Luna: May 2012 (Pagina 2 din 4)

Iubitul meu se însoară

M-a sunat azi să-mi spună că inima lui nu mai este a mea. Că a întâlnit o fată, una dintre acele multe în care şi-a vărsat amarul şi dorul de mine. Singura care l-a iertat de fiecare dată când se trezea noaptea cu numele meu pe buzele sale. Prima care l-a aşteptat să-şi uite până şi visele, tocmai ca să-şi înnoiască promisiunile.

Mi-a spus că nu pe mine mă va vedea când îşi va privi pruncii şi că nici despre mine nu va povesti la nepoţi. În vremuri când nici măcar nu va mai şti cum voi fi arătândă. Fericindă. Depărtândă. Eu, cea mai senzaţională viitoare blondă din viaţa lui.

Că Ea e singura pe care şi-o doreşte alături în albume de familii frumoase. Că-i va face toate pozele pe care nu mi le-a făcut mie şi îi va şopti toate cuvintele pe care mi le-a tăcut. Că e prima care îi va purta numele şi copiii. Visele şi durerile. Şi că-şi doreşte să fie Cea care să-i ureze bună dimineaţa  după ultima noapte bună.

Iubitul meu se-nsoară. Cu altă fată decât mine. Şi chiar dacă niciodată nu mi-a spus cele de mai sus cu cuvinte, încă mai sunt multe tăceri între noi. Iar astăzi, permiteţi-mi aroganţa de a-mi imagina că cineva m-a iubit vreodată în asemenea fel de curat. Şi că el e fericit şi fata frumoasă.

They didn’t. Lucky them.

foto

Tristeţile sunt păcate

Exact aşa cum nu merită să înjuri, doar pentru că ştii să combini cuvintele. Suntele sunt vibraţii, iar unele pot face stricăciuni.

Exact aşa cum nu merită să o iei pe un drum necunoscut, când te grăbeşti. Succesul de a ajunge la timp ar trebui să fie suficient, alternativa fiind eşecul întârzierii şi drama rătăcirii contra cronometru.

Exact aşa cum n-are rost să-l întrebi de ce nu te-a sunat ieri toată ziua, când ştii precis că n-a studiat fizică cuantică sâmbătă seara.

Exact aşa cum n-are rost să mănânci pizza şi-apoi să te plângi că eşti grasă. Şi mai am multe păcate. Pardon, exemple voiam să zic. Dar au tastat gândurile fără mine.

În seara asta, din două schimburi de fraze pe facebook, am ajuns la concluzia. Că şi tristeţile sunt alegeri. La fel ca şi pizza, doar că mult mai dăunătoare.

Cu

drag,

Crede-mă-pe-cuvânt.

Întrebare despre filtrele de apă

Vreau un filtru de apă. Un purificator din ăla deştept, pe care să-l instalez la robinet şi să-mi facă apa mai ducle. Zilele trecute, am băut o apă de la un robinet dintr-o zonă mai veche a oraşului şi avea un foarte evident gust de nisip.

Continuare

Astăzi mi-e dor de şcoală

Probabil că oricărui om normal îi e dor mai des de şcoală, de teze şi teme, de profesori şi de sesiuni. De chefuri în cămine şi nopţi pierdute prea departe de sălile de lectură. Mie doar astăzi, pentru prima dată mi-e un pui de dor din ăsta, deşi nici acum nu m-aş întoarce înapoi.

Mi-e dor de căldura aia care ne sufoca sub hainele oricum prea groase, peste care eram obligaţi să purtăm halate. Mi-e dor de mirosul ăla de mucegai oribil, care te lovea când intrai în facultatea din Plevnei, mi-e dor de întunericul ăla care-mi intra parcă sub piele şi mă îngrozea fără motiv. Mi-e dor de vopseaua uscată din căminul din Cluj şi de dimineţile în care-mi suna ceasul după nici 2 ore de somn.

Mi-e dor de cafeaua aia după vacanţa de iarnă din anul 6, când eram din nou fugite de la şcoală la cafeneaua din colţ. Când stăteam nu la locul nostru obişnuit, ci la o masă dintr-o altă încăpere. Când eu eram în perioada de doliu post-revedere şi purtam puloverul ăla portocaliu, lălîu. Una dintre bluzele de tristă amintire. Dar stăteam noi în faţa trio-ului perfect: cafe latte, espresso şi capuccino cu mult zahăr, imaginându-ne viitorul. “Am putea să…” era ca-n testele unui produs înainte de lansarea pe piaţă. Şi noi testam posibilităţi. Doar că plănuiam exclusiv succese. Pe vremea aia nu ştiam şi de eşecuri.

 

Cred că e singurul motiv pentru care mi-e dor. De fapt, cred c-am confundat şcoala cu cafeaua. Mie de aia mi-e dor.

foto

Iubire, medicină şi miracole (II)

O medicină concentrată asupra bolii

„Sir William Osler, strălucitul medic şi istoric al medicinii, a spus că evoluţia tuberculozei depinde mai mult de ceea ce se petrece în mintea pacientului, decât în plămânii lui.” Chestie pe care o poate confirma bunica mea, care la 19 ani s-a îmbolnăvit grav, după care şi-a revenit spectaculos (şi cu multă vitamina C şi calciu intravenos), când bunicul i-a spus că o aşteaptă să se facă bine. Şi, când colo, ne-am făcut noi!

„Îl parafraza pe Hipocrat, care spunea că preferă să ştie ce fel de persoană are o boala decât ce boală are o persoană. Louis Pasteur şi Claude Bernard, doi dintre titanii biologiei secolului al XIX-le, s-au contrazis toată viaţa pe tema factorului cel mai important al bolii: terenul- organismul uman- sau germenele? Pe patul de moarte, Pasteur a recunoscut că Bernard avea dreptate, declarând: „Este terenul.” Dar grijă, la ce zice Bruce Lipton în „Biologia credinţei”: el nu crede în genetică, ci în factorii de mediu. Ceea ce nu contrazice deloc teoriile, fiindcă „terenul” este în permanenţă influenţat de factorii de mediu. De asta, trebuie să înţelegem că Vindecarea nu se termină la bisturiu şi nici la pastilă. Ci acolo abia începe. Restul e de datoria pacientului să pună umărul, mintea şi inima în procesul de vindecare. Medicina ne poate ajuta să facem primul pas spre vindecare. Dar nu poate merge acolo în locul nostru.

„În ciuda intuiţiei acestor doctori eminenţi, medicina încă se concentrează asupra bolii, orientând-o astfel spre eşec. Practicienii încă acţionează de parcă bolile ar pune stăpânire pe oameni, în loc să înţeleagă că oamenii se îmbolnăvesc deoarece devin sensibili la „seminţele” bolilor, la care suntem expuşi cu toţii, în permanenţă. Deşi cei mai buni medici au ştiut dintotdeauna ce important e acest lucru, medicina în ansamblu i-a studiat rareori pe oamenii care nu se îmbolnăvesc. Majoritatea doctorilor nu prea iau în considerare modul în care atitudinea faţă de viaţă a pacientului influenţează durata şi calitatea acelei vieţi.”

Eu am mai spus asta şi o repet: haideţi să-i studiem şi pe cei sănătoşi, nu numai pe cei bolnavi! Să vedem ce îi ţine pe ei în felul ăsta: sănătoşi. Oare nu aşa am început să bănuim efectele pozitive ale acizilor graşi Omega 3&Omega 6 în raportul acela ideal? Oare nu uitându-ne cu o sprânceană ridicată la meniurile pline de grăsime ale eschimoşilor ne-am întrebat cum de ei stau atât de „rar” la capitolul infarct miocardic şi colesterol crescut?

Normal, excepţiile nu fac statisticile în medicină. Dar statisticile nu ne ajută prea mult, în schimb excepţiile le-aş studia pe toate părţile! Dacă cineva a reuşit să învingă o boală, păi atâta l-aş descoase, până aş afla cum a făcut. Fiindcă precis o poate face şi al doilea. Îmi amintesc de un caz citit în cartea asta mai demult, apropo de tehnicile de vizualizare. Cică era un băieţel cu o tumoră cerebrală inoperabilă. Şi fiind aşa inoperabilă, părinţii au încercat tot felul de terapii alternative pentru copil. Această tehnică a vizualizării presupune să-ţi alegi o imagine vizuală, auditivă, oridecare, important e să o simţi foarte reală, prin care să-ţi imaginezi că boala e atacată cu ceva, de cineva…etc. Iar băieţelul ăsta, sub influenţa desenelor animate cu roboţi şi împuşcături, îşi imagina că nişte extratereştrii care se rotesc în jurul lui îi bombardează tumora, aflată într-o navă spaţială, capul său. Într-o zi, i-a spus tatălui că extratereştrii nu au mai găsit tumora. Ulterior, la un CT, s-a dovedit remisia tumorei inoperabile!

*Acest articol face parte dintr-o serie inspirată din cărţi care pot salva vieţi. Pe primul îl găsiţi aici.

 foto

 

 

Relaxarea de duminică

Canonul lui Pachelbel, în interpretarea lui Daniel Kobialka. Mie mi se face toată pielea de găină de fiecare dată când îl ascult. Lăsaţi-vă corpul greu, simţiţi scaunul cum se împinge în trup şi goliţi mintea de gânduri. Merită şi ea câte un concediu din când în când.

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 133 queries in 0.180 s