Nu știu dacă are legătură cu faptul că e băiețel. Nu știu dacă are legătură cu faptul că am petrecut tot timpul la început cu el. Nu știu dacă are legătură cu faptul că încă suge uneori. Dar, pur și simplu, nimeni nu se mai uită așa la mine cum se uită el.
Cu încântare, de fiecare dată.
Curiozitate, oare cum o să reacționez.
Mai nou, îmi pune întrebări, de parcă eu aș deține secretul suprem: ”Ce-i aia clipă?”
Iubirea asta a lui mă hrănește pe interior și mă face să-mi pese de foarte puține lucruri pe exterior.
Așa cum mă strânge el cu două mânuțe în brațe, nu m-a mai strâns nimeni niciodată pe pământ. Așa cum mă pupă el pe mine când nu-l roagă nimeni, păi, ziceți voi dacă există ceva mai grozav în ce poate simți un om! Știți că ne mai pupăm între noi, ne dăm mâna, ne îmbrățișăm. Ca un gest de politețe, ca o cultură în care ne învârtim. Dar copiii! Copiii nu sunt așa. Ei nu știu ce-i aia ”de politețe”. Ei te pupă doar fiindcă le e drag. Ei te strâng doar fiindcă au nevoie de tine. Se lasă îmbrățișați doar pentru că le place să fie apropiați.
Și știți, mai e o treabă cu alăptatul. Da, încă mai alăptez și o să-l alăptez până intră la facultate, na! Deși suntem în plin proces de autoînțărcare, mi-am dat seama weekend-ul trecut într-un mod destul de evident. S-o scrie într-o zi și povestea asta. Dar știți, ce voiam să zic. Una e când suge copilul mic-mic, bebelușul nou-născut. E magică și treaba aia, e impresionant să vezi cum ești totul pentru el. Însă pentru copilul mai mare, e cu totul altceva. E mult mai conștientă treaba, e o legătură care a trecut de instinct și a rămas doar în iubire. Când vine copilul mare și zice ”Mami, dai țiți, te rog.” te scurgi pe podele. Timpul se oprește în loc. Pentru mine, cel puțin, magia alăptatului a început târziu, îmi dau seama acum. Când amândoi am crescut, când au încetat gândurile mele de înțărcare și oboseală, când nopțile au devenit și ele mai lungi, alăptatul s-a așezat și a devenit doar o bucurie, ca o prăjitură fără de care știi că poți trăi bine-merci, dar ce frumoasă e viața când îți dai voie s-o savurezi!
Sunt recunoscătoare că am ajuns aici și că îl am pe acest băiețel fenomenal.
Mă uit și eu la el cu încântare, curiozitate și mult entuziasm. Pentru că el e minunea noastră mică și chiar e one of a kind. Și orice-ar zice lumea că o să fie tot mai greu să ne-nțelegem, știți ceva? Eu cred că o să fie tot mai fain.
foto Shutterstock
Andressa
Da’ chiar ca pana la facultate! :)))
Miruna
Comentezi? :))
Cristina
Pff așa zici? Mă trezesc din oră în oră (max două) de o lună de când s-au decis 3 dinți să iasă simultan. Îmi vine să le arunc pe țiți pe geam.
Miruna
PastreaZa-le, ca-s mai folositoare decat sa te duci pana in bucatarie sa faci un biberon.
O femeie
si asa sa va fie viata, mereu!
Miruna
🤗
Raluca
Fiicamea vine si ma ia in brate, se cuibareste la pieptul meu si zice: “țiți mea”. E atata dragoste acolo, ca face carpa din mine. Abia a facut trei ani. Cumva m-am setat eu ca dupa trei ani o voi intarca. Acum nu-mi mai vine.
Si da, clar o sa fie tot mai fain. Deja e tot mai fain. ❤❤❤
Miruna
Nu stiu cum e la voi, dar la noi e mult mai usor cu alaptatul acum. Pentru ca dormim toata noaptea, ziua cere f rar si doar daca suntem acasa. In ritmul asta, pana la facultate, iti zic!
Silvia R
Da, asa cum te iubeste copilul, nu te iubeste nimeni. Dar nici eu n-am iubit vreodata asa cum il iubesc pe el.
Cat despre titi, e bine daca ii dai doar pana la facultate. Eu ma gandeam ca as putea lungi un pic… pana se insoara 😂
Cristina
Cat e viata asta a noastra de lunga si cat de putin timp ne sunt copiii mici. Tineam minte de cand eram copil cum e iubirea unui omulet mic pentru mama lui dar acum ca o traiesc ca mama parca e si mai minunata.
Miruna
Daaa, ce bine ca poti fi de ambele parti. E o binecuvantare.
Ana
M-am topit! Tot băiețel am, și da e o iubire aparte, fiindcă e băiat. Voi naște în câteva săptămâni, v-a fi fetiță, aștept cu nerăbdare, mi-e frică să o pot iubi la fel de mult. Cred că frica asta e naturală, sper.
Miruna
Felicitari!!! Ce familie frumoasa! O vei iubi, n-am niciun dubiu pentru asta!!!
Mișa
i-am spus lui Amza intr-o zi ca el este cartea mea preferata, melodia mea preferata, ziua mea preferata, caci simt ca toata frumusetea lumii s-a adunat in el. Iar el imi oglindeste iubirea asta. Au fost trei ani de alaptat, probabil irelevant, dar era lumea noastra in care parca nimic nu poate patrunde.Imi este taaare dor!
Uneori inca imi pun mana pe burta si retraiesc fericirea pe care o traiam cand misca acolo! Este un sentiment minunat, inegalabil…
In urma cu cateva zile eram extrem de obosita si iritata. Mi-a spus ceva ce sper sa nu uit niciodata
“Mami, esti obosita, dar nu uita ca esti fericita, ai zis ca ma iubesti si cu mine nu poti fi decat fericita”
A fost un dus rece!
Are 4 ani jumatate…
Da, nimeni nu ne iubeste asa iar noi nu iubim pe nimeni cum ii iubim pe ei.
Mișa
Exista posibilitatea sa fiu grav bolnava…
cineva imi spunea ca un copil trebuie crescut in asa fel incat sa se poata descurca mereu fara tine!!! Cum faci asta oare?!
Eu am crezut si cred ca, iubindu-l nesfarsit, il pregatesc pentru orice. Cum poti cere unor brate sa nu te caute in somn, unui sufletel sa nu mai fie speriat ca nu te are?!
Sper sa pot fi alaturi de el pana la sfarsitul lumii, insa pana atunci imi doresc doar sa am puterea de a-l vedea mereu, de a ma bucura mereu de tot ce face, orice face, de a-l putea invata ca e normala anxietatea, ca putem face magii sa o depasim fara a o anula.
Multa sanatate si sa va vedeti mereu fericirea. 🙂
Miruna
Sper să se infirme posibilitatea asta și să fie doar un duș rece pe care cred că l-ai învățat destul de bine! Aștept vești bune, da?
Mișa
multumesc mult!
Imi doresc sa fie vesti bune!
Si, pentru ca imi doresc asta foarte mult, asa vor fi!
Nu de alta dar de abia astept sa-ti publici cartea 🙂
Anne
Mie mi se pare magic alaptatul cand e mic, cand nici nu realizeaza ca sunteti doua fiinte distincte. Sa vina mergand sa-ti ridice bluza… e stop joc pt mine. Si cum il alaptezi, el sta in picioare si tu cu spatele drept pe scaun? Efectiv imi da cu virgula… dar ce pot spune, keep up the good work
Daria
Mie nu mi se pare o atitudine foarte sănătoasă să gândești așa, ci o cale sigură către un atașament bolnăvicios de care cu greu vei scăpa și tu și copilul. Mi se pare că postarea Petronelei a venit la fix ca un contra-argument neprogramat: https://www.facebook.com/petronelaelena2/posts/1268322279983289
Raluca
Exact pe sufletul meu! :)) :*
cucu
Noua generatie de psihologi va multumeste.
charles
Buna ziua. Aceasta postare e autentica sau e scrisa doar in scop umoristic? E posibil sa-i faceti copilului mai mult rau daca veti continua asa. Aaparitia dintilor e semnul ca mama natura i-a dat copilului capacitatea de a se hrani din alte surse. Treaba asta nu a inventat-o big pharma, antivaccinistii, oamenii de stiinta, e pur si simplu natura. Iar copilul care se hraneste la san dincolo de etapa anteprescolara s-ar putea sa fie afectat emotional pe termen lung.
mitika
bolnavicios