Luna: May 2011 (Pagina 1 din 5)

Trăim doar în capul nostru

Întotdeauna se ajunge la momentul când ţigara se stinge, melodia atinge ultima secundă şi castronul cu îngheţată- cea de pe fund linguriţă. Cea mai mare libertate pe care ţi-o pot da este aceea de-a te lăsa să pleci. Ştii, în viaţă e vorba de alegeri. Unii nu fumează deloc şi atunci nu au ce arde. Studiile arată că e mai sănătos aşa. Pentru tine şi cei din jurul tău. Repet, e vorba de alegeri. Unii nu ştiu să asculte muzica şi atunci nu au cum dansa. Iar la alţii, îngheţata nu se termină niciodată, doar că şi gustul se adaptează, la fel ca mirosul. Şi după o vreme, ajungi să nu mai simţi nimic. Ca antibioticele care-şi pierd efectul atunci când abuzezi de ele. De asta zic, să te fereşti.Ţigările ard, melodiile se cântă şi îngheţata se topeşte oricum le-ar chema oficial. Focul şi armoniile sunt doar în capul tău. Răceala e-n suflet. Nu mă chema când îţi va fi frig.

 

Fiindcă întotdeauna există ţigara de după cea de dinainte, butonul repeat şi non-stopul de la parter. Asta, până m-oi lecui şi eu de atâta îngheţată…

Mi-a plăcut asta. Ignoraţi excesul de cratime şi-apoi vedeţi şi dumneavoastră.

Spirit bătrân şi suflet de copilă

Uneori am senzaţia că văd peste timp, la fel cum vântul trece prin frunze. Cumva cuprinzător. Uneori am încredere în ceea ce-mi amintesc să fi visat, ca un copil care nu ştie să-noate în bazinul din spatele casei. În unele vise n-ai cum să te-neci, fiindcă te trezeşti înainte de-a muri. Cu realitatea-i mai greu.

Adesea mă detaşez de mine într-o formă periculos de pasivă şi-atunci mintea-mi pare să iese din închisoare. Şi, de frică, întotdeauna mă întorc. Fiindcă închisoarea o cunosc, iar ce e în afara ei mă sperie.

Apoi, sunt unele călătorii pe care le-aş porni împreună. O singură dată în viaţa mea, am fost tentată a crede că mama ar putea să nu fie sufletul meu pereche. Şi mi-a trecut imediat după. Acea singură dată.

 

Unde ai vrea să te trezeşti mâine dimineaţă?

Într-o lume în care nu există limite, unde totul e posibil, chiar şi pentru tine. Dacă mâine ai putea lăsa totul, pentru a merge altundeva şi a o lua de la capăt? Sau pentru a continua mult mai frumos?

De când am văzut clipul ăsta pe youtube, întrebarea mă obsedează. Ştiţi de ce? Fiindcă pe mine nu mă duce imaginaţia prea departe undeva, ci mă blochează cu cineva. Iar singurul meu răspuns pentru mâine  şi multe dimineţi care urmează ar fi unul singur: la el în braţe. Astfel încât se nasc alte-ntrebări, precum aceea, dacă-i bine să-ţi doreşti viitorul în funcţie de alţii şi nu în funcţie de tine. Apoi tot eu aş răspunde într-un suflet, că doar aparent e vorba de alţii, când, de fapt, tot mie îmi revine rolul principal. Fiindcă înainte de orice alte fericiri, de a mea mă îngrijesc prima. În dorinţe, viitoruri şi răspunsuri la-ntrebări, fără imaginaţie.

Continuare

“Una din cele mai mari libertăţi e alegerea a ceea ce mâncăm”

Iată filmul pe care-l promiteam într-un articol anterior. E despre terapia prin alimentaţie, înainte de medicaţie. Despre rolul nutriţiei şi vitamonoterapiei în diversele boli, inclusiv cele maligne. E incredibil ce rezultate au oamenii ăştia. Filmul are subtitrare în româneşte, deci vă invit să-l urmăriţi cu toată familia când aveţi timp. Durează o oră şi ceva. Eu l-am văzut într-o noapte, că nu m-am mai putut dezlipi. O să vă pună pe gânduri, promit. Trailerul aici, filmul integral, cu subtitrare aici.

Iată câteva idei:

Continuare

Programul FITS 2011

Zilele astea, sunt mai mult invidioasă decât mândră de a fi sibiancă, fiindcă am senzaţia că blogosfera s-a mutat la Sibiu, că toată lumea e în tabără acolo şi doar eu am rămas la şcoală, ca un copil pedepsit. Ba mai am şi vreo 2 examene săptămâna care vine.

Continuare

De vorbă cu un om fericit

Aveam poză pentru acest articol, apoi m-am gândit să nu vă arăt raze de soare, verde presărat cu flori şi nici ceşti pline de cafea. Că le puteţi vedea şi singuri. Ceea ce precis e mai frumos.
Vin pe jos, in plimbare, că e superb. Sper doar să nu mă rătăcesc.” – Sms primit de la o prietenă, care mă aştepta pe-o bancă-n Cişmigiu, în timp ce eu audiam ultimul curs al acestei săptămâni. “Sună-mă când ajungi.”

Continuare

Pagina 1 din 5

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 140 queries in 0.333 s