Luna: September 2010 (Pagina 1 din 4)

Nu sunt genul care să sune

Sunt genul care să fie sunată.

În afară de mama, nu prea sun pe nimeni. Nu dau telefoane de curtoazie, ci doar de necesitate. Fiindcă prefer să mă întâlnesc cu un om decât să fac muşchi la timpan. De asta, rarele mele telefoane de “mi-e dor de tine” sunt privite circumspect, cel puţin într-o primă fază.

Întotdeauna am fost aşa. Şi cu prietenele şi cu prietenii mei. Iar experienţa m-a învăţat că niciodată nu e bine să suni dacă nu ai ceva de zis. Ceva , orice. Că ai fost la piaţă. Că te-ai stricat la stomac. Că ai mâncat de dimineaţă. Că ţi-ai băut cafeaua. Orice, oricât de banal. Ai nevoie de un subiect de pornire, de la care discuţia poate curge înspre câte minute ai.

Iar cu băieţii… primul meu prieten care a observat năravul ăsta cu telefonul mut a fost prin clasa a zecea. Cică a făcut el un experiment: nu m-a sunat două zile, iar eu n-am zis nimic. Încrezută eram de mică. Şi pe măsură ce trece timpul, sunt tot mai convinsă că un tip care te vrea, te caută. Că un tip care te vrea nu ţine cont cine şi de câte ori sună. Că un tip care te vrea insistă. Nu face chestiile astea? Nu sunt eu cea care pierde.

Nu în frecvenţa telefoanelor stă o relaţie de suflet (fiindcă nimic nu e obligatoriu pe lumea asta. Un telefon pe zi- cu atât mai puţin. ), însă ea -frecvenţa- este un indice important. Iar lucrurile astea funcţionează unidirecţional, n-o să mă convingeţi de contrariu. Fiindcă în lumea mea, bărbatul e încă vânătorul. Dar un vânător fără puşcă degeaba vrea să fie vânător.

p.s. Nu ştiu de ce am pus melodia asta, dar mă enervează oamenii care au impresia că li se cuvine. În afară de telefoane, bineînţeles :p

Unii oameni scot ce-i mai rău din tine

Vi se întâmplă vreodată să vă ascultaţi spunând lucruri oamenilor, fără a vă recunoaşte printre cuvinte?

Viaţa se compune din întâlniri. Viaţa mea din ultima vreme mi-a dovedit-o. Întâlniri. Iar eu am supravieţuit fericită într-un Bucureşti prăfuit luând mereu ce e mai bun din fiecare om. Fiindcă admirând, îţi faci în primul rând ţie o bucurie. Şi, uneori, să admiri ceva la o persoană poate fi în sine o provocare. Însă de gustul victoriei se bucură întotdeauna doi! Ştiu cum m-am bucurat eu, când alţii mi-au arătat că am muşchi dezvoltaţi, pe care nici nu îi bănuiam că există. Şi mai ştiu cum m-am bucurat când mi-am descoperit prieteni. Acestea sunt victorii.

Dar astăzi nu mi s-a mai întâmplat. Mi-am scos colţii atât de ascuţiţi, încât şi eu m-am înţepat în ei. Provocarea de a găsi ceva de admirat la celălalt mi-a adus azi o mare înfrângere. O fi semn că se duce inocenţa? O fi semn că învăţ să răspund la răutăţi? Mă întreb unde a fost astăzi copila, care deunăzi credea că doar i se pare, atunci când cineva se uita urât la ea.

Şi ştiţi, culmea e că azi eu am fost cea care a pierdut ceva. Obiectul declanşator e mult prea neînsemnat ca să fie consemnat. Dar e un paradox cum tocmai de obiecte din astea mici, dar MICI, domne , te împiedici şi tot tu ajungi să te răneşti. Fiindcă eu vreo două ceasuri n-am mai prea fost bună de nimic.

Trebuia să vă spun. Şi să-mi cer iertare. De la mine, că obiectele nu înţeleg.

Când îţi trăieşti viaţa minunându-te

Cam asta fac eu în perioada asta. Primesc.

Parcă s-au deschis porţile lucrurilor bune în viaţa mea. În seara asta, nu-mi adun frazele de printre taste. Sunt foarte obosită, ca atunci când simţi mirosul unui început şi-o moleşeală contructivă. De la o vreme, am început să şi termin lucrurile, nu doar să le pornesc. Mi-am încheiat nişte socoteli cu mine şi am renunţat la toate aşteptările pe care le aveam. Şi parcă gustul libertăţii e mult mai autentic în felul acesta. Întotdeauna am zis ca va ieşi aşa cum vreau eu, de-ndată ce mă hotărăsc să vreau. Apoi mi-am dat seama că vreau să vrea şi el.

Azi am povestit poveşti de suflet cu micuţa mea colegă. E fascinant cum poţi presăra emoţii printre sunete pe care nu le înţelegi. Descopăr o altă lume. Şi parcă nici câinii nu mai latră.

Poftiţi la mâncare chinezească!

A venit şi minunata zi a concursului Wu Xing, de care spuneam în postul trecut.

Dacă sunteţi în Bucureşti, un comentariu la acest articol vă poate aduce o porţie de mâncare chinezească de la restaurantul Wu Xing! De fapt, concursul e în felul următor: dat fiind că 44 e numărul de minute în care Wu Xing promite să livreze mâncarea chinezească, restaurantul s-a gândit să premieze cititorii bloggerului care reuşeşte primul să strângă 44 de comentarii.

Şi dacă vreţi să vă asiguraţi porţia de mâncare chinezească, vă dau un pont: celelalte 3 bloguri care participă sunt: alexandrunegrea.ro, adrianciubotaru.ro, chinezu.eu. Unul dintre noi tot va câştiga! 😉

Poftă mare!

p.s. Iar în ceea ce mă priveşte, acesta e doar începutul relaţiei cu mâncarea orientală. De ce? Fiindcă de astăzi am o nouă colegă de apartament, o studentă din Coreea de Sud. Care găteşte! 🙂 E incredibil cum te poţi înţelege cu un om fără să aveţi acelaşi cod de comunicare. E o experienţă de care mă bucur enorm. O să învăţ multe. (Şi să gătesc?!) Vă ţin la curent. Şi data viitoare, poate vă invit la un orez home made 🙂 Astăzi, Wu Xing-made.

LATER EDIT: Avem un câştigător! Cine credeţi, cine credeţi? Chinezul şi ai săi comentatori! Nu te pui cu treaba chinezească! Felicitări şi să aveţi poftă!

Blondă şi pe două roţi, marca Wu Xing

Cei de la restaurantul chinezesc Wu Xing au dat acest scuter vreme de 2 zile fiecărui blogger participant la campanie, pentru a ne convinge de Wu Xing Express, noul serviciul de livrare a mâncării în 44 minute! Cu aşa o minune la uşă, cred şi eu că e rapid să te strecori prin trafic. Şi nu numai atât, ba mai e şi distractiv! Eu le mulţumesc lui Adrian Ciubotaru şi Alex Negrea pentru punerea la dispoziţie a platoului de filmare şi echipamentului, nu aş fi reuşit fără ei! Dacă iau Oscarul, sunteţi primii pe lista de recunoştinţă. Imediat după, vine Cristiana!

Trebuie să vă povestesc aventura pe două roţi, dar îmi pare rău că nu a fost cineva acolo să filmeze şi începutul ei: imaginaţi-vă două gagici îmblânzind animalul. Floare la ureche, am crezut! Nu a fost chiar aşa, dar am reuşit într-un final să urnim jucăria şi nimeni nu s-a rănit! 🙂 Glumesc, evident, căci ne-am distrat copios şi ne-am făcut o grămadă de prieteni, fiindcă nici eu, nici Cristiana nu prea ne pricepeam la butoane… (Cristiana – de la Rogalski- a fost sufletul petrecerii, de nici nu ziceai că ea era în timpul serviciului.) Şi văzându-ne cam debusolate în mijlocul străzii, am găsit nişte domni tare binevoitori. Dacă unii bărbaţi ies cu câinele la agăţat, pentru fete, scuterul e noul câine!

Şi încă ceva: vedeţi că luni dimineaţa începe concursul Wu Xing şi dacă sunteţi în Bucureşti, flămânzi şi pe fază, pregătiţi cronometrul! Cât era? 44 de minute!

p.s. Nu mă întrebaţi câte claxoane mi-am luat. Că citeşte si mama blogul şi nu vreau să-i dau palpitaţii retroactive (observaţi că şi viteza mea de deplasare e bine adaptată la…caracterul public al filmuleţului. Blonda e un exemplu şi-n trafic! Sau poate nu.).

http://alexandrunegrea.ro/

Prima mie

Nu ştiu cum să scriu postul ăsta, fără să pară încrezut, greţos de dulce şi tâmpit de sincer. Însă în momentul acesta, îmi e atât de dragă micuţa comunitate, care le-a crescut pe blondele care gândesc cu fiecare click, încât aş inventa îmbrăţişări virtuale şi v-aş trimite tuturor câte două bucăţi! Pentru al doilea dumneavoastră click aici, vă mulţumesc. Pentru primul, îi mulţumesc norocului care v-a adus.

Acum doi ani pe vremea asta, mă bucuram de prima sută de abonaţi. Şi mă chinuiau gândurile mutării la Bucureşti. Azi mă bucur de o mie de abonaţi şi de câţiva prieteni de suflet printre ei. E mai mult decât se poate citi în statistici. Iar viaţa mea s-a schimbat radical. M-am văzut prin ochii dumneavoastră mai puternică decât ştiau oglinzile mele să-mi arate. Aţi aprins o lumină. Şi aţi îndreptat-o cum era mai bine.

Nu vă pot dori decât să găsiţi pe cineva care să facă acelaşi lucru pentru dumneavoastră. Ca să se poată aprinde lumina.

Cu mare mare drag,
copila blondă

Pagina 1 din 4

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 141 queries in 0.268 s