Luna: March 2009 (Pagina 3 din 6)

Doi sunt un cuplu, trei sunt o mulţime

Nu am fraţi, nici surori. Cu toate, că poate ar trebui să-l mai întreb pe tata o dată :p Dar mereu am avut convingerea că niciodată părinţii nu îşi vor putea iubi copiii la fel. Nu se pot manifesta identic, oricâtă silinţă şi-ar da.

  • Se spune că venirea unui copil în viaţa cuplului îl consolidează pe acesta. Ohooo, câtă naivitate! Uneori e greu să duci o relaţie şi în doi, apăi în mai mulţi! Dacă nu e situaţia stabilă de dinainte, da’ stabilă rău, nu aşa, tre’ să fii căzut în freză pentru a crede că un copil sudează lucruri. Un copil doar împarte, pentru a aduna el cât mai multe. Un copil redistribuie cantitatea de iubire pe cap de locuitor al relaţiei. Cu puţine cuvinte, întoarce totul cu fundu-n sus. Deci, din punctul ăsta de vedere, primul născut e mai vinovat de schimbări în percepţia pur subconştientă a măcar unuia din părinţi. Condiţie suficientă pentru o raportare diferită la următorul născut, care nu mai are ce strica. De asta tocmai se ocupase frate-su.
  • Apoi, ziceam de manifestări. Părinţii fac eforturi, care se transformă într-un scenariu prost şi confuzarea pruncilor. De ce să îţi îmbraci gemenii la fel? De ce să îi cumperi unuia o bluză şi imediat şi celuilalt, să nu creadă că faci diferenţe. Tocmai prin asta, dovedeşti că faci. Diferenţa. Celălalt se va simţi “cumpărat”. Sau, cel mai relevant exemplu e la masă: mama care taie tortul şi-l împarte la copii. Câte o felie pentru fiecare. Aici egalitatea naşte diferenţe. Fiindcă unuia îi place de topeşte desertul din priviri, iar celuilalt i se rupe (mă scuzaţi). Iar primul va termina devorând şi resturile din farfuria fratelui său, rămânând cu sentimentul că trebuie să se mulţumească cu resturi. Degeaba afirmi că nu faci diferenţe între fraţi, dacă ei tai feliile de tort în mod egal.

În care s-o bag?

Românii sunt mai mult nehotărâţi decât ecologici:


Gara de Nord, Bucureşti

Şi nehotărârea

Zilele prieteniei, la Bucureşti

Mda, e un eveniment inventat de mine şi susţinut de prietenii şi colegii mei de la Cluj, aterizaţi în capitală cu scopuri ştiinţifice, dar intenţii studenţeşti. E congresul de endodonţie la Rin Grand Hotel, poate vă interesează. :p Am dat şi eu cu nasul, am multe observaţii de făcut, dar fiindcă, nah, mai tre’ să termin şi eu facultatea asta într-o zi, o să le ţin doar pentru mine.

Deci, zilele astea s-a mutat Clujul la Bucureşti. Nu tot Clujul, că ar fi fost prea frumos. Şi nici de tot, că, la fel, ar fi fost ideal. Fiecare întâlnire cu viaţa mea de dinainte e un puternic exerciţiu de autoanaliză şi imaginaţie. Am lăsat totul şi-am venit. Să-mi trăiesc viaţa mea, nu pe a altora. Şi, martori îmi sunteţi, bine am făcut!

Însă ei îmi sunt dragi, îmi sunt dragi ca prietenii aceia din prima copilărie, pe care îi întâlneşti peste ani savanţi cu titluri înalte, dar tu-i ştii cu fundul în zăpadă sau laptele-n mustăţi. O colegă mi-a zis că se vede că mi-e bine, că sunt frumoasă cum n-am fost niciodată, că genele-mi stau mai sucite şi părul mai umflat. Eu nu-mi umflu defel părul, că nu ştiu cum se face. Şi nici mai frumoasă nu cresc, fiindcă nu mai cresc de ceva vreme. Asta e de la natură.

Însă da, mi-e bine.

imagine

Încep Olimpiadele Comunicării!

Până în 16 aprilie e verde pentru înscrieri. Eu am participat anul trecut într-o formulă de care îmi este deja demult dor: 4 rockeri şi-o blondă. Ne-am găsit nume, ne-am spart creierii, ne-am certat şi “râs” în repetate rânduri…ca, în final, să ne facem de râs. Dar nu medaliile-au contat, ci celelalte premii. Şi, credeţi-mă, au fost considerabile.

Despre Olimpiade:

  • mai tehnic aşa: vă trebuie o echipă de 5 persoane (nici mai mult , nici mai puţin) care să fie integral prezentă la interviul de preselecţie, la briefing şi prezentările din final. Altfel e descalificată.
  • în rest, mergeţi pentru fun, nu trageţi cu dinţii pentru altceva, gen joburi şi impresii artistice. Şi totul va fi bine 😉 când vine de la sine.
  • medalia nu e garantată, însă sunt altele care vin la pachet: eu mi-am făcut o grămadă de prieteni, cu unii încă ţin legătura 😉 .
  • Olimpiadele mi-au schimbat viaţa? Cu siguranţă, într-un fel foarte indirect, dar precis al naibii. M-am îndrăgostit de Bucureşti. A fost prima dată când am întâlnit dincolo de trafic, praf şi piţipoance, creierele acestui oraş. Şi, de atunci, ţinem legătura.
  • Nu ascultaţi de cei care critică evenimentul. Se poate să aibă dreptatea lor. Însă Olimpiadele sunt frumoase dacă ştii cum să te uiţi la ele.

Poate ne vedem pe-acolo :=)

Subpuncte

*Acesta nu este un post. A se trata ca atare.

  • Ieri m-am întîlnit cu Nina, care m-a aşteptat tînără şi frumoasă la metrou în Romană, să-mi dea stickere cu LOVE CAN BEGIN HERE. Iniţiativă foarte mişto, sunt curioasă ce urmează. Mulţumesc, Nina!
  • Interviu cu copila blondă” la Sorin (sună foarte vi-ai-pi asta cu interviu cu mine :> , dar n-am ştiut cum s-o dau mai modest. Oricum, cînd mă fac Andreea Esca, voi aflaţi primii, promit :p)
  • stiri.it aşteaptă feedback de la noi. Mie îmi place conceptul. Un fel de IT pe limba tuturor. A blondelor inclusiv 🙂

Curtea Veche şi Adrian Ciubotaru: o poveste cu dead end

Unii semnează contracte şi se jură în faţă lui Dumnezeu, fac prunci şi alimentează vise. Iar apoi îşi bagă picioarele în toate şi se fac că plouă.

Aici e întreaga poveste de care vorbeam. Despre o promisiune făcută unui om şi respectarea legilor junglei în care trăim. Unde nimeni nu ţine cont decît de pielea lui. Unde vorbele nu valorează nimic, cu atît mai puţin visele. Ba nici semnăturile. Curtea Veche nu e de condamnat fiindcă nu a respectat un contract. Asta se mai întîmplă. Dar e de condamnat pentru felul în care îşi tratează colaboratorii. E de condamnat pentru modul în care amăgeşte un om. Ca un bărbat care-ţi promite că te ia de nevastă, ca să ţi-o tragă exemplar. Apoi, mai şi reuşeşte, după care te întreabă cum te cheamă, doar ca să ştie ce apel să respingă la telefon.

Iar blogosfera a reacţionat. Nu ca un Toma Alimoş, fiindcă nu are ca armă decît cuvîntul. Pe care prea mulţi nu-l mai au. Iar blogosfera a reacţionat, nu fiindcă Adrian Ciubotaru a fost tras în ţeapă de către editura Curtea Veche, ci pentru că lui Adrian Ciubotaru i-au fost sfărîmate visele. Şi da, fiindcă Adrian Ciubotaru e unul de-al ei. De-al blogosferei, cu mîndrie.
Nu vă mai jucaţi de-a v-aţi ascunselea cu visele oamenilor. Că le puteţi pierde chiar şi de ei. Şi există oameni pe care pur şi simplu nu ne putem permite să-i pierdem. Nici pe ale lor vise…


imagine

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 113 queries in 0.414 s