La ieșire din pasaj de la Piața Muncii spre Dristor, e o trecere de pietoni semaforizată. Acum 3 ore, ne-au depășit 2 mașini acolo, trecând pe roșu fără să piște frâna vreun pic. Două, nu una. Trei adulți în mașină, am numărat la fel.
Deși noi eram deja opriți în fața trecerii, la semafor, dacă nu s-a înțeles.
Unul să țină copilul și celălalt să execute periajul e un chin, deci ăsta nu poate fi ceva care să-l convingă să se spele pe dinți. Îmi imaginez cât de mult mi-ar plăcea mie să mă țină cineva imobilizată și altcineva să mă frece cu o periuță într-un loc în care eu nu vreau. Îmi trec câteva locuri prin cap, acum. O să fac eu asta mâine de bunăvoie? Nu prea cred.
Într-o sală frumoasă a unui hotel, privirea îmi alunecă spre candelabre: o pânză de păianjen care ar fi putut ține lejer vreo sută de elefanți.
Citesc o carte care-mi place, autorul meu preferat: virgulă între subiect și predicat. Mă răsucesc și mă zvârcolesc în propria mea piele, îmi pare rău că el n-are cum verifica. Probabil s-ar enerva la fel de tare.
Cazarea din concediu. Întâi observ cât de mică e camera noastră și că geamul nu se deschide, să nu te sinucizi. E bine să nu se sinucidă lumea, dar eu bodogăn, că-mi place aerul curat.
Bun, am stabilit despre nașterea naturală și cezariană. Știm unde și cu ce medic. Dacă avem moașă sau nu. Ce-i aia o ”doula”. Cum tratezi niște hemoroizi. Ce nu funcționează în greață. Cuvinte precum ”hemoglobină glicozilată”. Tehnici de respirație și pregătire perineală. Totul despre travaliu. Cum combatem durerea, cum monitorizăm bebelușul, cum încălecăm mingea, cum desfacem picioarele. Suntem niște experte, ca orice femeie la final de sarcină.
”Al doilea copil în 2 camere, la bloc? Voi nu sunteți normali!”
”Și, ce aveți de gând să faceți acum? Când vă mutați?”
Cred că vârsta de 2 ani-2 ani și jumătate e cea mai critică perioadă, în care copilul nu vrea să se spele pe dinți. Am trecut și noi prin povestea asta, să nu credeți că acest coșmar ocolește pe cineva. Îmi era groază că iar vine dimineața, că iar trebuie să mă rog de el, să îi arăt, să mă pun în limbă sau în patru labe. Glumesc, dar aș fi făcut orice, ORICE să nu ne mai spălăm pe dinți cu atâta zdroabă. Mai ales că toată responsabilitatea era a mea, mama-dentist.
