Eticheta: vai vai (Pagina 2 din 4)

Just for fun

Că viaţa bate filmul nu e noutate. Dar când viaţa ta bate filmul, rămâi cu mandibula atârnată şi ochii holbaţi tâmp.

Zilele acestea mă confrunt cu nişte “probleme” organizatorice majore, care implică decizii oarecum într-un timp viitor al condiţionalului optativ. Cred că aşa ceva nu există, dar hai să-l inventăm! Ştiţi cum e aia când îţi trec prin cap diverse scenarii cu “dacă ar fi” pe colo şi dincolo, de te vezi cu ochii minţii (nu ăia holbaţii) şi încerci să-ţi măsori ipotetica temperatură a fericirii. Merge?

La concret, în momentul de faţă există pe lumea asta 4 proiecte care mă vor implicată. Ce să iei şi ce să laşi, acum e atunci! Să te vedem, blondo. Iar azi am stat de vorbă cu cineva care mi-a explicat că nu-mi poate promite marea cu sarea, că nu el taie şi spânzură. Şi reacţia mea a venit prompt, că eu nici nu vreau marea cu sarea, că după dinţii stricaţi ai altora o să bag la maţ, nicidecum după poveşti de adormit copilele. Ştiu, unii fac burtă şi bani din asta. Dar alţii vor doar să se joace. În cel mai responsabil sens al cuvântului. Doar că într-o responsabilitate eliberată din corsetul ambiţiilor reci. Just for fun.

Omul a rămas cu sprâncenele-ncreţite. Cum adică, nu vreau? Adică…cum?!

În fine, nedumerirea trădată a interlocutorului nu m-a lămurit dacă a înţeles ce vreau să zic. Da, există oameni pe lumea asta care ştiu exact ce vor. Şi mai există blonzi, aşa ca mine. Care-şi doresc lucruri simple şi încă ceva bucurie pe lângă ele. Şi care învaţă să-şi primească stropul de fericire, chiar şi atunci când el e departe.

Şi cu sufletu-n rai şi cu criza-n economie

Criza financiară e probabil vedeta anului 2009, năcută în 2008. Născocită – aş fi zis, dar mă tem că nu e 100% născocită. Părerea mea este că trecem printr-o criză mai degrabă psiho-socială, decât economică. Noi, la noi acasă. Eu nu ştiu pe nimeni care să fi fost concediat. În “cel mai” propriu-zis sens posibil. Nu ştiu pe nimeni care să fi intrat în faliment. Nu ştiu pe nimeni care să nu-şi fi putut lua porcul tradiţional. Nu ştiu pe nimeni care nu a avut friptane şi Coca Cola, de Crăciun, pe masă. Însă, ştiu o grămadă de lume care a zburat de Revelion prin diverse colţuri îndepărtate, ştiu copii care au primit cadouri scumpe de la moş şi mai ştiu burţi în continuă dezvoltare. Chiar şi peste măsura legală prevăzută de criză şi, maximă, prevăzută de jeanşi.

Zilele astea am fost la Carrefour, Kaufland şi Real (nu ştiu cum se face că niciodată nu reuşesc să găsesc tot ce-mi place într-un singur loc). În Sibiu. Lume peste tot. Nu cărucioare pline-ochi, dar nici nu-mi era ruşine…

Am fost la Revelion, cu toţii. Câtă carne aţi dus înapoi acasă? Nu ne întrebaţi pe noi 😀 Dar românul nu se dezice de vorbele din bătrâni, nici la ceas de restrişte:                           Dacă nu rămâne, înseamnă că n-a fost destul.

Acum, se pare că ruşii ne şantajează termo-emoţional şi dau ultimatumuri. Ca disperatele viitoare neveste. Fac presiuni şi acuză dureri de cap. Seara, la culcare. Problema e că algoritmul se aplică după lege, el cade-n plasă, îşi dă numele şi liniştea, sperând că e soluţie pe viaţă. Când de fapt, căldurica revine după înţelegere, doar că şi preţul e pe măsură: în constantă creştere. Ca şi fundul ei şi economia ruşilor, de altfel.    Straşnică comparaţie, cu cacofonia stilistică cu tot.

În concluzie, domnilor, n-aveţi de-ales, şi într-o clipă de slăbiciune, vă daţi viaţa. Şi mai rău e că o faceţi, convinşi fiind că e ultima soluţie. Când de fapt, nu ruşii au inventat căldura pe pământ 😉

Şi curăţenia de Crăciun?

Beculeţe ne-au crescut, acum urmează viermii… şi gândacii … şi alţi crocobauri rezultaţi din genetica nesimţirii civice şi lenea cronică a responsabililor. La anu’ şi la mulţi ani!

Parcul Tineretului

Parcul Tineretului

Cred că la fiecare dintre noi acasă, oricât de primitivă sau educată ne-ar fi fost familia, măcar de Crăciun şi de Paşti se făcea o curăţenie generală. Anul ăsta, curăţenia chiar ar fi trebuit generalizată. Săptămâna trecută, miercuri dimineaţa văd asta la gura de metrou din Tineretului:

Gunoaiele urlă după atenţie

Gunoaiele urlă după atenţie

Miercuri la amiaz: idem. Joi: idem. Vineri: deja încep să mă repet, idem.

Iar nepăsarea urlă după dezrădăcinare. A ei.

Doctori în serie

Mâine am programare la medic. Cică o personalitate în domeniu. Sper să nu fie doar faima de el, că am mai văzut din ăştia. Pe pielea mea, la propriu. Şi sper să nici nu-şi dea cu firma-n cap.

E al cincilea medic de specialitatea asta care o să mă vadă. Din frumoasa lună mai a acestui lung an păţesc o chestie. Evident că rapid am răcnit: ajutoooooor! Dar, întrucât prea normală nu sunt din naştere, familia s-a obişnuit. Plus, fiecare boală de care învăţ la şcoală, mi se pare c-o am. ( am făcut şi psihiatrie :p ) Okay, că am cerut mai multe păreri, se obişnuieşte. Mai ales de către “veşnicul nemulţumit”, o anumită tipologie de pacient, de care am învăţat. Că e bine să ne ferim. Adică de ăia aşa ca mine. De fapt, e mai mult “veşnicul pacient”, ăla căruia nu-i dă nimeni de cap. (bine, unora îţi vine să le dai peste cap)

Dar, să revenim. Am vizitat PATRU medici specialişti, unul profesor doctor, altul conf. DIn toate oraşele în care am locuit vreodată. E drept, că unul din ei nici nu asculta ce vorbesc, ci povestea cu mama despre unde a fost în concediu şi cum bătea soarele. Da’ restu’?! Altu’ mi-o zis că îs nebună. Că să nu mai bag în seamă şi-o să-mi treacă. Suuuuper, m-am gândit. Pe de altă parte am apreciat că omul şi-a conştientizat incompetenţa şi m-a trimis cum am venit. Conform axiomei “dacă nu i-ai făcut un rău, deja i-ai făcut un bine pacientului”. Că mulţi medici prescriu soluţii intuitive bazându-se pe necesitatea tratării psihozei pacientului, nu a afecţiunii sale. În fine…

De râsul lumii este că ceilalţi trei au avut diagnostice TOTAL diferite. wtf?!?!?! Tratamentele le-am făcut pe toate, nu vă imaginaţi. Sunt pacientul ideal. Stau trei zile în mâini dacă îi de musai. Să fie de leac mai degrabă, că îi spânzur pe toţi.

*nu vreau să-mi critic breasla, dar m-am săturat şi eu.

p.s. Am ajuns ca bătrânii, care se întâlnesc şi vorbesc fiecare pe rând ce dureri mai are. Şi mai rău e că eu vorbesc singură.

Recomandat in cura de slabire

– postul ăsta, amintirea întâmplării, amintirea postului. Deci, dacă începi de luni o cură de slăbire, eşti în locul potrivit. Dă-i un save, un print şi ai scăpat de necazuri.

Pentru restul populaţiei, care se hrăneşte de la normal spre excesiv şi vrea să lase cantităţile aşa: reorientaţi-vă azi de la blonde şi mergeţi de umpleţi maţul, luaţi-vă un răgaz de digestie, şi reveniţi, când o să vă roadă curiozitatea la stomacul gol. Nu-mi asum răspunderea pentru resturi organice pe tastatura dumneavoastră.

Continuare

Nu am net

Stiti cum e aia cand ti se face de o tigara si n-ai de unde s-o scoti? cand te mananca rau de tot in talpa si nu poti scoate papucul sa te scarpini? Faza cu tigara nu mi-o pot decat imagina, dar cam asa ma simt eu acum, ca m-a lasat modemul minunat si , ca urmare, ciuciu net. Dupa scoala de azi ajung la orange sa vad ce vraji fac aia, ca-i musai sa rezolv problema, doar n-oi ramane asa peste weekend. Partea nasoala e ca actele cu garantia sunt la Sibiu. uoooof.

Faceti rugaciuni si lasati-va de fumat. Poate ne facem un club: asociatia dependentilor disperati. Unii dupa tigari, altii dupa modemuri.

*scuze pentru lipsa diacriticelor, dar nu scriu de la mine si blabla…

LATER EDIT: am rezolvat problema, am fost la orange şi mi-au dat ăia alt sim, cică a cedat de la suprasolicitare. Şi sim-ul oboseşte când blondele gândesc 😉

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 126 queries in 0.461 s