Cu ceva timp în urmă, am primit o provocare sub formă de leapșă pe facebook pentru a povesti într-un video filmat imperfect de ce sunt eu o mamă imperfectă. Am zâmbit, fiindcă am știut exact care e primul lucru pentru care mă simt cu musca pe căciulă. Deși, presimt că lista e abia la început, având în vedere că băiatul meu are abia 9 luni împlinite.
Cui dorește să preia leapșa din cadrul campaniei ”Iubim mamele imperfecte”, inițiată de euparinteghemotoc, o predau bucuroasă. Lăsați-mi doar un comentariu de atenționare să știu pune link. (nu nominalizez eu, fiindcă m-am lăsat de acest sport prin 2009. La această leapșă particip din prietenie și fiindcă îmi place moaca mea speriată de emoții la începutul acestui clip)