Luna: November 2008 (Pagina 1 din 6)

Cel mai frumos Craciun din viata mea

Povestea asta s-a scris singură (chiar dacă nu sub forma de leapşă de la Spit it Out) anul trecut, după Crăciun. Sărbătorile acelea au şi fost motorul pentru a-mi relua eu activitatea -şi aşa jalnică -de pe blog. Au fost motorul atragerii mamei aici. Postul: I love Christmas. Îl recitesc cu drag pentru încărcătura emoţională pe care mi-o reactivează de fiecare dată (cu toate că rar am răbdare să mai citesc o dată, cred că se şi vede adesea :p)

A fost Crăciunul în care am găsit sub brad, în 8 cutii băgate una în alta, cheia de la cea mai frumoasă maşină din lume şi, apoi, maşina în curte. Toate astea fără ca eu să ştiu nimic. Că a fost cel mai cel Crăciun, că a fost Crăciunul de care le-am vorbit prietenilor şi că este cel de care voi vorbi nepoţilor, am mai zis. Însă este şi acel Crăciun care cu greu va putea fi întrecut de un altul.

Am ieşit din sărbătorile trecute convinsă fiind că Moş Crăciun există într-o formă sau alta. Eu mereu am primit câte un vis împlinit în perioada asta. Şi poate, fiecare am avea un prilej de bucurie, dacă am şti doar unde să ne uităm mai atenţi. Un Crăiun ca al meu îţi doresc şi ţie!

*Leapşa merge mai departe oriunde este primită. Lăsaţi un comentariu şi eu pun link.

Ne place la coadă

Îi mai ştiţi pe ăia cu alba-neagra care stăteau pe faleza în Mamaia şi îl fentau pe tată-mio să intre-n joc?! (o singură dată, însă colosal eveniment, acu’ el nu pierde ocazie să nu-i înjure pe ei şi pe tot neamu’ lor) No, ăstia au mereu câţiva oameni în jur, care joacă şi mereu pierd. Stau buluc acolo de te iei de cap, cum mama naibii nu se prind unde e bila aia nenorocită (când eram mică aveam mereu un avantaj, că vedeam din alt unghi decât toţi ceilalţi. avantajul l-am păstrat, obiceiul mi-a trecut.) Şi te intrigă să intri în joc. De fapt, te fraieresc.

Dacă aş avea şi eu vreo tarabă pe undeva, mi-aş plăti o ciurdă să stea la-mbulzeală, că asta atrage clienţi.

Azi am mers la târgul de dulciuri. În afară de faptul că abia respriam puturoşenia din Palatul Copiilor (cozonacii miros bine individual, da’ cu prăjituri, prăjiturele şi tot felu’ de ciudăţenii tăvălite în zahăr rezultă o tortură a funcţiei vitale de respiraţie), m-au enervat toţi kinderii ăia mici şi pe modul “maaaaaaama, vrrrrrrrrrrrrrrrreaaaaaaaaaaaaaau!!!!“. Eu i-aş pune pe unii să dea examen înainte de a face copii.

Dar, de când am început textul ăsta, am ţinut-o tot într-o deviere de la subiect. La un stand, mare coadă, mare. Şi lungă şi lată. Hm. Trecem de ea, facem turul de onoare, călcăm în picioare vreo doi plozi evadaţi de sub observaţia divină, plecăm. Coada la fel. Lungă şi lată. Mă uit în capăt, nimeni nu cumpăra nimic. Doar se aştepta. Repet, în diferite şi multiple rânduri, random formate. Întreb o tanti de la coada cozii, fiţi amabilă, după ce staţi aici la rând? (că doar zahăr şi plozi găseşti în oricare 30 metri pătraţi din jurul tău, mă gândeam în blonzimea-mi) La care ea, uşor încurcată de naivitatea întrebării: la-mhmm-bastonaşe… şi-la-mhmm…ce-o mai fi…

Păi “ce-o mai fi mai chiar este la cam oricare din celelalte puncte de vânzare. Dar ştim cu toţii că mâncarea, întotdeauna, a fost mai bună la vecini şi marfa cea mai proaspătă, la cozile cele mai lungi. qed.

Şi blondele votează

Mi-a fost cerută părerea despre tot tămbălăul ăsta în care ne dăm care de care mai importanţi, în care cică votul fiecăruia contează. Ce-am mai râs!!! Voi ăştia care ziceţi, chiar credeţi asta?! Că de restu’ nu mă iau, având în vedere că la noi în ţară culoarea politică e la fel de simbolică precum numele proprii. Că pe mine mă cheamă Miruna, pe tine zor-de-zeamă. E un fel de aceeaşi mâncare de peşte. Blondele sunt importante, într-adevăr, dar nu când vine vorba de lucruri serioase. Sau nu e cazul? of, că nu mai ştiu nici eu..

Eu cred că românii sunt un popor care-şi merită soarta. Pupăm în fund la ei ruşi şi înainte şi după. Iar ştampila tot pe nume care încep cu Ili şi se termină în escu o punem. Ne-o fi spălat Cernobîlul creierii? Nu mă mai bag, c-am zis prea multe.

Răspunsul meu mai pe larg, pe votezi.ro:

Aceeaşi Mărie cu altă pălărie

Later edit: am primit pe mail următorul comentariu la acest post, dat fiind că o imagine nu face cât o mie de cuvinte 🙂

Vise pentru părinţi

Pentru că vine Crăciunul. Pentru că în ultima vreme mă uit cu admiraţie şi gura deschisă la tineri asemeni mie, care îşi fac plinul la maşină din buget propriu – ăştia sunt cei mai fericiţi – sau care măcar pot face un cadou în nume propriu şi nu indirect. Ştiu, facem ce facem şi tot la bani ajungem. Tot aşa cum inviţi musafirul în sufragerie la început, dar în final tot din bucătărie îţi pleacă ( 😉 ) E ceva, domne.

Din primii mei bani primiţi din bursa de la facultate (să nu credeţi că-s vreo tocilară uitată pe conexiune la net, dar şi blondele învaţă 😉 ca să nu scoată dintele greşit :p ) i-am făcut mamei primul cadou în adevăratul sens, de la mine. Că până atunci şi de atunci încoace au fost numai de la ea pentru ea, practic.

Iar de multă vreme mă tot gândesc: dacă aş avea banii… banii mei pentru cadouri… cred că aş lua nişte bilete la DisneyWorld , Florida. Am fost acolo în liceu şi am plecat promiţându-mi să revin cu mama şi tata de mână. Cred că ne-am distra ca bezmeticii. Taică-mio ar fi primul la cele mai cele nebunii, iar mama s-ar ţine cât mai departe şi s-ar lăsa foarte greu convinsă. Da’ mereu o corupe tata, are el nişte formule magice pe care le aplică 😉 -Aici fără detalii, vă rog.

Eu vreau la Disney cu ai mei, pentru că investiţia în clipe e cea mai bună dintre invenţiile pământului. Tu ce le faci alor tăi cadou? (ce le-ai făcut la vremea respectivă -poate-mi dai idei 😉 – sau ce ai face dacă… )

Invitatii, cu drag

Atenţie, Provincia e aşteptată în capitală! (cu toate că “provincia” nu îmi place cum sună) Însă ştiu că pe blogul meu intră mulţi Clujeni (:***) şi Sibieni (:***), pe care (dar nu numai) poate îi tentez să facă o excursie la evenimentul care urmează în domeniul ăsta de ştiinţe virtuale :p La Netcamp, mai exact. Haideţi, că e super iniţiativa, cică primiţi casă şi masă, aproape aş aplica şi eu, că tot îmi scrie Sibiu în buletin 😉 Detalii găsiţi la Cristian Manafu; ştiu că nu sunt invitaţii câte cereri, dar e un început de care vreau să profitaţi. Sau, măcar să ştiţi ce pierdeţi :p

Şi dacă tot sunteţi în zonă, daţi un semn, eu dau un ceai de scorţişoară. Spor la clickuri şi drum bun 😉

Azi am lenevit toată ziua. Afară bate vântul şi pare frig, da’ eu numa’ cu nasul am dat. Şi mi-e urât că trebuie să cobor după apă de băut. Dar am o linişte din aia de sărbătoare în casă…colindele cântă în surdină, deja se lasă seara, nu mai vreau să se termine ziua asta… şi ca să nu fiu singura nebună de pe lume, vă invit să lăsaţi atmosfera de iarnă şi în calculatorul vostru (am găsit nişte wallpapere de Crăciun aşa frumoase), să nu uitaţi că duminică aprindem prima lumânare din Adventskranz! Musai să-l aveţi pe masă până atunci….

Cred că îmi fac o ciocolată caldă şi o sun pe bunica. Ceea ce vă invit şi pe voi să faceţi 😉

Winter Waltz


De fapt, piesa asta voiam să o pun, da’ nu am găsit-o decât aşa.

Bucureştiul are grijă de mine

Deci, mami, fii liniştită, sunt bine. De nici 24 de ore nu m-am returnat pe meleaguri de mare capitală, că deja îmi urăsc din nou soneria telefonului. Bagajul încă nu l-am despachetat, numa’ bine că mâine îmi mai trimiţi o tură, deci, la ce bun să fi făcut ordine doar ca să am ce deranja din nou. Dar am făcut curăţenie. Şi am împodobit căsuţa cu beteală şi clopoţei. Îmi lipseşte maşina. Îmi lipseşte grija cu care mă uitam după ea în parcare. Ştii, una e să mergi cu metroul de bună voie şi cu totul alta e să o faci de nevoie… :/ nu vrei să-ţi povestesc ce transpiraţii m-au trecut azi pe nişte străduţe ciudat de întunecate şi complicat întortocheate pentru blonde ca mine, cu spray-ul paralizant în mână şi spaima în oase. Treaba e că … nu ştiu cine ar fi paralizat mai repede, eu de frică sau ăla de fîs. În fine, mami, important e că sunt sănătoasă, că întreagă n-am fost niciodată.

Ştii unde am mers după aia?! La workshopul blogoree! Un fel de prezentare despre prezentare, care mi-a plăcut mult, nu ştiu dacă pentru subiect în sine sau pentru tipa care a vorbit. Sandra. Ţi-ar fi plăcut şi ţie de ea, mami! Nu se miaună deloc. Nici blondă nu e :p Ştii, ca într-a şasea, când îmi plăcea fizica datorită profei senzaţionale. Păcat că după lecţia “Ce este fizica” n-am mai înţeles nimic. Noroc că Sandra nu punea note.

Da’, mami! , în drum spre casă, îmi amintesc ce de bunătăţuri am de ales pentru cină, din frigiderul aprovizionat săptămâna trecută 🙁 Eventual de ales pentru coşul de gunoi, că nu am chef de toxinfecţii alimentare. Aici vine şusta. Acasă -ce crezi că mă aşteaptă aburindă? O pizza. Pam-pam. Da, mami, probabil aşa milă inspir oamenilor că s-au apucat să-mi trimită acasă mâncare din proprie iniţiativă. Ceea ce nu e rău deloc, în principiu :p De fapt, au copt ăştia o nouă reţetă de pizza şi, ca la orice eveniment care se respectă, au sărbătorit cu blonde. heh.  Nici nu ştii ce m-am bucurat!!! Asta până să citesc pe ambalaj: “Prima Pizza cu Sarmale din lume numai la Jerry’s Pizza“. Şi ca să vezi până unde mergea foamea din mădulare (notă pentru cei intraţi în ceaţă, că mama ştie prea bine: am eu anumiţi pitici pe creier faţă de câteva feluri de mâncare, pe care nu le suport, nici pe gratis, vorba ceea: chiftele, şnitzele, ardei copţi, SAR-MA-LE! pfui) deci, oamenii nu m-au nimerit la faza asta, doar foamea mea a complotat cât de cât. În afară de faptul că era cu carne tocată (nu am avut curiozitatea să gust, deci nu îţi pot spune cum era, şi oricum, mai bine aşa, că iar ai fi zis că numa’ ce-i de la alţii îi bun), pe care am dat-o la o parte, avea tone de caşcaval. Care e cheia succesului oricând vorbim de pizza. Caşcaval. Pus cu lăcomie. Mi-a căzut bine, cred că o să şi visez frumos, dar fără sarmale, să nu vă fie cu supărare!

Pagina 1 din 6

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 140 queries in 0.269 s