Cel mai nociv lucru pe care-l putem face acum e să stăm cu ochii lipiți de ecrane, să verificăm știrile constant. Pe lângă faptul că oricum trăim într-o incertitudine și frică, le mai și alimentăm cu noutăți la minut.
Cred că nu mai putem face altceva, CRED, că nu ne putem lua gândul de acolo. Vedeam pe fb reclame care au continuat să ruleze. La creme, rochii, farduri, viața continua. Mi se părea nedrept parcă. Eu nu voiam nimic să știu altceva decât despre război. Ce au mai făcut? Zelensky trăiește? Kiev-ul a rezistat?
Așa ne spunem, mai nou, bună dimineața.
Ne gândim și ne ajutăm vecinii, dar nu ne putem dedica toată viața urmărind jurnalul de știri și făcându-ne griji. Avem o responsabilitate față de igiena minții noastre, iar puterea nu e la altcineva.
Am primit acest citat din CS Lewis, care mi-a plăcut și pe care vreau să îl împărtășesc cu voi. Îl pun întâi în engleză, apoi las și traducerea mai jos:
This is the first point to be made: and the first action to be taken is to pull ourselves together. If we are all going to be destroyed by an atomic bomb, let that bomb when it comes find us doing sensible and human things—praying, working, teaching, reading, listening to music, bathing the children, playing tennis, chatting to our friends over a pint and a game of darts—not huddled together like frightened sheep and thinking about bombs. They may break our bodies (a microbe can do that) but they need not dominate our minds.”
În traducere:
În primul rând și prima măsură care trebuie luată este să ne unim. Dacă toți vom fi distruși de o bombă atomică, lăsați acea bombă când vine să ne găsească făcând lucruri sensibile și umane – rugându-ne, lucrând, predând, citind, ascultând muzică, îmbăind copiii, jucând tenis, povestind cu prietenii noștri la o bere și un joc de darts — nu strânși împreună ca oile înspăimântate și gândindu-ne la bombe. Ne pot distruge corpul (un microb poate face asta), dar nu trebuie să ne domine mintea.”
Nu spun sa nu ne uitam la stiri. Spun ca e suficient sa le verificam de doua ori pe zi. Cele mai importante vor ajunge la noi oricum. Iar intre timp, viata poate continua.
Am vazut o refugiata care zicea cum niste romani de la granita i-au primit in casa la ei si ce senzatie a fost sa faca dus si sa se intinda in pat dupa trei zile. De atunci ma simt vinovata de cate ori ma pun in pat.
Empatia e inaltatoare si salvatoare, dar amintiti-va ca nu ajutam pe nimeni daca suferim in avans.
Silvia R.
Multumesc! Nici nu stii cat aveam nevoie! 🤗🤗🤗
Miruna
🤗
Valentina
Nu știu cum reușești sa nu stai toată ziua la știți, bine faci și eu as vrea sa reușesc asta fiind ca simt ca cedez psihic dar pentru mine de 4 zile încoace TV-ul e ca un magnet. Mai rău e ca afectata este și fetita mea de 10 ani, o trimit în alta camera la etaj sa nu audă dar e suficient cât a auzit încât sa se teama când taică-său iese pe ușa casei de teama ca pleacă la război sau sa zică ca mai bine se arunca de pe casa decât sa vadă ca murim împușcați. E groaznic ce se întâmplă, e groaznic ca nu putem face nimic pentru copii nostri😭
Iojo
Adica doar pentru ca tu ești redusă la mansardă, ca să nu te fac direct idioată, de ce sa nu sufere și copilul tău.
Vă terorizați copiii cu bună știință, dar pe de alta parte zici “E groaznic ce se întâmplă, e groaznic ca nu putem face nimic pentru copii nostri😭”…
După va mirați de ce au nevoie de psiholog 🤦♀️,
Să îți dau o veste nasoala. Daca tu nu ești în stare sa iti protejezi PSIHIC familia, ca deh mami tre să stea lipita în tv, în caz de amenințare fizica… Cred ca e clar ce se va întâmpla.
Valentina
Cocoana! Nu m-am adresat ție și nici nu este treaba ta dacă sunt sau nu întreaga la cap nu ești medic sa pui diagnostic. Dacă ști și ești capabil sa spui o vorba buna o spui dacă nu citești și treci mai departe și lași în pace idioata care scrie ce ție nu-ți convine. Copii nu afla lucrurile neapărat de la noi, vorbesc între ei la școală sunt profesori care în perioada asta merg sa vândă mărțișoare sau sa facă campanii pentru strâns produse pentru cei plecați din Ucraina. Fii tu mai puțin idioata și veziti de ale tale, eu nu-ți permit sa îmi vorbești astfel.
Andreea
Sa stii ca ajung usor-usor la ce spui tu in articol. Si eu si sotul meu am stat in primele zile de conflict lipiti de telefon sa vedem ce se intampla. Nu am vorbit de fata cu copiii despre conflict si nu avem TV. Referitor la citatul lui Lewis e ceva asemanator in Biblie cred ca Evanghelia dupa Matei care spune sa nu ne temem de cei care ne pot ucide trupul, ci doar de cei care ne pot ucide sufletul.
Nikki
Și eu îți mulțumesc, Miruna, pentru acest articol. Nu ne ajuta la nimic să intrăm în panica, avem copii de crescut, joburi de onorat, gospodării de întreținut, sau dacă nu avem toate astea, avem vieți de trăit. Azi dimineață m-am gândit că nu e potrivit să-mi pun azi mărțișor, că acest 1 Martie nu e cu bucurie….Mi-a făcut bine sa citesc acest articol. Dincolo de a-i ajuta prin diverse forme pe refugiați, nu putem sta disperați cu ochii în ecrane, în ,,așteptarea” bombei lui Putin. Viața merge înainte, cat o mai fi. Unii se gândesc la pașapoarte, emigrare…fiecare face ce crede că e mai bine pentru ai lui, nu judecam. Noi cu siguranță nu vom emigra.
Izenya
Eu nu inteleg care e faza cu pasaportul. Unde anume vor sa emigreze? In Marea Britanie? China? In UE poti sa mergi din tara in tara doar cu buletinul. Ceva imi scapa.
Andreea
Cu copiii nu poti merge niciunde fara pasaport. In orice tara a UE.
Cora
Am aplicat “tehnica” asta si pe vremea covidului: ma uitam o data, de doua ori pe zi la stiri, sa vad care mai e evolutia, nu stateam non stop cu urechile ciulite. Si psihologul Gaspar Gyorgy tot cam asa zicea, ca e ok sa iti fie frica, dar nu trebuie sa te paralizeze.
Ioana
Miruna, doamne cum vine articolul asta! La fix! Iti multumesc pentru inspiratie. O sa il citesc de cate ori simt ca o iau la vale.