Două mărțișoare, care ar fi trebuit să fie trei. Nu s-a făcut anul de când a murit bunica, dar încă e prezentă pe listele din capul meu. Am avut aceeași senzație și la Crăciun, probabil de asta se spune că primele prime sărbători fără un om sunt cele mai grele de trecut.
E greu să nu îți ții respirația. Să nu ai toată pielea de găină. Ce se întâmplă e real, prieteni. Sper să puteți vedea și cel de-al doilea clip, chiar dacă e pe twitter.
Vă invit să dați play:
Nu e prima oară când se întâmplă.
Cel mai nociv lucru pe care-l putem face acum e să stăm cu ochii lipiți de ecrane, să verificăm știrile constant. Pe lângă faptul că oricum trăim într-o incertitudine și frică, le mai și alimentăm cu noutăți la minut.
Niciun om nu a devenit mai rapid, dintr-o glumă, o legendă. Președintele Zelensky a atras simpatia unei întregi planete. Sunt oameni care plâng pentru el, alții care se roagă pentru el. Și cei mai mulți verifică primul lucru în fiecare dimineață dacă acest om pe care nu-l cunosc încă e viu.
Cum ne-a cucerit inimile un președinte pe care habar n-aveam cum îl cheamă până acum o săptămână:
Nimeni nu credea că atacă Ucraina, dar a atacat. Așa că atunci când Putin amenință a doua oară cu bomba nucleară, nu-mi vine să râd. Știm că are butonul, știm că are puterea să decidă. Dar o fi totuși singur într-o cameră cu acel buton? Oare n-or mai fi oameni citavi în jurul său, care să facă lumină?
Stanislav Petrov e tipul care probabil a salvat cele mai multe vieți în istoria planetei. Un rus. Posibil și pe ale noastre. Cu siguranță pe cele ale părinților noștri.
Cât am fost dentist în UK, am învățat foarte multe lucruri de la asistente. Una dintre ele era mamă singură de trei băieți. Lucra part-time, făcea specializarea de moașă la universitate și mai avea timp și de coafor. Cu tatăl copiilor nu fusese niciodată căsătorită, era cam pe cont propriu asistenta mea.
N-am auzit-o să se plângă niciodată.
Într-o zi n-am mai putut și-am întrebat-o pe șleau:
