poză de la absolvirea mea 🙂 toamna lui 2011
Puțină lume știe că eu am intrat la jurnalism înainte de medicină. Asta, doar fiindcă acolo era concurs de dosar, pentru care nu trebuia să fii fizic prezent undeva.
Eram la recapitularea finală pentru examenul de admitere la UMF Iuliu Hațieganu, când s-au afișat rezultatele pe net. La jurna mă refer. M-a luat un fior din cap și până în picioare. Admis, la buget.
Știam că nu prea va fi posibil să rămân, nu la buget oricum. Fiindcă urma să intru la medicină la buget, mă pregătisem intens pentru asta, iar eu m-am dus la examen ca să-l iau, nu să mă plimb până la Cluj. Ceea ce am și făcut (am intrat la stomatologie, la buget) și am renunțat la jurnalism, cu durerea pe care o are un copil când primește păpușa mult dorită, căreia îi rupe imediat un picior. Poți fi jurnalist oricând și fără facultate, îmi spunea toată lumea. Invers nu merge. Ca să fii doctor, trebuie să faci o școală. Urma să mă înscriu la anul.
În cămin, cea mai bună prietenă a mea din anul 1 era o tipă care studia comunicare. Când ieșeam din sala de lectură, intram mai întâi prin cameră pe la ea, să-mi povestească ce teme le-a mai dat și ce exerciții făceau uneori. Pentru mine, scoasă dintre paginile roase ale atlasului de anatomie, era ca o gură de aer curat. Aș fi putut-o asculta ore în șir. De la ea am primit prima carte despre publicitate.
În anul 2, mi-am repus dosarul la jurnalism, mi-au plătit ai mei prima rată (500 lei -mi se păreau enorm de mulți bani, dar nu era voie să fii la buget la 2 facultăți. Iar medicina era dublu de scumpă.) și m-am pornit. Îmi era destul de greu să alerg între cele două școli, mai ales că erau la mama naibii una de alta și profii ăștia de la stoma nu mă lăsau să ajung nici 2 minute mai târziu. Ăștia de la jurna, în schimb, nu erau deranjați nici să fi întârziat 2 zile întregi. Nici n-ar fi știut. De câte ori am mers la școală, ajungeam tot pe cafele cu colegii viitori jurnaliști. Care nici măcar nu erau niște oameni foarte creativi și haioși, ci mai degrabă niște copii scăpați de-acasă prin cluburile și mall-urile clujene. Știau mai bine cum se numesc secretarele decât cursurile de la facultate.
În fine. Pe mine nu m-a învățat nimeni să scriu. Decât învățătoarea prin clasa a 2-a. Știu despre structura unui text cam ce știe orice elev prin gimnaziu. Că trebuie să aibă introducere, cuprins și încheiere. Că un titlu ajută mult și cât mai puține cuvinte. Tot, absolut tot ce e în rest în textele mele nu e matematică, e suflet. Ana Nicolescu ne povestea ieri la Digital Parents Talks cum îi punea Cristi Brancu în redacție să-și citească textele mergând, bătând ritmul pe pași. Eu credeam că doar versurile au ritm, deși am simțit dintotdeauna muzica din cuvinte.
Când colega mea de la ELLE, Lavinia Gogu, mi-a spus că nu se pun gerunzii în titlu, am luat-o foarte personal. Cică era o lecție din abecedarul facultăților de comunicare. De unde să știu, unul dintre cele mai citite articole de-ale mele pe blog (la vremea aia) era despre ceva gerunziu lângă substantivul durere. Oamenilor mei le-a plăcut. Ce-mi pasă mie ce spun cărțile voastre.
Însă cărțile uneori au dreptate.
L-am ascultat vineri pe Matei Psatta la cursul de social media vorbind despre storytelling. A fost foarte interesant. Cel mai mult mi-a plăcut următoarea chestie:
A good storyteller makes a true story seem unbelievable.
A great storyteller makes an unbelievable story seem true.
Iar ca o continuare, la Digital Parents Talks, Liviana Tane a avut o prezentare foarte interesantă pe același subiect. Într-un fel, m-a făcut să-mi pară rău că n-am continuat la jurna.
Dar am fost dezamăgită ca un copil care primește păpușa mult dorită și-și dă seama că nu îi place să se joace cu ea. N-am mai plătit altă rată și am abandonat fără explicații. Poți fi jurnalist oricând și fără facultate – aveau dreptate. O vreme, am fost. Invers nu merge. Ca să fiu doctor, am făcut până la urmă o școală. De chiar a început să-mi placă. Cu atât mai mult, cu cât vă lipsesc dinții din gură 🙂
Și-am încălecat pe-o șa
și v-am spus povestea mea.
p.s. Lăsați prostiile și spălați-vă pe dinți, că n-am glumit. Vreți s-ajungeți pe mâna mea? :)))
Digital Parents Talks e o conferință ce a avut loc cu sprijinul sponsorilor Philips Avent, Animax și partenerilor @DGASPC sector 6 - Centrul De Recreere Si Dezvoltare Personala "palatul Copiilor" Sector 6, Skin Novels, Gerlinea Romania, Ana Pan, Centrul Comercial Auchan, Cristina Nichitus Ronceaa - Photography Studio - Kids & Family
Ramona
Eu am facut un an la ISE (adica un fel de ASE dar in Timisoara :)). Mi-am dorit sa fac ‘economie’, ca visam la 19 ani (cand am terminat io liceul, ca am facut 5 ani la Peda) sa am afacerea mea. Si stiam eu ca numa’ asa se poate sa devii afacerist.
Culmea, intre timp am uitat faza cu afacerea.
Am stat un an la ISE, mi-am ucis neuronii cu porcariile alea de materii (conta’, economie etc.) si am decis apoi sa merg la Litere.
Intre timp am intrat la radio si am facut 10 ani emisiuni acolo.
Culmea, in 2007 mi-a deschis un SRL ca web designer (boala ce o aveam inca de cand intrasem la ISE) si in 2009 am devenit ‘afacerista’ 100%, ca s-a inchis mustaria la radio si ofertele de pe piata (salarii) nu-mi acopereau nici leasingul.
Mi-am amintit de visul meu de a deveni afacerista, cand m-am intalnit acum vreo 3-4 ani cu o fosta colega de liceu si mi-am recitit ‘sonetul.
Uite ca, desi am detestat economia, acum fac banii mei si stau toata ziua cu botul in carti de business, marketing si porcarii pe care odata nu le puteam inghiti 😀
Miruna
motivația e foarte diferită. Și nu ai de unde să știi unde te duce viața. 🙂
Snow Flow
Te ocupi și de personal branding cumva?
Snow Flow
Eu mi-am dorit întotdeauna să scriu și am scris multă vreme, am fost citită și m-am învârtit printre scriitori și artiști și totuși le-am lăsat pe toate baltă și am suferit, în fine e o poveste lungă, am vrut să fac două facultăți dar am renunțat la litere și am rămas doar cu SNSPA și am profesat într-un domeniu ales în facultate. Mi-am dorit să lucrez în diplomatie și chiar am avut un curs superb cu un fost ambasador. dar cum tactul nu este punctul meu forte am renunțat :D.
Unul dintre artiștii care m-a luat o vreme sub aripa lui a fost Petre Anghel, de la care am învățat atât de multe și în afară de scris, mergeam în galeria lui de artă, un daltonist care picta superb. Am mers acasă la el de atâtea ori…of, ce oameni.
Revenind la scris, simt că trăiesc din nou.
Miruna
Foarte interesant. De asta e “jurnal ratat”?
Snow Flow
nu chiar, numele bune fuseseră deja luate 🙂 iar celelalte două bloguri le ștersesem….mă rog, ratarea o simt oricum 😀
p.s. mereu am crezut că stomalogii sunt wow, mi se pare o meserie foaaaarte grea. ca și chirurgia. În orașul meu mă duc la un stomatolog de excepție, care a studiat și profesat în Canada.
Miruna
Vezi, daca nu esti in Bucuresti, puteai merge la unul care a profesat in Anglia :))
Laura C.
Eu am ajuns sa fac tocmai chestia de care radeam (in hohote) in ultimul an de liceu. (Concurs de imprejurari bizar!) Deci se poate si mai rau!
Miruna
Ce anume si de ce radeai? Acum iti place?
Claudia
Evenimentul a fost despre storytelling?
Scrisul înseamnă catharsis. 🙂
Și mie îmi face bine. Scriu tot mai rar, dar poveștile se nasc în cap.
Miruna
Da, asta a fost tema.
Ina
Eu am studiat medicina veterinara si prin anul 3 m-am inscris si la drept. Dreptul era o solutie pentru niste nedreptati pe care le suferise familia mea (am fost incurajata si de presedintele colegiului medicilor veterinari sa o fac, era nevoie de un MV cu notiuni juridice). Primul an cu ambele facultati in paralel a fost ok, la al 2-lea la drept nu m-au mai lasat sa dau exemenele in sesiune din cauza absentelor si m-am trezit in toamna cu 12 restante. Atunci mi-au aparut primele fire de par alb si tot atunci a trebuit sa invat esecul, pentru ca asa am simtit neputinta de a urma ambele facultati. Peste ani am vrut sa reiau dreptul, dar imi pierdusem motivatia iar viata mea devine prea ocupata. “
Miruna
Pai ti-ai ales si tu doua facultati “usoare” sa faci in paralel! Asta se poate doar daca faci ceva cu mai putine pagini de citit, sa imi iertati aroganta. Mie mi-a fost cumplit de greu in sesiuni pe vremea cand lucram la ELLE, mereu imi luam o luna concediu fara plata si de fiecare data ma intrebam daca voi reusi.
Rusu Delia
Nu ne suparam daca ajungem pe mana ta. :))) Nu stiam ca ai vrut sa fii si jurnalist, si cine te-a spus ca poti sa fii si jurnalist fara facultate a avut dreptate. Ca sa fii medic trebuie sa ai o facultate, pentru ca nu poti taia omul ca pe un peste. Pupici pentru toti!!!
Miruna
da, însă nu știu dacă mi-ar fi plăcut să fiu jurnalist. Cred că scriitor mai degrabă, fiidcă jurnalistul adevărat e cel care relatează obiectiv, se documentează mult etc. Nu e neapărat ceva exclusiv creativ. Adică, nu faci doar ce vrei tu, iar eu cam asta voiam.
Cristina
Ca absolventă de jurnalism ce îs, îți zic clar: NU la jurnalism înveți să scrii! Nu simți povestea, nu simți textul, poți să faci toate facultățile de jurnalism din lume, că tot nu se poate lipi scrisul de tine. Mă rog, poți scrie corect, dar un text trebuie să transmită și CEVA, nu doar informație (părerea mea).
Am întâlnit jurnaliși care dădeau cu barda în cuvinte, chiar și după 20 de ani de presă.
Am întâlnit oameni care nu aveau nicio treabă cu jurnalistica, dar care scriau al naibii de fumos. O mai mare plăcere când le citeam textele. Povești care nu te zgâriau pe retină, povești la care nu te întrebai ”Ce a vrut să zică aici?”.
Iar tu, my darling, are so damn good! Adică, scrii bine, fato! Nu mai regreta că nu ai fost la jurna. La medicină ai învățat lucruri mult mai utile și mai frumoase.
Miruna
Uai, Cristina, înseamnă mult venind de la tine. Mulțumesc :* Să știi că mi-a și plăcut un pic ce am învățat la medicină, dar m-alint și eu. De-amorul scriiturii 😉
Larisa
Si eu am renuntat la comunicare in favoarea dreptului…desi imi doream foarte mult sa profesez in cel dintai domeniu. Imi amintesc ca am intrat la comunicare cu 2 dintre cele mai bune prietene si eram tare incantate de viitorul ce o sa-l scriem impreuna. Atat de incantate, incat s-a lasat cu bai fierbinti si paracetamol pe la 5 dimineata, dupa dansul nostru in ploaie :)). Insa, numai una dintre noi a urmat cursurile facultatii de comunicare, si aceea nu am fost eu. Dar, din fericire, simt ca am facut o alegere corecta, iar prin actiunile mele in instanta imi exersez aptitudinile comunicarii.
Miruna
Da, foarte corect punctat! Abilitatile de comunicator te ajuta in multe alte joburi si situatii , in general. Sau , na, te pot incurca. Mie, de ex, imi programau cei mai dificili pacienti, cei mai smiorcaiti copii, fiindca ma iubeau toti pacientii. Era groaznic si nedrept.