Primul meu interviu…înainte de a mă face “Andreea Esca” :)))
Merci frumos, Sana!
Luna: November 2008 (Pagina 2 din 6)
Un zâmbet nu e de vânzare
Se întâmplă lucruri uneori care funcţionează cu efect de palmă, ia tembelule de cia, să te trezeşti puţin, că prea bîjbîi de bezmetic pe norişori pufoşi în stratul al nouălea de cer. Să îţi îngheţe şi ţie chiloţii la propriu şi să tremure carnea pe tine, chiar dacă ai maşină cu climă automată şi airbaguri săritoare. Să îţi chiorăie maţele cu ecou de gol, că tot îţi vorbesc nutriţioniştii despre reeducarea senzaţiei de foame. Şi să te taie pişu în toiul câmpiei întinse, fără OMVuri cu cafeluţe aromate şi toalete dezinfectate. Că poate ai uitat cum e.
Astea sunt lucruri care încă ni se pot întâmpla. Însă figura lu’ mamă-mea de pe retinele proprii n-o va putea şterge nimeni vreodată. Sau îmbrăţişarea mereu prea forţoasă a lu’ tată-mio nu mi-o va scoate nimeni din pori. Nici mesele noastre colorate, cu lumânări aprinse şi şerveţele parfumate. Sunt fleacurile alea care te încadrează în categoria norocos pentru simplul fapt că lipsa lor te trimite undeva prea departe de atributul ăsta. La un pol amar de opus.
Şi de aceea insist că orice ocazie trebuie exploatată pentru a trezi un zâmbet pe chipul cuiva, căci zâmbetul e protejat de natură. Iar când zic ocazie – mă refer la orice om cu o iniţiativă frumoasă, demnă de pus în vitrină şi arătată celorlalţi. Oana mi-a propus azi să susţin o campanie pentru pruncii orfani din Cluj. Îmi citise gândurile, care s-au oprit în faza aia, având în vedere că sunt asaltaţi copilaşii, probabil, în prag de sărbători. Apoi, vorbind cu ea, mi-am amintit cum mergeam cu clasa, în generală, înainte de fiecare Paşti şi Crăciun la orfelinatul din apropiere. Ştiţi ce făceam acolo? Nu mergeam cu mâna goală, dar nici cu sacii doldora… pentru că nu strângea o clasă de copii mare lucru. Într-un singur an am organizat un bazar cu turtă dulce şi prostioare de decor confecţionate de noi, iar de banii strânşi le-am luat copiilor ceva mai cât-de-cât. Şi ştiţi ce mai făceam? Ursu’ doarme şi visează, Flori-fete-şi-băieţi, Baba-oarba, asta făceam. Ei au crescut şi au ajuns la şcoala unde învăţam şi noi, colegii noştri mai mici. Ne împrieteniserăm nu pentru ce le duceam, nu de asta ne doreau, nu de asta ne aşteptau. Nu de asta se agăţau de picioarele noastre şi nu mai voiau să ne dea drumu’.
Atunci, propunerea mea este să ducem ideea la un nivel “mai” naţional. Atât cât ne duce conexiunea la net şi disponibilitatea la sărbătoare. Să sincronizăm acţiunile la Bucureşti, la Sibiu, Braşov, Timişoara, Iaşi, Constanţa etc, Să ştergem unul din ursuleţii din pod, de praf şi să-l dăruim cu drag. Cât de mare- contează mai puţin, nu acolo e bucuria. Personal, întregul meu timp e pus la bătaie în scopul acesta. Eu deja văd titlurile din ziare: blogosfera ia atitudine! :))
pentru Bucureşti sau/şi Sibiu contactaţi-mă la patty_maselutza@yahoo.com
pentru Cluj, îi scrieţi Oanei la oana.sarmasan@gmail.com
p.s. Nu ţin să mă ocup, nu ţin la linkuri şi nici statui nu vreau, dacă are altcineva contextul şi mijloacele mai potrivite, I am just happy to help!
alţi susţinători ai sufletelor deschise şi zâmbetelor care nu pot fi cumpărate :
încearcă să se zbată pentru cel mai frumos cadou de Crăciun cu destinaţia Erika.
Mai multe detalii găsiţi la Cabral, pe care îl felicit pe această cale pentru implicarea în proiect. Cu o floare nu se face primăvară, ştiu, dar măcar un copil fericit în plus. Ceea ce dă bine în ochii moşului, pentru cei interesaţi 😉
…într-o relaţie.
Ştiţi vorba aia că “none of us are virgins, life has screwed us all”? Precis e adevărată, că doar n-o fi fost ăla care-o inventat-o blond şi el. Înţeleg eu cum e treaba cu iluziile pe care ţi le faci, cu visele alea şi jurămintele de până la adânci bătrâneţi, de te iubescurile rostite tremurat şi mâinile transpirate. Mai înţeleg şi sentimentul de dor de enumeraţia asta de mai sus, că îţi vine să-ţi smulgi genele, că pui bryan adams pe repeat numa’ să storci tot necazul din glandele lacrimale, să dai delete şi empty recycle bin.
Problemele apar când mouse-ul nu funcţionează sau clickul întârzie. Problemele apar atunci când te încăpăţânezi să nu-ţi recapeţi virginitatea asta afectivă vreme îndelungată. Când dai cu nasul de reconstrucţia ei noninvazivă, dar refuzi orice tratament terapeutic, c-ai auzit tu vorbind bătrânii de suflatul în iaurt şi crezi c-ajută. Plus, ai aşa o siguranţă că cin’ te place, te place-aşa cum eşti, nevirgină şi târâtă prin toate pragurile durerilor acute. Atât de des acutizate, că ajung să se încadreze perfect la cronic. Nasol moment.
Pentru că disponibilitatea emoţională joacă un mare rol. Şi te vreau eliberat de sub auspiciile primei iubiri. Nu zic să n-o saluţi pe stradă, nici să dai foc pozelor, dar, dragule, e timpul să nu-i mai plângi memoria pe umărul meu. Eşti băiat mare, and big boys don’t cry either, dacă nu ştiai. Aşa cum eu intru virgină în poveste, aşa te vreau şi pe tine. Nu mă interesează de cine-ţi aminteşte restaurantul meu preferat sau a câta concubină purta acelaşi număr la pantof ca mine. Nici unde erai când ţi-a dat fosta papucii şi cu atât mai puţin cu ce fufă de industrie uşoară te-ai consolat în noaptea aia. Iar dacă îmi spui, o să mă simt obligată să-ţi întorc informaţia, lucru de care mă voi simţi şi mai vinovată, pentru că nu pot empatiza pe aceeaşi undă. Îţi derulez firul epic, dacă insişti, dar fără talent povestitor, că nu mai e cazul. Morala fabulei îmi aparţine oricum, şi nici n-o dau gratis, când am plătit-o cu vârf şi îndesat. Deci, fiecare cu aia a mă-sii, hai să nu ne mai plângem morţii afectivi şi să ne bucurăm unul de altul! Asta dacă eşti în stare, evident… de virginitate.
Şi ca să fie dreptatea dreaptă şi nu stângă, chiar dacă blondele preferă mijlocul întotdeauna :p mă gândeam să-l prezinit pe strămoşul porcului, pe tata Bulă 🙂
Linie, punct… linie, punct,
Linie, linie şi-un rotund,
Linie, linie şi-o burtică
Ăsta-i candidat Bulică!
Campania este iniţiată de Alin Farcaş, aka Pamflezistul. Dincolo de hilarul ideii sale şi tristeţea comicului ei, despre băiatul ăsta am mai zis eu, că îi prevăd viitor în ale râsului. De alţii, evident.
Eu v-am zis, acu’ voi alegeţi. Să nu ziceţi că nu v-am zis… :p
Ştiţi noua culoare politică a trupei Vama, care lansează şi susţine un candidat la alegerile astea care nici nu ştiu (eu) când sunt?!
Pe scurt, ideea e următoarea: Tudor a făcut un teasing pe blogul lui în legătură cu sprijinul pe care o să-l acorde trupa unui politician, a anunţat o conferinţă de presă, au urmat reacţiile, s-a aruncat cu ouă si roşii, s-au spus verzi şi uscate, făcute cu ou şi oţet. În fine, lumea a reacţionat, prea-puştoaicele n-au dormit nopţile, şi-au ros unghiile, şi-au făcut gânduri (ceea ce – în principiu e bine – dar nu întotdeauna, de bine :p). În fine, luni, apar ăştia cu un porc adevărat în braţe, cică
Membru al Asociatiei Porcii fara Limite, fiind expresia curentului politic de stanga imprejur si avand un program axat pe doctrina ingrasarii in ajun, porcul isi asuma promovarea democratiei, cat si dezvoltarea personala in greutate, in functie si mai ales in bani. Mesajul electoral al porcului este Eu cu mine traim bine.
Momentul marchează lansarea acestei melodii şi a unui fel de alizeu în jurul ei. (comunicatul oficial aici)
Trebuie să recunoaştem că nu ne-am aşteptat. Trebuie să recunoaştem că România nu a mai văzut aşa ceva. Trebuie să recunoaştem că întreaga echipă care a lucrat la idee merită aplauze. Acuma, dacă şi porcul merită voturile noastre, rămâne de văzut… Cert e că, decât să dăm votul oricui, nu mai bine, unui porc adevărat?! ;)))
p.s. menţionez că blondele îşi păstrează neutralitatea în campania electorală. Am zis neutralitatea, mă iertaţi, indiferenţa, ignoranţa. Din partea mea, delete şi sănătate.
