Luna: August 2013 (Pagina 1 din 3)

Elogiu lenei noastre trupeşti

Nu ştiu dacă dumneavoastră credeţi în semne şi-n Univers, dar spuneţi-mi: unde credeţi că mi s-a deschis o carte oarecare dintr-o librărie oarecare (de obicei mă învârt la secţiunea sănătate şi spiritualitate). Spuneţi-mi numa’. Dumneavoastră aşa, cunoscându-mă pe mine, blondă şi vorbăreaţă, cam unde anume credeţi că s-a deschis minunata de carte, care vrea să mă facă pe mine o blondă mai bună!!! Dada, în toate felurile în care o blondă poate fi mai bună.

La capitolul despre mişcarea fizică!!! Mi-a stat inima-n loc de spaimă, fiindcă oricum orice mi s-ar întâmpla rău, e din cauză că nu fac sport. Dacă-mi e frig seara, el: ştii de ce ţi-e frig, nu, fiindcă nu faci sport! Dacă-mi iasă o blândă, mama: asta e numai fiindcă nu faci sport! Dacă stau pe net, tata: ţi-am spus să faci nişte mişcare! Dacă mă îngraş, slăbesc sau mă muşcă un ţânţar, precis e cineva acolo care să-mi spună că e din cauză că nu fac sport. Cât de tare mă enervează chestia asta se poate vedea pe faţa mea cea făcătoare de spume, scotătoare de fum şi pe trupşorul meu în vecii vecilor sedentar, amin.

images (6)

Ştiu că nu e bine. Dar nu-mi place. Urăsc senzaţia aia când îţi creşte pulsul şi-ncepe sângele să ţi se ducă-n obraji de parcă ăsta ar fi vreun Loc Ales sau ceva, urăsc să simt transpiraţia cum se adună brobonele -iar mie asta mi se întâmplă cam urgent aşa, o fi o binecuvântare, habar n-am, am auzit doar că unele doamne se învelesc în tot felul de folii ca să transpire mai tare, bleacs!!! Să vă spun ce mai urăsc: felul în care mi se udă părul la ceafă şi ştiu precis că apoi se încreţeşte!!! Felul în care mă doare spatele orice exerciţiu aş face, cu accent pe ORICE exerciţiu, de parcă n-ar exista muşchi în trupşorul ăsta în afară de la spate. Singurul loc în care mă simt total relaxată e scaunul de la serviciu, un fel de şa care-mi ţine picioarele desfăcute şi spatele drept. Aş putea să şi dorm în el…

Şi nu, sentimentul de finalizare al celor 20 de minute pe bicicletă sau pe braţe împingând la flotări nu mi-a adus niciodată bucurie, mândrie, euforie. Am citit în reviste, cică astea-s efecte secundare, cică te bucuri ca de o pătrăţică de ciocolată, ceea ce, mă iertaţi, e o comparaţie care aduce multă, dar muuuultă jignire doamnei ciocolată. Nu se admite acest argument cu endorfinele în nici o instanţă citavă şi cu toate papilele gustative la ea.

Deci nu, eu nu m-am simţi niciodată bine, energizată şi bucuroasă după ce-am făcut sport. Ci doar obosită şi lipicioasă. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Ci s-ar pedala pe bicicletă.

Ceea ce vă recomand dumneavoastră leneş şi călduros. Daţi şi pentru mine o tură. Hai noroc!

foto

România e o inspiraţie

E ţara în care copiii se nasc sub ochiul ecografului fără mâini şi fără picioare, ţara în care se circulă pe o bandă pe sens în secolul vitezei, dar şi ţara cu patul care mă odihneşte cel mai bine, cu singurul vânt care mă recunoaşte şi pământul care mă îngăduie ca nicăieri altundeva.

În România e curtea cu singurul câine pentru care bag mâna-n foc că nu mă muşcă şi cu singurele străzi care mai duc la copilăria mea. Ştiţi, sunt multe lucruri care mă înspăimântă în ţara asta de care mi-e un drag nesfârşit, iar cel mai înspăimântător e optimismul pe care-l creştem şi hrănim cu amintiri şi dorinţe de departe. Voi prea credeţi c-o să fie cumva mai bine, mi-a zis un bun prieten într-o seară. Zicea de mine şi iubitul meu.

Bunica încă-mi cumpără pijamale cu Mickey Mouse, deşi eu la anul mă mărit. Asta e senzaţia. Sibiul iartă timpul că trece. Şi pe noi, că ne-am făcut mari.

———————————–

Nu vă supăraţi că n-am scris săptămâna asta. Nici nu vă imaginaţi c-am făcut mare brânză. Ori c-am dormit prea mult. Am stat acasă 10 zile, a fost ca-n vacanţele din liceu. Las lucruri neterminate şi haine nesortate în dulap. De parcă m-aş întoarce mâine.

 

Ţara lui Doamne-fereşte!

Părinţii unei prietene bune şi-au cumpărat o casă lângă Bacău acum 2 ani. 45mii de euro, atât i-a costat. După 2 ani, surpriză, centura ocolitoare a Bacăului apare proiectată prin curtea şi dormitorul lor. Statul îi despăgubeşte cu ameţitoarea sumă de, vă rog să trageţi cu gură de aer, 2500 de euro!!! Detalii

aici.

Nu, eu am zis că-s jurnaliştii idioţi că au uitat cel puţin un zero la numărul ăla şi i-am scris Soranei, prietena mea, fiica familiei Păduraru, despre care e vorba în articol. Cică nici vorbă de greşeală, chiar 2500 de euro s-au oferit.

Da, casa a costat 45 000 euro, au trăit în ea 2 ani şi acum statul vrea să facă un drum şi îi expropriază dându-le 2500 euro pentru teren+casă. Casa are vreo 90 mp, iar terenul 400mp, zice Sorana Păduraru.

Explicaţi-mi şi mie cum e posibil aşa ceva. Poţi să paralizezi de supărare. Nici nu-mi pot imagina prin ce trec oamenii ăştia. Ştiţi, când ai un duşman sau ai nervi pe cineva, te poţi duce să-i tragi ăluia un pumn, un glonte, după caz şi nebunie. Dar când eşti supărat pe sistem, pe-o lege şi pe-o ţară, e mult mult mai amar necazul.

Ideea e că legea exproprierii s-a schimbat recent şi trebuie să eliberezi totul în 30 de zile de la notificare şi ei demolează tot. Chiar dacă îi dai

în judecată, procedura de expropriere nu se suspendă, iar tu trebuie să evacuezi… Între timp eşti în aer, fără casă, nu ştiu unde vor pune mobila plus animalele, că au mâţă, câine..

Cu 2500E îţi poţi cumpăra o bicicletă mai grozavă, că de maşină nu-ţi ajung. Eventual o geantă pentru madame Udrea. Grav e că cică proiectul e din 2006, însă autorizaţiile au continuat să curgă şi casele să răsară pe locul viitoarei şosele ocolitoare. Investigaţia continuă, mă rog, agitaţia noastră, că statul n-are insomnii ca soţii Păduraru.

Încă o dată, vă rog, să-mi explice cineva cum e posibil aşa ceva în mileniul trei ori s-a schimbat ceva de ultima oară de când am verificat. Cică sclavia nu mai e la modă, deşi adesea aud designerii vorbind de reinterpretări. Iar statul ăsta român are o strategie foarte isteaţă, descrisă în cele mai banale cărţi de manipulare: iniţial a oferit o sumă atât de ridicolă, încât oamenii să se mulţumească în final cu orice mai mult decât nimic. Deşi într-o ţară civilizată, o despăgubire ar include măcar şi banii de benzină pentru duba care-ţi cară mobila şi de-o îngheţată să-ţi ţină de cald în noua locuinţă. Plus noua locuinţă cel puţin la fel de falnică şi de frumoasă. Fiindcă asta înseamnă DESPĂGUBIRE.

Ceea ce sper să nu uite familia Păduraru şi toate celelalte familii afectate: să nu se mulţumească numai cu ceea ce vrea statul să li se cuvină.

large (5)

 

Am dreptate?

foto

 

 

Tips & tricks pentru albirea dinţilor

După cel ortodontic, albirea dinţilor de cel mai neinvazic tratament cosmetic.

5356257775_36c590b52b_z

Şi mai ştiu o mulţime de argumente pro albit dinţii. Le-am uitat pe toate cele contra, probabil de la durerea de gingii. Cine a deschis televizoarele mai târziu poate urmări procesele mele de conştiinţă legate de albirea dinţilor aici. Da, nu am sensibilitate la dinţi, doar că mi s-au albit puţin şi gingiile, ceea ce nu era în plan cu siguranţă. În fine, mi-am schimbat gelul de albire şi se pare că e mai bine. Cât despre dinţi, la mine-n gură zici că bate vântul. Asta e senzaţia, de vânt. Nu curent electric, nici măcar curent din ăla de faci torticolis, doar un alizeu. Mi-am făcut şi fluorizări între timp, adică am pus spumă din aia cu fluor în gutiere şi le-am ţinut câteva ore. Sunt foarte conştiincioasă. În 10 zile, i-am adus de la A3,5 la A1, ceea ce e mai bine decât speram. Ar fi trebuit să continuu tratamentul încă vreo 4 zile, dar am plecat în România şi nu m-am cărat cu toată şandramaua, în special fiindcă gelul trebuie să stea la frigider. Şi fiindcă mi-era frică de tata, care m-a certat oricum. De fiecare dată când rânjeam şi-şi amintea că mi-am albit dinţii. Deşi a recunoscut că sunt frumoşi tare 😉

Aşadar, câteva sfaturi şi trucuri ca să fie cât mai bine şi cât mai safe, după ce aţi fost la dentist şi el v-a dat gutierele şi gelul (plus o pastă de dinţi specială probabil pentru a preveni sensibilitatea).

  • Aplicaţi gelul în rezervoare, pe faţa dinspre buze, cum ar veni pe suprafaţa pe care vreţi să o albiţi (adică nu în cel mai înfundat punct).
  • Uscaţi dinţii înainte de aplicare: fie cu un şerveţel, fie trageţi aer printre dinţi.
  • Împingeţi gutierele şi fixaţi-le, apoi apăsaţi puţin pe feţele dinspre buze (vestibulare, în limbaj stomatologic) pentru a împrăştia gelul în toată suprafaţa şi încercaţi să obţineţi efectul ăla de ventuză dedesubt. Cu cât gutiera stă mai fix aproape de gingie, cu atât se albeşte dintele mai bine, se evită contaminarea cu salivă şi arderea gingiilor. Plus, zona aia din apropierea gingiei e cel mai greu de albit, e ultima care se albeşte, iar într-o fază iniţială se poate îngălbeni mai tare, asta fiind doar o iluzie optică din cauza albirii imediate a jumătăţii celeilalte a dintelui.
  • Treceţi cu degetul peste marginea gutierelor pentru a îndepărta excesul de gel. De câteva ori! Dr Trevor Bigg (pe care l-am audiat recent într-un webinar) recomandă să clăteşti de două ori gura cu gutierele înăuntru. Tocmai fiindcă e foarte important să eviţi orice contact al gelului cu părţile moi.
  • Acelaşi dr Bigg zice că, dacă gelul nu dă pe-afară, nu ai pus destul şi-ţi iroseşti banii, iar dacă se revarsă râuri-râuri, tot nu e bine: îţi iroseşti banii pe geluri de albit dinţii scuipate în chiuvetă. Uneori împreună cu gingiile, cine ştie. (După prima aplicare, veţi cam şti care e cantitatea potrivită de gel.)
  • E recomandată purtarea gutierelor noaptea din 2 motive: că prin faptul că gura e închisă, gutierele sunt sub presiune, ceea ce împrăştie gelul mai bine şi prin faptul că secreţia salivară este redusă noaptea. (Eu le-am purtat peste zi la început, de spaimă să nu mă apuce durerile în somn şi să nu-mi dau seama decât dimineaţa, când e prea târziu. Nu m-au apucat.)
  • După îndepărtarea gutierelor: clătiţi dinţii şi-i periaţi. După care nu-i mai clătiţi. Dacă doare, luaţi aşa:  nişte pastă pentru dinţi sensibili, pe care o frecaţi timp de 1 minut pe suprafeţele uscate şi o pauză de 2 zile.
  • Foarte important: Curăţaţi bine gutierele de gel, fiindcă unele substanţe pot fi foarte lipicioase şi rămân acolo. Niciodată nu le curăţaţi cu apă fierbinte, poate nici caldă nu e bine. Se distorsionează la căldură. Frecaţi-le cu o periuţă, dar cât mai delicat posibil. Nu îndoiţi gutierele sub nici o formă şi nu le puneţi pe modele (dacă le primiţi; eu – în rarele cazuri în care am făcut albire pacienţilor- nu le-am dat acasă ).
  • Lăsaţi-le să se usuce.
  • Dacă vreţi să fiţi foarte şmecheri, puteţi pune nişte pastă de dinţi în gutiere şi să le purtaţi aşa vreo 1/2-1h după albire.

pink-post-it-smile-text-Favim.com-348848

Cafea, vin şi ciocolată?

Am auzit păreri împărţite, cert e că a le evita n-o să strice niciodată. Deşi la primul curs la care am fost pe tema asta, ne-a zis doctorul că el nu recomandă nici o modificare în dietă, fiindcă studiile arată  că n-au treabă, să zic aşa. Mr Bigg însă era de altă părere, pe care o împărtăşesc, între noi fie vorba. În fine, dacă totuşi nu vreţi să beţi cafeaua cu paiul ca mine, faceţi aşa: purtaţi gutierele seara, lăsaţi dinţii peste noapte liberi (se vor rehidrata din salivă), după care dimineaţa puteţi eventual bea o cafea cu lapte. (Eu o beau neagră şi cu paiul. Şi ştiu, n-a întrebat nimeni.)

Iar unul dintre efectele adverse ale albirii e că … nu mai mănânc seara! 😛

foto 1, 2

Mai am fix un an de purtat numele lui tata

La asta m-am gândit toată ziua. Deşi o tipă deşteaptă mi-a spus odată, mai demult, se ştie ea care, că e la al treilea bărbat, dar ea a rămas aceeaşi. Referindu-se nu numai la nume.

La asta m-am gândit toată ziua, deşi iubitul meu mereu îmi zice să-mi păstrez numele, dacă e important, că asta e o formalitate. Dar cum să nu-i iau numele, când alţii îi fotografiază lui semnătura şi o postează pe facebook ca să se laude?!

La asta m-am gândit toată ziua, deşi ştiu că vreau să mă cheme ca pe copilul meu.

Şi-al lui.

large

Spuneţi-mi, chiar dacă ştiu că sunteţi ocupaţi cu Marii şi cu petreceri, spuneţi-mi că nu-s singura nebună care-şi face asemenea gânduri.

foto

Când copiii noştri ne vor citi blogurile

0774c2d08f81a30b367888f17d097e3f

Dacă se va întâmpla şi asta vreodată, într-o eră pe care nici nu vreau să mi-o imaginez. Probabil vor râde de noi că aveam tastatură cu butoane şi monitor extern şi probabil ei vor avea ochelari din ăia cu proiectare şi, sper eu, încă picioarele din dotare să nu fi dispărut din specia umană, fiindcă sunt în mare pericol dacă nu ştiaţi, de la atâta nefolosinţă.

Nina a scris cu ocazia aniversării a 5 ani de blogging un articol de care mi-e drag aşa cum doar ea ştie, în care mărturiseşte unul dintre motivele pentru care s-a apucat de scris: fetele ei. De parcă mi-ar fi citit gândurile. Doar că fetele Ninei sunt mari (am avut şi eu onoarea să le cunosc pe vremea când visam fără margini prin Bucureşti) şi ştiu demult să citească, ceea ce şi fac, sunt sigură. Cred că nici Nina nu şi-a imaginat ce repede vor creşte puştoaicele şi blogul şi timpurile.

Iar dincolo de faptul că ei, copiii noştri, pot citi despre cele câteva episoade nefericite de bocanci intraţi cu mult noroi în sufletele noastre, despre orele chiulite de la şcoală şi albirile dentare (ştiu şi îmi asum!), sper să ne iubească suficient de mult încât să-şi piardă timpul lor 3.0 pe blogurile de altădată. Să ne citească gândurile de dinainte de a fi părinţi, din timp ce ne doream să fim  şi cum îi aşteptam pe ei să ne iasă din burţi şi să ne intre în casă. Iar, mai apoi, ce stângaci ne exprimam iubirea în două vorbe şi-un cuvânt, de parcă ea ar încăpea într-un blog ori într-o mie. Şi să priceapă cu sufletul lor curat că întotdeauna ne-am străduit. Să încapem iubirea în vorbe, în gesturi şi-n lacrimi de bucurie.

p.s. Dacă n-aţi avut ocazia până acum, musai mergeţi la prinţesa urbană, să-i citiţi poveştile cu şi despre Sof. Înainte, în timp ce şi … tot aşa. 😉

p.p.s. Nu ştiu ce-i cu mine în ultima vreme, cu mine şi cu pruncii, zici că mi-ai pus ceva în cafea! (Pe aia pe care o beau cu paiul…)

b9d102c8c1ac553447c1b907773722b3

foto 1, 2

Pagina 1 din 3

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 148 queries in 0.947 s