După săptămâna minunată în care am dormit adunat vreo 20 de ore și în care mi-a fost extraordinar de greu să țin pasul și cu spălatul pe dinți, apăi cu scrisul pe blog, am decis că e musai să am o rezervă de articole pentru zile și nopți din astea albe. Idei am grămezi, ele dansează în mintea mea ținându-se de mână, doar mi-aș dori mai mult timp să le pun pe hârtie, pe blog, pe telefon, pe oriunde ar fi.
Era o vreme când îmi scriam textele în word şi nici nu mai ştiam cum le salvam. Era o vreme când degetele-mi tastau fără să vadă, iar simţirile puneau cuvintele în formă.
Şi n-am zis vorbe extraordinare, nici adevăruri brevetate. Dar când le-am scos, le-am luat din suflet. Căci ele singure sunt chiar apreciate.
Azi mă opresc. Fiindcă ţin seama că felu-n care simt acum poate pe unii să rănească. Durerea e că nici la mine printre gânduri nu mai găsesc terenuri neamenajate.
*Acesta este un articol pe care mi-aş dori să-l scriu.
Dacă tot am făcut un ghid al bunului simţ la telefon (contestat pe alocuri), mă gândeam să facem un ghid al bunelor maniere pe mess. Să îl compunem cumva împreună, adică fiecare să vină cu ce i-ar plăcea lui să se întâmple, cum să se întâmple, să înjure ce nu-i bine şi să ofere varianta “politicoasă”. Hai, că poate ne citează ăştia prin manualele nepoţilor noştri ca pe nişte clasici în viaţă (sper eu), deschizători de drumuri…
Felicitări! Aseară beam o limonadă la LA TURN din Piaţa Mare (super renovarea, nu am fost de când au deschis, iar chelnării foarte amabili. Te şi dezbracă ei.) când, la intrare, îmi arunc ochii pe noutatea în materie de reviste cu distribuţie gratuită din presa locală. Oare pot spune aşa?
E vorba de o revistă cu profil auto, prima de acest gen din Sibiu (nu ştiu dacă or mai fi prin ţară). E un fel de 7 seri sau 7 nopţi sau doi la distracţie sau cum i-o zice, cu diferenţa că zice de maşini. De la Adam şi Eva ai maşinilor până la super-fotomodelele sau savantele zilelor noastre, în echivalent auto, evident. Şi cu diferenţa că 7 seri n-au văzut câte zile şi nopţi au avut ei editoriale scrise de o blondă. tananananaaa. Devinind serioşi (I can do that, too), vreau să le doresc mult mult succes băieţilor şi spor la treabă. Şi când zic “băieţilor” nu mă refer strict la cei doi şefi, ci la întreaga echipă, care a muncit enorm, fără a fi scutită de poticnelile începutului. Eu cred că formula e de succes, că vom scrie mai deştept şi vom configura mai isteţ, vom conduce maşini puternice (ca să scriem despre ele, evident) şi vom sărbători mulţi ani de la primul număr Speed Magazine. Dacă sunteţi prin Sibiu, căutaţi-o la cafenele, baruri sau restaurante, precum şi la spălătorii sau reprezentanţe auto.
A doua veste bună este că de azi, în Sibiu funcţionează o spălătorie auto care vine ea la tine acasă – Express Carwash. Ideea mi se pare bine-venită şi chiar weekendul ăsta m-am gândit să le dau un telefon, că eram în nu una, ci în trei crize de timp. Dar ştiam că se chefuiesc pe la munte şi n-am îndrăznit să deranjez 😉 Succes băieţilor şi spor la treabă!
Iar asta, de înviorare 😉
Săptămâna trecută, blogul ăsta a stat la recomandarea săptămânii pe pe tocuri.ro. Foarte drăguţ, e prima menţionare a blondelor din alte surse decât gura mamei. Dar să vedeţi nenorocire, nu ştiu cine se ocupă de culesul blogurilor de pe câmp, dar a efectuat un fel de gafă în redactarea textului minunat:
(Iti plac bancurile cu blonde? Crezi ca inteligenta e influentata de blondul mai mult sau mai putin platinat? Te inseli! Si blondele gandesc! Daca nu ma crezi, fa-ti putin timp si viziteaza blogul lui Simply Adorable, o blonda din Sibiu care vrea sa schimbe conceptia oamenilor despre numarul neuronilor blondelor. Nu rata articolul “Vreti barbati cinstiti? Faceti-i!” si citeste neaparat “Despre fericire”. Iar daca iti place mult blogul lui Simply Adorable te sfatuiesc sa-ti faci un “abonament la blonde”.)
Bineînţeles că am trimis un mesaj privat adminului, dar cu atât m-am ales, degeţele obosite şi neuroni solicitaţi în redactarea unei exprimări cât mai diplomate. (Fix când era în focurile facerii redactarea asta, apare mama pe lângă mine, cică, ce fac. Şi când aude, o umflă râsul şi zice, hai acuma, nu te lua nici tu urât de ei. Are un stil de-a mă manipula incredibil. Numa’ o auzi cum face, mamă dragă, da’ nu te mai enerva aşa. Iubeşte-i! De obicei la volan îmi zice asta. Şi mă umflă un râs când o aud, de îmi trec toţi nervii. Nu-mi dau seama dacă vorbeşte serios, important e că funcţionează cu efect calmant.)
Aici dovada mailului meu:
Iar acum, mă gândesc că se putea şi mai rău. Bine că n-a scris că blogul e al lu’ gizăz craist. Că şi asta apare undeva pe blog.
De multe ori am auzit, pe blogul tău poţi face ce vrei. Bun. Eu aşa şi fac, dar să trecem la lucruri seriose :p. Cei care au câteva sute de cititori zilnic? Au ei oare o obligaţie faţă de aceştia? Că atunci când apari zilnic la TV şi ştii că oamenii te urmăresc şi pe net, mulţi oameni, dar diferiţi oameni, te gândeşti oare înainte de a posta, cum va fi perceput articolul respectiv? Oare se fuge de ridicol, oare cât se speculează cititorul? Şi oare cât e convingere proprie şi cât manipulare emoţională. Oare de câte ori se abţine omul să îşi scuipe afară părerea doar de teama de a nu fi catalogat rasist, misogin, barbar, etc. Citind blogul lui Cabral, care e unul din puţinele pe care le-aş recomanda oricui în stare să facă un click cu mouse-ul. În sensul că nu îţi trebe şcoli înalte în ale blogosferei ca să pricepi şi să îţi placă…
Bloggerii scriu despre orice prostie. În afara blogurilor de nişă.Cică în România nu ai nevoie de aşa ceva pentru a “prinde”. Buuun. E şi adevărată treaba asta, cumva. Pe Bobby Voicu îl urmăresc de ceva vreme, cu toate că habar n-am de ce. Şi m-am semnat de la început Miruna, cu toate că iniţial nici pe blog nu mi-am dat numele real. De când urmăresc traficul, am văzut că de la el vine foarte puţin. Tocmai pentru că mă semnez în felul ăsta, iar comentariile nu put a genialitate. Şi totuşi, îl urmăresc. (acuma o să mă bănuiţi de obsesii şi o să mă trimiteţi să mă caut).La Ahilosu fac aproape zilnic click pe un link de la AdSense. Nici nu ştiu pe care, nici nu mă interesează. E vorba doar de centul ăla de la mine, pe care cred că îl merită. Doar nu mă costă nimic… E ca şi cu ăia de împart fluturaşi pe stradă. Le iau pe toate, dar le arunc în primul coş. Gestul e pentru om, nu pentru reclamă. (iar o să mă trimiteţi la psihiatru)
Recent mi-am făcut cont pe Twitter. Care înseamnă să-ţi creezi o comunitate la care eşti conectat mereu, iar comunicarea se face prin mesaje scurte, care pot ajunge chiar si pe/de pe mobilul personal. Acuma, habar n-am ce să scriu acolo. Nu e oare penibil să anunţ că m-am trezit cu faţa la cearşaf şi nu mi-am spălat dinţii 3 minute, numa’ 2 juma’, am tras un pârţ şi m-am spălat cu Caramel-Shower Gel. Fiindcă da, lumea se scobeşte în nas şi face pîîîtţ, plus chestii mult mai greţoase. Dar despre pedofili şi cocalari nu ne sfiim să vorbim. Cu toate nu toţi facem ca ei. Şi atunci, unde e limita morală în ceea ce ar trebui scris?
later edit: nu ştiu ce figuri de weekend face wordpressu’, dar anumite linkuri nu vrea să le posteze colorat. Da’ îi vin eu de hac, nu vă temeţi!
