Tot despre pasiuni. Am o prietenă bună, care acum fix un an de zile și-a dat demisia din jobul ei de instituție ca să-și urmeze pasiunea pentru creație, artă și copii. Da, știu, de oamenii ăștia citești mult pe net, despre cum au reușit ei să scape din închisoarea programului nine-to-five. Și citești salivând peste tastatură sau telefon. Te întrebi, Doamne, oamenii ăștia chiar există?
Alexandra este o fată care, acum 6 ani avea 3 parfumuri, iar astăzi este expert parfumier. Ține seminarii despre lumea parfumurilor dincolo de cea pe care o știm noi, cu Chanel, Dior și alții ca ei. Prima dată ne-am întâlnit în parfumeria Madison, ea făcând parte din echipa minunată a lui Madeleine Florescu. V-am povestit cum i-am cunoscut? Era o vreme când mergeam tot a doua zi la ei, în parfumeria mică de pe Dorobanți. Atâta eram de fascinată. O lume de care nici nu auzisem până atunci. Cea a parfumurilor de nișă.
poză de la absolvirea mea 🙂 toamna lui 2011
Puțină lume știe că eu am intrat la jurnalism înainte de medicină. Asta, doar fiindcă acolo era concurs de dosar, pentru care nu trebuia să fii fizic prezent undeva.
Eram la recapitularea finală pentru examenul de admitere la UMF Iuliu Hațieganu, când s-au afișat rezultatele pe net. La jurna mă refer. M-a luat un fior din cap și până în picioare. Admis, la buget.
Pe unul dintre grupurile de alăptare, mămicile au început să povestească ce spun copiii -care-și amintesc- despre alăptat. Știți cum toată lumea are o părere despre asta. Mamele au o părere, tații au o părere, mătușile, vecinii, ba chiar și călătorii din autobuz au o părere. Ce cunoaștem însă cel mai puțin sunt părerile copiilor, de fapt. Ce înseamnă pentru ei? Cum se vede alăptarea prin ochii lor? Vă invit să citiți niște mărturii foarte emoționante.
Încep eu.
De profesorul Florian Colceag știam de prin presă că e antrenorul de genii. Că e părintele spiritual al multor copii supradotați. Și am primit invitația la o conferință de-a dumnealui, despre multidimensionalitatea formării personalității copilului. M-aș fi dus și dacă ar fi fost despre limba chineză în limba chineză, fiindcă sunt unii oameni în preajma cărora îți dorești să te afli pur și simplu la un moment dat.
Era chiar înainte de Crăciun, la semafor, cu mașina ilegal de murdară, parbrizul nenorocit. Apare o tanti cu o sticlă de 2 litri și racletă magică în mână. În mod normal, nu aș fi lăsat-o să se apropie de parbriz, dar, de data asta, chiar era nevoie. Adică, mai rău de cum era nu mai putea fi. Pentru că: porumbei. Și na, femeia fericită și ea, că în rest, toți coparticipanții la roșu îi aruncau ignore prin fereastră ori o amenințau gesticulând din ștergătoare.
