Experții în parenting atrag atenția că cititul înainte de culcare nu ”se pune” ca timp special petrecut cu copilul, pentru conectarea cu el. S-au scris articole întregi despre beneficiile cititului în acest moment al serii, pe multe tocmai le-am citit. Toate se referă la beneficiile lecturii în general, nu la povești pe post de Diazepam, în mod particular.
Atât de mult se plâng oamenii care sunt părinți că le e greu, că sunt obosiți, că e dificil, că se ceartă, că se organizează, că e scump, că ai nevoie de una, că ai nevoie de alta, încât ăsta a devenit normalul: să vorbim despre copiii noștri ca și când nu ne-ar plăcea de ei.
”Abia aștept să încep serviciul, să mă mai odihnesc și eu.”
Nu știu dacă are legătură cu faptul că e băiețel. Nu știu dacă are legătură cu faptul că am petrecut tot timpul la început cu el. Nu știu dacă are legătură cu faptul că încă suge uneori. Dar, pur și simplu, nimeni nu se mai uită așa la mine cum se uită el.
M-am despărțit de primul băiat pe care l-am iubit mai așezat, un pic matur și un pic mai serios decât pe cel de la 15 ani, din cauză că era foarte orgolios. Orgoliul nu face casă bună cu mine, mi-am spus. Aveam douăzeci și foarte puțini ani și am plecat plângând dintr-o relație care m-a învățat că iubirea nu e totul între doi oameni. Ce lecție prețioasă, ce frumos mi-a predat-o viața și ce tip extraordinar am ales să mă învețe asta! Într-un fel, îi voi fi veșnic recunoscătoare că nu a fost un nemernic niciun minut. El a fost … doar el. Mi-a dat drumul în lume mai bogată, mai aproape de a ști ce și cine e potrivit pentru mine. Ar fi putut să-mi dea drumul în lume făcută bucăți, ar fi putut dura ani până să mă lipesc la loc, dacă aș fi reușit vreodată.
Știți povestea cu spondiloza mea cervicală, că am tot fost amețită în câteva rânduri deja, că m-am mai plâns. Amețeala a revenit de vineri foarte în forță, după ce am citit o poveste într-o poziție foarte proastă. Fără să-mi dau seama. Weekend-ul a fost cu perfuzii și rugăciuni, că nu e deloc distractiv să mergi prin lume ținându-te de pereți.
Toată sala a râs. Tocmai când ne pregăteam să luăm notițe, domnul ăsta jovial și expert, de pe scenă, ne-a dezarmat total. Stai un pic, cum adică? Ar trebui să ne bucurăm când înjură copilul? Stați să vedeți.
