De vorbă cu un om fericit

Aveam poză pentru acest articol, apoi m-am gândit să nu vă arăt raze de soare, verde presărat cu flori şi nici ceşti pline de cafea. Că le puteţi vedea şi singuri. Ceea ce precis e mai frumos.
“Vin pe jos, in plimbare, că e superb. Sper doar să nu mă rătăcesc.” – Sms primit de la o prietenă, care mă aştepta pe-o bancă-n Cişmigiu, în timp ce eu audiam ultimul curs al acestei săptămâni. “Sună-mă când ajungi.”

Era de parcă eu aş fi fost cea venită de departe, de parcă eu aş fi fost musafirul şi ea gazda. Atât de bine se potrivea în peisajul verde al parcului şi printre razele blânde ale soarelui. Atât de mult iubea locul şi vremurile, încât aproape aş fi rugat-o să mi le descrie, că poate ajung şi eu să le revăd aşa. Mi-a amintit, într-un fel de mine, cea îndrăgostită de Bucureşti şi de oamenii lui…

Îi crescuse părul. Am întrebat-o dacă şi-a pus extensii. De cât timp nu te-ai mai întâlnit cu un om se măsoară uneori după lungimea părului său. Crescut direct proporţional cu distanţa pe care n-aţi mai tăiat-o între voi. Ştiu că există oameni cu care nu e necesar să arzi minute la telefon sau ţigări pe terase, ca să ţi-i ştii prieteni, dar, adesea, e păcat să nu o faci. Măcar când ai ocazia.

Şi îi răsărise o lumină în privire: “În concluzie, sunt fericită.” De această precizare nu mai era nevoie. Am ştiut, de când mi-a povestit cum se simte frumoasă dimineaţa, înainte de a se spăla pe ochi sau de a se uita în oglindă. Fiindcă se vede prin ochii celui care e lângă ea. Şi culmea, în timp ce îmi spunea treaba asta şi mie mi se făcea pielea de găină, în surdină cânta Bitman. Că n-a iubit pe nimeni aşa cum… Aşa cumva.

HOLOGRAF-N-AM IUBIT PE NIMENI

Cine merge la psihologi să facă terapie ar putea considera să meargă cu prietenii la o cafea, pe malul unui lac dintr-un parc în centrul Bucureştiului. Probabil e mai ieftin. Şi mai adevărat. Să stai de vorbă cu un om fericit.