Împrumutând de la Sibiu

Zilele acestea Sibiul îmi pare ca un moş tânăr, care îţi pune tot ce are el mai bun pe masă. Doar ca să te simţi bine  şi să mai vii.
E o zăpadă îngheţată, că n-a mai nins de două zile. Dar zăpada din Sibiu e albă, fără cenuşiul peisajului bucureştean. Iar frigul îţi pătrunde prin paltoane mai rău decât vântul la metrou, prin păr.

Oraşul în care niciodată nu se întâmpla nimic, fiindcă îl cunoşti atât de bine, ca pe un soţ ale cărui reacţii le poţi anticipa. Sibiul pe care mi-am tocit coatele şi mi-am distrus neuronii ca să-l părăsesc fără regret  îmi serveşte într-un soi de înşiruire logică toate motivele pentru care să-mi fie dor de el…

• când să intru în oraş, coadă de vreo 3-4 rânduri de stat la roşu. Alături, banda pentru viraj dreapta – goală-puşcă. Şi vine blonda, îi depăşeşte pe toţi, dar semaforul – leneş şi el. Mai erau vreo 15 secunde până la verde. În spatele meu, două maşini: un taximetrist şi-un moş. Voiau să facă dreapta şi nu puteau de mine. Situaţie tipică, aţi zice. Ghiciţi care a claxonat! Nici unul.
• ieri eram în dreptul garajului, cu maşina. La semafor – coadă. Vreo 4 maşini. Verde, porniţi. FIECARE dintre ele a oprit să-mi cedeze trecerea. Doar că eu voiam să intru, nu să ies. Şi promit, oamenii îmi făceau semn că poftiţi, iar eu le arătam dintr-un gest cu degetul arătător că o iau în direcţie opusă. Incredibil. Fiecare din cele 4 maşini a oprit.
• toată lumea ştie ce înseamnă culorile la semafor. Chiar şi pietonii! Şi mi-era un fel de drag de colegii de stat la roşu , era o formă de complicitate tăcută între noi, o unitate într-o civilizaţie care mi-era comună acum o vreme. Pe care o practicam şi nu o admiram la semafoare. Apropo de Bucureşti şi dezvoltare personală!
• Dar Sibiul e mai leneş, căci pentru distanţă de trei străzi nu ţi-e greu să mai scoţi maşina. Fiindcă ştii precis că ai loc de parcare şi unde te duci şi când te întorci. La tine, în faţa casei.
• Sibiul e mai leneş, fiindcă îi ştii toate străduţele şi cele mai ascunse scurtături. De îţi permiţi să pleci la fără cinci, când trebuie să fii la fix acolo.
• Sibiul e mai leneş, că nu s-a inventat încă slalomul printre maşini într-o coloană. Fiecare stă pe banda lui, în treaba lui. De parcă ar fi toţi aşa deştepţi să ştie că mare brânză nici nu faci cu toate fentele din dotarea roţilor tale. Ale minţii, că maşina tot roşu prinde la semafor.

În concluzie, e bine acasă. Data viitoare când merg la Bucureşti, o să încerc să aduc şi lucrurile astea cu mine. Cine ştie, poate or să vă placă şi veţi hotărî că le păstraţi.