E blogul meu şi fac ce vreau!

De multe ori am auzit, pe blogul tău poţi face ce vrei. Bun. Eu aşa şi fac, dar să trecem la lucruri seriose :p. Cei care au câteva sute de cititori zilnic? Au ei oare o obligaţie faţă de aceştia? Că atunci când apari zilnic la TV şi ştii că oamenii te urmăresc şi pe net, mulţi oameni, dar diferiţi oameni, te gândeşti oare înainte de a posta, cum va fi perceput articolul respectiv? Oare se fuge de ridicol, oare cât se speculează cititorul? Şi oare cât e convingere proprie şi cât manipulare emoţională. Oare de câte ori se abţine omul să îşi scuipe afară părerea doar de teama de a nu fi catalogat rasist, misogin, barbar, etc. Citind blogul lui Cabral, care e unul din puţinele pe care le-aş recomanda oricui în stare să facă un click cu mouse-ul. În sensul că nu îţi trebe şcoli înalte în ale blogosferei ca să pricepi şi să îţi placă… 

Bloggerii scriu despre orice prostie. În afara blogurilor de nişă.Cică în România nu ai nevoie de aşa ceva pentru a “prinde”. Buuun. E şi adevărată treaba asta, cumva. Pe Bobby Voicu îl urmăresc de ceva vreme, cu toate că habar n-am de ce. Şi m-am semnat de la început Miruna, cu toate că iniţial nici pe blog nu mi-am dat numele real. De când urmăresc traficul, am văzut că de la el vine foarte puţin. Tocmai pentru că mă semnez în felul ăsta, iar comentariile nu put a genialitate. Şi totuşi, îl urmăresc. (acuma o să mă bănuiţi de obsesii şi o să mă trimiteţi să mă caut).La Ahilosu fac aproape zilnic click pe un link de la AdSense. Nici nu ştiu pe care, nici nu mă interesează. E vorba doar de centul ăla de la mine, pe care cred că îl merită. Doar nu mă costă nimic… E ca şi cu ăia de împart fluturaşi pe stradă. Le iau pe toate, dar le arunc în primul coş. Gestul e pentru om, nu pentru reclamă. (iar o să mă trimiteţi la psihiatru) 

Recent mi-am făcut cont pe Twitter. Care înseamnă să-ţi creezi o comunitate la care eşti conectat mereu, iar comunicarea se face prin mesaje scurte, care pot ajunge chiar si pe/de pe mobilul personal. Acuma, habar n-am ce să scriu acolo. Nu e oare penibil să anunţ că m-am trezit cu faţa la cearşaf şi nu mi-am spălat dinţii 3 minute, numa’ 2 juma’, am tras un pârţ şi m-am spălat cu Caramel-Shower Gel. Fiindcă da, lumea se scobeşte în nas şi face pîîîtţ, plus chestii mult mai greţoase. Dar despre pedofili şi cocalari nu ne sfiim să vorbim. Cu toate nu toţi facem ca ei. Şi atunci, unde e limita morală în ceea ce ar trebui scris? 

later edit: nu ştiu ce figuri de weekend face wordpressu’, dar anumite linkuri nu vrea să le posteze colorat. Da’ îi vin eu de hac, nu vă temeţi!