Eticheta: vai vai (Pagina 1 din 4)

Adio, dar rămân cu mine

Copilele au doar vise şi unele întrebări.

Au fost vremuri când aveau şi curaj, prea mult într-o singură doză, care şi aia s-a dus. Semn că au mai crescut. Nostalgia clasei întâi şi dorul cu care privesc bebeluşii sunt alte semne ale aceleiaşi categorii. Au crescut. Iar măiestria de a-şi înghiţi lacrimile în colţul intern al ochiului intră şi ea tot acolo..  Arta prefăcătoriei se câştigă prin exerciţiu, prin răbdare şi uz moral. Cu preţul adevăratelor trăiri.

Sunt pe punctul de a sacrifica autenticul din viaţa mea, cu o maturitate pe care nu mi-aş fi dorit-o niciodată. Dar probabil încă mai e loc de construit încrederi. Şi mi-e frică să nu aleg calea care nu mă va duce niciodată la cea de vârf cărămidă. Dar sunt atâţia care respiră şi cu jumătate din edificiul încrederii în sine.

Eu de ce nu m-aş putea resemna.

sursa

O clasificare a universităţilor

Să vă zic, pe scurt. Sunt nişte oameni care se dau preocupaţi de preabinele studentului în universitatea României de azi şi fac studii în sensul ăsta. Şi înainte de a şti cine de la cine să ia exemplu, trebuie făcut un clasament.

Asta se încearcă aici. E un chestionar, nu durează mult, vă aminteşte de studenţie. Personal, sunt curioasă de rezultate, mai ales că în context, are o legătură cu mine. (Un alt clasament -nu mai ţiu minte- dădea UMF-ului din Cluj 5 stele, adică maxim, şi celui din Bucureşti nici măcar o margaretă. Iar oamenii s-au sesizat, au luat măsuri. În ce sens, nu mă exprim. Dar, repet, am o oarecare curiozitate.)

Să-i vedem pe ăştia la ce concluzii ajung!

LATER EDIT: îmi cer mii de scuze, am corectat linkul.

Drei-Wetter-Flit la Gândac

Nu ştiu dacă ăsta e subiect de blog. Nici măcar subiect de discuţie nu ştiu dacă e, dat fiind jenibilul situaţiei.

Să vă spun mai întâi aşa: nu-mi plac, domne. Nu mi-e frică de ei, nu mă urc în vârfurile degetelor şi nici nu-ncep un dans nevrotic pe ritm piţigăiat, doar nu-mi plac. Mi-e scârbă de ei. Plus, întotdeauna mi-am imaginat la sfârşitul lumii, nu bombe atomice şi Uber-tsunami, ci insecte. Multe insecte. Atât de multe, că nu mai e aer de respirat. Şi se vor respira insecte.

În fiecare dimineaţă, găsesc livrat câte un gândac cu cracii-n sus şi-l ajut să-şi dea ultima suflare. Îi dau ucisa, cum ar zice un bun prieten ploieştean. Buhuhu. În ciuda celei mai conştiincioase dezpuţiri a casei (de orice soacră ar ucide să mă aibă), în ciuda Raid-ului cu fîs, caniculei şi furtunilor locale, …  gândacul rezistă!

şi blondele fac spume! :ax:

Să popularizăm simţul măsurii!

Acu’ mai bine de vreo lună ne-am pricopsit cu vecini noi. Sănătate multă şi şedere frumoasă, da’ eu nu am texte prea multe şi nici potenţial de socializare aleatorie. Am doar informatori 😉 Apartament mic, preţ bun, criză la televizor, dar ce ne facem cu picamerele şi ciocanele şi tencuiala, care nu se mai termină, domne?! De zici că şi-au săpat singuri grotele-n beton. Pe deasupra, pun pariu că sunt nişte oameni foarte nehotărâţi. Doar îşi schimbă culoarea pereţilor o dată la două zile, după cum prezintă Busu vremea de dimineaţă şi Pătruleasa scorul din campionat. Şi imaginaţi-vă că minunea se petrece taman sub etajul la care îmi rod eu unghiile de nervi. Că altceva nu prea mai poţi face zilele astea, nici gândurile să ţi le auzi. Am senzaţia că-s toţi la mine-n casă, de-mi  vine să le fac o cafea. Frrree-caaa-tuuul-frree-nee-tic al tencuielii îmi gâdilă instinctele criminale, în special când încerc să le adorm. Cum ar fi în dimineţile de weekend, iertată-mi fie îndrăzneala..

Ştiţi, eu m-am născut în gălăgie. La Sibiu, stăm dintotdeauna în miezul unei intersecţii cu tiruri şi semafoare. Deci frâne, claxoane, gaze de eşapament, tacâm complet. Dacă vrei să vorbeşti la telefon şi să te înţelegi cu omu’, tre’ să închizi geamul, ş.a.m.d. Apoi m-am dus la Cluj, în cămin, unde ghiciţi cum a fost, nu s-a impus bioritmul meu în programul de somn al colegilor, deci m-am…ceea ce se cheamă… adaptat. Dar asta pentru că era un zgomot DE FOND. Mereu acolo, ca un zumzet de decor, ca un heavy-metal pe care adormi şi mai şi visezi frumos..

Ăştia de aici, nu, domne. Ei pocăne vreo 20 de minute, după care ies la o ţigară. Apoi alte 20 cu sârg, dar şi cu pauză, să nu se obosească ori să termine prea repede. Şi să aibă certitudinea că mi-a sărit mie somnul  şi ţandăra, doar tot merg mână-n mână astea două. Sau, alteori, mi se livrează mişcări spasmodice într-un ritm susţinut, de picamer ambalat, doar că fără cerere prealabilă. Şi nu doar mie, ci întregului apartament , care tremură nevrotic din toate balamalele.

Înţeleg că vor să renoveze, că se grăbesc să termine lucrările, dar nu înţeleg de ce pe nervii şi pe sesiunea mea!

imagine

Coca Cola aduce Paştile

..în agenda semenilor noştri.

Eram ieri la coadă la un supermarket din ăsta de cartier. Seară, multă coadă şi multă prostie. Mereu aud sau văd câte ceva de mă umflă râsul, dar nu întotdeauna ţin minte şi motivul pentru care m-a umflat. El, râsul.

Da’ acuma nu m-am putut hotărî dacă e de râs ‘au ba. Deci, la coadă. În spatele meu, un tip şi-o tipă. Ea -voce banală de femeie obosită, el -mult mai tânăr decât ea, glas înfipt de “io am pus coada la peşte”, mulţi centimetri în plus faţă de mine, un cercel /ureche şi privire tâmpă. Se asortau unele cu altele, dar cel mai bine se integra atitudinea lui în peisaj. După o preafilozofică discuţie pe marginea cauciului din periuţa de dinţi necumpărată pentru copilul lor care nu era cu ei…aşa…ţineţi şirul…zice el de acolo, de sus: Da’ ce, când sunt Paştile, că o şi-nceput nebunia deja? (Lângă casă era un morman de iepuraşi de ciocolată, Orbituri şi cele obişnuite..) Femeia: Săptămâna viitoare. El: Cum, săptămâna viitoare?! de parcă ar bănui-o de informare incorectă.După care continuă … Am văzut c-o apărut Cola cu Paştile, c-am şi uitat.

Salvată de casieriţă, am plecat cu altă întrebare preafilozofică-n căpşor: oare chiar eram “semeni” cu ăla?

Către Domnul Ministru Bazac-onii

Domnule Ministru Bazaconii,

blondele vă urează în cel mai călduros mod “Bună dimineaţa” şi o trezire cât mai uşoară la noua realitate de care aţi dat cu capul în zorii proaspătului mandat al prea-luminatului nostru guvern. (Dacă nu înţelegeţi ceva din alambicatele fraze curgătoare ca apa pe Cibin, ridicaţi mâna. Aveţi înţelegere, emoţiile mă năpădesc, iar sângele-mi pulsează-n tâmple. Fără legătură cu emoţiile.)

Înţelegem  că somnambecilismul este o formă patologică manifestă în cele mai înalte straturi ale societăţii, ce nu înţelegem este de ce suferinzii nu primesc regim special. Pentru că merită, nu de alta! Adică, o cafea tare, o limonadă fără zahăr rezolvă multe dileme existenţiale. Şi măcar nu le creează pe ale altora. Dar am mai citit noi pe net (ştiţi, ăştia fără şcoală mai de pe acolo se informează..) că orice problemă când se complică cu sindromul autosuficienţei şi maladia narcisismului cronicizat devine problemă naţională. Printr-un mecanism lesne de priceput chiar şi pentru noi, ăştia care mergem cu metroul sau conducem maşini luate în leasing.

Nu aş îndrăzni vreo clipă a presupune că nu cunoaşteţi cele ce urmează, însă îmi iau libertatea de a vă împrospăta memoria îmbibată în aburii bucuriei de a vă fi văzut atâta pe la tv.

Vi s-a căşunat dv pe medicii de familie, că v-aţi zis, acuma dacă tot demolăm un sistem, de ce să nu începem de la baza lui. De aptitudinile dv inginereşti nu ne-am îndoit niciodată. Şi v-aţi trezit vorbind (elegant îmbrăcat şi cu cărarea pieptănată şcolăreşte într-o parte ) cum că ăştia, mititeii, doar completează chestionare.

Hah! tâmplele pulsează-n continuare (ţineam să amintesc) din nou, nu de emoţii. Nici de râs, contrar aparenţelor.

Deci, chestionarele. Informaţia asta de unde aţi adunat-o? De la vreun portar de clinică, bag seama, prieten de nădejde, că nici nu aş îndrăzni să presupun altceva. Sau fost coleg de facultate? Respectele mele, domnule Ministru.

Deci, chestionare? da, au completat oamenii. În vreo 4 exemplare aceleaşi bazaconii, doar că nu vă aparţineau, deci n-are rost să vă lăudăm pentru ele. Doar vă povestim cum a fost. Pentru că ştim, pentru că am stat nopţi la rând cu calculatorul în braţe să tastez cenepeuri şi să bifez număr  de parteneri sexuali pentru toate babele din Cocârlaţii de Sus. Pentru că nu vă ajungea raportul bifat de doamna babă în persoană, cu pixul pe hârtie. Pentru că nu vă ajungea formatul scris, ba îl mai voiaţi şi în punct Excel şi punct programul de sănătate. Care, apropo, era atât de prost făcut, că nici nu ştia să salveze datele într-un mod intelgibil. Pentru formatul lui, evident, că mie mi se fâlfâie. Şi ca să vă mai spun ceva ce prietenul portar a omis (din motive independente de dânsul, bineînţeles) banii pentru minunatele chestionare au fost aşa: 15 ron pentru medici (unde intră toate cheltuielile cabinetului şi personalului auxiliar, plus impozit) şi 50 ron pentru laboratoare, pe pacient. Deci, unde e afacerea?! Omul freca de 4 ori uşa medicului pentru un rahat de analiză. La partea cu rahatul nu mă aştept să fim pe aceeaşi lungime de undă, din nou, din motive independente de domnia voastră 😀

În continuare vreau să vă reamintesc cu profundă stimă şi respect (ce mă pricep la cuvinte, ai?) de ce avem totuşi nevoie de mititeii ăştia, buni de frecat cu întrebări stupide, puse de toţi nespălaţii care ştiu să deschidă gura, nu neapărat să şi facă ceva constructiv cu ea.

  1. pentru că altfel nu mai face nimeni profilaxia bolilor grave prin vaccinarea pruncilor. Numa’ ce fac ăia ochi pe lumea asta, că îi şi trimitem pe cealaltă. Mişto treabă, ai?
  2. nu mai urmăreşte nimeni recuperarea postoperatorie a pacientului; medicul specialist îl cheamă la un control după vreo 6 săptămâni de la operaţie, că ăla are de tăiat, nu de povestit poveşti. Între timp, Dumnezeu cu mila, că asta e pe gratis. În atâta vreme, ai tot timpul din lume să dai ortu’ popii în repetate rânduri, de ar fi posibil. Dacă nu, şi să-ţi borăşti maţele pe-afară e aproape la fel de rău. Rugăciuni, nene, că pe doctor l-a falimentat bugetul.
  3. nu mai face nimeni ancheta epidemiologică a hepatitelor, adică încearcă să găsească sursa şi posibilele infecţii purtate mai departe. În contextul suprapopulării planetei, nici nu e aşa mare baiul. Doar că sclavii cu ficaţii-n pioneze nu prea sunt folositori la ridicarea imperiului. Think ’bout it, ‘nea ăsta cu bazaconiile-n program.
  4. când ne doare burta şi facem caca gros ca apa, chiar dacă nu e prima dată când ni se întâmplă :p luăm nurofen răceală şi gripă, că doar ăla-ţi ia durerea cu mâna. Îţi ia şi minţile, că doar timpul, şi numai ăla -nicidecum hapul- le rezolvă pe toate, inclusiv patologia. Proastă gluma asta, dar cu sâmbure de adevăr mare cât silicoanele Pamelei.
  5. şi multe alte lucruri, dar să ne concentrăm pe cele brute, pentru început…

Medicina de familie ar trebui să fie un brand. Este o specialitate uitată în fundul sacului cu lauri, chiar dacă le integrează pe toate celelalte. Iar pentru brandurile de calitate, omul ar trebui să fie întotdeauna dispus plătească. Dar pentru asta, trebuie să înţeleagă.

Doar bugetele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi Domnii în gradină –
Dormi în pace!

Pagina 1 din 4

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 129 queries in 0.113 s