Luna: August 2013 (Pagina 2 din 3)

Nu-i frumos să scuipi!

Să vedeţi: pacientă. Vreo 8 ani. Rochiţă, bentiţă, super-scumpă. Ziceai că-i Shirley Temple fără bucle. O ştiam, e pacienta mea de-o vreme. A venit cu taică-său şi soră-sa. El, un tip din ăla frumos, înalt, ochi albaştri, se vedea că sunt dintr-o familie educată şi obişnuită cu duşul şi periuţa de dinţi. Cealaltă fetiţă avea o carte-n mână, ceea ce e rar la copiii din ziua de astăzi. În general, toţi vin cu ifose, ipad-uri şi smartphone-uri.

Asta mică s-a urcat pe scaun, mi-a dat consimţământ pentru tratament, la un moment dat i-am zis să scuipe. Cică… nu poate. I-am arătat scuipătoarea, ia, fato, scuip-acia. Asta mică, cică nu-i place. Poftim? Să scuipe. Nu-i place să scuipe.

Booon.

La care, tată-său îi spune că nu-i frumos să scuipi în general, dar că la dentist nu e problemă. Să scuipi. Bine, imediat m-am oferit eu s-o scutesc de gestul vulgar şi să aspir toată saliva cu, evident, aspiratorul, doar că am cam speriat-o când m-am îndreptat cu băţul ăla huruitor spre ea.

Cică o să scuipe. Dar ne roagă să nu ne uităm.

NU MI-A VENIT SĂ CRED!!!! Atâta era de finuţă şi de drăguţă şi de sinceră în dezgustul absolut faţă de un gest pe care-l detestă fără să ştie de ce, dar pe care acum e nevoită la toţi cei 8 anişori să-l facă. Compromisurile în viaţă nu ţin cont de vârstă.

Noi ne-am întors toţi cu spatele.

Şi-a scuipat.

Apoi soră-sa a întrebat-o, gata, ne putem uita?

images (5)

———————————-

Atâta mi-s de dragi copiii ăştia mici şi isteţi de n-aveţi idee. Acum nişte ani, credeam că toţi sunt turbaţi. Iar acum-acum sunt pacienţii mei preferaţi.

foto

Vremea când nu va mai fi despre mine

În vizită la un coleg medic. El român, nevastă-sa japoneză. Şi fetiţa lor de nici 2 ani. (O combinaţie pe care trebuie să o vezi ca s-o înţelegi, ca un soi de garanţie că iubirea nu e despre asemănări, ci despre potriviri. Şi Mari Întâlniri. În fine…) La desert, tiramisu. Adică, TIRAMISU… cui nu-i place tiramisu??? Doar că gazdele nu mâncau, doar musafirii, adică noi, şi nu din politeţe. Prăjitura chiar era bună, nu de lăsat pe masă să se ofilească mascarponele ca păpădia în pahar. Şi i-am întrebat. Eu, îngrijorată de soarta gazdelor, nicidecum de cea a mascarponelui nerevendicat de drept… la o adică, aş fi “voluntariat” urgent, doar m-a învăţat mama că nu-i frumos să faci mutre când mergi în vizită la oameni ori să-i refuzi la mascarpone.

Continuare

Antibiotice după ureche

De câte ori n-am auzit pacienţii spunând că mai aveau 3 tablete de antibiotice pe undeva, că le-au înghiţit plini de speranţă, dar într-un târziu suferind au concluzionat că a fost frecţie la picior de lemn. Şi uite-aşa le explici oamenilor că antibioticele sunt o descoperire grozavă, doar dacă sunt de care ai nevoie în momentul ăla! Altfel e ca şi când te tai la o mână şi te pansezi la cealaltă sau şi mai grav, când vrei să traversezi oceanul cu maşina (o, asta da grozavă invenţie!) dar uiţi să o urci pe feribot.

Mai ales în sezon de vară şi concedii, multă lume vine la cabinet cerând reţetă de antibiotic pentru cele 2 săptămâni libere, pe sistemul „just in case”. Sper că nu vă găsiţi în această categorie de ipohondri prost informaţi. Şi că aveţi grijă ca vacanţele să vă fie perfecte, pe sistemul „de la simplu la complex”. Şi mai sper ca de antibiotice să NU aveţi nevoie mult timp de acu’ înainte.

elephant situations_la mare

Însă grijile şi gândurile se schimbă atunci când ai copii, bagajele pentru concediu se înmulţesc, iar lista cu situaţii pentru care trebuie să fii pregătit se luuungeşte. Mai ales cu copiii se complică lucrurile atunci când îi scoţi din mediul lor, îi bagi în mare, în piscină, nu-i usuci cu foehnul şi nu le scoţi toată apa din urechi.

Despre otite, mai ales la copii

Continuare

Viaţa fără cafea

Ştiţi lucrurile alea pe care le-ai făcut o dată (sau odată…), după care trebuie să le tot faci, că asta este, niciodată nu va mai fi la fel?

Un exemplu: vopsitul. Toată lumea-mi zicea că după ce te vopseşti (de păr vorbim) o dată, va trebui să te tot vopseşti şi-o să-ţi pară rău. Parţial adevărat, e nevoie să mă tot vopsesc poate la fiecare 5-6 săptămâni, dar niciodată nu mi-a părut rău. Niciodată nu mă gândesc la viaţa mea de dinainte şi sunt convinsă că natura a greşit o virgulă când m-a făcut şatenă la rădăcină.

Problema actuală e cafeaua. Ieri mi-am pus prima dată gutierele de albit dinţii. N-am nici o durere …decât în suflet, căci ciu-ciu cafea. Nix! Nema! Canci! Şi nu vă imaginaţi, ca fiarele sălbatice fac doar pe blog, că altfel abia scot două vorbe. După multă vreme, azi n-am mai fost în întârziere la cabinet, căci nu pot să vorbesc ca de-obicei. Adică, mult. De văzut, am început să văd bine cam de la al doilea semafor. Să nu mai scap lucruri din mână – cam de la al doilea pacient.

images

 

E atât de grav, încât m-am gândit să-mi fac o cafea şi să o beau cu tubul de aspirator în loc de pai. (chestiile alea de unică folosinţă de la scaun.) Apoi m-am gândit că nu-s ATÂT de disperată. Apoi mi s-a făcut şi prea somn cât să-mi fac o cafea.

Şi stau să-mi amintesc… adică, fac eforturi de memorie cât nişte ani de zile mai demult: Oare cum era viaţa fără cafea, căci am certitudinea că nu curgea cafea din ţâţa mamei niciunuia dintre noi.

Dumneavoastră mai ştiţi, cum era fără cafea?

foto

Londra, un city break de 5 stele

Câteva secrete care ne-au făcut nouă cele două zile de vis, chestii pe care le puteţi aplica şi dumneavoastră data viitoare când sunteţi în Londra. Spun asta, fiindcă acolo cel mai variabil factor e vremea, iar, de data asta, domnul soare a ţinut cu noi şi domnii nori -cu distanţa.

Vedeţi întâi zonele superturistice, gen Big Ben (actualul Elizabeth Tower), Buckingham Palace, Westminster Abbey, roata, podul Londrei, Tower Bridge şi madame Tussauds, poate chiar şi vreo 2 muzee, printre care musai Harrods, daţi-vă cu metroul până-până, fotografiaţi-vă în faţă la Ritz, pe Oxford Street şi apoi mai veniţi o dată la Londra şi faceţi ce zic eu mai jos.

IMG_4320

Continuare

London, notiţe de pe telefon

Ciorna gândurilor mele recapitulând weekend-ul din Londra, cât încă nu se terminase. Săptămâna trecută, cu ocazia Alegria, am petrecut 2 zile cum rar se găsesc în oraşul ăla, în mare parte datorită vremii care s-a nimerit minunată. Niciodată n-am crezut că-n Londra există risc de insolaţie.

(Noi am nimerit la un hotel de 5 stele pe bani mai puţini decât dădeam la 2, iar întreaga experienţă londoneză a fost de data asta o aroganţă care-a meritat fiecare calorie; promit cel puţin 2 articole viitoare despre un city break în stil mare.)
f209439f12faa3b852daba6b253ab5a4

Adevărata plăcere a unei genţi Chanel e să ţi-o poţi permite. La 30 de ani promit să mi-o fac cadou.

Am hrănit snobul din mine. Cu iluzii şi parfumuri, că de cumpărat -doar am mâncat.

Poveşti auzite: private island la afternoon tea, vorbeau doamnele acelea lângă noi…

Gardienii din Harrods care ziceau ca nu pricep cine merge la shopping duminicile, că ei urăsc să fie acolo în weekend, ar prefera să fie cu copiii lor.

Vânzătoarea de la Hermes care explica unei cliente că degeaba zboară la Londra special pentru nu-ştiu-ce poşetă, că oricum toate se vând în primele 10 min. (?!?!?!?)

Am intrat în atmosfera şi am probat o pereche de cizme Burberry, vreo £700. Pe astea, la 30 poate mi le face altcineva cadou.

Am mâncat carne de porumbel. Să nu mai spuneţi la nimeni. Şi să ţineţi cont ca aţi mâncat miel, puiul de

la oaie, şi v-a placut. Să ţineţi cont de asta, când mă judecaţi pe mine şi (nu) pe porumbel 😛

Politeţea şi umilinţa chelnărilor din locurile cu pretenţii nu mă face să mă simt mai importantă, ba din contră.

Şi ca să vă confirm că m-am scrântit de tot, în cazul în care mai aveaţi

vreo îndoială, aflaţi că m-am înscris la un curs de specializare stoma care face cât vreo câteva genţi din alea de-mi doresc când cresc mare. Însă deocamdată mai am de învăţat…

foto

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 154 queries in 0.338 s