De când am luat vacanţă, am bagajele adunate de la Cluj în mijlocul camerei plus rucsacul purtat pe toate coclaurile colindate. Sper ca acum să dau dovadă de niscaiva stabilitate geografică. În privinţa celei psihice mi-am pierdut orice speranţă.
Şi fiindcă acţiunea “vîrîrea ţoalelor în dulap” nu mi-ar fi adus decât nişte tone de nervi -ulterior, am luat taurul de coarne şi dulapul la puricat. M-am dezbrăcat de orice sentiment pentru textilele îndesate în rafturi şi am început în forţă. Sub atenta supraveghere a mamei, care are un spirit realist ceva mai dezvoltat când vine vorba de “poate o să-mi trebuiască o dată…”
Azi am umplut două genţi cu hăinuţe etichetate la ultima acţiune de genul, cu “dacă îmi trebe, să am“. Am constatat că nu le mai purtasem deloc între timp. Şi asta nu că nu mi-ar fi “trebuit” (că nu le-aş fi putut asorta la ceva), ci fiindcă nu am mai ştiut de ele. Aşa că, m-am descurcat şi fără. -Ceea ce voi reuşi, cu siguranţă, şi de acum înainte, când îmi va trebui bluza cutare şi îmi voi aminti că am dat-o, atunci…
Point: să nu ne legăm de obiecte, căci ele vor ajunge sa ne subjuge. Degeaba le avem, puse bine undeva, dacă nu ne folosesc la nimic. Orice valoare se pierde, dacă nu e menţinută prin funcţionalitate. Că nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie. Şi dacă nu e frumos, degeaba e ieftin sau gratuit. -Teorie aplicabila nu numai pentru rochii, bluze si pantaloni-
Carina
Si eu am momente de luciditate, dar nu ma tin mult :))
copila blondă
🙂