De ce îmi place viața mea acum, mărturia unei femei devenită mamă

Dimineața cu geamul deschis mai dormim un pic pe aer curat sau nu mai dormim, dacă nu vrem. Apoi mâncăm sau nu mâncăm, în funcție de cât ne este foame. Și imediat după, ne jucăm. Am senzația că tot parcul e grădina casei mele, deși avem un apartament cu două camere la bloc. Și ne jucăm până seara, când cădem lați de oboseală; el într-un pat mare de părinți înghesuiți, eu la un laptop gri care mă așteaptă să-l însuflețesc.

Mă simt mai liberă decât am fost vreodată, chiar și decât atunci când eram mică și aveam teme de la școală. Deși acum am un copil, mă simt mai liberă ca niciodată.

Mă inspiră toată viața mea de-acum, toată joaca asta cu copilul, prezența lui, mânuțele, cârlionții și felul în care învață și râde. Știu că mereu va fi copilul meu, e unul dintre puținele lucruri pe pământ, pe care nu ți le poate lua nimeni. Și totuși, mi-e teamă de momentul în care m-aș întoarce la muncă, nu din cauza pacienților, că pe ei i-aș iubi necondiționat, ci din cauza băiatului pe care-l voi iubi întotdeauna mai mult. Și pe care nu vreau să-l părăsesc niciodată. Și din cauza libertății noastre împreună, la care nu aș vrea să mai renunț. E grea și frumoasă viața după un copil, mai mult frumoasă decât grea, iar asta cam doar o mamă poate să-nțeleagă.

foto 1 e din parc, foto 2 via Shutterstock, mamă și bebeluș dimineața

Articolul anterior

Viitorul va fi al pozelor naturale sau nu va fi deloc

Articolul următor

Mi-am luat personal shopper. Ați auzit de Bringo?

21 Comentarii

  1. Adevarat, oricât te-ai strădui inainte, nu ai cum sa înțelegi. Prima mama care intelege e deja prezenta la apel ☺

  2. Ale

    Cel mai frumos sentiment din lume: sa ma trezesc dimineata si doi ochisori maaaarriiii sa se uite la mine, zambind!
    Ma topesc instant!

  3. Larisa

    Stai pana la 2 ani cu broscutul sau te gandesti deja sa revii in business?

  4. Anton Sandita

    Ah… ar trebui sa pun pauza si sa o iau de la capat cu mai multa “viata”. Eu sunt mereu agitata si obosita, tot incerc sa le fac pe toate in casa … si realizez, cand citesc cate un articol ca acesta, ca ratez cumva ce.i mai frumos.Mandrele mele se joaca si amandoua mai nou si de multe ori cand intervin in jocul lor li se pare ca ma joc mai mult/mai putin cu una decat cu alta.Nu stiu cum sa fac 🙂
    Trebuie sa invat sa ma bucur mai mult … imi calc pe inima azi si las vasele in chiuveta, pentru ca efectiv nu pot sa stau in picioare sa imi oparesc mainile acolo.Punct! :))

    • Nu iti imagina ca viata mea e perfecta, ca eu nu sunt obosita sau ca nu am momente in care imi vine sa imi iau campii. Dar m-am eliberat de ce am crezut eu ca se poate, vor urma si altele. Treburile in casa se impart, vasele nu sunt numai responsabilitatea unuia. Praful in casa il toleram atunci cand nu il curatam. Preferam sa iesim la plimbare decat sa smotruim. Mancam ce avem… nu ne iese mereu, dar parca e tot mai bine.

    • Uite, eu am renuntat sa le mai fac pe toate in casa. Am cautat ajutoare (de la sot care gateste, la cineva care sa faca curat). Muncesc full-time si tot timpul cat sunt acasa cu ea e al ei. E greu sa nu ai momente pentru tine, dar mi-e mai greu sa stiu la sfarsitul zilei ca nu am petrecut destul timp cu ea. Si niciodata nu-i destul…

      • Admir aceasta dedicare, nu stiu daca as fi capabila si eu in conditii de full time job. Nu ai nascut inca???

        • Nope. 36s3z. Si fii-mea ar putea face varicela in urmatoare 2.5 saptamani. Deci… Daca pana mai ieri speram sa iasa frate-su mai devreme de 40s, de marti ma rog sa stea pana la 40+. :)))))
          Nu de alta, dar cred ca am suferi groaznic amandoua sa trebuiasca sa o izolez de pitic, in conditiile in care sunt / vor fi amandoi alaptati. Chiar nu visez la intarcare brusca.

          • Aaa, eu tinusem minte ca scriai pe undeva ca in 5 zile e termenul… m-am zapacit :))

  5. Oricat de prost doarme peste noapte, cand o vad dimineata cu fata umflata de somn si carliontii aia ai ei si cum sta si ma cauta cu privirea, trece tot. 🙂

  6. Cricket

    La mine e mai mult greu decat frumos si mi e ciuda ca simt asa. Simt ca fac ceva gresit ca vad asa lucrurile, ca majoritatea mamelor simt ca tine si eu sunt defecta. Abia astept sa ma intorc la munca, aia e lumea mea, restul va fi lumea ei. O iubesc infinit, dar nu pot sa traiesc doar pt ea, am nevoie sa mi dau si mie ceva.

    • Tuuu, dar nici eu nu pot sa traiesc doar pentru copil, de asta am blog si sunt atat de implicata. Fiindca nu pot numai sa schimb scutece, oricat de adorabil ar fi funduletul din ele. Eu nu cred ca esti defecta deloc.

      • Cristina

        Doar un pic…ca mai mult mi-e greu. Offf…dar am si zile bune, ea e minunata 🙂

  7. Ce post frumos și inspirational! L-am citit cu plăcere și mi-au revenit amintiri frumoase dintr-o sâmbătă între femei nemaipomenite. Te îmbrățișez!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 180 queries in 0.177 s