Vin dintr-o societate în care am trăit și muncit câțiva ani, unde toată lumea avea un drept la părere validă și, cu cât erai mai sus ierarhic, cu atât contai mai puțin. Cunoașteți fenomenul de discriminare pozitivă? Cu cât erai mai idiot, cu atât mai tare trebuia să ți se audă glasul, ca să ne facă pe noi ăia mai isteții să ne simțim că oferim șanse egale tuturor cretinilor. Care era rezultatul? De multe ori, un haos punctual, extrem de multă gălăgie și multă multă muncă auxiliară pentru a alinia planetele-n sistem.
Chestiile astea mie-mi dădeau niște dureri de cap, de-mi venea să mă tund băiețește. Mă apucau niște nervi, de-mi venea să-mi zgârii unghiile de pereți și să emigrez într-o țară pustie, să-mi cresc copiii departe de orice și să-mi odihnesc creierii pe frecvențe mai line.
Astăzi vă povestesc de femeia noastră de serviciu de la cabinet, o discriminată pozitiv din asta. Personal, sufăr de un talent de a mă înțelege bine cu toată lumea, motiv pentru care: eu aveam de purtat cele mai neplăcute conversații, mie mi se programau cei mai dificili pacienți și cei mai speriați-înfricoșați copii. Eram o drăguță, ați înțeles.
Femeia de serviciu: În staff room, adică acolo unde ne țineam lucrurile și ne petreceam pauzele de prânz, aveam un fel de bucătărie, dar nici o masă. Până și-a făcut milă una dintre asistente și ne-a adus o masă pliantă de pe la ea (să-i dea Dumnezeu sănătate!), care oricum nu îi mai trebuia. Era frumoasă, din lemn, genul care se înciocola și extindea după nevoi. Noi aveam. Mari nevoi.
Am pus-o în mijlocul camerei și era chiar fain să nu mai mănânci în poală. Cât credeți că a durat treaba asta? Fo câteva zile doar, fiindcă isteața de femeie simțea zilnic nevoia să o strângă. Iar atunci când o strângea, o și scotea din balamele și o lăsa așa eșuată, de o găseam aproape dezintegrată dimineață-de dimineață. Normal că eu am fost rugată să vorbesc cu doamna femeie de serviciu să îi explic importanța mesei în viețile noastre. Că, dacă se strică, revenim la mâncatul pe genunchi. Am formulat cererea cât de politicos, mieros și prietenos posibil, ea s-a supărat și simțit neapreciată, iar noi am găsit masa a doua zi gata ruptă, de ne-a lăsat și fără masă și fără subiect de dezbatere.
Cine-a câștigat? Nu masa, nu genunchii noștri.
Altă fază, tot femeia de serviciu. După ce a certat-o managera că nu stă chiar toate cele două ore după terminarea programului nostru și că nu e mulțumită de felul în care prestează, doamna a cerut mărire de program al său de lucru și de remunerație greu muncită. A primit. Scopul nostru era să avem curat, nu sărăcea nimeni dacă mai primea 3 ceasuri plătite în plus pe săptămână. Doar că, ea, ca să-și justifice mărirea de salariu și să ne arate că-și ia munca în serios, a mutat un dulap din locul în care a stat ani de zile, într-un colț la fereastră, de trebuia să ieși pe geam ca să poți ajunge la lucrurile tale dinăuntru. Era o chirceală îngrozitoare, toată lumea împărțea coate în dinți și scotea fum pe nară. Eu am propus să ne mutăm noi singure dulapul la loc, era treabă de cel mult 2 minute. Colegele nu au vrut, să nu trecem peste cuvântul și decizia doamnei de serviciu. mboon, deci sentimentele acesteia față de amplasarea unui dulap erau mai importante decât toate coatele în gură pe care ni le împărțeam între noi. Plus că fix colega care avea dulapul cel mai jos avea și o burtă de luna a8-a, deci pentru ea contorsionarea chiar reprezenta senzații tari!
Evident că m-au însărcinat pe mine să vorbesc cu doamna, că doar eram prietene la cataramă, cum s-ar zice, ceea ce am și făcut. Doar că, brusc, prietenia s-a transformat în niște urlete pe care mi le-am auzit pe scări în jos, iar concluzia ei a fost: să discutăm problema cu managementul clinicii noastre.
Managementul clinicii noastre, care nici nu avea alte lucruri mai importante de făcut decât să studieze problema dulapului repoziționat, care vreme de ani buni nu a ridicat NICI UN FEL DE PROBLEMĂ. Nimănui.
A doua zi, am găsit dulapul mutat la loc, dar mie doamna de seriviciu nici că mi-a mai răspuns la salut. Vreodată.
imagini via shutterstock, nu e limba chineză și femeie nervoasă țipând
Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.
Ana Precup
Și totuși? De ce ați închis ochii când v-a rupt masa? Te-ai gândit că dacă erai puțin mai aspră poate că ar fi interpretat altfel? Poate că la ea nu mergea cu vorba bună. :))
Miruna
Pai ce era sa facem? Plus ca nu eram nunai eu, eram multe la cabinet. Toate ne plangeam, dar nimeni nu zicea nimic.
Vladimir
Aici era buba/ problema, de fapt! 😉
Simo
Pfuai!Sa stii ca se intampla si la case mai mari,sa zic asa,incercari d-astea de organizare/birocratie a unor lucruri marunte in loc de a se concentra pe obiectul de activitate in sine.
off-topic: Nu stiu daca de la mine e problema,dar cand imi scriu numele si mailul in casutele de mai jos,pare sa nu scrie nimic, dar tastez acolo si vad ca totusi apare comentariul.Oare mai pateste cineva?
Miruna
Nu stiu, voi investiga. Merci
o femeie
si mie.
Alta Miruna
De ce nu ati schimbat-o? Intreb si eu, asa…. naiv.
Miruna
Nu era asa de grav, femeia muncea, doar avea pareri din astea iesite din atributiile ei
tot o blonda
Bai ce sincronizare! :))
Ieri sotul a venit zambind cu voce tare, asa tâmp si ironic pe alocuri.
Managerii din fabrica au decis sa puna lacate pe toate cele 4wc-uri care deservesc muncitorii, pe motiv ca se sta prea mult pe buda :))
Cheia o iau prin rotatie sefii si sefuti , sotul refuza sa tina cheia! :))
Vedem azi ce se mai decide.
Alta … intr-un charity s-a pus lant cu lacatel mic la draperiile cabinelor de proba…intre timp au renuntat :))
Deci…nu conteaza cat de mare e casa, chiar si regat sa fie…prostia e peste tot ! 🙂
Miruna
Asta e culmea! Cronometrezi timpul cat se caca omul! :)))
Rusu Delia
Ce nebunatica esti!!😂😂😂
tot o blonda
Deci, update 😂
Lacatele raman, au spus ca unii stau pe telefoane in loc sa se …usureze!
Long live the queen! ✌
Miruna
Nu ar fi mai simplu sa nu le permita sa isi tina telefoanele mobile in timpul serviciului? Zic si eu.
tot o blonda
Pai da, e o practica des intalnita , fara telefoane dar nu si aici.
Oricum sotului masura asta i se pare SF , si cu lacatele si cu telefoanele la dulapuri, sunt atatea metode civilizate…ca doar e uk nu?
Miruna
nici noi nu aveam voie cu telefoanele în cabinet. Bine, asta era regulă mai degrabă pentru asistente, că medicul oricum nu avea vreme de stat pe net. Și, dacă avea, era liber să stea cât vrea, fiindcă nu era oricum angajat. Mie mi s-a părut un pic exagerată regula, însă îmi povestea o colegă că avea asistentă care cu o mână ținea aspiratorul și cu o alta, stătea pe facebook.
Jia
Nici cu Romania nu mi-e rusine, cu invidia din mediul profesional si sabotatul oamenilor cand le e lumea mai draga:)
Miruna
E drept ca eu am lucrat putin in Romania si atunci intr-o altfel de organizatie, dar parca asa ceva nu am intalnit! E o absurditate pe care nu o pot combate, e ca si cand m-ai pune sa aduc argumente in limba chineza
Jia
Ah…ce povesti am eu. As putea scrie o carte. Si toate din mediul corporatist. Mai are si sotul o colectie de evenimente:)
Miruna
Si-acum o sa ma lasi asa?
mai
Si aia avea voie sa urle asa la colegi? In UK e in regula chestia asta?
Miruna
Ei, draga, daca urlam eu la ea se chema disrespect si ca abuzez de pozitia de superioritate. Daca urla ea la mine, se cheama dreptul la parere.
mai
That’s so double standard. Nu e de mirare ca se ajunge la situatii absurde.
Teo
Este ceva specific lor. Si eu lucrez intr-o agentie de marketing de ceva timp si am tot fost martora unor evenimente de genul. Nu le place sa isi asume responsabilitatea, in politetea lor nu au loc discutii directe. Am colegi care nu isi fac treaba deloc, mereu trebuie sa ii intrebi unde si cum sunt cu activitatile, nu joaca in echipa, vin cand vor, pleaca tot cand vor si totusi nu le spune nimeni nimic. O singura data am avut o problema cu un coleg putin mai frustrat asa, care nu ii convenea ca o straina a venit sa ii corecteze lui textele si metodele de lucru si cand am explicat sefului problema, stii cu ce solutie a venit? Nu mai lucrati amandoi la aceleasi clienti si proiecte.
Miruna
Logic, nu? Cu alte cuvinte, i-a dat aluia dreptate. Uf, si eu ma luam de cap cand vedeam mailurile chiar si din management… 🙁
Teo
S-a spalat pe maini, de ce sa se complice? Studiez limba engleza de peste 20 de ani, si noaptea daca ma trezesti stiu sa iti explic de ce un timp verbal si nu altul, fac copywriting de ceva ani si chiar si asa, nu o sa inteleaga ei niciodata ca da, un strain poate sa-ti cunoasca limba atat de bine. Asa ca m-am obisnuit sa tot dovedesc ca stiu 🙂
Sa iti zic despre mega cearta cand i-am explicat de ce ‘cannot’ e un singur cuvant? Nu-ti mai zic 🙂
Miruna
Eu nu ma pricep atat de bine, dar au fost cazuri in care eu am fost intrebata cum se scrie..
Lil
Teo, pai si de ce stai in firma asta si in tara asta daca e asa de nasol? Uite eu asta nu inteleg.
o femeie
fiecare cu pasarelele lui. Unii au stoluri.
Eu da 🙂
Miruna
Nici eu, iti dai seama. Sunt o perfecta.
Marlanel
Angloizii sunt niste scarbe ipocrite. Cu cat ii cunosti mai bine, cu atat te scarbesti mai tare. Si s-au umplut de indieni … ring- ding -ding -ding ca Broasca Dilie !
Miruna
N-or fi toti asa, dar, hei, la unele faze nu mi-e rusine cu ei!
Manu
No, că io-s caz fericit, atunci. Lucru în IT pentru o firmă din Londra și nu am văzut așa nebunii. Câte un om frustrat ici și colo, dar nimic grav.
Miruna
Chiar ma gandeam ca oare ce mai faci?
Tomata
Am auzit si eu vreo doua de-astea de cand lucrez (in Berlin). Lucrez cu englezi, australieni, irlandezi, majoritatea vorbitori nativi de engleza. Si pe langa punctul nostru de intalnire, e pliiiiin de tigani de-ai nostri, romani cu acte in (ne)regula. Eu imi exprim dezgustul si dispretul si ura in toate zarile pentru ca da, imi stau in gat si-mi vine sa-i arunc pe toti in Spree. Multi dintre colegii mei, cand ma aud cum vorbesc, se uita chioras la mine si incearca sa ma convinga ca e un fel de a-si castiga existenta, ca-s homeless, bietii de ei, ca nu stiu limba si ca sunt obligati (auzi tu, obligati) sa cerseasca. imi dau ochii peste cap, “no offense”, da’ nu stii ce vorbesti. le explic, mai inteleg, mai judeca si ei si uneori, cu jumatate de gura imi dau dreptate. dar ei simt nevoia sa fie civilizati cu cine nu merita si nu le zic absolut nimic. mor.
Miruna
Da, mai, peste tot e asa. Imi pare rau ca intelegi atat de bine ce vorbesc.
Oana
Imi pare rau ca acest aspect ti-a ramas atat de profund semnificativ din societatea britanica. Si ca el a atras atatea mesaje pline de ura si netoleranta din partea cetatenilor romani. Ce povestesti tu face parte din gradul de civilizatie britanic; o cultura de toleranta fata de cei din jur, indifferent de background, abilitati sau dizabilitati, pregatire profesionala etc. Pacat ca nu ai inteles-o
Miruna
Nu am inteles-o, stii de ce? Fiindca aceeasi toleranta nu mi s-a aplicat si mie din simplu motiv ca aveam studii superioare. si crede-ma, nu doar eu simteam asta la munca, ci si alti dentisti colegi, unii cu mai cu experienta si altii chiar britanici. Nu tot ce-i al lor e bun doar fiindca nu-i al nostru.
Dezinsectie Firme
Haha! din exterior pare mai mult amuzant, dar faptul ca oamenii nu-si asuma responabilitatea pentru faptele lor este cu adevarat o problema.