Atât de mult se plâng oamenii care sunt părinți că le e greu, că sunt obosiți, că e dificil, că se ceartă, că se organizează, că e scump, că ai nevoie de una, că ai nevoie de alta, încât ăsta a devenit normalul: să vorbim despre copiii noștri ca și când nu ne-ar plăcea de ei.
”Abia aștept să încep serviciul, să mă mai odihnesc și eu.”
”Număr zilele până-i parchez la bunici.”
”Mi-e groază când ajung acasă și mă iau de nou.”
”Scap două ore, dau o fugă până în mall.”
”Îi culc la 7, că viața noastră începe după ce ei adorm.”
”După o vacanță cu copiii, am nevoie de 2 săptămâni de somn.”
”A venit soacră-mea, mai respirăm și noi.”
”Când ziceați că-ncepe școala?”
De parcă te-ar sufoca proprii tăi copii. Nu că ”parcă”, dar fix așa ne exprimăm. Că vrem să scăpăm de ei, să ne mai lase, că ne dorim și noi să bem un vin, să citim o carte, să facem chestii care ne plac, o listă întreagă pe care oricine are loc, mai puțin copiii noștri.
Acum, eu înțeleg că e greu uneori și obositor de multe ori, însă aproape mi se pare o cultură a fugii de propriul tău copil. Aproape e cool să spui lucrurile astea despre el. Și e cel puțin ciudat să zici ”vreau să îmi petrec timpul cu el.” Când am spus pe o scenă, în fața multor mame chestia asta, cineva m-a sfătuit să merg la psiholog. Că precis în spatele acestui sentiment se află o frică a mea, o anxietate de separare, ceva groaznic care mi s-a întâmplat în copilărie și care trebuie urgent reparat.
Mamelor din lumea asta, femei pe care alte femei le trimit la psiholog, nu sunt eu vreun specialist, nu mi-am dat doctorate în mămicie (deși am un blog pe internet, care este un echivalent foarte apropiat :p ) dar e normal să îți placă de copilul tău! Nu e nimic greșit să îți organizezi ziua, viața, clienții, în așa fel încât să îți petreci cât mai mult timp cu el. Nu e niciun pericol să îl culci cu tine în pat, să îl ții în brațe, să nu-l parchezi la bunici, să-l iei cu tine la revelion.
Nu, nu o să divorțezi dacă doarme copilul cu tine în pat.
Nu, nu o să ți se topească neuronii dacă schimbi scutece 2 ani.
Nu, nu vor râde prietenii de tine că te trezești cu o mașinuță în buzunar.
Știți, mi se pare social foarte ciudat să fie acceptat să vorbim așa despre copii, dar despre soț să nu ne permitem să spunem ”abia aștept să scap de el”. ”Să mai respir și eu.” ”Să mai schimb o vorbă și cu alt bărbat.” Opaaa, cum ar fi să spunem asta, ce ar crede lumea despre noi? Ne acceptă doar când ne bălăcărim copiii, nu-i așa. Atunci suntem înțeleși.
Când povestești cuiva cât e de minunat copilul tău, zice că ești o nebună fără diagnostic medical. De fapt, singurii nebuni sunt cei care nu înțeleg că fiecare copil e minunat.
Dana
Ce bine zici, Miruna!
Miruna
Daca nu eu, atunci cine?
Luana Murgu
Eu am primit sfatul sa il mai las cu altii(bunicii de exemplu) de la o cunostinta psiholog de profesie 😊. Se straduia sa ma convinga ca este spre binele meu sa mai scap de el, eu nu imi dau seama, dar am nevoie sa scap de copilul meu uneori. Crezi ca am reusit sa o conving ca eu nu simt nevoia sa scap de copil, sa ma distrez fara el?
Miruna
O fi fost psihologul doamnei care m-a trimis si pe mine la terapie?
Simona B
Ooooo, cate persoane mi-au explicat si mie asta!!! La un moment dat ma gandeam ca e ceva in neregula cu mine….am eu vreo obsesie pentru copil de nu simt nevoie de libertate ca altele….
Oana
Eu nu am copii, dar mi se pare adevărat ce ai zis. Adult fiind acum, mi se pare că a rămas la fel de valabil pentru părinții mei nevoia de a petrece timp cu mine. Am stat până la 19 ani cu ei, de 8 ani sunt plecată, și sunt așteptată cu brațele deschise acasă, în fiecare weekend dacă s-ar putea. Am rămas și voi rămâne copilul lor cu care adoră să își petreacă timpul. Reciproca fiind perfect valabilă.
Miruna
Asta e foarte rar, stii?
Roxana
Ieri in drum spre parc ii spuneam fetei mele: sunt atat de fericita ca putem petrece timpul amandoua!!! Asa ca fetele!! Ea pe trotineta , mancand o bucatica de ciocolata , imi raspunde: si eu!! Te iubesc mult! Si vom fi mereu cele mai bune prietene!!
Si eu am primit critici de la cunostinte atunci cand era mica… cum ca o sa imi distruga casnicia “statul asta in fundul ei”. Inca suntem impreuna😜
Mrs GreenFoot
Pffff… Pe mine ma face lumea sa ma simt vinovata pt ca vreau sa imi iau copila cu mine peste tot. Vinovata, posesiva, nebuna, anormala, chiar si panicoasa pt ca nu o las la bunici, iar eu sa ma duc sa imi vad de treaba. Ma bucur sa citesc ca nu sunt singura care doreste sa isi aiba copilul cat mai aproape (cat ma mai lasa copilul…) si parca am prins puteri sa fac fata presiunii. Dar atat tot insista, mai, atata insista… 🙁
Miruna
Ei, sa insiste. Acum, sunt locuri in care nu e potrivit sa mergi cu copilul. Sau sunt invitatii pe care le primesti fara copil. Am patit: “pai cum, va gandeati sa veniti cu copilul? Nu aveti cu cine-l lasa?” Adevarul e ca aveam, dar duminica la pranz? Parca mai bine nu.
Ana
Nu ești singură! Nu avem bunici pe aproape, deci copilul a venit cu noi peste tot și mi se pare foarte firesc. Dacă nu-l puteam duce, nu mergeam nici noi. Am o prietenă care face la fel. Amândouă suntem însărcinate, din nou. Eram in mașină cu copii si chiar spuneam că n-o să ne mai ajungă o mașină pentru 2 mame si 4 copii. (noroc că avem câte o mașină 😂, deci treaba e rezolvată)
Ms. Aaa
Draga mea si eu patesc acelasi lucru. Marea majoritate imi spun ca am invatat. o numai cu mine, sa o mai las si cu bunicii (asta pentru ca asa se practica acum 30 ani cand faceai un copil. Acum ai timp sa il cresti singura, 2 ani chiar). Bunici care nu inteleg ce educatie vreau sa ii ofer eu copilului si ma iau peste picior crezand ca ei stiu mai bine ; dupa ce le explic de n ori tot ei se supara si ma fac exagerata. In privinta mea nu exista sustinere de nicaieri (propria mama imi spune ca sunt nebuna, pt ca vreau sa o alaptez cat mai mult posibil ; sotul pleaca urechea la spusele parintilor lui si tot asa).
Luminita
Cred ca nu putem fi niciodata cu adevarat pregatite pentru viata cu un copil (sau mai multi). Oricat ne-am dori, oricat am citi sau am discuta cu alte mame despre asta. Pentru ca e ceva extrem de personal si doar odata trait intelegem ce inseamna si cum ni se aplica noua, nu altora. Acum, viata cu un copil poate fi minunata si extrem de dificila in acelasi timp, avand in vedere ca putem discuta la infinit de n factori care o influenteaza – familia, partenerul, istoricul mamei, alti copii, posibilitatile financiare si asa mai departe. Stim cu toatele ca ce se aplica in cazul unei familii poate fi la fel de bine dezastruos in cazul alteia, deci clar nu putem generaliza. Exemplu – cazul meu. Am stat cu fetita mea acasa un an, timp in care eu una chiar mi-am pierdut o parte din neuroni, pentru ca nu faceam decat baby stuff, de altceva nu aveam timp. Cand am revenit la job, era sa ma ia plansul in prima zi, intrucat aveam senzatia ca nici sa tastez la laptop nu mai stiu. Ce sa mai zic de facut project management in engleza si coordonat echipe virtuale toata ziua. :)))) Deci nah, in cazul meu s-a aplicat asta. Iar mersul la job m-a ajutat sa fiu eu mai bine cu mine insami, sa fac si altceva, nu numai sa am grija de cea mica, sa invat lucruri noi si sa ma dezvolt, sa socializez si sa discut si altceva (nu doar scutece, alaptat si diversificare) si sa revin la copilul meu acasa mai implinita si dornica sa o strang in brate. Eu una, in cercul meu de cunostinte, nu am auzit de mame care abia asteapta sa scape/fuga de copii, dar am vazut mame extenuate, care isi doresc dupa un timp sa fie si altceva, nu doar extensia copilului. Ceea ce, zic eu, nu e deloc rau.
Miruna
Pai nu a zis nimeni sa traiesti pentru si prin copilul tau. Doar ca e social acceptabil sa ne plangem de el, nu si sa ne minunam, sa ne faca placere sa stam cu el. Atata tot.
Zina7
Adevarul e ca daca ai sta un an de zile cu copilul tau numai in brate , inclusiv cand doarme el, cand dormi tu , cand mananci, cand faci dus, cand mergi la WC, la plimbare , inclusiv in masina pe autostrada ca altfel iti urla cu orele…da spui ca vrei sa ai si tu 2 ore pentru tine. Al meu copil urla inclusiv la taicasu in brate cu mine de fata si da…recunosc ca a fost minunata prima zi de lucru ! Eu nu am avut pe nimeni langa mime sa.ma.ajute sa stea cu copilul macar sa fac un dus ..Acum la 3 ani intradevar e.minunat . Desi e inca ff lipita de mine dar macar ma lasa sa manac si sa merg la WC 5 minutr singura !
Miruna
Da, si eu merg singura la wc, desi nu mai credeam asta posibil in aceasta viata! :))
Florina
Ba eu zic de sot!! 🙂 🙂
Si el stie, sa stii!
Miruna
Macar atat! :))
Anca
Eu am 2 pui. Sub 2 ani amandoi. Toata ziua e tot o petrecere. E adevarat, daca merg la aprozar singura zic ca sunt in concediu. Ala e timpul meu cu mine. Asta imi lipseste. Dar nu vreau sa scap de copii, ci doar sa fiu cu mine.
Miruna
Exact, asta e diferenta pe care uneori nu o mai vedem de oboseala. Imi amintesc vremurile cand voiam sa merg eu dupa paine la mega, doar ca sa schimb peisajul.
Ania
Pe mine ma revolta cei care i parcheaza la scoala sa scape de ei! Ii aduc bolnavi ! Ii lasa la semiinternatul scolii sau la after toata ziua!
Petrec cu ei timp doar in masina! In drum spre scoala si apoi seara in drum spre casa! E ff trist!
Eu eram super workaholica inainte de copil! Apoi incet incet am renuntat sa mai cred ca pot muta muntii la serv! Imi fac treaba bine , dar nu uit ca sunt mama inainte de toate! Si , da, chiar daca am mai renuntat la bani , am castigat multa bucurie cu puiul meu!
Madalina
Ce bine ca ei nu stiu si nu le pasa ce te revolta pe tine.
Cu exceptia copiilor bolnavi adusi la scoala, nu te priveste DELOC cum fac alti parinti si faptul ca indraznesti sa judeci, te subcalifica.
Si ma atinge personal judecata ta de 2 bani, pentru ca sunt parinti care nu au alternativa si TREBUIE sa isi “parcheze”, cum ai zis tu cu multa nesimtire, copilul la scoala toata ziua, pentru ca facturile nu se platesc singure si bunici n-are toata lumea la un telefon distanta.
Inainte sa vomiti rautati in spatiul public, gandeste.
Te rog sa ma scuzi, Miruna, ca scriu asa in casa la tine, dar sunt pana peste cap de alintate cu lumea la picioare care pun etichete din castelul lor de fildes. Nu cred ca postul Mirunei e vreun indemn la rautate si pareri despre cum alti parinti pot sa isi creasca copiii.
Ania
Madalina, cred ca nu ai inteles mesajul meu! Poate ca l – ai citit pe fuga! Sau poate nu am fost suficient de explicita
Te lamuresc cu niste exemple :
1) In plina epidemie de gripa, un copil a fost adus la scoala, o saptamana intreaga cu masca pe fata, febra ff mare si dureri de cap! Bolnav copt,
A stat si a zacut in banca! Zi de zi!
Cand a fost intrebata de ce l -a primit, invatatoarea a spus citez: M – au amenintat parintii ca ma dau in judecata pt ca ingradesc dreptul copilului la educatie!
2) In alta perioada , pentru ca erau cazuri de streptococ betahemolitic, invatatoarea a rugat parintii sa faca exudate copiilor!
Sii cat timp le – a luat unora sa faca un amarat de exudat, Madalina???? O luna! O luna intreaga! Timp in care streptococul a facut ravagii in clasa! Unii s – au imbolnavit de cate 2 ori!
3) Stii tu Madalina ,ca exista parinti care nu vin la serbarile copiilor? Stii cum arata un copil la care nu vine mama sau tata la nici o serbare! Eu stiu ! Am vazut! Live!!! E de plans!
Si daca m- ai urmarit pana aici, Madalina draga, iti spun atat: copii astia au parinti care i parcheaza la scoala! Sa scape de ei! Stiu e dur cuvantul!
Pt ei , copii sunt doar bife pe lista ,, de facut in viata pt a arata ca am succes,,!
Regret ca iti par nesimtita! Nu sunt! Si nici rasfatata!
Nu judec pe nimeni! Mai ales pe cei care muncesc din vreu pt rate si facturi! Spun doar ca exista solutii pt a petrece timp alaturi de copii!
Si spun ca exista si astfel de parinti pt care sanatatea fizica si mentala a copiilor nu conteaza!
Consider ca fiecare are dreptul la o opinie! Ca de asta suntem liberi! Atata timp cat nu jignesti !
Stiu , Madalina, e greu sa te uiti in oglinda si sa fii sincer cu tine!
Madalina
Am spus din start ca nu discut despre copiii bolnavi adusi la scoala. Aici treaba e clara. Nu exista argumente puternice, desi stiu niste cazuri care efectiv nu au avut alternativa si i-au dus bolnavi la scoala.
Nu inteleg ce vrei sa spui cu oglinda, nici nu o sa incerc, nu merita efortul.
Argumentul tau are logica fracturata, spui de copiii parcati la scoala toata ziua si apoi vorbesti despre serbari la care parintii nu vin. Nicio legatura.
Eu sunt mama singura, la 4000km distanta de familie.
Lucrez de la 9 la 5. E evident ca imi “parchez” copilul la scoala de la 9 la 5, si sa stii ca nu ma simt deloc vinovata pentru asta. Merg la serbari, il tin acasa cand e bolnav, petrecem tot timpul liber impreuna. Insa da, e parcat la scoala toata ziua.
Exista oameni pe lumea asta care nu au alternative. Crezi sau nu.
Sa stam sa judecam si sa bagam batul prin gard e extrem de simplu.
Insa, fiinca judeci, te intreb, ai incercat vreodata sa ajuti un copil parcat la scoala toata ziua? Sau ai incercat vreodata sa ajuti parintii care fac asta?
Aruncam cu noroi din spatele unui username in online, insa in viata reala umblam muti si indiferenti la tot ce nu e legat de noi.
Mi se face greata cand vad atata bunatate in online si atatea mame “dedicate”, insa cand mergi intr-un parc in Romania te socheaza rautatea si violenta copiilor crescuti de aceste mame care se bat cu pumnii in piept in online.
Si sa stii ca nu conteaza cat timp petreci cu copilul tau pe zi, ci cum il petreci. Rezultatele, draga mea, sunt cele care conteaza. Si se vad peste tot pe strada.
Ania
Ok! Nu e cazul sa te justifici!
NU despre tine era vorba!
Veninul pe care l versi aici merita o cauza mai buna!
Cristina
Nu știu care e faza cu bunicii, că la mine vacanțele la bunici erau cele mai frumoase din lume. Mergeam la țară, făceam toate prostiile, mă jucam cu animalele, bunicii îmi găteau non stop. Eu sper ca ai mei plozi să aibă parte de așa ceva. Ai mei s-au pensionat și se mută la țară 🙂
Raluca
Eu zic ca articolul este dus un pic la extrem.
Sa înțeleg ca tu după o zi întreaga de petrecut cu copilul, zi după zi după zi…. Nu simți nevoia de exemplu sa ieși măcar o juma de ora din casa singura la cumpărături de ex, sau oriunde altundeva doar ca să fi tu cu gândurile tale? Ca sa nu mai pomenesc de mamele cu doi copii care n au niciun ajutor iar bărbatul le vine abia seara de la munca?
Ma îndoiesc ca sunt mame care care gândesc și acționează în consecință tot timpul asa cum spui tu… Sau poate or fi… În ziua de azi de poți aștepta la orice.
Da, când ai un copil cuminte, ascultător cred și eu ca e ditamai plăcerea sa l ai tot timpul în preajma. Insa când ai un copil care după o zi de alergat după el iar seara auzi in cap numai țipete… Cred și eu ca deabia aștepți sa l culci sa te relaxezi cu un pahar de vin.
Nu vad nimic rău îl a l duce o sâmbăta odată la nu știu cât timp la bunici. Asa îți încarci bateriile și mai ți și se face dor de el 😁
Iar comparația cu sotul… Chiar nu și are rostul. Soțului nu trebuie sa i explici de o mie de ori ca nu e bine sa bage mana în priza, sau când ieși afara sa stai sa i explici iar de o mie de ori ca nu e bine sa se ducă în strada, sau sa stai sa gestionezi cu el tantrumuri peste tantrumuri…
Din punctul meu de vedere pauzele sau bune și chiar de dorit…. Atât timp bineînțeles cât nu cazi în extrema ailaltă.
Miruna
Diferenta e intre sa spui ca vrei o ora pentru tine vs sa scapi de copil.
cosmina
e ok sa il duci la bunici, la gradi, la after school, la matusi sau la prieteni dar nu e ok sa spui l-am dus sa scap de el…ci l-am dus ca el se simte bine si eu profit sa ma ocup putin de mine…conteaza enorm felul in care spunem si NE spunem. Cuvintele au un rol mult mai important decat credem in actiunile noastre prezente si viitoare.
Ionescu Diana
Asa mi-a spus o colega zilele trecute “esti primul parinte care nu se plange de copil” m-as simti complet nerecunoscatoare sa o fac.
Miruna
Desi sunt sigura ca nu ai 3 servitoare si ca ti s-au mai intamplat nopti nedormite. Dar, pentru amorul conversatiei, poate poti confirma? Sau infirma, desigur.
Ionescu Diana
In viata asta nu am nici un servitor, sper ca in urmatoarea sa recuperez. Noptile pierdute, din fericire, sunt pana in 20 in 2 ani si un pic, deci cu ce obraz as putea sa ma plang
BaLaura
Daaaa! +1 ^_^ Nici eu nu mă plâng. Şi cum să mă plâng când e cea mai mare minune din viaţa mea? 🙂
Valy
😂😂😂exact asta am patit eu acum 2 saptamani cand ma intrebau colegii disperati daca nu m am plictisit sa stau acasa cu copilul si dc inca mai am mintile intregi … iar eu am raspuns senina ca chiar imi face placere sa stau acasa cu el iar de plictisit nici nu se pune problema … au spus ca sunt singura mamica pe care o cunosc si spune acest lucru … da, asa este, am avut si nopti nedormite, vrea doar la mine nu sta nici macar vu taica su daca nu sunt si eu, cand plange il pot linisti doar eu, ziua doarme doar in brate asa ca nu ma pot odihni alaturi de el … dar doamne cand imi zambeste nu exista lucru mai minunat pe lume … si daca stau sa ma gandesc bine cred ca nici nu mi aduc aminte de noptile nedormite ci doar de rasetele lui! Si nici noi nu avem cui sa l mai lasam in grija(oricum nu vrea biberon deci nici n am putea pentru mai mult de 2-3 ore) iar sotul lucreaza pana seara si pleaca si mult in delegatii in afara orasului…
Gabriela
Sigur ca nu e nevoie sa mergi la psiholog.
Cred ca nu exista mamica careia sa nu ii placa sa isi petreaca timpul cu copilul ei si cat mai mult timp. Si totusi, aceeasi mamica mai simte nevoia sa fie cu ea insasi si atat. Macar din cand in cand. Macar o data pe luna, zic. Asta nu inseamna ca isi iubeste copilul mai putin.
Nu stiu. Poate gresesc. Eu sunt mamica de 1 an si 3 luni si asta simt. As zice ca poate de la 3 ani incolo (cat are baietelul tau, Miruna) e mai fun. Sau poate ai uitat ce greu a fost la inceput. Sau poate pentru tine nu a fost greu. Sau poate gradul de mamicie difera in fiecare din noi. 🙂 Iar nu stiu.
Ai admiratia mea!
Miruna
Au fost momente foarte grele, acum mi se pare mult mai usor. Daca eu nu am scris de cate ori era sa innebunesc, apai nu stiu cine a mai scris.
Tu esti in mijlocul schimbarilor de la bebe la copil mai mare, o sa fie tot mai bine, sper, o sa vezi.
Insa eu niciodata nu am simtit ca vreau sa scap de el. Mi-am dorit sa fac caca singura-n baie de cateva ori, dar e o diferenta de nuanta, cred ca intelegi. Dupa ce venea si el cu mine, nu imi venea sa-l dau pe usa afara.
Imi doream sa dorm mai mult, nu sa-l trimit la bunici. Cand am vrut sa plecam undeva, ori am luat-o cu noi pe bunica, ori, daca nu s-a putut, nu m-am mai dus. No regrets.
Asta am simtit eu, poate e patologic. Stii cum e, cand mai multi oameni iti zic ca esti beat…
Dana
Eu am 2 printese de 13 ani impliniti in decembrie 2018 .Pot sa zic ca in toti acesti ani oricat am fost de obosita n-am simtit nevoia sa “parchez” fetele . Deci sunt una din nebunele care vor cat mai mult timp in preajma lor. Acum la 13 ani este tot mai dificil sa petrec mult timp in preajma lor. Ma scot afara din camera lor sa asculte muzica sau sa invete. Cand sunt plecate in excursii sau cu hadbalul as vrea tot timpul sa stiu ce fac , daca au mancat si cum se simt dar cum domnisoarele sunt ocupate cu diferite activitati sunt foarte telegrafice in convorbiri. Deci eu sunt la faza cand abia astept sa vina acasa si sa prind momente mai libere sa putem povesti.
Aly
Pe Eduard îl avem de șase ani,dar nu l-am lăsat decât odată la nașii lui când avea doi ani,ca noi să onoram invitația la o nuntă!
Suntem in afara țării(nu avem Fam aproape),iar eu 24/24 cu el,in afara faptului că merge la gradi!
Dar mor de dragul lui,imi e dor de el când este la gradi,il iau în brațe și îl învârt si el se prapadeste de râs!
Iubesc să petrec timp cu el ,radem mult împreună!
Nimeni nu a spus că este ușor sa crești ,educi,un copil!
Si eu îl las cu taicasu în weekend ,doar ei doi ca băieții,si așa se văd doar în weekend si câteodată nici atunci,dar asta e alta treabă!
Nu îl pot lăsa cu absolut nimeni,in sensul că simt ca îmi lipsește,si atunci mi se face dor de pitic !
Ps: Eduard este antrenorul meu personal ,mă aleargă în parc când jucam fotbal,de mă zapaceste😂😂,dar este o zăpăceală din aia faină ,măcar acum să profit 😊
Daniela
Fetita mea are 2 ani si 10 luni,de cand s a nascut nu prea ii place sa doarma noaptea,deci eu de aproape 3 ani nu dorm noaptea,cu mici exceptii…este un copil hiperactiv,dependenta de mine,alaptata pana in urma cu o saptamana,dar o ador…nu simt nevoia sa scap de ea deloc pt ca la cat de repede cresc o sa ne dorim aceasta dependenta,o sa ne fie dor…cand simt ca nu mai pot,o strang in brate si mai pot un pic…eu cred ca sunt relatii speciale create intre parinti si copii,o anumita chimie,pe care,din pacate,nu toti o simt la aceeasi intensitate…
Aly
Șase ani are piticul,dar nu mă văd lasandu-l cu cineva (oricum nu am cu cine😂,locuim in Barcelona),îmi lipsește si când merge la grădiniță și când îl iau este o bucurie!
Radem mult împreună,sunt si momente tensionate, recunosc ,dar iubirea dintre noi este minunată!
Îmi place să petrec timp cu el,sa jucam fotbal este preferatul nostru,ma aleargă, nu glumă😂
Sunt momente unice care trec cu viteza luminii și acum este momentul nostru cu ei,mai târziu ,nu stiu cum va fi!
Dacă vreau si eu timp cu mine ,îl pasez lui taicasu si viceversa,si gata!
Cristina
Eu am anxietate de separare si traume din copilarie cand plangeam de dorul mamei mele. Recunosc! Dar zau ca mi se pare ca am dreptul sa vreau sa imi petrec tot timpul cu copilul meu de nici 2 ani. Nu vreau sa o duc “in cantonament” la bunici, nu vreau sa merg la zile de nastere la restaurant fara ea, nu imi doresc concedii fara copilul meu. Nu, nu o sa cresc un copil izolat, nici fricos si nici prea mamos. Fata mea va stii intotdeauna ca sunt 2 oameni in lumea asta pentru care ea inseamna totul.
Mereu ii zic sotului meu ca nu peste mult timp va veni o vreme cand casa va fi curata si noi vom putea sta lesinati pe canapea seara cu telecomanda in mana si ne vom aduce aminte cu drag si dor de zilele astea de acum.
Maria Z
Articolul tau e f extrem, there’s a lot of mom shaming there… Paralela cu barbatul e… ca sa fie, dar analogia nu tine, caci (1) eu aud destule femei ca vor (si-si fac) timp cu sine/prietenele lor si (2) ironia cu “vreau alt barbat” nu are nicio legatura cu ce vrei tu sa demonstrezi, caci niciuna din mamele astea care sustin ca sunt satule de propriii copii nu cred ca sustine ca-i vrea pe ai alteia, come on, paralela ta n-are nicio logica.
In acelasi timp eu cred cu tarie ca nu toata lumea ar trebui sa faca copii, ca multe femei habar n-au in ce se baga, le loveste in moalele capului tot efortul care trebuie depus si timpul care trebuie dedicat si lipsele de tot felul de care spui. Probabil ca ele sunt cele care se plang intruna… desi una e sa te racoresti o data pe saptamana si alta e sa spui ca te-ai saturat de copilul tau in continuu, eu nu cred ca sunt asa de multe cele care fac asta.
*”…propriii tai copii” (nu “proprii”).
Simo
Din pacate, inteleg aceste lucruri, pe care le judecam si eu pana sa am propriul copil. Indiferent cum te exprimi, ideea ramane ca vrei si ai nevoie de timp fara copil. Atunci cand nu ai intelegere de la cei din jur cum ca restul lucrurilor pot fi lasate deoparte in favoarea timpului alaturi de copil, cand copilul nu te lasa sa pleci din camera deloc fara sa planga, cand toate le faci cu copilul agatat de tine si nu mai faci nimic inafara de copil, atunci ajungi sa zici ca abia astepti sa doarma sau abia astepti sa pleci la cumparaturi singura. Vor trece candva, dar in prezent e greu si asta te face sa fii un parinte imperfect.
Steluta
Sunt perfect de acord cu tine, Miruna! Si mai cred ca parintii care fug de copiii lor si ii parcheaza mereu la bunici sunt fix acei parinti care in momentul cand copiii lor vor implini varsta adolescentei si mai tarziu vor deveni adulti vor fugi si ei de parintii lor. Adica e o strada cu 2 sensuri: daca tu, parinte fiind, m-ai lasat doar in compania bunicilor si mi-ai transmis un sentiment de respingere (poate), eu de ce as vrea acum sa petrec timp cu tine, cand intre timp m-am facut mare (?!) Parintii care fac asta sunt cei pe care ii auzi 20 ani mai tarziu zicand ca proprii lor copii ii evita. Oh, really, de ce o fi asa?
Mi se pare ca parintii care se vaita constant de copiii lor imi dau impresia ca nu vor sa fie parinti si ii mai sperie si pe altii intre timp. Din ce in ce mai des aud discutii in care copilul este doar o mare cheltuiala. Wtf?! Nu despre asta este vorba, dragilor. Dar n-ai cu cine vorbi. Da, e si o chetuiala, dar nu se limiteaza doar la asta.
Anne
@ steluta Eu zic sa respiri un pic, prea te-ai ambalat asa pe nemernicele astea iresponsabile care vor vedea ele peste cativa ani:)) am fost crescuta de bunici si nu-mi evit parintii, de abia astept sa vina weekendul din luna sa-i parchez la bunici si nu-mi neglijez copiii si da, soc si groaza, de abia astept sa plec in concediu fara ei:))) sa fie in mama ma-sii concediu, nu alergat pe banda dupa 2 iepuri… mno, acum eu nu inteleg rostul acestui articol, dar apoi am citit comentariile si m-am linistit:)) sunt multe femei ca Miruna, sper sa existe si de-alde mele, sa echilibram balanta un pic:) hai cu un pahar de vin si o tavaleala prin asternuturi, poate iti trece inversunarea:)
Mișa
Cat de mult ma bucura comentariile 🙂
Copilul/copiii nostri sunt cea mai buna terapie, sunt fericire absoluta langa noi.
Daca vrei sa simti fericire nu trebuie decat sa-ti petreci timp/timpul cu ei..
Prima oara cand am iesit 2 ore fara Amza din casa, avea aproape 2 ani. El adora metroul… stateam singura pe peron si ma gandeam la cum s-ar fi bucurat sa fie acolo, il vedeam langa mine explodand de bucurie.
Frumusetea parca nu e aceeasi daca nu o impartasesc cu el…
Simt ca imi este cel mai bun prieten 🙂
Aria
Incep prin a spune ca nu am copii si chiar daca sunt de acord partial cu ce spune Miruna, le inteleg perfect si rezonez mai mult cu mamele care isi doresc ceva mai multa delimitare de copil. Si nu pentru ca nu l-ar iubi, dar unele femei sunt pur si simplu fie mai introvertite, fie mai putin dornice sa ofere afectiune 24/7. Asta nu inseamna ca ar trebui sa le judecam – de exemplu, eu am nevoie sa stau singura cateva ore pe zi pentru a imi reincarca bateriile ca sa spun asa. Daca nu se intampla asta, pur si simplu nu functionez sau devin anxioasa. Este unul dintre motivele pentru care nu imi doresc copii (printre altele, desigur). Cunosc insa femei cu o personalitate similara care sunt mame si sufera enorm in primii ani de parinteala pentru ca nu mai au nici un minut pentru ele. Nu este ceva egoist, nu e ca si cum isi neglijeaza copiii sau nu ii iubesc. Este pur si simplu felul lor de a exista, si nu cred ca ar trebui judecate pentru asta.
Adina Petreanu
Iar asta este o alta lectie de parenting extremist numai ca pe latura ”pozitiva”. Si mi se pare o ipocrizie incredibila. Cum Dumenzeului sa nu iti doresti uneori sa bei un pahar de vin si sa citesti o carte buna? Mai ales cand nu ai 2 bone, una de zi si una de noapte la dispozitie. Mi se pare atat de fucked up stilul asta de parenting a la Miruna Ioani sau Printesa Urbana in care parintii nu mai au dreptul sa simta nevoia de un minut de libertate pentru ca vin niste doamne cu niste bloguri, 0 studii in psihologie si prea multe pareri pe secunda sa puna niste etichete aberante. Ow well, eu tanjesc dupa o seara in club, unde, by the way, nu poti merge cu copilul orice solutii ai cauta. Si nu cred ca sunt un parinte de rahat pentru asta sau ca imi desconsider copilul. Nu, nu asta e ideea. Inca ma respect si pe mine ca om cu nevoi si cu o viata sociala si nu m-am transformat intr-un parazit al propriului copil. Si btw, copiilor le prinde bine sa creasca intr-o familie extinsa. Sa isi cunoasca bunicii si sa petreaca timp cu ei. Eu am facut-o cand eram mica si nu m-a facut sa-mi iubesc parintii mai putin. Mi-am apreciat enorm si bunicii. Sunteti mai rau ca niste sectante dubios de pozitive si false.
Hortensia Stefan
Daca privim cu incredere si optimism nu-i deloc greu.
Dar ce te faci cand altii iti plang de mila?
“Hai, trimite copilul la mine sa nu te mai chinui! “- Asta mi se pare strigator la cer. Chiar par asa chinuita??? EU as spune ca nu. Poate ca nu le fac pe toate perfect, nici nu vreau, dar totul e in regula pt ca imi place al naibii sa ma “chinuiesc”.
Am trei copii si ii implic in mai toate activitatile mele: mers la mall, la salon, la alergare, la conferinte, la cafenea, la intalniri si chiar la terapii.
Multumim pentru articol.
Maria C
Inainte de a fi mama, sunt in primul rand femeie. Si da, imi ador copiii, sunt niste minuni premature venite dupa ani intregi de tratamente si rugaciuni. Insa iubesc si sa beau un vin seara dupa ce-i culc, sa ies la cafea cu gagicile, sa muncesc fara sa fiu intrerupta de permanentul “maaaammmaaa” sau sa fug la epilat fara sa ii iau dupa mine.
Sunt mama singura de gemeni. Ei sunt cei mai buni copii din lume, sunt buni si blanzi si empatici si calzi. Dar energici si vii si pusi pe sotii si vesnic provocatori. Ca sa fiu o mama relaxata si sa fac fata energiei lor zilnice, am nevoie de timpul meu de relax. Indiferent ca unii l-ar denumi “pauza”, altii “a scapa de copil” sau altii pur si simplu il vad ca pe un echilibru.
Da, pe pranz cat ei dorm eu ies de 2 -3 ori pe saptamana la cafea sau la shopping sau pur si simplu sa ma plimb sa-mi pun gandurile-n ordine. Da, seara dupa ce-i culc uneori beau un vin si spun “multumesc, Doamne, ca am facut si azi fata zilei obositoare ce-a trecut”. Da, am cutreierat cu ei dupa mine toata Europa, dar da, i-am si lasat acasa si am fugit cate o zi-doua in lume fara ei. I-am lasat cu frate-meu, la intoarcere i-am gasit imputiti si bronzati, facand pisu in picioare “ca baietii” si mega-fericiti.
Ce vreau sa spun de fapt? Abordarea mea de parenting nu ma face mai putin mama si nu-mi face copiii mai putin iubiti decat a ta. Asa cum abordarea ta de parenting nu e universal valabila.
Sunt convinsa ca nu exista o cale perfecta de a creste copii si sunt sigura ca undeva-candva si tu si eu ne vom intreba zambind “ce-ar fi fost daca”. Din fericire noi oamenii suntem atat de diferiti, ce se potriveste manusa tie si familiei tale pentru mine si ai mei s-ar putea sa fie esec total.
Anonim
Las aici cu “anonim”, nu ca as fi eu o vedeta, dar asa simt.
Soacra-mea imi povestea ca din cauza fiului ei(sotul meu) nu a divortat. Daca zicea altfel, poate o compatineam, dar asa, mi se pare ca a pus in carca unui copil ceva ce nu trebuia sa duca copilul… inca nu a divortat, si da, inca se plange de sotul ei…
No cam asa mi se pare si cu scapatul asta de copil. E 5 minute cu tine vs. Scap de copil. Poate insemna exact acelasi lucru, dar pare asa de diferit…
Ana
Timpul trece atat de repede, mereu ii spun sotului “bucura-te acum de ei, bucura-te ca vor sa stea atat de mult cu noi, acusica se fac adolescenti si or sa ne dea cu flit”. Si eu sunt din categoria celor care ori isi iau copiii cu ei, ori nu merg. Si noi am avut o tentativa de escapada in 2 dar am renuntat pentru ca nu m-am putut obisnui cu ideea de a vedea lucruri noi si interesante fara gemenii nostri.
La un moment, una dintre bunici imi spune ca vrea sa vina sa ma ajute ca “sa mai scap si eu”. In primul moment nu am inteles de ce anume sa scap dar dupa ce mi-am dat seama, i-am raspuns ca ii apreciez ajutorul dar nu vreau sa scap de nimic pentru ca eu nu simt ca as fi prinsa de cineva sau ceva.
Si am primit comentarii ca sunt “legata” de copii, ca viata mea de acum e gata (?) si asta de la persoane care “isi parcheaza” copiii oricand la oricine e disponibil (bunici, matusi, prieteni) pentru ca ei au nevoie de o gramada de “me” / “us” time. E alegerea lor, fiecare e liber sa faca ce considera ca e mai bine pentru propria-i persoana si familie dar e deranjant cand unele persoane isi vad propriul mod de viata ca fiind in mod sigur cel mai bun si ca toti ar trebui sa faca la fel.
Valentina
Din saptamana a 7a,cand ma pregateam sa devin mama singura,pana in saptamana 41 cand am nascut,au incercat altii sa ma sfatuiasca “de bine” sa imi duc copilul cand face 6…7luni la mama care sta la 350km de noi ca asa au facut si ei.Ma mir cum de nu au tras de mine sa fac avort.
Apoi de ce m-as fi chinuit sa trec peste atatea prejudecati,vorbe grele,sfaturi,compatimiri,griji si imprumuturi daca la urma as fi abandonat copilul acolo?
Am prietena care era distrusa.A pierdut o sarcina de 7luni si una de 8luni.A nascut o fetita intr-un final si a dat-o mamei ei la tara desi ea era casnica si nici nu calatorea prea des.
Recunosc ca fiind singura de peste 3ani(fetita are 2ani si 10luni),mai spun:”cand va incepe gradi,voi avea timp sa dorm macar 4…5 ore cand ies din tura de noapte.imi voi cumpara incaltaminte ca nu am decat o pereche de adidasi si o pereche de sandale si imi e rusine de colege,voi putea proba blugi fara sa tasneasca din cabina de proba cand eu abia mi-am dat jos blugii🤣,ma voi da cu lac de unghii fara sa ceara si ea(odata am cedat si am dat-o si pe ea.A 2a zi de dimineata,scandal mare ca ii sarise oja la o unghie).
Oricum Dumnezeu m-a binecuvantat cu un copil bun.A acceptat autodiversificarea si nu a trebuit sa fac avioane,ma spala pe spate si ma da cu crema si curata ceapa.😂
Daca as avea ceva sa ii reprosez e ca nu accepta pasta de dinti,se spala si o spal de 2ori pe zi fara pasta,ca nu isi ia siropurile si ca nu se omoara cu fructele.
Laura
Mie mult mai grav mi se pare sincer cultul acesta de “mame perfecte” de pe internet decat cultul “vreau sa scap de copil”. Daca e sa ne uitam la cum am crescut noi, majoritatea am crescut pe langa parinti, ei la servici, noi la gradi/scoala apoi ori cu bunici, ori singuri acasa pana se intorceau parintii de la servici. Singura diferenta este ca ei nu aveau Facebook sa povesteasca lumii intregi ca se bucura cand copiii sunt plecati in vacanta la bunici. Probabil ca le spuneau prietenilor si ii judecau (sau nu) doar ei si nu o lume intreaga. Da, exprimarea poate e nefericita, dar e mai mult in gluma. Banuiesc ca toata lumea e constienta ca nimeni nu vrea sa scape cu adevarat de copil, chiar daca se bucura sa il poata “parca” la cineva sa poata iesi in liniste in oras.
Mult mai urat decat exprimarea asta in gluma mi se pare judecatul acesta pe internet. Orice miscare o faci: esti o mama rea. Parintilor nostri crezi ca le pasa de ce zice lumea? Nu, pt ca nu se baga nimeni, pt ca nimeni nu stia ce fac acasa. Ai mei de ex imi povestesc ca nu pricep de ce imi este mie asa greu, de ce cred ca mi s-a schimbat asa viata, ca ei cand eram noi mici, se intalneau la fel cu prietenii, jucau carti pana dimineata si noi dormeam linistite in camera si nu aveam treaba cu ei. Acum, degeaba dorm eu de la nastere cu fata, degeaba stam 1 an, 2 ani cu copiii acasa (in comparatie cu mamele noastre care s-au intors la 3 luni la munca), degeaba incerc tot ce pot ca sa fiu o mama buna, pentru ca daca o data la cateva saptamani imi doresc sa ies in oras fara copil, sunt instant o mama rea.
Imi plac enorm toate articolele tale si iti impartasesc multe idei si pareri, dar cred ca de data asta ai cam exagerat. Astfel de articole afecteaza foarte multe mame, foarte multe, pentru ca sunt atat de generalizate incat fiecare mama care a avut nevoie de un respiro se simte targetata, judecata.
Adevarul este ca generatia noastra face mult mai multe, se dedica mult mai mult copiilor ca generatia parintilor nostri. Suntem mult mai prezenti in viata copiilor si de data asta nu doar noi mamele ci tot mai multi tati se implica in viata copiilor si totusi nu este de ajuns pentru ca … retele sociale… care analizeaza, diseca si judeca orice cuvant, orice exprimare, orice facem. Si stii ce cred eu? Daca nu ar exista presiunea asta creata de retelele sociale care pun la pamant orice mama care se simte depasita de situatie si nu este “perfecta”, atunci si noi ne-am putea relaxa mai mult, ne-am putea bucura mai mult de copiii nostri pt ca nu ne-am mai simti incapabile si nu ne-am mai dori atat de des sa “parcam” copiii pe la bunici.
Miruna
Nu există exprimări în glumă: ”abia aștept să scap de tine, să mă mai lași”. Chiar dacă simți asta, pe copil îl doare. Așa, în glumă, a început această cultură a scăpatului de copil, în care e ceva normal să te enerveze copilul tău. Nu, e ceva normal să vrei un respiro. Doar că să vrei un respiro nu rănește pe nimeni. Sper să înțelegi diferența de nuanță.
Andreea
Draga mea, chiar am citit si articole si pareri faine pe blogul tau. Iti spun numai sa reflectezi si sa te gandesti daca pe acesta nu ai vrea sa il reevaluezi sau ajustezi. Acum, evident, depinde de credintele si principiile tale. Dar, din pacate, e scris exclusiv intr-o directie si nu, nu e deloc conform nici cu realitatea, nici cu ceea ce ar recomanda orice psiholog citav unui om/mame. Majoritatea nu vad lumea asa in roz and full of love cum spui tu ca ..e “normal”. Dimpotriva. Echilibrul psihic al mamelor e chiar important pentru modul in care cresc copiii de langa ele; si e oricum foarte fragil in ziua de azi, adesea tocmai din cauza unor asemenea articole, ca al tau: “nu e normal sa, e normal sa”. Mesajul simplu- “daca simti x esti gresit!” Serios??!?! Dava vine la tine copilul tau si iti spune ca nu il iubeste pe x..pe matusa.. nu ii place sa faca Y..tu ii spui ca e gresit??? Aa..n-arw legatura? Ba, din pacate, are. Ii transmiti, prin asemenea atitudini pe care – ma gandesc ca daca le promovezi, chiat crezi in ele- ca anumite sentimente sunt gresite. Sunt sigura ca esti un om intelept si ca poti cugeta la si la alte perspective.
Cele bune.
Miruna
Îmi pare rău, nu ai înțeles. Să simți nu e greșit, deși mie mi se pare extrem de trist să vrei să scapi de copilul tău, dar na, eu sunt de psiholog, dar să afirmi sub această formă e greșit. Poți găsi alte cuvinte, care să pună copiii într-o lumină mai puțin vinovată. Dacă ne e atât de greu cu ei, de ce îi mai facem, remind me, please.
iar dacă ai mai citit articole aici pe blog, după cum spui, ai văzut că mă plâng și că sunt obosită, că nu mai pot, că etc, etc, dar niciodată nu dau vina pe copil că există, că a apărut. Pntru că nu simt asta. Sau doar când simțim la fel tu și cu mine am dreptate și am articole faine?
Roxana
E absolut incredibil cum noi femeile ne dam in cap unele altora!!! Fiecare functioneaza in felul ei… toate ne aricim la un moment dat… toate avem un “lips” undeva…. una a nascut natural,alta cezariana, una a alaptat o luna, alta 7 ani sau deloc…si multe alte subiecte de acest gen.. e clar ca suntem diferite si facem lucrurile diferit!
Doamnelor,haideti sa ne sustinem reciproc!!! Poate fiecare face ceva mai mult intr-un domeniu pentru ca “ a dat “gres” in altul!!!
Si eu am nevoie de timpul meu,dar nu-mi balacaresc fata in fata altora!
Miruna
Toată lumea are nevoie de timpul ei, e ceva firesc.
Maria
Vreau sa scap de copil e doar o expresie, sa nu o luam asa in tragic. Nu cred ca spune nimeni asta copilului in fata, ci doar se descarca intr-o conversatie cu prietenii/apropiatii. Si apoi, nu e nimic in neregula sa-ti doresti timp fara copii, este chiar sanatos. Daca ii faci pe ei universul lumii tale, cand cresc ce te faci? Te trezesti ca nu mai ai nicio activitate, nimic al tau de care sa te bucuri pt ca pana atunci ai fost dependenta de activitatile copilului. Moderatia e cheia. Apoi, nu stiu, eu cand eram copil nici nu-mi doream sa petrec asa mult timp cu parintii. Eram fericita si la bunici, si cand veneau prieteni in vizita si noi ne jucam cu copiii, parintii isi vedeau de ale lor, etc. Parca in zilele noastre copiii cresc prea lipiti si dependenti de parinti. Din pacate, e doar vina noastra.
Anca
Va spun ceva ce mie nu mi se pare sanatos. Cunosc o mamica, are o fata de 10 ani. O spala pe cap o data pe saptamana, doarme cu ea in pat, o intreaba zilnic daca a facut caca. Ok, nu trebuie sa fie copilul constipat. Dar acest copil nu vrea sa doarma fara mama ei nici macar o noapte. Plange dupa ea daca e plecata si e totusi fortata sa doarma fara ea. Sa ne intelegem doarme cu bunica deci tot nu singura. Si desi sta la bunica sa e si taica su cu ea. Nu mi se pare normal. Eu nu.mi amintesc sa ma fi spalat mama pe cap la 10 ani. Este foarte foarte dependenta de maica sa, cand e maica sa prin preajma sta numai calare pe ea. La propriu. Daca maica sa sta pe scaun fata ia un scaun il pune neaparat langa maica sa si isi pune capul, mana, piciorul pe ea. E ca si cum nu e in stare fizic sa stea in capul oaselor. Voi vreti un copil asa? Sincer eu nu!
Eu vreau un copil cat de cat independent.
Si nu, nu consider ca treaba cu copilul parcat la scoala e o cultura ci o vad ca pe o varianta foarte buna ca cei mici sa socializeze intre ei! Sigur nu discut cazul cand sunt bolnavi. Acesta este o exceptie. Eu personal m.am mai dus racita la scoala dar pentru ca era alegerea mea. Mama m.ar fi tinut acasa dar eu eram mica si nu prea intelegeam ca pot da si altor copii raceala mea. Cand am inteles am optat sa stau acasa.