Eticheta: viata medicala (Pagina 2 din 3)

Salvarea sistemului începe de la pijamale

Ministrul Sănătăţii a dezvăluit parte din planurile sale pentru sistemul în fruntea căruia a fost pus. Pus în urma aplicării formulei -de succes de altfel, pentru unii-  alabala-portocala sau aplicării metodei de reducere la absurd. Fiindcă, da, e absurd. Sunt perfect de acord că nu trebuie să fii medic ultra-specialist pentru a fi bun manager, aştept să se şi confirme chestie asta. Ar fi momentul, dacă tot amestecăm pe tanda cu manda, poate iese un ghiveci gustos, că nu ne-am supăra nici noi, nici bunicii noştri.

La radio azi dimineaţă aud ştirea minunată cu pijamalele. Cică omul vrea să aducă pijamale de unică folosinţă, să nu mai vină oamenii cu pijamale de acasă. Cum or fi ele pijamalele…din ce fel de hârtie sau cu ce tip de mâncărici livrate la pachet, nu mă strofoc să îmi imaginez. Dar ştiu precis că tot omul de rând are măcar o pijama în dulap, că doar tre’ să doarmă şi el noaptea în ceva scutece. Şi, în general, oamenii -mai ales cei de la ţară- îşi păstrează hainele de spital ca pe sfintele moaşte. Ca să nu se facă de mândra minune la doctor.  Ce nu păstrează tot omul în dulap, însă, e sfântul algocalmin sau o seringă cu ac de unică folosinţă. Cu toate că…algocalmine mai găseşti. Lângă extraverale 😉

Pe de altă parte, suntem în plină criză, (trăim nişte vremuri de care o să povestim nepoţilor, aşa cum nouă ni se spun poveştile alea care încep cu “în ’43…”) iar omul vrea să ajute la creşterea economică a aproapelui său cu exces de pijamale de hârtie. Dobitoci ce suntem, cum de nu ne-am prins! Tre’ să vină blondele să deschidă ochii lumii!? Acuma, cât de aproape e relativ, creşterea vine însă garantată. Şi ce-i rău că în plină criză unii o scot la capăt?! La capăt de ţară.

Mă gândesc să-mi fac o firmă de produs papuci de carton. La hoteluri n-aş avea succes, dar poate încerc prin spitale… Vă băgaţi?

De la o extremă la alta

Am două veşti proaste şi una bună.

Că ideal e să halim puţin şi des – ştim toţi. “Des” e accesibil oricui, “puţin” e doar pentru cei evoluaţi spiritual. Că noi ăştia, muritorii de rând, am inventat ciocolata. Şi ne mai şi bucurăm de ea. Consecinţele se manifestă diferit ca timp, dar la fel, ca formă: cu cât mai “des”, cu atât mai “rotundă”. Deci, e clar, excesele alimentare nu fac bine la frumuseţe, siluetă, sănătate. Cu ideea asta pleci din orice pagină a vreunei reviste de 6,9 ron. (Una din veştile proaste e epuizată. V-o puteţi alege din paragraful anterior.)

De la blonde, însă, plecaţi cu două veşti proaste. Tocmai citesc (dimineaţă am examen la oftalmologie) cum cel mai nefavorabil factor al retinopatiei diabetice e alternarea de hipoglicemie cu hiperglicemie. Treabă care se reduce tot la ce şi când înfulecăm. (întotdeauna, post-prandial glicemia creşte şi scade între mese.) Adică, dacă se ştie ăla diabetic şi deloc evoluat spiritual (luaţi-vă de clasificarea de mai sus înainte de a mă lua pe mine la şuturi), adică, mănâncă random pe modul fast-foodward, îşi bubuie în primele rânduri şi ochii. Pe amândoi deodată, în principiu. Extensia lu’ adică: mai bine mănâncă tot timpul pe modulul ăla, decât să îl mai şi apuce mustrările de conştiinţă din când în când. Vorbesc serios. V-am speriat destul? Că urmează vestea bună! 😉

După cum spuneam, faza cu puţin şi des e absolut nesatisfăcătoare. Pentru muritorii de rând, nu săriţi! Laudă vouă, nepofticioşilor! :p Acum, părerea specialistului (mi-au zis ăştia la şcoală): cică, din punct de vedere al formării plăcii bacteriene pe dinţi, e de preferat să mâncăm o dată multe caramele, ciocolată şi dulceaţă, decât puţin în fiecare zi. Oamenii ştiu că nu prea ne spălăm pe dinţi (gustul de caramea e infinit “mai delicios” decât va putea fi vreodată cel de pastă de dinţi!) şi atunci ne-au explicat că nu contează atât de mult durata actului vicios, cât existenţa lui, în sine. În principiu, răul cel mare dintelui nu-l face carameaua din stomac. Deci, stomatologul a vorbit: dacă aţi păcătuit cu o prăjitură, aveţi frâu liber la orgie. Culinară. Dulce.

Însă atenţie: a nu se păcătui zilnic!!!  (Şi a se spăla pe dinţi la un moment dat. Sau mai multe, de preferat.)

p.s. zahărul e cel mai mare duşman al dinţişorilor. Şi dacă mai e şi lipicios ca o caramea, atunci face cât cel mai mare duşman plus tată-so, la un loc.

p.p.s. Citeam undeva despre pacienţii diabetici dintr-o clinică franceză, unde le era monitorizată greutatea  (diabetul e “reversibil” uneori dacă slăbeşte pacientul, sunt nişte receptori insulinici care se reactivează).  Cică oamenii erau felicitaţi nu numai dacă reuşeau să piardă, ci dacă reuşeau să-şi păstreze greutatea de săptămâna precedentă. Adică, erau felicitaţi dacă nu mai adăugau kilograme. De asta ziceam eu întotdeauna: să slăbeşti e floare la ureche. Să menţii slăbătura e muncă de chinez bătrân.

Sănătate!

O întrebare grea

Că tot veni vorba

Dacă ai avea o boală gravă / irelevant dacă tratabilă sau ba , că multe sunt relative şi nimic nu e imposibil/ ai vrea să ştii adevărul?

Sau mai bine să ţi se spună că totul va fi bine?

Dar dacă cineva apropiat ar păţi ceva de genul, ai cere medicului să nu îi spună?

de fapt, sunt trei întrebări, domnule Despot :p

Verdict: REGIM!

Asta a fost concluzia de la medic. De tip mi-a plăcut foarte mult, cred că şi lui de mine (e omu’ însurat, putea să-mi fie chiar bunic cu puţină sârguinţă, deci nu se ambalează nimeni), dar nu mi-a plăcut ce mi-a zis:

Cică să ţin regim în felul următor:

  • fără sare (aka DELOC :((( şi ştiţi basmul… cu bucatele)
  • fără cafea
  • fără ciocolată!!!!!! (niciodată nu am trăit atâta timp fără ciocolată, I mean, come on, toate ca toate…da’ omg!)

plus (da fapt, minus) fără multe alte lucruri care îmi bucură supravieţuirea, dar nu o condiţionează. Cum fac astea trei. Mai ales că vine Crăciunul. Şi sesiunea. Fără cafea?!?!?!?! (cică: cine te-a pus şi pe tine să vii tocmai acum la mine… drept…)

p.s. Credeaţi că voi sunteţi nefericiţi că mai e ceva şi-o şchioapă până-n weekend şi vă doare-o lene-n capul oaselor… îhîm?! Eu o să mănânc DOUĂ luni fără sare!

p.p.s. Ăsta e sindromul prefrustral.  Pe locuri, fiţi gata, adio cafea! Ne vedem în poze 😐

De ce e mai avantajos să te faci medic

Asta e concluzia la care am ajuns demult, dar azi mi-am amintit: da, domne, e avantajos să fii medic. Cu asteriscul de rigoare, medic bun. Şi culmea e că mi-am amintit în timp ce mă găseam la o conferinţă de advertising.

  1. În contextul crizei financiare: e avantajos, fiindcă indiferent de concedierea în masă sau de valoarea euro, oamenii tot se vor îmbolnăvi şi vor alerga la medic într-un suflet. Într-un picior sau cu-o falcă-n cer şi una-n pământ, în funcţie de consultul interdisciplinar solicitat. Medicii au avut întotdeauna de mâncare, chiar şi când poporul flămânzea de sărăcie. Cu atât mai mult, foametea scade imunitatea, iar imunitatea scăzută a unora ridică nivelul de solicitare al altora. Lanţul slăbiciunilor. (Grotescă glumă. )
  2. În contextul globalizării: e avantajos fiindcă meseria asta nu e transferabilă. Ceea ce presupune o apropiere, o asemănare, aceeaşi rasă,  încrederea în medicul tău, îl vrei aproape, abordabil şi disponibil, etc. Toate acestea sunt valori netransferabile.
  3. În contextul economic: e avantajos fiindcă nu trebuie să plăteşti pe Leo Burnett să te promoveze. Ştiaţi că doar 18% din valoarea preţului de pe raft a unui produs reprezintă costul lui propriu-zis de producţie? Restul e distribuţie şi publicitate. Super. Şi având în vedere că în România la ora actuală (medici stomatologi) se lucrează cu aceleaşi materiale ca în Occident, doar la preţuri mult mai jalnice, e evident unde se pot duce augmentările, să zic. În valoare adăugată pe milimetru cub de materie cenuşie care coordonează MANOPERA. And ,to cut the long story short: promovarea medicului se autofinanţează din munca lui. Restul e word of mouth. Un medic bun e cel mai bun viral ever. Un medic prost e chiar şi mai şi :p   Aşa, şi ce nu băgăm în buzunarele agenţiilor de publicitate, investim în aparatură şi materiale. Ceea ce o să ni se întoarcă înmulţit. E şi medicina asta o strategie, nu?! 😉
  4. În contextul ‘introspectivei’: e avantajos fiindcă iei parte la microsuccese profesionale. Ca atunci când erai mic şi te bucurai că stătea castelul de nisip în picioare. Neamţul are o expresie -am mai zis eu- “Erfolgserlebnis“. Se traduce prin “experienţă de succes” şi se referă fix la bucuria aia de a vedea ceva ieşit din mâinile tale. Când lucrezi la un birou, chiar pe cel mai ergonomic scaun, cu cel mai ultraplasmatic LCD :p şi cea mai blondă secretară, chiar şi când produci sume cu multe zerouri şi euro în coadă, tot parcă lipseşte ceva. Asta spunea Răzvan Mătăşel azi. Că noi avem impresia că toată munca lui e doar de creativitate şi suntem fascinaţi. Dar, creativitatea AIA, ideea AIA genială vine o dată pe an, dacă. În traducere, rar. Şi i-am citit omului un fel de nostalgie după bucuria aia sinceră produsă de castelurile copilăriei sale. Avem nevoie să ne simţim utili, iar pentru asta trebuie să vedem ceea ce facem, nu doar nişte consecinţe exprimate în date şi cifre. Asta ne ţine motivaţi. Nu numai răsplata materială.
  5. În contextul perspectivei: e avantajos să fii medic, pentru că timpul mereu va trece în favoarea ta. Orice an în plus de experienţă aduce şi încrederea celorlalţi în tine, medicul. Timpul te creşte, la propriu. În multe alte domenii, te usucă. Te rutinează, te plafonează. Fiindcă adesea, se cere o prospătură. Iar creativitatea se bazează pe nemaivăzut, în schimb, medicina se bazează pe văzut, ştiut, tratat. Been there, done that în advertising e caca. În medicină, e ştiinţă.

Diferenţa e că în advertising ne jucăm. Medicina, în schimb, nu prea e fun. Că e pe bune.

p.s. Prăjiturel, azi ne-ai tras clapa, voiam şi eu să te cunosc (am auzit atâtea despre tine!), da’ poate ne vedem la celelalte conferinţe 😉

Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac

De mult timp îmi stă postul ăsta în capul laringelui şi în vârful degetelor. Însă articolul ăsta a fost picătura care mi-a umplut paharul şi declanşat furtuna.

M-am săturat să tot aud în dreapta şi-n stânga diverşi indivizi cu pretenţii de pseudointelectuali cum batjocoresc, aruncă blesteme şi invocă spirite măreţe împotriva întregii branşe a medicilor. Îi bagă pe toţi într-o oală şi pun bomba pe numărătoare inversă. Inclusiv EuropaFM poartă o campanie împotriva medicilor, prin care îşi doresc lărgirea publicului consumator de inepţie la radio, nicidecum selecţionarea lui. Că hai să-i dăm românului ce-i cade lui bine la stomac, că deh, asta e cheia succesului pentru televiziuni ca OTV. Dar credeam că Europa FM e radio de viţă nobilă, faţă palidă şi sânge-albastru.

Omul găseşte o plăcere inexplicabilă în a arăta cu degetul, a pune etichete şi a înjura pe altul. Admit că unele critici pot fi constructive, dar de multe ori tonul face muzica. Mai ales pentru lelea Mărie care crede că tot ce zboară se mănâncă şi că tot ce aude la radio e adevărat. Văd pe toate uliţele personaje care se plâng de tratamentul medical primit. Urlă-n ei nemulţumirea. Şi vreţi să v-o spun pe aia cinstită? Urlă altceva, de fapt.

Că merge mama cu pruncu’ la doctor. La ăsta mic îi curg mucii şi de ieri, strănută. Iar ei îi trebuie reţetă pentru antibiotice. Degeaba îi explici că n-are legătură tanda cu manda, că mai mult rău face, nu-i bai, îi trebuie. Antibioticele tratează psihoza mamelor, nicidecum răceala copiilor.

Vine o babă la medic. Vrea reţetă, că are ameţeli. O paşte menopauza şi tulburări de stare. Are în mână cutia de medicamente pe care le vrea. Că le-a văzut la vecina şi că pe aia o ajută mult. Degeaba îi explici că n-are legătură tanda cu manda. Că vecina suferă de Parkinson, că e altă mărie, altă pălărie şi nu se asortează. Nu-i bai, vrea reţetă. Păcat că prostia poporului se eliberează gratuit.

Ambele doamne din exemple pot face scandal, circ şi pe ele vedete la Poveştirile de acasă, că sunt nemulţumite de tratament. Şi vine EuropaFM să le dea apă la moara stricată şi gata dezastrul. Stricată de exces de imbecilitate pe cap de locuitor.

Dar unde-i mama acelei fete care a ajuns în urgenţă în cabinetul medicului de familie cu o spasmofilie în criză, cu maxilare încleştate şi rugăciuni consecutive, care a primit un diazepam intravenos şi s-a liniştit imediat? Unde e mama pruncului născut la 4 dimineaţa de medicul în a cărei evidenţă era, însă NU şi de gardă în noaptea travaliului, dar care s-a ridicat din patul lui de-acasă pentru a o asista pe pacientă? Şi poate se ridica a treia oară din pat în noaptea aia. Şi unde-i bărbatul care a venit în Ajun de Revelion cu o falcă-n cer şi una-n pământ, că de trei zile îl doare măseaua, da’ taman când se înţoleşte lumea de petrecere, pe el îl arde urgenţa. Şi unde-i sora acelei adolescente căreia medicul i-a promis un cadou din buget propriu, salar muncit zilnic şi impozitat de stat, pentru a o stimula să piardă din greutatea mult apăsătoare pe psihicul ei în dezvoltare. Unde e tânărul de 19 ani diagnosticat cu sleroză în plăci, atent sprijinit moral de medic prin cărţi despre putere, subconştient şi iubire. Unde sunt familiile care aşteaptă ore întregi în faţa sălii de operaţie un răspuns fericit. Unde sunt cei care îl primesc. De ce nu ridică şi ei mâna, de ce nu-şi dreg glasul, să spună şi aceştia ce au “pătimit”!

Suntem invidioşi şi ne roadem economiile de sub saltele de ciudă când dăm şpagă la medici, aşa-i? Pentru că în România suntem învăţaţi că ni se cuvine totul. Că merităm noi, aşa, de aia. Ce, o consultaţie?! Păih numa’ m-o pipăit. /Păih să te duci la mă-ta să numa’ te pipăie, dacă o pricepe ceva din pipăitul ăla. Scuzaţi-mi exprimarea literară, dar unora tre’ să le vorbeşti pe limba lor ca să priceapă. Actul medical e subapreciat. Omul vede că a pus doar o ştampilă asistenta şi, gata, i-a scris adeverinţa. Că nu trebuie prea multă ştiinţă.

Ba da, trebuie. Şi mai trebuie să înţelegem asta şi să privim de jos, de unde ne e locul. Că învaţă nefericiţii ani întregi stive de cărţi, ca să ajungă pe un salar de toată jena să fie scuipaţi între ochi de nişte analfabeţi cu pretenţii de cultură. Şi mai trist e când pretenţiile sunt de cultură medicală. Acelaşi organism nu reacţionează de două ori la fel. Atunci, putem compara două organisme între ele? E adevărat că orice pădure are uscăturile ei, dar totuşi e bine să ne vedem lungul nasului.Trebuie să luăm măsuri şi să ne punem frână la gură, căci altfel la asta se ajunge.

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 157 queries in 0.247 s