Am dat și eu peste câțiva băieți la viața mea de după ce m-am făcut blondă, care mi-au cerut cu mult entuziasm numărul de telefon. Și care, cu la fel de mult entuziasm, nu m-au mai sunat niciodată. Nu le-am luat-o în nume de rău (să zicem că cei care mi-am dorit să sune înapoi au sunat, cu unul dintre ei m-am și măritat.), convinsă fiind că precis mi-au făcut un bine și nu un rău.
Premisele pe care se consolidează stima de sine a copilului și încrederea în mediul înconjurător sunt stabilite și setate de către părinți încă din primele zile de viață. Dada, mă refer la cum ne purtăm cu bebelușul nostru, această ființă adorabilă și atât de neajutorată.
… a zis Paul Olteanu la a doua ediție Digital Parents Talks , o conferință organizată de Parenting PR pe tema monetizării blogurilor. Vreau să povestesc un pic despre eveniment, fiindcă organizatorii sunt la început și acest feedback este o formă de apreciere față de munca lor. Și sper să fie o încurajare pentru toate cele care am fost prezente de a scrie pe blogurile lor.
Am citit ieri o știre care zice așa: suntem cei mai slabi într-un top al grașilor din Europa. Nu comentez mult, decât că e foarte mișto să fim și noi într-un top cei mai slabi și asta să fie o chestie aspirațională pentru asta. Om fi și cei mai săraci, deși mă îndoiesc.
Vin dintr-o societate în care am trăit și muncit câțiva ani, unde toată lumea avea un drept la părere validă și, cu cât erai mai sus ierarhic, cu atât contai mai puțin. Cunoașteți fenomenul de discriminare pozitivă? Cu cât erai mai idiot, cu atât mai tare trebuia să ți se audă glasul, ca să ne facă pe noi ăia mai isteții să ne simțim că oferim șanse egale tuturor cretinilor. Care era rezultatul? De multe ori, un haos punctual, extrem de multă gălăgie și multă multă muncă auxiliară pentru a alinia planetele-n sistem.
Știți, eu am fost o fată mereu singură, căci am iubit în capul meu mai rar decât m-ați putea crede și mai mult decât aș fi meritat să sufăr. Eu eram mereu acea fată care mergea la teatru cu vărul din dotare și se uita, de Valentine’s, la Grey, aceea care n-avea cu cine se pupa sub vâsc de anul nou și care, la toate petrecerile, era fără pereche lângă ea. Mă autoconduceam cu mașina acasă și-mi căram tone de apă plată pe scări. Visul meu de iubire era atât de departe, încât începusem să-mi doresc lucruri normale precum să mă aștepte cineva când ies de la școală, să am și eu un el pe lista de Crăciun ori să am cui călca o cămașă curată.
