În fiecare zi de aproape o săptămână, îmi propun să nu mai scriu despre protest. Gata, e ultimul articol, îmi spun. Doar că, la fel ca ”e ultima ciocolată”, nu mă pot ține de cuvânt. Nu fiindcă e prea bun protestul -ca ciocolata, nici fiindcă dă dependență (în seara asta a fost frig rău în piață, veneau rafale de vânt tăios peste orbaji, dar na), ci fiindcă povestea nu s-a terminat.
captura de aici e de la ora 21.00 . La 22.00 se anunțau 300 mii.
Îmi vine să plâng de bucurie.
Mă uit la felul în care rezistăm de 4 zile în condiții vitrege, în stradă. Ziua muncim, noaptea protestăm. Suntem destul de grozavi, știți asta?
O prietenă îmi spunea ieri că nu poate ieși în piață, fiindcă băiatul ei de 3 ani și jumătate este destul de tare speriat. Zicea că a văzut la televizor cum strigă lumea ”hoții”, iar ea i-a explicat pe scurt cam ce se întâmplă.
