu diferite nivele de intensitate. Ce este foarte fain este ca are unul dintre programe care este foarte silentios, util cand doarme piciul dar tu trebuie sa aspiri, pentru ca “too much is too much”.
          Sau te loveste un val de harnicie, seara, in timpul orelor de liniste, in cutiile care poarta si numele de apartamente la bloc.

          Nicu

          PS: Eu l-am luat la vreo 170 de euro (in vreo 3-4 rate parca), frecvent sunt oferte la marca asta.

          • Nicu

            *Nu l-as da pentru nimic pe nici o alta marca.
            (graba strica exprimarea corecta) 🙂

  4. mihaela

    Cu asa ceva chiar m-ai pus pe ganduri. Eu de mult ma gandeam la asa ceva, am mai citit, am intrebat si pe fb, pe grupri specifice, dar nu mi-a raspuns nimeni. Carnea are gust de fiert sau merita un pic perpelita inainte? Cartofii cum sunt, ca cei din supa sau ca si cum ai face friptura cu cartofi la cuptor? Merge sa faci ciorbe sau mai bine zis ce faci cu o reteta in care trebuie sa pui treptat ingredientele, nu toate odata? Multicooker ai incercat?

    • Carnea nu are gust de fiert, daca o condimentezi, dar merge un pic perpelita inainte sau dupa, pentru crusta si culoare. Eu nu am mai apucat sa perpelesc nimic din motive de foame, entuziasm, stii tu. Plus ca, la porc, cel putin, nu mai era nimic de perpelit. Eu ma gandeam cand as reincalzi mancarea, as pune carnea in tigaie si s-ar face brici.

  5. bunica cu bundita

    Cred ca e o alegere reusita in orice bucatarie!!!!Chiar si in bucataria bunicii!!

  6. Larisa

    Vreau si eu!! Cea mai simpla mancare de pe lumea asta mi se parea a fi vita cu sos dulce-acrisor la cuptor, pentru ca o puneai intr-un vas de sticla, o bagai in cuptor si uitai de ea. Mai dificil e ca in ultima ora trebuie scos vasul de cateva ori din cuptor ca sa nu scada sosul foarte mult. Dar asa ceva? Chiar imi place ideea.

  7. Daca ai sti de cati ani ma invart pe langa aparate din astea minune, iar acum, in 2 zile citesc 2 articole despre “minune”, o fi un semn? 🙂
    Dar n-am reusit sa mananc mancare gatita la aparatele minune, asta ar fi factorul decisiv la mine, ai auzit? :)))

  8. Clarra

    Stii ce ma intreb eu? daca o bucata de carne sta atatea ore in crock-pot, pana sa ajunga la punctul de fierbere, nu se altereaza? ca e cam si cum ai tine-o pe masa, intr-o zi caniculara… sau ma insel?

    • Păi, în casă nu ai 100 de grade, nu se ajunge acolo, plus că aici carnea stă doar câteva ore, nu se strică. Tot ce e peste 60 de grade e safe, deja microbii mor la temperatura asta.
      Deși mie mi-ar surâde ideea, să lași carnea pe masă vara, clima se ocupă de gătit ;P

  9. Andreea-Carmen Radu

    Tu știi de când mă învârt eu în jurul lui? Acum e musai să-mi cumpăr unu’, nu de alta, dar vreau să fac și eu poze frumoase pe undeva, cât oala gătește singură 🙂

  10. Deci data viitoare când vin, eu aduc prosecco, iar tu… nu comanzi mancare? Sunt șocată! :))

  11. CristinaM

    Nu sunt singura care nu stie sau nu ii place sa gateascaaaaaa, desi cred ca tu stii sa faci mai multe comparativ cu mine 😇… Eu urasc gatitul, pt mine bucataria este pentru cafea, am OROARE de momentul cand trebuie sa incep diversificarea…
    Pana acum a gatit mama, a gatit soacra, a gatit matusa, a gatit bunica …
    Dar oala asta pare o “minune” care o sa ajunga la mine in bucatarie in vreo 2 zile :))
    Mai ramane sa-mi ajunga robotul pentru curatenie ( mai greu de convins sotul, din cauza de pret)

  12. Chiar daca eu stiu sa gatesc, timp ioc, de multe ori. Asa ca si pe mine tot Slow Cookeru’ m-a salvat. Mi-ar fi placut sa-l am si atunci cand Iris era bebelus si eu mancam doar oua fierte cu iaurt. Chiar acum munceste la o tocana de legume cu vita si in casa miroase de parca as avea angajata o bucatareasa sa-mi faca toate poftele 🙂

  13. Am de vreo 2 ani, da, e genial. Eu il pun acum si plec in parc, mai vin diseara 🙂

  14. Luminita

    Pe mine m-ai convins, azi mi-am comandat si eu un slow cooker de pe amazon.
    P.S. Nice pictures! 😉

  15. Jual

    Ahaaa! Ma bucur ca ai scris acest articol pt ca, de citva timp, cochetam cu ideea. Si dupa ce l-am citit imi dau seama ca nu este exact ce-mi imaginam. Si eu si sotul mincam acasa la prinz. Visul meu era sa am un aparat/masina/zi-i cum vrei, pe care sa-l bag in priza cu ingredientele inauntru la ora 9 si sa le scot de acolo transformate in papica la 12. Ori, cind citesc ca e nevoie 6-8-10 ore ca sa fiarba, zau ca mi-i mila de stomacelele din dotare, nu vor rezista atita fara carburant!

    • Pai fix asta e ce ai tu nevoie. Pui mancarea la 9 si e gata la 1, na, nu la 12. Vrei sa fie gata la 12, o pui de la 8. 😉

  16. Alina Storch

    Este genial! Sotul a fost sceptic cand l-am cumparat, a zis ca imi place prea mult sa cheltuiesc banii. :)) Cand a dat de gustul bun al mancarii… a inceput sa gateasca si el! El care stia sa faca doar omleta sau oua ochiuri… acum face fripturi de te lingi pe degete, iar eu si baietelul de 2.5 ani devoram (aproape) tot. :))

  17. De ceva timp, ma tot gândeam dacă sa-mi cumpăr sau nu, dar cand vad cat timp poti salva pare a fi un câștig imens pentru mine. O sa studiez un pic si sigur asta e următoarea achiziție. Apropo, nu ti-e teama sa pleci si sa-l lasi sa-si facă treaba singur? Ce se întâmpla dacă pui prea puțin lichid? Se arde bănuiesc, dar intra intr-o faza de stand by?

    • Hm, sa stii ca la porc si pui nu am pus deloc lichid, doar ce si-a lasat. Cred ca pericolul e sa nu pui prea mult ca sa nu dea pe afara, de fapt.

  18. Aurelia

    Datorita tie si acestui post am comandat oala minune! Antitalent chiar nu sunt dar de timp duc lipsa grav. Si asta cu gatitul sanatos pt copil imi consuma nervii, timpul, creativitatea. Stau mereu sa aleg intre a petrece timp cu copilul sau cu mine si a gati sanatos pentru familia mea.
    O sa revin cu review dupa ce il testez.

    • Daaa, astept feedback! Eu ma gandesc ca e mult mai usor sa planific meniul acum, sa fac cumparaturi, sa nu mai mancam atat de des din congelator. Sa comandam mai rar. Facem schimb de retete? 🙂

      • Aurelia

        L-am primit aseara! Am testat un ghiveci de legume, pacat ca nu pot pune poza. Poate reusesc pe facebook. Si peste noapte am gatit niste cotlete de porc in vin.
        Am gasit la Jamilla reteta de ghiveci, doar am adaptat putin. D E L I C I O S

  19. Steluta

    Gata, m-ai convins 😉 . L-am comandat, revin cu poza dupa prima gatire 🙂

  20. Dina Aurelia

    Super arată totul! Trebuie neaparat sa achizitionez si eu unul!
    Ne poti lasă cand ai timp si cateva retete?
    Multumesc!

  21. Eu o las chiar si noaptea sau cand sunt la cumparaturi. Sunt fanul numarul 1.

  22. Eu il am din august, luat la mana 2a, cu afisor electronic si de 6.5l si vas ceramic. Asa am vrut. Facui si paine, facui vita, facui si o gaina intreaga. Sotul i-a si spart capacul, manca-l-ar mama sa il manance de harnic.
    Il folosesc o data pe saptamana, si cel putin pentru vita face minuni – iese moale si frageda, evitam carnea de vita fix din motivele astea.
    Al meu are si optiunea de incalzit, asa ca nici nu scot mancarea din el, las de pe o zi pe alta dar a2a zi oricum o mananc.

    Daca cineva e indragostit de gustul de prajit si rumenit atunci nu e scula de astea ci e de mese de familie. Dar eu evit temp. inalte (prajitul e la 140-170gr) asa ca slow cookerul (70grade) este potrivit noua.

  23. Sper sa te tina! La dorinta de a gati, ma refer. 🙂 Noi ne-am luat Multicooker. Face un gulas de ne lingem pe degete. Si ciorba de fasole la fel. Numai ca…asta nu inseamna ca nu se pune praful pe el saptamani intregi.

  24. am recitit articolul tau.
    Miruna, cauta-ti prietene si get out! Sunt grupuri de mamici, socializeaza in parc si iesiti afara, etc. Eu de cand avea cocutza 2 saptamani ieseam zi de zi, de 2 ori pe zi la impinsul carutului si la piata si in parc si pe ploaie, si cand una trebuia sa mearga la dr sau nu stiu unde prelua cealalta etc. si tare mi-e dor de perioada aia ca tare fain era ca nu aveam nici soti pe cap (erau amandoi in delegatie) nici problemele joburilor nici grija crizei si concedierilor si nici teme etc. Multumesc Noemi!

    Mdea, sunt nostalgica dupa concediul de maternitate, imi aduce aminte cineva de ce am vrut eu sa ma intorc mai repede la munca? 😀

    • Nu pot răspunde acestei întrebări pentru tine, eu -cu toate greutățile de care mă plâng- nu mă gândesc cu prea multă dorință să mă întorc. Adică, m-aș întoarce așa, vreo 2 ore de 3 ori pe săptămâna :))) cât să nu mai visez noaptea dinți.

  25. Bai Miruna, ce sa vezi. A ajuns Mos Nicolae la mine mai devreme, nu stiu, a lasat un biletel si-a zis sa nu ma supar dar a gasit reduceri prea mari la Crock Pot de Black Friday, n-a putut sa se abtina, nu stia unde sa-l ascunda pana pe 6, bla bla, si m-am trezit cu o cutie mare la usa ieri. Mosul mi-a adus Oala (mie mi se pare magica, nu pot sa-i scriu numele cu litera mica) de 4.7l care pare uriasa pentru 2 persoane, dar oricum cine are chef de gatit zilnic? Nici nu știi cât aștept să o testez azi pentru prima dată.

    Ma simt ca o nevasta, ma bucur la o Oală. Noi ne gândim dacă s-o botezăm cu numele mamei mele sau a mamei iubitului, pentru că ni se pare ca o mamă care gătește pentru noi. Tii minte cum ai zis tu intr-un articol mai vechi ca te-ai bucurat odată de un aspirator primit de ziua ta și că nu mai voiai altceva? Așa simt eu acum cu Oala cea nouă. Mi se pare absolut ideală pentru oricine căruia nu-i place să gătească dar nu poate renunța la gătit.

    • Daaaaaa, votez s-o botezați cu numele soacrei :))) da, știu exact cum te simți, sper să fie singura dată din viața ta și la anul să-mi scrii că te-ai bucurat de mărgele 😉

      S-o folosiți sănătoși, a mea e deja la treabă de dimineață :))

  26. Steluta

    ce-mi plac filmuletele facute de tine! 🙂 au asa o tenta amuzanta!

    Faina oala asta, dar eu tot vreau o escapada amoroasa de Craciun! O las pt alta ocazie! Si eu gatesc ptr 2 persoane, numa ca mie imi place sa fac praji mai mult :)) nu exista slow cooker si pt ele?

    Transmite-i aparatului spor la gateala! Tie, pupaturi si mai multe fimulete 🙂

  27. Ana B.

    După ce am citit articolul tău ieri, azi mi-am luat un crock pot slow cooker și am făcut prima rețetă, care pare să fie GENIALĂ – Curry de porc cu arahide și lapte de cocos. Aș fi vrut să chem tot blocu la mine în bucătărie să guste această mâncare divină cu tentă indiană. So, this looks like the beginning of a beautiful friendship.

    Las aici link pentru cine încă nu e așa de încântat de crock pot https://savoriurbane.com/curry-de-porc-cu-arahide-si-lapte-de-cocos/?unapproved=58751&moderation-hash=e84eb4a4c73f61b604f62f7a26353824#comment-58751

    Deci, mersi de recomandare!

    PS: savoriurbane are o grămadă de rețete geniale

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 271 queries in 0.475 s