De asta se fac vânzări spectaculoase în sezon de reduceri, fiindcă produsele sunt foarte ieftine, nu fiindcă ar avea lumea mare nevoie de ele. În acest articol din această zi măreață, aș vrea să vă conving să rezistați impulsului de a cumpăra un televizor nou, doar fiindcă are 3 inch în plus la diagonală. Nici tabletă nouă nu vă chiar trebuie, mai ales dacă este un chilipir. Să fim serioși, cea veche funcționează încă perfect.
Toate ideile de mai jos nu se aplică acelor produse de care aveți reală nevoie, pe care le-ați cumpăra indiferent dacă e black Friday sau blue Monday. A, și nu se aplică nici la pantofii și și nici la gențile de femei (fiindcă de aceștia avem întotdeauna nevoie, amin).
Să cumperi lucruri la reduceri nu e o metodă de a economisi. Atunci când motivul pentru care cumperi este prețul mic, ești tentat să cumperi și asta și asta și ailaltă. Știți magazinele poundland? Acolo unde totul costă 1 liră, 1 euro etc. Cred că sunt cel mai bun exemplu. Au fost singurele magazine care, în UK, au înregistrat o creștere fantastică la vânzări chiar și pe timp de criză. Iar asta s-a întâmplat fiindcă lumea cumpăra ieftin, dar MULT.
Suntem prea săraci să ne cumpărăm lucruri ieftine, e o vorbă de a mamei mele. Știu că, de Black Friday, întreaga idee se învârte în jurul reducerilor, dar eu insist că nu prețul ar trebui să fie principalul motiv pentru care decizi să iei un lucru acasă și să scoți banii din buzunar. Tocmai fiindcă ajungi mai sărac decât ai fi fost cu banii în buzunar și fără grămada de chestii pe care nu le folosești.
Cumpărăm fiindcă avem nevoie de ceva sau doar ca să avem acel ceva? Este o mare diferență între a-ți cumpăra un fier de călcat fiindcă ți s-a stricat cel vechi și a-ți cumpăra un fier de călcat doar fiindcă un brand grozav are discount substanțial.
Cele mai multe reduceri nu sunt profitabile – iar asta se aplică la absolut toate fiarele de călcat pe care ți le-ai cumpărat fără a avea nevoie de ele. Fiindcă, pur și simplu, ai scos din buzunar niște bani degeaba pe un produs de care nu aveai nevoie. Asta nu se aplică, evident, la cazul în care tu ai apartament de renovat și-ți dotezi și utilezi bucătăria de Black Friday. Sau cazul în care oricum îți trebuia o pereche nouă de cizme și-ai așteptat luna noiembrie să-ți găsești ceva.
Și fix de asta am ales să vă prezint oferta ZOOT de acest Black Friday: La ei, nu trebuie să cumperi produse cu 90% discount doar fiindcă sunt la reduceri și apoi să nu le porți niciodată.
Cum ar fi să îți faci singur prețurile de Black Friday?
Uite aici, cum:
- vei primi un voucher de 40% reducere la peste 1500 produse (împărțite în 4 colecții speciale de Black Friday, cu produse pentru femei, bărbați, kids și home&deco)
- pentru orice alt produs din site vei avea un voucher de 25% reducere.
Iar faza superfaină e că aceste vouchere se pot aplica peste orice reducere deja existentă pe site și discount-ul se cumulează! Să zicem că ai văzut acești pantaloni reduși de la 174,99 lei la 139,99 lei. Ei vor fi în colecțiile speciale de Black Friday (mi-a șoptit mie o păsărică), deci cu voucherul de 40% reducere, ți-ai făcut noul preț de 83.99 lei. Botinele le puteți găsi aici.
***voucherele sunt valabile doar pentru comenzile plasate în perioada 17.11 seara-20.11, ora 23:59.
Este important să vă abonați la newsletter-ul ZOOT pentru a afla printre primii când începe vouchereala. Abonații la newsletter (click aici) vor fi primii anunțați că a început Black Friday.
Comenzile plasate în timpul BF-ului vor ajunge în Cabinele de Fericire începând cu marți, 22 noiembrie.
p.s. Codul de reducere si-blondele-gandesc nu este valabil în perioada Black Friday.
imagine via Shutterstock, femeie frumoasă cumpărături
Vanzatoarea
Cizmele astea sunt chiar misto!
Miruna
pfff, și sutienele astea DKNY sunt fabuloase! Bine, eu momentan stau în cele de alăptat, însă, dacă nu e și cazul tău îți recomand. Unele sunt deja reduse, plus voucherul de 25%, chiar merită investiția. Eu m-am îndrăgostit de acest brand în UK, când îmi cumpăram de la Tk maxx. Sunt fabuloase.
Mihaela
Si noi am cumparat un scaun pentru copil, dar nu pentru ca era la pret redus, ci pentru ca am tot observat ca scoica trebuie inlocuita.
Miruna
Si ce scaun ai luat? Ca si noi avem nevoie! Bine ca mi-ai zis!
Mihaela
De la Safeguard, pentru 0-24 luni (ea are 4 luni acum, dar nu mai “intra” in scoica).
Teodora
Well, thank you! Eu sunt un fel de BF Grinch cand tot repet ca e irelevanta reducerea, daca nu ai nevoie de acel lucru.
Miruna
ce te faci însă, când brusc îți dai seama că ai nevoie de o grămadă de lucruri?! :))
Teodora
Alea nu-s nevoi, ci nevoi inchipuite =)))) :*
Am cumparat ceva de BF, din ce nu ma asteptam sa iau: sampon si masca L’Oreal Professionnel la 56 de lei in loc de vreo 120 cat dau de obicei. Aveam nevoie ca tocmai ce am terminat si samponul, si masca.
Miruna
Nevoi inchipuite? Sa nu te auda iubitu’! 😛
Alina
Multumesc pentru recomandare, am făcut doua comenzi până acum, imi place Zoot 🙂 abia aștept să probez ce-am comandat de Black Friday!
Miruna
Si eu abia astept saptamana viitoare!
Capcana Insecte
Reducerile snt chiar o problema, intotdeauna par asa tentante incat nu te poti abtine. Eu functionez dupa o regula: cumpar ceva doar daca si saptamana viitoare inca mi-l doresc (chiar daca asta inseamna ca am pierdut black friday).
Miruna
Buna regula! O sa tin minte!