Până când o să mai dormi cu copiii tăi, mamă?

E duminică, așa că am rugat-o pe Ana Nicolescu (mămica urbană) să ne scrie un guest-post despre dormitul în pat cu copilul. Ana are două fete și scrie cu o sinceritate sfâșietoare pe blog despre toate lucrurile alea normale pe care mulți dintre noi le trăim, dar puțini le și scriem. Citisem pe blogul ei despre momentul în care au hotărât ca fetele să doarmă separat și părinții împreună. Fiind eu însămi un copil care în fiecare seară își spunea de mâine, dorm singură, am fost curioasă cum e la ei acum. Și, fiți liniștiți, până la urmă am ieșit din patul părinților înainte de majorat.

– Mami, mâine dimineață mă trezesc cu tine aici lângă mine, în pat?
– Da, iubita.
– Nu vreau să mă trezesc singură.
– Bine, te trezesc când mă scol eu.
– Sigur?
– Da.
– Îmi promiți?
– Daaaaaa!!!!
– Zi îți promit, nu da.
– Îți promit! Acum culcă-te la loc. Stai liniștită că nu plec nicăieri.

Așa decurge dialogul dintre mine și Măriuca (5 ani) o dată la două seri când dormim împreună. O seară dorm eu cu ea și soțul meu cu Julie (3 ani). O seară eu cu Julie și Măriuca cu tatăl ei. Sâmbăta facem seara fetucinelor. Dormim toate trei. Nu înainte de a ne uita la un film și de a mânca înghețată și popcorn.

Obrăjori pufoși vs brațe adulte

Fetele mele au avut intervale în care au dormit singure în cameră, individual. Eu am dormit cu Măriuca în cameră până pe la 10 luni. Îmi era ușor să o alăptez când o aveam lângă mine. Și ea chiar că se trezea des. La 10 luni a descoperit biberonul și i-a rămas fidelă. Atunci eu m-am mutat în patul conjugal. Ceea ce ne-a adus un echilibru în cuplu, iar Măriuca dormea fără probleme. Mă întrebam de ce nu încercasem mai devreme independizarea. Mi-am răspuns după mai mulți ani: pentru că nu eram eu pregătită și hotărâtă. Țin minte că mi se făcea poftă noaptea de Măriuca și uneori îmi doream să se trezească să mă duc să o iau în brațe. Alteori mă bucuram că pot să dorm o noapte cap-coadă în brațe adulte.

Când am rămas din nou însărcinată și eram cam în luna a V-a, îmi era greu să o pun și să o scot pe Măriuca în pătuțul ei cu gard cum zicea ea. Avea aproape 2 ani. Așa că după ce îi citeam povestea și își bea laptele, o lăsam să adoarmă pe canapeaua din camera ei. De frică să nu cadă, mă cuibăream și eu lângă ea. Încet-încet, am început să dormim împreună.

Soluții liniștitoare emoțional

Când s-a născut Julie, Măriuca a migrat (fără să fie foarte fericită) în cameră cu tatăl ei. Eu dormeam cu Julie în cameră, ea în pătuț, eu pe canapeaua de lângă. Adaptarea la un nou membru în familie și la faptul că nu mai doarme cu mine, pe Măriuca au cam dărâmat-o. A trecut prin clasicele forme de adaptare: negare, răzvrătire, frică, anxietate, tantrumuri, resemnare. Ca să îi fie mai ușor și pentru că Julie dormea cam toată noaptea, am început să dorm eu cu Măriuca, Bogdan în sufragerie și Julie singură. Acum mi se pare o nebunie. Atunci mi s-a părut singura soluție liniștitoare emoțional.

Eu mă simțeam vinovată că nu pot să conțin emoțiile surorii mai mari. Ea prefera să meargă ziua la bunica mea ca să nu fie nevoită să mă vadă întruna în brațe cu Julie. Am lăsat-o să meargă vreo 3 luni aproape în fiecare zi pentru că oricât de conștientă eram că ea fuge de emoții, aveam nevoie de timp ca să mă recuperez după a doua cezariană și să mă conectez cu Julie. Ceea ce nu mi-a reușit din prima pentru că eram cu inima la suferința Măriucăi și îmi doream să nu se rupă legătura dintre noi.

Așa că singura variantă pe care am găsit-o atunci a fost să o țin noaptea în brațe și să îi reconfirm că sunt acolo cu ea și pentru ea. Unii specialiști în somnul copiilor spun că noaptea este pentru somn și nu pentru conectare. Însă eu nu am simțit așa. Eu mă încărcam emoțional când puteam să îmi țin copilul în brațe.

Alege ce e cel mai sănătos pentru voi în acest moment

Când a venit vara, am mers la casa de la munte unde am dormit toate 3 într-o cameră că așa e infrastructura. De atunci, timp de 2 ani, am dormit eu cu fetele în fiecare noapte pentru că niciuna nu mai voia să doarmă singură. Îmi place să dorm cu ele, e bine, e frumos, le simt mâinile mici când mă iau în brațe, când mă mângâie, pot să le pup oricât vreau și dacă dorm și dacă se trezesc. Simt mereu lângă mine motivul recunoștinței mele în această viață.

Sunt însă și dăți când mă simt înghesuită, sufocată, când primesc picioare în burtă și coate în gură. De multe ori am dormit fragmentat pentru că Julie cădea din pat pe la picioare. După un timp se ridica singură de pe jos și vedea lângă mine pe pernă: Am căzut sau am visat, mami?

Când ele au crescut și și-au definit un stil de somn, eu am început să dorm strâmb fie pentru că mă modelam după pozițiile lor, fie pentru că mă feream de coate și genunchi. Așa și-a făcut apariția în viața mea torticolisul. Și mi-este prieten de câțiva ani. În toamna anului trecut am zis stop. Somnul meu devenise neodihnitor. Și am zis ca fetele să doarmă ele două împreună, iar eu cu soțul meu.
Plâns și jale pe Măriuca. Julie era ok: Hai, Măru, să ne culcăm că mi-e somn. Nu mai plânge, te iau eu în brațe.

Nu vreau să mă iei tu, că tu ai mâinile mici și mă ții puțin, se răzvrătea Măriuca.
Îmi era drag și milă în același timp de sora cea mare. Însă mi-am zis că este mai important ca fetele mele să aibă o mamă sănătoasă. Am făcut acupunctură și Pilates pentru corectarea viciului de poziție. M-am ținut fermă pe decizie, deși în fiecare seară se lăsa cu plâns câte două ore. Până când nervii mei au cedat. După o lună am zis că vom dormi fiecare cu câte un copil, pe rând, iar o seară pe săptămână va fi seara de fete. Bucurie mare. Fetele sunt mulțumite.

Mie îmi place să dorm cu ele. Fiecare are câte ceva atât de dulce încât nu te mai saturi. Dar recunosc că îmi este dor de serile adulte, de un film artistic, de un pahar de vin cu soțul meu, de un pat fără 20 de jucării în el. De multe ori mi-e dor de mine ca femeie și de spațiul meu personal în care să nu mă perturbe nimeni și în care să îmi încarc bateriile.

Nu zic că fac bine sau rău, nu zic că îmi pare rău că nu fac altfel. Pur și simplu așa știu și pot să fac în momentul acesta. Părerile sunt împărțite. Oricum mamele sunt cele mai judecate ființe din lume. Cum o dai nu e bine. Dacă dormi cu copiii, nu îi înveți autonomi și îți ratezi relația de cuplu (nu aș zice că relația eșuează doar din cauza asta). Dacă nu dormi, cică îi frustrezi și ești egoistă. Nu știu ce să zic, vom vedea rezultatele când vor fi ele adulte. Până atunci să nu aruncăm cu pietre. Fiecare părinte face ce crede că e cel mai bine pentru familia lui.

sursă imagin1 1 și 4 Shutterstock, mamă și fiică dormind

sursă imagini 2 și 3 Ana Nicolescu