Primul Ajun departe de ei

Altădată, pe vremea asta începeam să aducem beteala şi globurile din pod. Mai întâi ne înfofoleam bine şi apoi ne urcam în lumea Crăciunului trecut. Apoi mă întrebam, ca în fiecare an, oare de ce nu oi fi strâns beculeţele şi toate podoabele mai ordonat, cu etichete eventual, pentru că ghicitorile cu praf sunt ultimul lucru pe care ţi-l doreşti în Ajun.

Apoi am fi adus bradul în casă şi l-am fi fixat în suport. După care înghesuiam reviste sub el, să stea cât mai drept şi cât mai mult. Să nu cadă peste moş grămadă, când o înghesui şi el cadourile sub brad. După care demara acţiunea împodobitul propriu-zis. Tata punea mai întâi vârful, apoi beculeţele şi beteala, mereu în ordinea asta. Întotdeauna l-am lăsat pe el să potrivească  luminile şi să culorile după plac. Fiindcă brazii împodobiţi de taţi în Ajun de Crăciun au un dichis al lor.

Mama ar fi mişunat în jurul nostru, ne-ar fi cântat colinde şi ar fi strănutat de multe ori. Apoi ar fi strâns cutiile, ar fi stins lumina şi ar fi deschis uşa moşului să vină. Iar continuarea poveştii nu se publică pe bloguri, ci se respiră de fiecare în familia lui. Cu lumânărele, colinde în surdină şi miros de brad rece.

Toată ziua m-am gândit acasă. Şi chiar dacă am împodobit alţi brazi, tot lor le-am împachetat cadourile. Pe fiecare separat, cu fontiţă şi etichete, de parcă i-ar aştepta să le deschidă. E primul Ajun departe de casă. Cineva îmi zicea că e semn că m-am făcut mare. Nu cred, e semn că şi bucuriile s-au îmbogăţit. Eu Ajunul mi-l primesc mâine, tot cu lumânărele, colinde în surdină şi  miros de brad rece. Plus toţi ai mei în jurul mesei.

În prag de Moş Crăciun, copila îşi mărturiseşte încă o dată credinţa. Că lucrurile frumoase se întâmplă până şi-n cele mai sceptice case 😉

Crăciun fericit!

Articolul anterior

Împrumutând de la Sibiu

Articolul următor

Iubirea unei femei. Desfiinţare.

17 Comentarii

  1. Craciun fericit, Miruna >:D<

  2. mamica de Sebastian

    Craciun fericit si plin de lumina si caldura va dorim de aici de la Pol.

  3. Craciun fericit Miruna! Sa ai parte de bucurie,impliniri, dragoste si tot ce iti mai doresti tu!

  4. Craciun fericit! Si sa iti aduca mosul fix ce iti doresti si`n + multa sanatate, bucurii si voie buna.

  5. Crăciun Fericit şi ţie !

  6. Craciun Fericit!

  7. Ana-Maria

    Crăciun fericit!

  8. KTL

    poti sa petreci Ajunul sau Craciunul departe de casa din multe motive si nu cred ca asta inseamna ca te faci mare. nici macar atunci cand “acasa” o sa insemne altundeva decat la mama si la tata nu o sa fii destul de mare cat sa nu-ti mai fie dor…
    Craciun Fericit!

  9. laCiovique

    🙂

    Sper ca a fost un Craciun fericit, Copilu’! 😛

  10. Va multumesc din suflet pentru gandurile voastre frumoase!

    Si da, este un Craciun fericit! :*

  11. Sarbatori frumoase,sanatoase,luminoase,dragastoase !!! LA multi ani !!
    blondie and the loved one

    http://www.trilulilu.ro/doxicilina/1c4b92ea7350c8

  12. interesata de un link exchange?

  13. Pentru mine a fost primul Craciun cu adevarat departe. Si da, a fost ciudat, dar am supravietuit.

    Sarbatori fericite in continuare >:D<

  14. copila draga, stau cu ai mei in aceeasi curte, parti de casa diferite, si am aceeasi senzatie ca tione cand ajung prin alte parti de sarbatori. faza e ca la noi, eu cu mama faceam bradul di impopotonam casa, tata si cu al meu aveau treburile lor…avem si noi ritualuri, mai ca imi vine sa le dau pe blog 🙂 mai inseninat, te pup si multumesc!

  15. Aproape off-topic, iti urez un 2010 exceptional, plin de iubire, fericire, bunastare, sanatate, ludicitate si inspiratie maxima! La multi ani!

  16. La mine a fost primul Craciun departe de Romania.Din fericire nu departe de familie.Un an nou fericit!!

  17. Ajunul meu nu se-ntâmplă decât acasă. Doar atunci, cu acelaşi loc pentru un brad cât mai mic în intenţie, uriaş în realitate, cu tata împodobindu-l aproape identic în fiecare an, cu mama primind colindători şi pregătind cozonacul, cu Hruşcă. E doar un Ajun. Acela care face bine şi care aduce linişte.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 145 queries in 0.435 s